Cassation appeal nullified for lack of legal grounds in traffic accident damages dispute

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, la data de 29 septembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, obligarea acestuia la plata următoarelor sume: 500.000 euro, daune morale pentru A.; 30.000 euro, daune materiale pentru A., reprezentând cheltuieli medicale avansate pentru conservarea/refacerea sănătăţii, inclusiv cheltuieli ocazionate de alimentaţia specială; 35.235 RON, pentru A., reprezentând venit nerealizat în perioada mai 2013 - septembrie 2015; 1.508 RON, prestaţie periodică lunară, începând cu luna septembrie 2015, până la încetarea stării de nevoie; 25.000 euro, daune morale pentru B. şi 25.000 euro, daune morale pentru C.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe art. 49 şi următ. din Legea nr. 136/1995, art. 3 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Ordinul nr. 1/2008, art. 49 din Ordinul nr. 14/2011, emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, art. 1357, art. 1385, art. 1387, art. 1388, art. 1391 - 1394 C. civ. şi pe art. 194 şi următ. C. proc. civ.

Pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a formulat cerere de chemare în garanţie a persoanei vinovate de producerea accidentului, D.

Prin Sentinţa civilă nr. 385 din 6 martie 2017, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C.; a obligat Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii să plătească reclamantului A. următoarele sume: 150.000 euro, echivalentă în RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale; 15.000 euro, echivalentă în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând daune materiale; 35.235 RON, reprezentând venitul nerealizat de reclamant în perioada mai 2013 - septembrie 2015; 1.508 RON lunar, pentru perioada septembrie 2015 - încetarea stării de nevoie, reprezentând prestaţie periodică lunară, rezultată din diferenţa veniturilor obţinute de reclamant, înainte de accident, şi veniturile obţinute după producerea accidentului. A respins celelalte pretenţii, ca nefondate. A anulat cererea de chemare în garanţie, ca netimbrată. A dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantului A. suma de 14.556,52 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (7.556,52 RON, taxă judiciară de timbru, stabilită în sarcina reclamantului la data rămânerii definitive a sentinţei, proporţional cu pretenţiile admise, şi 7.000 RON, onorariu de avocat). L-a obligat pe pârât la plata către stat a sumei de 3.856,48 RON, constând în taxă judiciară de timbru, pentru care reclamantul A. a fost scutit de plată, proporţional cu pretenţiile admise, rămânând în sarcina reclamantelor B. şi C. obligaţia plăţii taxei judiciare de timbru de 1.658,70 RON, fiecare, la data rămânerii definitive a sentinţei; pentru restul taxei de timbru pentru care reclamanţii au primit scutiri, s-a stabilit ca acestea să rămână în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel reclamantul A., prin tutore C., la data de 18 mai 2017. Apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 20 iunie 2017, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Decizia civilă nr. 816 din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul formulat de reclamantul A., prin tutore C., împotriva Sentinţei civile nr. 385 din 6 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că l-a obligat pe pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii să plătească reclamantului suma totală de 30.000 euro, echivalentă în RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune materiale. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate. A dispus obligarea intimatului Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata către stat a sumei de 1.250 RON, constând în taxă judiciară de timbru, pentru care apelantul a fost scutit de plată, proporţional cu pretenţiile admise în apel. Restul taxei judiciare de timbru, pentru care apelantul a primit scutire de plată, a rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii, la 2 aprilie 2018 (data depunerii la oficiul poştal), a declarat recurs reclamantul A., prin tutore C., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului, recurentul-reclamant a arătat că, la cuantificarea prejudiciului moral prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei, instanţa de judecată a stabilit o sumă modică, iar la soluţia adoptată se impuneau a fi avute în vedere practica judiciară în materie şi nivelul de trai avut anterior accidentului.

A precizat că, deşi instanţa de apel a considerat relevantă practica judiciară depusă la dosar, în realitate a ignorat-o, stabilind acelaşi cuantum al daunelor morale ca în speţa depusă spre comparaţie, în care consecinţele accidentului au fost mai puţin grave decât în cazul celui în care a fost implicat recurentul.

Aprecierea întinderii prejudiciului moral trebuie să aibă la bază, în opinia recurentului-reclamant, documentele medicale depuse la dosarul cauzei şi starea sa de sănătate, precum şi consecinţele grave şi iremediabile ale evenimentului rutier, constând în pierderea capacităţii de muncă, a discernământului şi a posibilităţii de a se bucura de beneficiile vieţii cotidiene.

A susţinut recurentul-reclamant că, dată fiind gravitatea afecţiunilor, tratamentele, intervenţiile şi procedurile medicale pe care trebuie să le urmeze, suma de 150.000 euro este neîndestulătoare, prin raportare la faptul că are nevoie de îngrijire medicală pentru tot restul vieţii; leziunile i-au pus în pericol viaţa, prin contuzia şi hemoragia meningo cerebrală, respectiv ruptura de splină cu hemoperitoneu; este încadrat în gradul de handicap I, grav, cu pierderea totală a capacităţii de muncă, a abilitaţii de a se îngriji; are o infirmitate, cu manifestări de demenţă posttraumatică şi deficienţe motorii permanente, şi i-a fost extirpată splina.

De asemenea, recurentul-reclamant a arătat, referitor la prejudiciul moral, că acesta nu poate fi cuantificat potrivit criteriilor matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, statuând în echitate, suma solicitată constituie satisfacţie echitabilă. Deşi nu există un sistem care să asigure repararea deplină a prejudiciului moral, principiul reparării integrale a acestuia poate fi aproximată.

Recurentul-reclamant a susţinut că, prin acţiunea civilă promovată, a urmărit acordarea unei indemnizaţii cu caracter compensatoriu, care poate consta într-o sumă de bani care să conducă la atenuarea rezultatului negativ al faptei ilicite. Ceea ce urmează a fi evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare. Din acest motiv, suma de bani solicitată are rolul de a crea satisfacţii de ordin moral, susceptibile de a înlocui valorile de care recurentul a fost privat.

A învederat că, literatura juridică, dar şi practica judiciară au clasificat daunele morale în subcategorii, pentru a uşura procesul de individualizare al acestora, dar şi pentru a evidenţia natura şi importanţa leziunilor a căror dezdăunare se solicită, în baza principiul reparării integrale al pagubei. Astfel, au fost consacrate şi supuse reparării, între altele, daunele morale constând în dureri fizice sau psihice, prejudiciul de agrement, prejudiciul prin pierderea şansei, prejudiciul moral prin ricoşeu, evaluarea acestora având la bază, cu prioritate, criterii precum valoarea socială lezată - dreptul la sănătate şi integritate fizică şi dreptul la viaţă, valori fundamentale garantate prin Constituţia României (art. 21) şi prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 2 alin. (1).

Din punctul de vedere al prejudiciului de agrement, reprezentat de restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială, consecinţă a vătămărilor integrităţii corporale sau sănătăţii victimei, literatura de specialitate a consacrat dezdăunarea acesteia, având în vedere vătămările corporale suferite ce au generat privarea victimei de plăcerile vieţii familiale şi sociale normale, cum ar fi pierderea posibilităţii de a desfăşura activităţi sportive, artistice, culturale etc. În atare situaţii, s-a apreciat ca, la cererea victimei, să se acorde o compensaţie bănească, care să-i ofere posibilitatea înlocuirii plăcerilor de care este privată cu alte satisfacţii de substituire, care necesită cheltuieli.

Recurentul-reclamant a susţinut că, un alt aspect asupra căruia urmează a se statua în analiza stabilirii prejudiciului este cel referitor la repararea acestuia prin pierderea şansei, asupra căruia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în lipsa acesteia, reclamantul ar fi obţinut un câştig sau ar fi evitat o pierdere. Din acest punct de vedere, deşi aparent există o imposibilitate virtuală de cuantificare a pierderii oportunităţilor, Curtea a hotărât în echitate asupra acestui tip de prejudiciu, stabilind că poate fi supus reparaţiei prin plata unei indemnizaţii. Prejudiciul suferit prin pierderea şansei este în prezent reglementat şi în C. civ., în art. 1385 alin. (4), potrivit căruia dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau a evitării unei pagube, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea avantajului, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei.

În ceea ce priveşte consecinţele, recurentul-reclamant a arătat că traumele şi suferinţele încercate prin punerea sa sub interdicţie vor persista şi în viitor, fiind unanim acceptat, în cercetările psihologice, că dobândirea (intempestivă), de către o persoană, a unor afecţiuni grave, precum cele în cauză, provoacă acesteia traume imense, ireversibile, nefiind în ordinea firească a lucrurilor ca o persoană să se găsească, dintr-o dată şi fără vină, într-o astfel de situaţie.

Concluzionând, recurentul-reclamant a solicitat să de dea relevanţa cuvenită situaţiei medicale în care se află, să se aibă în vedere că nu există niciun aspect al vieţii sale care să nu fi fost afectat de evenimentul rutier, suma solicitată fiind în măsură să reprezinte o satisfacţie echitabilă în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 17 aprilie 2018, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 11 filtru.

Prin rezoluţia completului din data de 18 aprilie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea procedurii de comunicare, prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 30 mai 2018 a depus întâmpinare intimatul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că recurentul-reclamant a invocat formal cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât motivele care vizează cuantumul daunelor morale acordate nu se subsumează acestui caz de nelegalitate.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului întocmit în cauză s-a reţinut că, deşi Decizia civilă nr. 816 din 18 decembrie 12.2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, este susceptibilă de recurs, se impune examinarea cu prioritate a excepţiei nulităţii căii de atac, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.

Prin rezoluţia din data de 25 octombrie 2018, Completul de filtru nr. 11 a luat act de conţinutul raportului şi a dispus comunicarea acestuia părţilor pentru a formula, în scris, puncte de vedere, în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de înmânare aflate la dosar, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La data de 12 noiembrie 2018 (data depunerii la oficiul poştal), recurentul a depus un punct de vedere la raport.

Intimaţii nu şi-au exprimat poziţia procesuală prin formularea, în scris, a unor puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

Prin rezoluţia din 13 decembrie 2018, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 14 februarie 2019, conform prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Dispoziţiile art. 487 C. proc. civ. stipulează că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de recurent.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

În cauză, deşi recurentul-reclamant a invocat incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ori la considerentele pe care se fundamentează, nu a menţionat care sunt nomele legale încălcate şi nu a combătut în vreun fel raţionamentul instanţei prin formularea unor critici susceptibile de cenzură în recurs.

Astfel, prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă că, la cuantificarea prejudiciului moral, prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei, instanţa de judecată a stabilit o sumă modică, or soluţia adoptată impunea a fi avute în vedere practica judiciară în materie şi modul de viaţă avut anterior accidentului. Ulterior, acesta a învederat că instanţa de apel a considerat relevantă practica judiciară depusă la dosar, însă a ignorat-o, stabilind acelaşi cuantum al daunelor morale ca în speţa depusă spre comparaţie, în care consecinţele accidentului au fost mai puţin grave decât în cazul celui în care a fost implicat recurentul-reclamant.

Din această perspectivă, se constată că recurentul-reclamant nu contestă greşita aplicare a criteriilor legale cât priveşte determinarea prejudiciului moral, ci, prin raportare la probele administrate, modalitatea de apreciere a cuantumului stabilit de instanţa de apel. În opinia recurentului-reclamant, aprecierea întinderii prejudiciului moral trebuie să aibă la bază documentele medicale depuse, starea sa de sănătate, precum şi consecinţele grave şi iremediabile ale evenimentului rutier, chestiuni a căror analiză presupune verificarea temeiniciei deciziei recurate, iar nu legalitatea hotărârii contestate.

Înalta Curte reţine că se critică faptul că suma de 150.000 euro este neîndestulătoare prin raportare la circumstanţele particulare, în sensul că recurentul-reclamant are nevoie de îngrijire medicală pentru tot restul vieţii, că este încadrat în gradul de handicap I, grav, cu pierderea totală a capacităţii de muncă, că nu se poate îngriji, că are o infirmitate cu manifestări de demenţă posttraumatică şi deficienţe motorii permanente, că i-a fost extirpată splina, însă toate aceste aspecte menţionate au în vedere situaţia de fapt dedusă judecăţi, iar nu împrejurări de drept ce pot fi analizate prin prisma temeiului de drept invocat.

Referitor la prejudiciul moral, recurentul-reclamant a mai arătat că acesta nu poate fi cuantificat potrivit criteriilor matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, statuând în echitate, suma solicitată constituie satisfacţie echitabilă. A susţinut că, prin acţiunea promovată, a urmărit acordarea unei indemnizaţii cu caracter compensatoriu, care să conducă la atenuarea rezultatului negativ al faptei ilicite. Ceea ce urmează a fi evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare. Din acest motiv, suma de bani solicitată are rolul de a crea satisfacţii de ordin moral, susceptibile de a înlocui valorile de care recurentul a fost privat. A învederat că literatura juridică, dar şi practica judiciară au clasificat daunele morale în subcategorii, pentru a uşura procesul de individualizare al acestora, dar şi pentru a evidenţia natura şi importanţa leziunilor a căror dezdăunare se solicită, în baza principiul reparării integrale al pagubei.

Or, Înalta Curte observă că aceste apărări au în vedere chestiuni pur teoretice, fără trimitere concretă la aplicarea normelor de drept material în litigiul pendinte, pentru a putea face obiectul cenzurii de către instanţa de recurs.

În susţinerea criticilor, recurentul-reclamant a precizat, totodată, că un alt aspect asupra căruia urmează a se statua în analiza stabilirii prejudiciului este cel referitor la repararea acestuia prin pierderea şansei, asupra căruia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în lipsa acesteia, reclamantul ar fi obţinut un câştig sau ar fi evitat o pierdere. A menţionat că, de altfel, prejudiciul suferit prin pierderea şansei este în prezent reglementat şi în C. civ., în art. 1385 alin. (4), potrivit căruia dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau a evitării unei pagube, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea avantajului, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei.

Înalta Curte apreciază că argumentele mai sus arătate nu sunt de natură a conduce la casarea deciziei instanţei de apel în condiţiile în care astfel de apărări nu au fost invocate la judecata în fond şi nici nu au făcut obiectul apelului.

În acest context, faţă de motivul invocat în cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici de nelegalitate, care vizează greşita aplicare a legii de către instanţa de apel.

În cauză, motivele de recurs cuprind aspecte de netemeinicie, care presupun reevaluarea probelor administrate şi a situaţiei de fapt deduse judecăţii în recurs.

Or, aceste critici nu pot fi supuse cenzurii în prezenta cale de atac, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că se poate cere casarea unor hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.

Pe de altă parte, modalitatea în care recurentul-reclamant a înţeles să motiveze recursul nu se subsumează nici criticilor care să poată fi încadrate, din oficiu, într-unul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 C. proc. civ., astfel cum permit prevederile art. 489 alin. (3) din acelaşi act normativ. De asemenea, indicarea ca temei de drept, în recurs, a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este suficientă, în lipsa unor motive de recurs care, dezvoltate, pot fi încadrate în normele de drept invocate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A., prin tutore C., împotriva Deciziei civile nr. 816 din 18 decembrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A., prin tutore C., împotriva Deciziei nr. 816 din 18 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN