Jurisdiction over forced execution set by debtor's domicile; Topoloveni Court prevails.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni, la data de 05.06.2018, sub nr. x/2018, B.E.J. A. a solicitat încuviinţarea executării silite imobiliare asupra imobilului situat în loc. Miercurea-Ciuc, judeţ Harghita, împotriva debitorului B., la cererea creditoarei C., în vederea recuperării creanţei în cuantum de 47.487,49 RON, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 3328 din 27.10.2015, pronunţată de Judecătoria Miercurea-Ciuc, definitivă prin Decizia civilă nr. 666 din 29.06.2016 a Tribunalului Harghita.

Prin Sentinţa civilă nr. 415 din 14 iunie 2018, Judecătoria Topoloveni a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare executare silită în favoarea Judecătoriei Miercurea-Ciuc.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că, în raport de obiectul cererii - încuviinţare executare silită imobiliară cu privire la imobilul teren intravilan situat în municipiul Miercurea-Ciuc, judeţul Harghita, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 818 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de urmărire se va adresa unui executor judecătoresc din raza curţii de apel unde se află imobilul urmărit, precum şi cele ale art. 819 din acelaşi cod, în care se stipulează că încuviinţarea urmăririi silite se va face de către instanţa de executare în raza căreia se află imobilul, fiind, aşadar, vorba despre o normă specială care stabileşte o competenţă teritorială absolută.

În acest context, s-a constatat ca fiind competentă să judece cauza instanţa în circumscripţia căreia se află imobilul supus urmăririi, respectiv Judecătoria Miercurea-Ciuc.

La rândul său, prin încheierea nr. 1305 din 22 august 2018, Judecătoria Miercurea-Ciuc a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Topoloveni. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa altei instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Conform art. 666 alin. (1) C. proc. civ., în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, iar, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

La art. 819 alin. (1) C. proc. civ. se stipulează că urmărirea silită imobiliară este de competenţa executorului judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află imobilul aparţinând debitorului sau unei terţe persoane, dacă se urmăreşte un imobil ipotecat ajuns în mâinile acesteia.

Spre deosebire de varianta iniţială a C. proc. civ., reglementarea actuală nu mai cunoaşte o derogare de la regula prevăzută de art. 651 alin. (1) în cazul urmăririi silite imobiliare. Dacă în reglementarea iniţială a C. proc. civ., anterior modificării intervenite prin Legea nr. 138/2014, competenţa instanţei de executare era prevăzută după reguli diferite, fiind consacrată, în cazul urmăririi silite imobiliare, soluţia legislativă a competenţei instanţei locului situării bunului imobil, în actuala reglementare, competenţa instanţei de executare se determină după regula stabilită la art. 651 alin. (1) C. proc. civ. indiferent de modalitatea de executare ce va fi urmată. Astfel, dacă se intenţionează declanşarea unei urmăriri imobiliare, executorul competent se va adresa cu cererea de încuviinţare a executării silite instanţei de executare în circumscripţia căreia se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului la momentul sesizării organului de executare, ca regulă generală, şi nu instanţei de la locul situării bunului imobil.

Conform fişelor de la evidenţa populaţiei (proces-verbal depus la dosar în urma efectuării de verificări în baza de date DEPABD), s-a reţinut că debitorul B. are domiciliul în jud. Argeş, încă din 24.11.2016, cu mult anterior formulării de către creditoare a cererii de executare silită imobiliară - 30.05.2018, iar, potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, jud. Argeş se află în circumscripţia Judecătoriei Topoloveni, prin urmare, aceasta este instanţa competentă să judece pricina.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării litigiului revine Judecătoriei Topoloveni, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni, la data 5 iunie 2018, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviinţarea executării silite în baza titlului executoriu, constând în Sentinţa civilă nr. 3328 din 27.10.2015, pronunţată de Judecătoria Miercurea-Ciuc, definitivă prin Decizia civilă nr. 666 din 29.06.2016 a Tribunalului Harghita, la cererea creditoarei C., împotriva debitorului B. asupra bunului imobil situat în localitatea Miercurea-Ciuc, judeţ Harghita, proprietatea acestuia, pentru recuperarea sumei de 47.487,49 RON reprezentând sultă, la care se adaugă cheltuielile de executare silită.

În raport de obiectul învestirii instanţei, Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 666 alin. (1) C. proc. civ., în reglementarea dată de O.U.G. nr. 1/2016, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 666 C. proc. civ. prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 895 din 17 decembrie 2015, în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare.

Dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. prevăd:

"Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor" alin. (3) al aceluiaşi text legal arată:

"Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite (…)".

Din perspectiva textelor de lege sus-menţionate, competenţa de soluţionare a unei cereri privind încuviinţarea executării silite, cum este cazul în speţa de faţă, aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Înalta Curte reţine că, din informaţiile culese în urma verificărilor efectuate în sistem electronic la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, debitorul B. figurează, la data sesizării organului de executare - 30.05.2018, cu domiciliul în jud. Argeş, care este situat în raza Judecătoriei Topoloveni, astfel cum rezultă din conţinutul H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii.

Întrucât obiectul dedus judecăţii vizează cererea de încuviinţare a executării silite, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 819 alin. (1) C. proc. civ., care cuprind norme cu privire la competenţa executorului judecătoresc în ceea ce priveşte urmărirea silită imobiliară, nu şi cu privire la instanţa de executare, care este judecătoria în a cărei circumscripţie se află la data sesizării organului de executare domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Prin urmare, constatând că, în speţă, sunt operante dispoziţiile art. 666 alin. (1) raportat la 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Topoloveni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topoloveni.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN