Appeal against dismissal of pension beneficiary status claim as time-barred rejected
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower court's dismissal of the claim as time-barred. The dispute concerned an administrative challenge to a decision by the County Pension House that revoked a prior determination granting the plaintiff beneficiary status under Law No. 189/2000 for the period between 1940 and 1945. The decisive legal basis was Article 7(4) of Law No. 189/2000, which imposes a strict 30-day deadline for filing suit; the court held that the action was filed six months after the contested decision was served at the plaintiff's declared domicile, rejecting her argument that she had not actually received notice because she was residing elsewhere.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000; Appeal against dismissal of pension beneficiary status claim as time-barred rejected: Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că hotărârea contestată a fost comunicată reclamantei, la 23 octombrie 2003, iar acțiunea a fost înregistrată la 23 aprilie 2004, cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată cu nr. 6884 din 23 aprilie 2004, la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta P.F. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 10137 din 21 octombrie 2003, emisă de pârâtă și stabilirea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În motivare, reclamanta a arătat că prin hotărârea din 16 mai 2003, cu același număr, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, din cadrul pârâtei, a admis cererea sa, stabilind calitatea de beneficiară a legii, pentru perioada 10 septembrie 1940 - 6 martie 1945, însă ulterior, prin hotărârea din 21 octombrie 2003, s-a anulat prima hotărâre.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a formulat întâmpinare, invocând excepția de tardivitate a formulării acțiunii.
Soluționând cauza, pe excepție, instanța de fond a pronunțat sentința nr. 648 din 17 mai 2004, prin care a dispus respingerea ca tardivă, a acțiunii formulate.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că hotărârea contestată a fost comunicată reclamantei, la 23 octombrie 2003, iar acțiunea a fost înregistrată la 23 aprilie 2004, cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurenta-reclamantă, motivând în fapt, că, a luat cunoștință de hotărârea Comisiei, cu numai două săptămâni înainte de promovarea acțiunii, întrucât locuia la fiica sa, având, deci, alt domiciliu, decât cel la care s-a făcut comunicarea hotărârii. Pentru a dovedi acest fapt, a solicitat în instanță, încuviințarea audierii unui martor, însă această cerere i-a fost respinsă.
În examinarea recursului, se rețin următoarele:
Excepția tardivității acțiunii este întemeiată.
Instanța de fond a constatat corect că hotărârea contestată i s-a comunicat reclamantei, la 23 octombrie 2003, la domiciliul acesteia. În raport cu această dată, înregistrarea acțiunii, la 23 aprilie 2004, s-a făcut cu depășirea termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
În speță, se constată că motivul invocat în recurs, este neîntemeiat, fiind lipsit de relevanță faptul că reclamanta se află la fiica acesteia, cu domiciliul în L.V. nr. 3, câtă vreme comunicarea hotărârii s-a făcut la adresa de domiciliu a reclamantei și anume, L.V. nr. 18, astfel cum a fost indicată de către aceasta, în acțiune.
În concluzie, constatându-se că în mod corect a fost respinsă acțiunea recurentei-reclamante, urmează a se respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.F. împotriva sentinței nr. 648 din 17 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2004.