Conflict of jurisdiction resolved: Labor court competence established for public sector salary re-employment and wage differences

Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.08.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- obligarea pârâtelor la reîncadrarea personalului conform dispoziţiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 01.01.2011 şi la stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare;

- obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la emiterea deciziilor de reîncadrare conform dispoziţiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 01.01.2011;

- obligarea pârâtelor la plata diferenţelor salariale aferente perioadei 01.01.2011 şi până la pronunţarea sentinţei actualizată cu rata inflaţiei la zi, precum şi în continuare, cu menţiunea rectificării în cărţile de muncă;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea grilelor de salarizare în care să apară noul salariu de încadrare în care au fost incluse unele sporuri, având în vedere că la acest moment pentru calculul salariului de încadrare sunt folosite O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 10/2008, Legea nr. 330/2009, legi abrogate în prezent, creându-se astfel confuzii între vechimea în muncă, vechimea în specialitate (sporul de fidelitate) şi sporurile care au fost incluse în salariu, iar sporul de risc (25%) şi confidenţialitate (5%) se aplică în mod diferenţiat de la un salariat la altul conducând astfel la discriminări (de la un salariat la altul procentul variază între 11 - 25 %, fără a se indica vreo decizie motivul pentru care unii beneficiază de un spor mai mare iar alţii de unul mai mic);

- obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiţiei sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că pârâta Curtea de Apel Bucureşti a emis decizii de reîncadrare doar pentru Legea nr. 285/2010, prin care se restituiau 15% din cei 25% reţinuţi în luna iunie 2010, dar pentru aplicarea Legii nr. 284/2010 nu s-a mai emis nicio decizie.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 148 C. proc. civ., art. 268 alin. (1) lit. c) . muncii, art. 28 şi 208 - 201 din Legea nr. 62/2011, art. 3 lit. c) şi art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 5 - 6 din O.U.G. nr. 1/2010, art. 3 lit. c) şi art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, art. 1 alin. (5) şi art. 20 alin. (1) din Constituţia României.

Prin Sentinţa civilă nr. 8148/21.09.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Constatând că reclamanţii solicită reîncadrarea şi obligarea pârâţilor la plata unor drepturi băneşti, izvorâte dintr-un raport de muncă, fără însă a solicita anularea actelor de stabilire a drepturilor salariale, Curtea a reţinut că litigiul are natura unui conflict de muncă şi nu de contencios administrativ, competenţa materială a instanţei fiind astfel stabilită în raport de prevederile art. 266 din C. muncii şi art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Astfel, faţă de aceste prevederi legale, s-a reţinut faptul că revine Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa soluţionării prezentului litigiu.

Prin Sentinţa nr. 4747 din 11 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Constatând intervenit conflict negativ de competenţă, în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Tribunalul a reţinut faptul că nu este competent material să soluţioneze prezenta cauză, faţă de obiectul acţiunii, având în vedere că reclamanţii au solicitat, ca petit principal de cerere, reîncadrarea şi obligarea ordonatorului principal de credite, Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, să emită noi ordine de salarizare pentru fiecare reclamant, că legalitatea ordinului de salarizare al grefierilor ce funcţionează la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti se poate contesta la Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi ulterior la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin urmare, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 130 alin. (2) C. proc. civ., faţă de dispoziţiile imperative ale art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, tribunalul a admis excepţia necompetentei materiale şi funcţionale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Se constată că obiectul cererii introductive se circumscrie materiei litigiilor de muncă, respectiv priveşte un conflict de muncă în accepţiunea dispoziţiilor art. 266 din C. Muncii. Astfel, potrivit textului de lege menţionat, jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 95 pct. 1 din C. proc. civ. potrivit cărora tribunalele judecă în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, deci şi cererile referitoare la executarea contractelor individuale de muncă.

Faptul că unul din petitele acţiunii îl reprezintă solicitarea de reîncadrare şi obligarea ordonatorului principal de credite, Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, să emită noi ordine de salarizare pentru fiecare reclamant, iar un alt petit vizează cererea de obligare a pârâtului Ministerul Justiţiei să emită grilele de salarizare în care să apară noul salariu de încadrare în care au fost incluse unele sporuri, nu atrage incidenţa în cauză a prevederile art. 7 alin. (2), Cap. VIII din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Potrivit prevederilor art. 7, Cap. VIII din Anexa nr. VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

Alin. (1):

"Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile".

Alin. (2):

"Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunţate sunt irevocabile".

În cauză, reclamanţii nu au formulat contestaţie împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale sau a unui ordin de încadrare, ca fiind greşit emis, ci au solicitat obligarea pârâtelor la reîncadrarea personalului conform dispoziţiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 01.01.2011 şi la stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare; obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la emiterea deciziilor de reîncadrare conform dispoziţiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 01.01.2011; obligarea pârâtelor la plata diferenţelor salariale aferente perioadei 01.01.2011 şi până la pronunţarea sentinţei actualizată cu rata inflaţiei la zi, precum şi în continuare, cu menţiunea rectificării în cărţile de muncă; obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea grilelor de salarizare în care să apară noul salariu de încadrare în care au fost incluse unele sporuri, având în vedere că la acest moment pentru calculul salariului de încadrare sunt folosite O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 10/2008, Legea nr. 330/2009, legi abrogate în prezent, creându-se astfel confuzii între vechimea în muncă, vechimea în specialitate (sporul de fidelitate) şi sporurile care au fost incluse în salariu, iar sporul de risc (25%) şi confidenţialitate (5%) se aplică în mod diferenţiat de la un salariat la altul conducând astfel la discriminări (de la un salariat la altul procentul variază între 11 - 25 %, fără a se indica vreo decizie motivul pentru care unii beneficiază de un spor mai mare iar alţii de unul mai mic); obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiţiei sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

Având în vedere petitele acţiunii, este evidentă existenţa unui conflict de muncă ivit în legătură cu raporturile de serviciu dintre reclamanţi şi pârâţi, în calitate de angajaţi şi angajatori, fiind vorba despre raporturi juridice de muncă, iar litigiul dedus judecăţii este unul de dreptul muncii.

Codul muncii reglementează raporturile de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii.

Acesta se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice.

De esenţa jurisdicţiei muncii este existenţa unui conflict între angajat şi angajator privind drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă.

Conflictul individual de muncă apare în legătură cu plata unor drepturi salariale, ce rezultă din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin raportul de muncă.

Competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine tribunalului în primă instanţă, conform dispoziţiilor art. art. 269 din C. muncii, art. 208 şi 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Prin urmare, în speţă, nu se poate reţine formularea unei plângeri împotriva actului administrativ al ordonatorului de credite, în condiţiile şi termenele prevăzute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Constatând că litigiul de faţă nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, aşa cum este definit expres de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în raport de existenţa raporturilor de serviciu între părţi şi de natura dreptului şi a scopului urmărit prin exercitarea acţiunii, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, ca instanţă specializată de dreptul muncii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN