Territorial jurisdiction for pension recalculation disputes: application of social security domicile rule versus union headquarters under military pension legislation

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 6 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în numele şi pentru membrul de sindicat B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, anularea deciziilor de recalculare a pensiei nr. x din 8 mai 2017 şi nr. y din 8 mai 2017, emise de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi obligarea acesteia la eliberarea unei noi decizii privind drepturile de pensie, precum şi la plata diferenţelor acestor drepturi, începând cu data de 1 ianuarie 2016 la zi, a dobânzii legale şi a indicelui de inflaţie aferent sumelor neachitate, până la data plăţii efective.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

La data de 3 noiembrie 2017, pârâţii au depus întâmpinare prin care au invocat excepţiile necompetenţei teritoriale, lipsei calităţii procesuale active a A. şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerului Apărării Naţionale.

Prin Sentinţa civilă nr. 9014 din 7 decembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că domiciliul reclamantului B. este în municipiul Constanţa, iar obiectul cauzei derivă din modalitatea de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 223/2015. Or, potrivit prevederilor art. 102 din acest act normativ, "Cererile îndreptate împotriva caselor de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul".

Tribunalul a apreciat, de asemenea, că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi ale art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii sau aspectele statuate prin Decizia nr. 1/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, întrucât obiectul cauzei constă într-o contestaţie formulată împotriva unor decizii de pensii, care este supusă jurisdicţiei asigurărilor sociale.

Pentru aceste motive, prin raportare la domiciliul contestatorului, în baza art. 102 din Legea nr. 223/2013, a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Constanţa.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă la data de 8 februarie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Sentinţa civilă nr. 1148 din 3 mai 2018, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Constanţa a reţinut că, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, reclamantul B. a împuternicit conducerea A. să întreprindă toate demersurile necesare, precum şi orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv în justiţie, în numele său, în vederea apărării drepturilor care decurg din calitatea sa de membru de sindicat.

În această calitate, reclamantul s-a adresat instanţei competente de la sediul sindicatului, prevalându-se de dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, conform căreia instanţa competentă teritorial să soluţioneze conflictele de muncă în acest caz este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Cum acţiunea a fost formulată de reclamant în calitatea sa de membru de sindicat, Tribunalul Constanţa a apreciat că aparţine instanţei de la sediul sindicatului competenţa de soluţionare a cauzei şi, implicit, a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a A..

Totodată, a constatat că reclamantul s-a prevalat, în speţă, de aspectele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 1104 din 22 aprilie 2015 în dosarul nr. x/2015, pronunţată în regulator de competenţă, prin care s-a acordat prevalenţă imperativului protecţiei mai eficiente a drepturilor şi intereselor membrilor organizaţiei de sindicat, chiar dacă domiciliul reclamantului se află pe raza teritorială a altei localităţi faţă de cea de la sediul sindicatului. A apreciat că, deşi în cuprinsul deciziei s-au făcut referiri la prevederile Legii nr. 263/2010, acest aspect nu prezintă relevanţă, întrucât raţiunile avute în vedere la pronunţarea regulatorului de competenţă rămân aceleaşi.

Pentru aceste considerente, a stabilit că Tribunalul Bucureşti este competent să judece cauza.

Examinând conflictul de competenţă, Înalta Curte reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii revine Tribunalului Constanţa, în considerarea dispoziţiilor legale şi a următoarelor argumente:

Prin cererea de chemare în judecată formulată în numele membrului de sindicat B., A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, în baza dispoziţiilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, anularea deciziilor de recalculare a pensiei nr. x din 8 mai 2017 şi nr. y din 8 mai 2017, emise de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, precum şi obligarea acesteia la eliberarea unei noi decizii privind drepturile de pensie şi la achitarea diferenţelor acestor drepturi, începând cu data de 1 ianuarie 2016 la zi, a dobânzii legale şi a indicelui de inflaţie aferent sumelor neachitate, până la data plăţii efective.

În cauză, prima instanţă învestită, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a stabilit că instanţa competentă să soluţioneze litigiul este cea de la domiciliul reclamantului, reţinând că obiectul cauzei îl constituie o contestaţie formulată împotriva unei decizii de recalculare a pensiei, care nu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, a celor prevăzute de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii şi a aspectelor statuate prin Decizia nr. 1/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Dimpotrivă, Tribunalul Constanţa, în favoarea căruia Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, a considerat că este aplicabilă Decizia nr. 1/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, apreciind că acţiunea a fost formulată de A., în baza împuternicirii date de reclamantul B., în scopul întreprinderii demersurilor necesare, precum şi a oricăror acţiuni prevăzute de lege, inclusiv în justiţie, în numele său, în vederea apărării drepturilor care decurg din calitatea sa de membru de sindicat.

Faţă de aceste aspecte, pentru determinarea instanţei competente este necesar să se analizeze dacă cererea de chemare în judecată se circumscrie ipotezei reţinute în Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Înalta Curte reţine că, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii - anularea deciziilor de recalculare a pensiei, emise de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, şi obligarea acesteia la eliberarea unei noi decizii privind drepturile de pensie şi la plata diferenţelor acestor drepturi - şi de temeiul juridic invocat în susţinerea acesteia, respectiv Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cererea de chemare în judecată se circumscrie materiei asigurărilor sociale.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în sensul că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

Prin urmare, prin decizia mai sus menţionată, a fost recunoscută calitatea procesuală activă organizaţiilor sindicale, cu consecinţe şi în planul competenţei teritoriale, în litigiile în care organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor, care decurg din legislaţia muncii, din statutele funcţionarilor publici, din contractele colective de muncă, din contractele individuale de muncă şi din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici.

Cum cererea de chemare în judecată care face obiectul cauzei de faţă nu se încadrează în sfera conflictelor de muncă, fiind un litigiu de asigurări sociale, se constată că Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii nu îşi găseşte aplicabilitatea în speţă.

Instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 101 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, "Litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii se soluţionează în primă instanţă de către tribunale. Conform art. 102 din acest act normativ, "Cererile îndreptate împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul".

Având în vedere că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că domiciliul reclamantului B. este în municipiul Constanţa, jud. Constanţa, în raport de dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, coroborate cu cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM