Jurisdictional conflict over disability indemnity pension claim resolved to Constanța Tribunal as claimant's domicile court
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by ruling that the territorial competence lies with the Constanța Tribunal, not the Bucharest Tribunal. The claimant sued the Ministry of Labour and Social Justice and the National House of Public Pensions, seeking an order that a 0.6 indemnity under art. 5(1)(o) of Law No. 341/2004 be added to his old-age pension, plus moral damages. The decisive legal basis was art. 154(1) of Law No. 263/2010, which provides that claims against the CNPP concerning pension rights, indemnities, and special-law service pensions must be filed in the court of the claimant's domicile; since the claimant resides in Constanța County, the case must proceed there.
Legislator headnote
AI generatedart. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, art. 154 din Legea nr. 263/2010, art. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Jurisdictional conflict over disability indemnity pension claim resolved to Constanța Tribunal as claimant's domicile court: În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 23 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Casa Naţională de Pensii Publice, obligarea pârâtului Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale să dispună prin ordin sau dispoziţie ca pentru revoluţionarii cu titlul de "Luptător cu Rol Determinant", la pensia pentru limită de vârstă să fie adăugată indemnizaţia de 0,6, aplicată la salariul mediu brut din bugetul asigurărilor sociale, conform art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, cu modificările ulterioare; obligarea pârâtului Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale la plata sumei de 5.000 RON, daune morale şi a cheltuielilor de judecată; obligarea pârâtei Casa Naţională de Pensii Publice ca la pensia pentru limită de vârstă să adauge indemnizaţia de 0,6, aplicată la salariul mediu brut din bugetul asigurărilor sociale; obligarea pârâtei Casa Naţională de Pensii Publice la plata sumei de 5.000 RON, daune morale şi a cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977.
Prin Sentinţa civilă nr. 2313 din 15 martie 2018, Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, "Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul" conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul".
Instanţa a constatat că reclamantul are domiciliul în municipiul Constanţa, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Casa Naţională de Pensii Publice, motiv pentru care în raport de prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cauza este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.
Cum la data introducerii acţiunii, domiciliul reclamatului era în municipiul Constanţa, în raport de prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă la data de 19 aprilie 2018, sub acelaşi număr de dosar.
Prin Sentinţa civilă nr. 1554 din 18 iunie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Constanţa a apreciat că este obligat să dea acţiunii calificarea juridică exactă, în raport de natura dreptului şi scopului urmărit prin exercitarea acţiunii, alta faţă de cea dată de Tribunalul Bucureşti şi de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Astfel, a constatat că obiectul principal al cererii deduse judecăţii, care constă în obligarea pârâtului Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale să dispună prin ordin sau dispoziţie ca pentru revoluţionarii cu titlul de "Luptător cu rol determinant", la pensia pentru limită de vârstă să fie adăugată indemnizaţia de 0,6 aplicată la salariul mediu brut din bugetul asigurărilor sociale, conform art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, cu modificările ulterioare, nu face parte din sfera asigurărilor sociale, fiind un litigiu de drept civil.
În acest sens, a reţinut că, faţă obiectul principal al cererii de chemare în judecată, instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze litigiul se determină prin raportare la dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar cererile accesorii se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, potrivit art. 123 alin. (1) din actul normativ menţionat.
Cum pârâtul are sediul în circumscripţia municipiului Bucureşti, a stabilit că Tribunalului Bucureşti îi revine competenţa de soluţionare a pricinii.
Examinând conflictul de competenţă, Înalta Curte reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii revine Tribunalului Constanţa, în considerarea dispoziţiilor legale şi a următoarelor argumente:
În cauză, reclamantul A. a dedus judecăţii o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale să dispună prin ordin sau dispoziţie ca pentru revoluţionarii cu titlul de "Luptător cu Rol Determinant", la pensia pentru limită de vârstă să fie adăugată indemnizaţia de 0,6, aplicată la salariul mediu brut din bugetul asigurărilor sociale, conform art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, cu modificările ulterioare; obligarea pârâtului Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale la plata sumei de 5.000 RON, daune morale şi a cheltuielilor de judecată; obligarea pârâtei Casa Naţională de Pensii Publice ca la pensia pentru limită de vârstă să adauge indemnizaţia de 0,6, aplicată la salariul mediu brut din bugetul asigurărilor sociale; obligarea pârâtei Casa Naţională de Pensii Publice la plata sumei de 5.000 RON, daune morale şi a cheltuielilor de judecată.
În drept, acţiunea civilă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977.
Potrivit art. 3 alin. (1) din acest act normativ, "Pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, se instituie următoarele titluri (...), pct. 3, Luptător cu Rol Determinant - atribuit celor care în perioada 14 - 22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului".
Dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 stipulează în sensul că, "După intrarea în vigoare a prezentei legi, beneficiază de drepturile conferite de aceasta doar persoanele care se încadrează în prevederile acesteia; (alin. (2) "Persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 31 lit. b) primesc o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare ce sunt aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata.."
Potrivit art. 43 din actul normativ menţionat, "Reglementările prevăzute de legislaţia privind pensiile, proprie fiecărui plătitor, referitoare la stabilire, plată, modificare, suspendare, reluare, încetare, expertizare, revizuire, contestare şi recuperare a sumelor încasate necuvenit, se aplică şi indemnizaţiilor prevăzute de lege, dacă aceasta nu dispune altfel".
Cum prin promovarea cererii de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Casa Naţională de Pensii Publice să adauge la pensia pentru limită de vârstă indemnizaţiei de 0,6, aplicată la salariul mediu brut din bugetul asigurărilor sociale, conform art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, cu modificările ulterioare, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, conform cărora "Cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul".
Înalta Curte constată că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul A. domiciliază în satul Biruinţa, str. x, comuna Topraisar, jud. Constanţa, localitate aflată în circumscripţia teritorială a Tribunalului Constanţa.
În concluzie, pentru toate considerentele expuse, faţă de dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2018.
Procesat de GGC - MM