Revizuirea unei hotărâri: termenul de o lună curge de la definitivare, nu de la comunicarea motivării

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin recursul declarat la data de 21 august 2017 şi înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13 septembrie 2017, sub nr. x/2017, revizuentul A. a solicitat casarea Deciziei nr. 1874 din 12 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă şi trimiterea cauzei pentru judecarea pe fond a cererii de revizuire.

Motivele de recurs vizau, în esenţă, soluţia de admitere a excepţiei de tardivitate, cu consecinţa necercetării fondului cererii de revizuire, în pofida existenţei a două hotărâri contrare.

Prin Decizia nr. 1743 din 11 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1874 din 12 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

În motivarea deciziei s-a reţinut că prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în completul de filtru, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a constatat că motivele de recurs invocate de recurentul-revizuent se subsumează cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Prin urmare, motivele de recurs au fost analizate din perspectiva acestei norme legale.

Motivele de recurs vizează, în esenţă, soluţia de admitere a excepţiei de tardivitate, cu consecinţa necercetării fondului cererii de revizuire, în pofida existenţei a două hotărâri contrare.

Recurentul-revizuent a susţinut nelegalitatea deciziei recurate prin prisma faptului că instanţa de revizuire a nesocotit dispoziţiile art. 427 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă.

Sub acest aspect a arătat că Decizia nr. 1367/A/2016 a fost tehnoredactată la 10 ianuarie 2017 şi comunicată la 11 ianuarie 2017, dată în raport de care consideră că trebuia socotit termenul de o lună prevăzut de art. 511 pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, a arătat că, deşi Decizia nr. 1367/A/2016 a fost comunicată la 11 ianuarie 2017, în realitate a luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii la 31 ianuarie 2017, conform menţiunii făcută de grefier pe exemplarul hotărârii, iar cererea de revizuire a fost formulată la 2 februarie 2017, cu mult înainte de a se împlini termenul de o lună.

Astfel, recurentul-revizuent a susţinut că motivarea hotărârii atacate cu privire la nerespectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 511 pct. 8 C. proc. civ. este nelegală, faţă de dispoziţiile procedurale care prevăd că hotărârile definitive se comunică după ce sunt redactate, şi, deci, dreptul părţii de a formula o cale extraordinară de atac se exercită în condiţiile în care a luat cunoştinţă de considerentele acelei hotărâri.

Instanţa de recurs a reţinut că în speţă, cererea de revizuire dedusă judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care revizuentul a invocat existenţa a două hotărâri potrivnice, respectiv Decizia civilă nr. 1761 din 25 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Argeş, şi Decizia civilă nr. 1367 din A din 15 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, a fost formulată la data de 2 februarie 2017 (data depunerii la oficiul poştal).

Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din acest act normativ, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În cauză, decizia a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., la data pronunţării, respectiv la 15 decembrie 2016.

Prin urmare, termenul prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru promovarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ a început să curgă de la data de 15 decembrie 2016.

Argumentul recurentului-revizuent în sensul că instanţa de revizuire a nesocotit dispoziţiile art. 427 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă, întrucât termenul pentru exercitarea revizuirii curge de la data când partea a luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii, nu poate fi primit.

Astfel, art. 427 alin. (1) C. proc. civ. reglementează comunicarea, din oficiu, a hotărârilor judecătoreşti, chiar dacă acestea sunt definitive şi, deci, în cauză nu era necesar să se procedeze la comunicarea deciziei pentru a începe să curgă termenul de exercitare a revizuirii.

Aplicarea acestui text legal are menirea să aducă la cunoştinţa efectivă a părţilor actul jurisdicţional, indiferent că acesta a pus capăt judecăţii în mod temporar, în primă instanţă, sau în urma exercitării căilor de atac şi definitivării hotărârii.

Aşadar, faţă de prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul pentru exercitarea căii de atac a revizuirii nu curge de la data comunicării deciziei atacate, ci, aşa cum deja s-a reţinut, de la data pronunţării acestei decizii, şi anume 15 decembrie 2016, în raport de care, cererea de revizuire a fost tardiv formulată, hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale.

Pentru aceste considerente, instanţa de recurs a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Împotriva Deciziei nr. 1743 din 11 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a formulat contestaţie în anulare recurentul A., invocând în drept dispoziţiile art. 503 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. şi solicitând anularea hotărârii atacate.

În temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul a arătat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, deoarece la dosarul cauzei există suficiente înscrisuri din care rezultă că Decizia nr. 1367/A/2016 pronunţată de Tribunalul Vâlcea a fost comunicată mult peste termenul de 30 de zile (15.12.2016 - 17.01.2017). Mai mult, în măsura în care instanţa nu a apreciat că a fost împiedicat prin această împrejurare mai presus de voinţa sa, astfel că avea nevoie de motivarea hotărârii pentru a întemeia cererea de revizuire, dar s-a aflat în imposibilitatea de a lua cunoştinţă de pe portalul instanţei că termenul pentru promovarea cererii de revizuire întemeiată pe art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a început să curgă la data de 15.12.2016, prin prisma faptului că, în urma decesului tatălui său din data de 7.12.2015, mama a rămas în grija sa, fiind plecat în perioada 15.12.2016 - 17.01.2017 în localitatea Moşoaia, sat Ciocanai, judeţul Argeş, pentru a asigura acesteia asistenţa medicală şi traiul de zi cu zi din cauza problemelor grave de sănătate, impunându-se ajutorul său.

Motivarea din decizia atacată în sensul că, cererea de revizuire trebuia depusă în termenul de o lună de la data de 15.12.2016 intră în contradicţie cu art. 430 pct. 1, 2 şi urm. C. proc. civ., în sensul că "autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o acţiune litigioasă." Pentru întemeierea cererii de revizuire era necesară motivarea Deciziei nr. 1367/A/2016 a Tribunalului Vâlcea, pentru a evidenţia încălcarea autorităţii judecătoreşti, motivare care nu s-a realizat decât la 10.01.2017.

Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte urmează să o respingă, în considerarea argumentelor ce succed:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, ce sunt de strictă interpretare. Pe această cale nu pot fi puse în discuţie probleme de fond ori săvârşirea unor greşeli de judecată, oricare ar fi natura lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situaţia în care partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

Contestaţia în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. poate fi introdusă în patru cazuri distincte, în speţă, contestatorul A. invocând două dintre acestea, respectiv cele prevăzute de pct. 2 - când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale şi de pct. 3 - când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen.

În ceea ce priveşte motivul contestaţiei în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., noţiunea de "greşeală materială" se referă la aspectele formale ale judecării recursului, ce nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate eventuale greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

În speţă, contestatorul a susţinut existenţa unor pretinse greşeli materiale săvârşite de către instanţa de recurs, care nu ar fi avut în vedere înscrisurile ce fac dovada că recurentul a fost în imposibilitatea de a declara recurs mai devreme, fiind greşit interpretate şi dispoziţiile legale aplicabile.

Astfel, contestatorul nu a invocat greşeli materiale, adică erori legate de aspectele formale ale judecăţii în recurs, în sensul textului legal enunţat.

În speţă, motivele invocate de contestator implică reexaminarea şi reaprecierea probelor, precum şi interpretarea unor dispoziţii legale, ceea ce nu este permis pe calea contestaţiei în anulare.

În acest context, nu se poate admite ca o cale extraordinară de atac de retractare să se transforme într-un "recurs la recurs", prin care partea nemulţumită să tindă a repune în discuţie aspectele de drept deja dezbătute în cadrul recursului, doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei, în sens contrar, putând fi afectat principiul securităţii raporturilor juridice, care protejează prezumţia de validitate a hotărârilor judecătoreşti irevocabile (cauza Mitrea contra Românei, hotărârea din 29 iulie 2008).

Ca urmare, nefiind invocate motive prin care să se susţină "greşeli materiale" în sensul considerentelor enunţate, în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul contestaţiei în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., acest text legal vizează omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele enunţate de parte, care sunt subsumate motivului de recurs pe care îl susţin şi asupra cărora se poate răspunde printr-un considerent comun.

Pe de altă parte, dacă ar fi fost formulat un singur motiv de recurs, care, în realitate, ar fi cuprins, în conţinutul său, mai multe motive, instanţa ar fi fost obligată să răspundă fiecărui motiv în parte, iar eventuala omisiune ar fi deschis recurentului calea contestaţiei în anulare.

În speţă, pe calea recursului, revizuentul a susţinut nelegalitatea deciziei atacate prin prisma faptului că instanţa de revizuire a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 427 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 511 pct. 8 C. proc. civ.

Contrar acestor susţineri, analizând motivele de recurs, instanţa a reţinut că, în cauză, decizia a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., la data pronunţării, respectiv la 15 decembrie 2016, dată de la care a început să curgă termenul prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru promovarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ.

Referitor la argumentul recurentului-revizuent în sensul că instanţa de revizuire a nesocotit dispoziţiile art. 427 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut că acest text legal reglementează comunicarea, din oficiu, a hotărârilor judecătoreşti, chiar dacă acestea sunt definitive şi, deci, în cauză nu era necesar să se procedeze la comunicarea deciziei pentru a începe să curgă termenul de exercitare a revizuirii. Aplicarea acestui text legal are menirea să aducă la cunoştinţa efectivă a părţilor actul jurisdicţional, indiferent că acesta a pus capăt judecăţii în mod temporar, în primă instanţă, sau în urma exercitării căilor de atac şi definitivării hotărârii.

Se constată astfel că, în realitate, contestatorul este nemulţumiţi de modul în care instanţa de recurs a răspuns criticilor formulate prin cererea de recurs.

Instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare nu este îndreptăţită să verifice corectitudinea argumentelor în baza cărora un anumit motiv de recurs a fost respins, şi, în funcţie de rezultatul acestei analize, să schimbe, eventual, hotărârea pronunţată în cauză. Aceasta, întrucât, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs".

În acest sens, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

Totodată, în cadrul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul supremaţiei dreptului reprezintă un element de patrimoniu comun al statelor semnatare ale convenţiei, în ansamblul valorilor pe care le protejează, iar între acestea, din perspectiva art. 6 parag. 1, securitatea raporturilor juridice este o dimensiune esenţială.

Acest concept presupune că o soluţie definitivă pronunţată de instanţe cu privire la orice controversă, să nu mai fie rejudecată (Cauza Brumărescu).

În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri definitive şi executorii numai cu scopul de a obţine reexaminarea cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Instanţele superioare nu trebuie să folosească puterea de control decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi nu pentru a proceda la o nouă examinare a cauzei. Controlul nu trebuie să devină un apel mascat şi simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra aceleiaşi probleme, nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză, principii reafirmate în numeroase cauze examinate de instanţa de contencios european (Cauza Stan şi Rosemberg, Belasin, Blidaru, S.C. Sefer S.A., Cornif, Cârstoiu, S.C. Editura Orizonturi S.R.L., Creţu, Caracaş, Ionescu, Puşcaş, Tripon II, Savu, contra României etc.)

Cum criticile formulate de contestator nu se circumscriu motivelor limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., care nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situaţii decât cele vizate în mod expres de acest text de lege, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1743 din 11 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN