Appeal dismissed: moral damages award upheld in children's fatal car accident, contributory negligence weighed

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2492/20.06.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta S.C. A. S.A. la plata către reclamantul B. a sumei de 16.828 RON, cu titlu de daune materiale şi a sumei de 40.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de daune morale, pentru pierderea celor 2 copii. A obligat aceeaşi pârâtă la plata aceloraşi sume (16.828 RON daune materiale şi 40.000 euro daune morale) către reclamanta C.

Sentinţa a rămas definitivă, prin respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de pârâta S.C. D. S.A. şi de reclamanţii B., C., conform Deciziei nr. 1414 din 15 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii B., C.

Raportul asupra recursului a fost comunicat părţilor la 11.12.2018, prin încheierea din 30.01.2019 constatându-se că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, astfel încât, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru dezbaterea acestuia în şedinţă publică.

Criticile de nelegalitate pe care s-a fundamentat memoriul de recurs au vizat următoarele aspecte:

- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), întrucât soluţia de respingere a apelului pe aspectul daunelor morale nu conţine argumentele instanţei.

Astfel, amplele motive de apel ale reclamanţilor cu privire la modul de soluţionare de către prima instanţă a petitului vizând acordarea daunelor morale sunt "expediate" de către instanţa de apel în câteva rânduri, care nici măcar nu fac referire la situaţia concretă din speţă, ci conţin afirmaţii cu caracter general.

Or, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de apel trebuia să răspundă tuturor motivelor de apel, referindu-se concret la acestea.

- Hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), respectiv a dispoziţiilor art. 1385 alin. (1) C. civ., care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului.

Acest principiu a fost încălcat prin aceea că instanţa de apel a considerat ca fiind legal şi temeinic cuantumul daunelor morale de 20.000 euro acordat fiecărui părinte pentru fiecare copil decedat.

De asemenea, a fost încălcată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care în cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit a statuat că "despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora".

Or, în speţă, cuantumul daunelor morale nu prezintă un astfel de raport rezonabil de proporţionalitate, având în vedere gravitatea reală a prejudiciului, constând în pierderea vieţii, la vârste fragede (7 ani şi respectiv, 8 ani) a celor doi copii ai reclamanţilor.

Examinând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora potrivit următoarelor considerente:

- Susţinerea nemotivării deciziei din apel, pe aspectul cuantumului daunelor morale, nu poate fi primită în condiţiile în care în conţinutul deciziei se regăsesc argumentele pe baza cărora s-a concluzionat ca fiind corect cuantumul daunelor morale în limitele stabilite de instanţa fondului.

Contrar susţinerii recurenţilor, decizia atacată se sprijină pe considerente care analizează în concret, raportat la datele particulare ale speţei, condiţiile producerii accidentului (faptei ilicite) generatoare de prejudiciul a cărui reparare s-a pretins, ţinându-se seama de implicaţiile pe plan subiectiv, solicitate a fi luate în considerare în determinarea şi dimensionarea despăgubirilor morale.

În acest context, se constată că instanţa de apel a statuat, cu referire la elementele de fapt ale pricinii că, deşi nu reclamanţii au fost cei care au provocat accidentul, conduita acestora a concurat şi contribuit în mod decisiv, culpa lor fiind de asemenea hotărâtoare în producerea consecinţelor negative (a căror diminuare o pretind sub forma acordării daunelor morale).

Astfel, s-a reţinut că deşi vinovăţia principală a aparţinut şoferului E. (care intrând pe contrasens a produs coliziunea cu un alt autovehicul, în urma impactului rezultând decesul celor doi copii) au deopotrivă culpă şi reclamanţii.

Aceasta, în condiţiile în care a fost depăşit numărul maxim de persoane permis a se afla în autovehicul şi de asemenea, n-au fost respectate normele referitoare la asigurarea copiilor minori în interiorul autoturismului, prin folosirea centurilor de siguranţă.

S-a mai reţinut şi că această neglijenţă din partea părinţilor în luarea măsurilor de siguranţă s-a constituit în mod decisiv în premisele decesului celor doi minori, concluzie desprinsă prin raportare la situaţia părinţilor care, deşi aflaţi în acelaşi autovehicul, au supravieţuit, ceea ce s-ar fi putut întâmpla în ipoteza în care copiii ar fi fost asiguraţi.

Toate aceste elemente concrete ale speţei au condus instanţa de apel la concluzia unui cuantum corect determinat al daunelor morale (câte 40.000 euro fiecărui reclamant), de către prima instanţă, subliniindu-se totodată că scopul acestor despăgubiri nu este acela de a se converti într-un preţ al suferinţei.

Împrejurarea că instanţa de apel nu a primit susţinerea reclamanţilor, conform căreia li s-ar fi cuvenit un cuantum mai mare al despăgubirilor, nu le justifică acestora critica de nelegalitate referitoare la nemotivarea hotărârii, cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

- Susţinerea încălcării normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1385 alin. (1) C. civ., prin aceea că prejudiciul nu ar fi fost reparat integral, este de asemenea, lipsită de temei.

Norma legală de care se prevalează recurenţii-reclamaţi reglementează întinderea reparaţiei în cazul prejudiciului material, patrimonial, situaţie în care despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită, beneficiul nerealizat şi eventual, pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă (caracterul cert al prejudiciului, condiţie a reparării lui presupunând şi posibilitatea stabilirii întinderii lui).

Unui asemenea tip de prejudiciu nu-i poate fi asimilat însă, cel nepatrimonial, în cazul căruia atingerea este adusă altor valori decât cele strict patrimoniale, concretizându-se la nivelul afectiv, prin atingerea adusă drepturilor inerente personalităţii umane (dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate corporală).

De aceea, repararea unui astfel de prejudiciu nu se realizează ca în cazul celor cu valoare economică, decurgând din încălcarea unor drepturi sau interese de aceeaşi natură ale victimei şi supuse de aceea, unei comensurări exacte şi uşor de determinat în raport cu criteriile legale.

Prejudiciile morale constând în dureri psihice, cauzate prin atingerile aduse personalităţii afective, ca în cazul morţii unei rude apropiate, nu pot fi supuse unei reparaţiuni integrale, cum se pretinde, întrucât preţul durerii (pretium doloris) nu are o astfel de expresie patrimonială pentru a se putea susţine că un anumit cuantum este menit să acopere integral durerea, în timp ce un alt cuantum realizează doar o reparaţie parţială.

De aceea, neoperând cu criterii legale prestabilite, instanţa nu poate realiza decât o judecată în echitate în care să încerce, raportându-se la datele concrete ale speţei, să realizeze o indemnizare pentru pierderea suferită.

Referirea la jurisprudenţa instanţei de contencios european nu este aptă să susţină critica de nelegalitate a recurenţilor în legătură cu neasigurarea unei reparaţii integrale a prejudiciului.

Instanţa europeană, în aplicarea dispoziţiilor art. 41 din Convenţie - referitoare la acordarea unei satisfacţii echitabile ce poate fi recunoscută părţii lezate atunci când nu e posibilă o reparaţie integrală (restitutio in integrum) - face referire şi aplicare, în jurisprudenţa sa, la criterii de echitate.

Justificarea rezidă în aceea că astfel de statuări nu pot avea decât caracter aproximativ deoarece, dacă în materia prejudiciului patrimonial victima încălcării poate produce anumite probe pentru ca instanţa europeană să realizeze o apreciere a cuantumului despăgubirii, utilizând şi criterii obiective, atunci când e vorba despre determinarea despăgubirii pentru prejudiciul moral, nu se poate decide decât în echitate.

Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului la care fac referire recurenţii (cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit) separat de faptul că vizează încălcarea libertăţii de exprimare (art. 10) şi a dreptului la un proces echitabil (art. 6), consemnează faptul că reclamantul nu a solicitat daune morale, ci o "hotărâre declaratorie" (adică satisfacţia ce ar rezulta din simpla recunoaştere a încălcării unui drept) în privinţa căreia Curtea europeană a constatat, faţă de fostul art. 50 din Convenţie (actualmente art. 41) că nu este abilitată să o facă.

Întrucât în prezenta cauză, recurenţii-reclamanţi solicită o reparaţie integrală într-o materie care nu este susceptibilă de restitutio in integrum, dată fiind natura valorilor afectate - care se concretizează pe plan intern, afectiv - rezultă caracterul lipsit de orice fundament al criticii acestora referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1385 C. civ., privind principiul reparării integrale a prejudiciului.

În consecinţă, potrivit considerentelor arătate, toate aspectele deduse judecăţii au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.

În privinţa cheltuielilor de judecată solicitate de către intimata-pârâtă, se constată că, deşi potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile, solicitarea în acest sens a S.C. A. S.A. nu poate fi primită, în absenţa dovezilor referitoare la cheltuielile efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi C. împotriva Deciziei nr. 1414 din 15 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă S.C. A. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN