Expropriation compensation valuation upheld but state ordered to pay appeal costs

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 114/C din data de 27 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Bihor, în Dosar nr. x/2012, s-a admis cererea formulată de către reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

S-a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 167 din 19.04,2012 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Suplacu de Barcău în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamanţilor şi pe cale de consecinţă s-a constatat că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la încasarea despăgubirilor în sumă totală de 64.552,55 RON, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la data plaţii efective. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 4.235 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamanţilor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Din conţinutul actelor depuse la filele 25-67 dosar, instanţa a reţinut, că în speţă, a fost emisă de către Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010, Hotărârea nr. 167/2012 - de stabilire a despăgubirilor pentru exproprierea terenului identificat prin nr. top x, în suprafaţă de 2245 mp., situat în jud. Bihor.

Suma stabilită cu titlu de despăgubire de 1.0327 RON a fost consemnată la C. nefiind eliberată până în prezent nici unei persoane fizice sau juridice.

Exproprierea terenului s-a realizat în baza, documentaţiei tehnico-cadastrale avizate de către O. C.P.I. Bihor, în concordanţă cu planul parcelar valabil şi vizat spre neschimbare de către Primarul comunei Suplacu de Barcău, la data întocmirii documentaţiei.

Prin raportul de expertiză întocmit de către comisia de experţi, constituită în condiţiile Legii nr. 255/2010 coroborată cu Legea nr. 33/1994 s-a stabilit că valoarea de piaţă a suprafeţei expropriate este de 61.289 RON.

S-a reţinut că, potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor s-a ţinut seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului.

Potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994, instanţa a comparat rezultatul expertizei cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi, reţinând că despăgubirea acordată nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

Sintagma "preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele" are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare. S-a reţinut că, potrivit contractului de vânzare - cumpărare (autentificat în faţa unui notar public) nr. x din 05.11.2013 şi care are ca şi obiect un imobil situat în extravilanul com. Suplacu de Barcău, deci în aceiaşi unitate administrativ teritorială cu cea din litigiu, preţui unui mp de teren este de 9 euro la data de 05.11.2013, deci la o dată apropiată celei expertizate.

Faţă de dovezile prezentate de părţi şi având în vedere dispoziţiile legale mai sus menţionate, tribunalul a admis în parte cererea, în sensul că a anulat parţial Hotărârea nr. 167/2012 emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a despăgubirilor în sumă totală de 64.552,55 RON.

Excepţia de inadmisibilitate a cererii s-a apreciat ca fiind neîntemeiată având în vedere dispoziţia cuprinsă în art. 23 din Legea nr. 255/2010, respectiv cea cuprinsă în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010.

În temeiul art. 274 - 275 C. proc. civ. a fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată parţiale în sumă de 4.235 RON reprezentând onorariu expert şi onorariu avocaţial.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., iar prin Decizia civilă nr. 603 din 7 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea a fost admis apelul, schimbată în parte hotărârea instanţei de fond în sensul că a fost redus cuantumul despăgubirilor de la suma de 64.552,55 RON la 39.000 RON.

Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S A, iar prin Decizia civilă nr. 2324 din 24 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul a casat decizia recurată, şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a constatat ca fiind nefondată critica recurentului pârât în ce priveşte inadmisibilitatea solicitării reclamantelor de anulare parţială a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Astfel, acţiunea prevăzută de art. 22 din Legea nr. 255/2010 reprezintă o cale de atac prevăzută împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptăţite pentru expropriere în condiţiile art. 19 din acelaşi act normativ,

Sesizată cu contestaţia împotriva hotărârii, instanţa are competenţa să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar faptul că hotărârea atacată este un act unilateral ce poate fi revocat de organul emitent conform art. 164 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 250/2010, nu exclude posibilitatea anulării (modificării) ei parţiale în condiţiile consacrării exprese a acestui drept la acţiune, conform art. 22 din Legea nr. 255/2010. S-a reţinut că susţinerea pârâtului sub acest aspect este contradictorie întrucât, pe de o parte, susţine inadmisibilitatea anulării hotărârii, iar pe de altă parte, recunoaşte posibilitatea oferită de lege persoanelor ale căror terenuri au fost expropriate de a contesta, aceeaşi hotărâre, sub aspectul cuantumului despăgubirilor.

A fost apreciată ca fondată critica din memoriul de recurs prin care recurenta pârâtă a susţinut încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza pe care s-a fundamentat soluţia nu s-ar fi raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de aceiaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data exproprierii.

Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă şi justă despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Reţinându-se caracterul excepţional a! cedării proprietăţii prin expropriere şi în scopul asigurării unei protecţii depline şi adecvată a dreptului de proprietate privată, dispoziţia menţionată în legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994 prin art. 1 din acest act normativ, legiuitorul statuând că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească".

Totodată, jurisprudenţa contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu alte cuvinte, ea trebuie să fie, în acelaşi timp, convenabilă pentru realizarea ţelului legitim şi nedisproporţionată faţă de acesta (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James şi alţii vs Regatul Unit).

Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1 este că această lipsire de proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă şi rezonabilă, sub aspectul cuantumului, respectiv trebuie să fie făcută cu plata unei compensaţii corespunzătoare şi cu respectarea principiului proporţionalităţii.

Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând5 în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la momentul exproprierii."

Ţinând seama de toate acestea, Înalta Curte a reţinut că aspectele esenţiale ce trebuie stabilite de instanţa investită cu o contestaţie formulată în temeiul Legii nr. 33/1994, vizează tranzacţii încheiate pentru imobile similare din unitatea administrativ teritorială în care se află terenul expropriat, raportat la momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii.

Totodată, valoarea de piaţă a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare la categoria de folosinţă, amplasamentul acestuia, destinaţie, poziţionare faţă de alte localităţi, existenţa sau nu a utilităţilor, a căilor de acces etc.

Sintagma "preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel unitate administrativ teritorial" defineşte preţul de piaţă, anume preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsura rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Pe de altă parte, sintagma "terenuri de aceiaşi fel" presupune luarea în considerare a categoriei de folosinţă, precum şi a tuturor caracteristicilor proprii fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, căi de acces, utilităţi, front stradal, etc, despăgubirea urmând a fi stabilită în raport de toate acestea. Altminteri, s-ar ajunge practic ia situaţia în care, în urma deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea compensaţie corespunzătoare, fiind înfrânte atât legislaţia naţională, inclusiv legea fundamentală, cât şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care impun ca deposedarea să fie făcută numai cu o dreaptă şi rezonabilă despăgubire, în aceste condiţii, făcând aplicarea considerentelor mai sus-enunţate şi a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 trebuie stabilit care este despăgubirea dreaptă, efectivă şi rezonabilă de care trebuie să beneficieze expropriatul.

În speţă, instanţa a omologat Raportul de expertiză tehnică efectuat de cei trei experţi desemnaţi în cauză, stabilind cuantumul despăgubirilor la un alt moment decât cel al exproprierii.

Astfel, deşi exproprierea avut loc în ianuarie 2012, din completarea la raportul de expertiză, rezultă că experţi au în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor două contracte de vânzare-cumpărare, dintre care unul încheiat în luna iunie 2013 (comparabila C), iar celălalt în octombrie 2013 (comparabila A), cu privire la un teren situat în altă localitate, respectiv judeţul Bihor.

Stabilind cuantumul despăgubirii în funcţie de preţul terenurilor la un alt moment decât cei al transferului de proprietate, contrar celor prevăzute de lege şi statuate prin decizia Curţii Constituţionale, s-a reţinut că hotărârea recurată este nelegală.

Aşa fiind, pentru stabilirea valorii despăgubirii, cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 380/2015, s-a apreciat că se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispoziţiilor art. 305 din C. proc. civ.

Instanţa de casare a statuat ca în rejudecare instanţa de apel să dispună efectuarea unui raport de expertiză cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi va administra în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale, prin care să poată fi. determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, urmând a se stabili astfel valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat, ţinând seama de toate caracteristicile acestuia, raportat la momentul transferului dreptului de proprietate - ianuarie 2012. Valoarea de piaţă a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare la categoria de folosinţă, a amplasamentului acestuia, poziţionare, existenţa sau nu a utilităţilor, a căilor de acces etc.

Având în vedere că recurentul a formulat critici şi cu privire ia cheltuielile de judecată, susţinând că, deşi instanţa de apel a admis apelul pârâtului, în mod greşit nu a dispus obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, în rejudecare, în raport de soluţia ce se va pronunţa, instanţa va statua şi asupra cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantelor, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispoziţiilor legale menţionate.

În urma casării cu trimitere spre rejudecare, instanţa de apel a fost reinvestita cu soluţionarea apelului formulat de apelanta pârâta Compania Naţională de Administrare a Drumurilor Naţionale din România S.A. - actualmente Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.- în reprezentarea Statului Român, prin care s-a solicitat admiterea acestuia, schimbarea sentinţei în sensul respingerii capătului de cerere referitor la anularea hotărârilor de stabilire a despăgubirilor în principal ca inadmisibil, iar în subsidiar ca neîntemeiat, precum şi respingerea ca neîntemeiate a petitelor privind majorarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat în suprafaţă de 2.245 mp şi a cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia nr. 153/AP din data de 20 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a fost a admis apelul formulat de apelanta pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România S.A. Bucureşti (fostă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA), în contradictoriu cu intimatele reclamante A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 114/C din data de 27.02.2014, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că s-a redus cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptăţite reclamantele de la suma de 64.552,55 RON la suma de 33.981 RON.

A fost înlăturata dispoziţia de actualizare a acestei sume cu indicele de inflaţie şi păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apei în rejudecare a reţinut că prin Decizia de casare nr. 2324 din 24 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2012 a fost admis recursul declarat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. (actualmente Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.), casată decizia şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, reţinându-se în cuprinsul acestei decizii că:

"sub un prim aspect, Înalta Curte constată ca fiind nefondată critica recurentului pârât în ce priveşte inadmisibilitatea solicitării reclamantelor de anulare parţială a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii.", apreciind însă a fi fondate criticile din memoriul de recurs prin care recurentul pârât a susţinut încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza pe care şi-a fundamentat soluţia nu s-ar fi raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, respectiv preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data exproprierii.

Totodată în cuprinsul acestei decizii s-a reţinut că pentru stabilirea valorii despăgubirii cu respectarea dispoziţiilor legale şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 380/2015 se impune refacerea expertizei şi administrarea dovezilor necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, urmând a se stabili astfel valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat, ţinând seama de toate caracteristicile acestuia raportat la momentul transferului dreptului de proprietate - ianuarie 2012.

De asemenea, s-a reţinut că pârâtul a formulat critici şi cu privire la cheltuielile de judecată susţinând că, deşi instanţa de apel a admis apelul pârâtului, în mod greşit nu a dispus obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată urmând ca în rejudecare, în raport de soluţia ce se va pronunţa, se va statua şi asupra cheltuielilor de judecată.

S-a constatat că deşi prin Decizia nr. 2324 din 24 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. x/2012 s-a dispus casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, din considerentele deciziei de casare reiese că s-au tranşat cu putere de lucru judecat aspectele privind criticile pârâtului cu referire la inadmisibilitatea solicitării reclamantelor de anulare parţială a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, şi ca urmare nu se mai impune analiza acestora în rejudecare. De asemenea, câtă vreme în cauză s-a declarat recurs doar de către pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., dezlegarea dată de către instanţa de apel în primul ciclu procesual privind criticile raportate la acordarea unor despăgubiri intimatelor reclamante cu titlu de prejudiciu, în sensul respingerii acestora, precum şi cele privind dispoziţia de actualizare a despăgubirilor cu indicele de inflaţie începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la data plăţii efective, în sensul înlăturării acestei dispoziţii, au intrat în puterea lucrului judecat, nemaipunându-se a fi analizate în rejudecarea apelului.

Instanţa de apel în rejudecare a mai reţinut că nu se mai impun a fi analizate nici criticile privind calea de atac, şi modul de constituire a comisiei de experţi de la instanţa de fond în condiţiile în care aceste aspecte nu au fost recurate, intrând astfel în puterea lucrului judecat.

Aşa fiind, s-a reţinut că în rejudecare, instanţa de apel a fost reinvestită doar în ceea ce priveşte criticile privind modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor, cu referire la valoarea reală a imobilului din litigiu, astfel că din acest punct de vedere vor fi analizate criticile formulate în apelul declarat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

În rejudecare, instanţa de apel, ţinând seama de considerentele deciziei de casare, a dispus efectuarea unor adrese la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Marghita, judeţul Bihor şi la Primăria Suplacu de Barcău, judeţul Bihor prin care s-a solicitat a se depune la dosar copii ale unor contracte de vânzare-cumpărare autentice anonimizate, încheiate la finalul anului 2011 - începutul anului 2012 (perioadă apropiată datei de 16 ianuarie 2012) pentru terenuri arabile aflate în intravilanul localităţii Suplacu de Barcău, judeţul Bihor. De asemenea, s-a solicitat Camerei Notarilor Publici din Oradea să comunice date referitoare la preţurile practicate pe piaţă la finalul anului 2011- începutul anului 2012 pentru terenuri arabile aflate în intravilanul localităţii Suplacul de Barcău, judeţul Bihor, dispunându-se şi efectuarea unei expertize tehnice judiciare de evaluare având ca obiective stabilirea valorii de piaţa (de circulaţie) a terenului din litigiu în suprafaţă de 2.245 metri pătraţi, având număr cadastral x.147 din parcela cu număr topo x, cu respectarea prevederilor articolului 26 din Legea nr. 33/1994 la data exproprierii (ianuarie - februarie 2012), respectiv la preţul de piaţă cu care se vindeau în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială în care se află bunul în litigiu, având în vedere contracte de vânzare cumpărare autentice încheiate cât mai aproape de acel moment (16 ianuarie 2012); la stabilirea valorii de piaţă a imobilului din litigiu se vor avea în vedere toate caracteristicile bunului prin raportare la categoria de folosinţă, amplasamentul acestuia, poziţionare, existenţa sau nu a utilităţilor, a căilor de acces etc.

Ca răspuns la solicitările instanţei, Primăria Suplacu de Barcău a comunicat prin adresa din 15 mai 2017, că nu deţine astfel de contracte în perioada indicată, în amplasamentul dat, iar OCPI Bihor, anexat adresei nr. x din 15 mai 2017, a depus la dosar, în urma examinării arhivei pe perioada 1 decembrie 2011 - 29 februarie 2012, în copie patru contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri intravilane pe teritoriul localităţii Suplacu de Barcău, respectiv cele cu nr. x din 13 ianuarie 2012, nr. x din 19 ianuarie 2012, nr. x din 24 ianuarie 2012 şi nr. x din 26 ianuarie 2012.

Instanţa de apel a reţinut că din cuprinsul expertizei tehnice întocmite în cauză în rejudecare rezultă că imobilul din litigiu se compune din teren intravilan în suprafaţă de 2.245 mp, cu număr cadastral x., parcelă din nr. top x, situată în zona periferică a localităţii Suplacu de Barcău, zonă agricolă cu inserţii de teren intravilan, având categoria de folosinţă teren arabil, cu acces la drumul asfaltat, în formă de patrulater neregulat, uşor înclinat şi ca utilităţi reţea de electricitate. în atare situaţie, raportat la aceste caracteristici ale terenului din litigiu, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 19 ianuarie 2012 şi contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 13 ianuarie 2012 depuse la dosar de către OCPI Bihor nu vor putea fi luate în considerare câtă vreme nu vizează terenuri similare cu cel din litigiu. S-a apreciat că nici contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. x din 26 ianuarie 2012 şi nr. x din 24 ianuarie 2012 nu pot fi luate în considerare ori avute în vedere la stabilirea valorii reale a imobilului din litigiu, deoarece sunt contracte încheiate între rude, respectiv fraţi şi mamă-fiu.

Totodată, urmare a solicitărilor instanţei, Camera Notarilor Publici Oradea, prin adresa din 19 mai 2017 a adus la cunoştinţă valorile orientative ale terenului intravilan situat în localitatea Suplacu de Barcău, judeţul Bihor, conform Ghidului cuprinzând valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare a C.N.P. Oradea aferente anilor 2011 - 2012, respectiv 10 lei/mp atât în anul 2011, cât şi în anul 2012. S-a precizat însă, că aceste valori sunt destinate exclusiv uzului notarilor publici, utilizarea valorilor estimate în Ghid ca referinţă în procesele de expropriere nefiind adecvată având în vedere tipul valorii estimate, cât şi faptul că acestea reprezintă cazuri speciale de transfer de drept de proprietate, aspecte reţinute de altfel în mod corect de către comisia de experţi şi în apel, atât în primul ciclu procesual, cât şi în rejudecare, precum şi de către comisia de experţi ce a întocmit raportul de expertiză cu ocazia soluţionării cauzei în fond, însuşit de primă instanţă. Mai mult, nici apelanta nu a folosit acest Ghid deoarece a stabilit o despăgubire inferioară acestuia de 4,6 RON/mp., în ioc de 10 RON/mp.

Prin concluziile raportului de expertiză tehnică judiciara întocmit în rejudecare, s-a stabilit, în urma aplicării metodei comparaţiei directe, valoarea de piaţă a imobilului din litigiu ca fiind de 33.981 lei, echivalent a 7.409 euro, reţinându-se totodată, că preţurile din contractele de vânzare pentru proprietăţi similare în zona analizată se situează între 2,5-4 euro/mp, fără T.V.A. La raportul de expertiză au fost anexate contractele de vânzare cumpărare folosite ca elemente de comparaţie.

Urmare a comunicării raportului de expertiză cu părţile, pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică evaluatorie, solicitând refacerea raportului de expertiză în sensul evaluării imobilului aflat în litigiu la data exproprierii acestuia, utilizând în acest sens tranzacţiile autentice aflate la dosarul cauzei.

Prin răspunsul la obiecţiuni, comisia de experţi a arătat că a stabilit valoarea de piaţă a imobilului din litigiu, ia data exproprierii - ianuarie 2012, precizând că potrivit GEV 630 "Abordarea prin piaţă este aplicabilă tuturor tipurilor de proprietăţi imobiliare, atunci când există suficiente informaţii credibile privind tranzacţii şi/sau oferte recente credibile", "prin informaţii despre preţurile bunurilor comparabile se înţeleg informaţii privind activele identice sau similare care au fost tranzacţionale sau oferite spre vânzare pe piaţă cu condiţia ca relevanţa acestor informaţii să fie clar stabilită şi analizată critic".

De asemenea, comisia de experţi, raportat ia criticile şi solicitările apelantei pârâte de a se lua în considerare contractele de vânzare-cumpărare aflate la dosar şi depuse de către aceasta (la filele 9 -15 dosar apel vol. 2) a arătat că la data întocmirii raportului de expertiză au analizat critic contractele de vânzare cumpărare depuse la dosar de către apelanta pârâtă şi a constatat faptul că, contractul de vânzare cumpărare numărul x autentificat în 26 ianuarie 2016 de BNP D. are ca obiect de vânzare un teren tranzacţionat între fraţi - comparabilă eliminată deoarece nu poate fi considerată "tranzacţie nepărtinitoare" conform definiţiei valorii de piaţă; contractul de vânzare cumpărare nr. x din 18 mai 2012 autentificat de BNP E. are ca obiect un teren de pe malul Pârâului Valea Florilor fără acces la drum, iar contractul de vânzare cumpărare nr. x din 19 septembrie 2012 autentificat de BNP F. are ca obiect un teren cu particularităţi conductă de gaz metan care alimenta o locuinţă, doi stâlpi de curent electric care alimenta locuinţa şi canalul CFR. care străbătea terenul.

S-a apreciat având în vedere aceste constatări, că în mod judicios experţii au exclus aceste tranzacţii din comparabilele utilizate în grila de date folosită în stabilirea valorii de piaţă a imobilului expropriat, în ceea ce priveşte obiecţiunile cu privire la data tranzacţiilor din contractele de vânzare-cumpărare utilizate în raportul de expertiză, respectiv anul 2013, comisia de experţi menţionează că piaţa imobiliară nu a suferit modificări majore în perioada 2012 - 2013, aspect menţionat în Raportul de expertiză la elementele de comparaţie "condiţii de piaţă" unde s-a menţionat că "nu au fost aplicate ajustări, condiţiile de piaţă fiind asemănătoare". Mai arată comisia de experţi că tocmai având în vedere solicitarea instanţei de a utiliza în abordare tranzacţii cu respectarea Legii nr. 33/94 şi a Deciziei nr. 380 din 26 mai 2015 a Curţii Constituţionale, pentru susţinerea rezultatelor obţinute, au identificat pe piaţa imobiliară din perioada 2012 - 2014 terenuri situate în comuna Suplacu de Barcău ce au fost analizate critic conform standardelor de evaluare ANEVAR şi au fost alese ca şi comparabile cele care au fost considerate mai credibile de către experţi după eliminarea extremelor, fiind folosite cele care au vizat terenuri cu caracteristici asemănătoare cu proprietatea în cauză şi tranzacţionate în apropierea datei exproprierii.

Referitor la faptul că experţii ar fi folosit ca şi comparabile, contracte de vânzare cumpărare vizând terenuri situate în extravilanul localităţii Suplacul de Barcău, deşi imobilul din litigiu s-ar afla în intravilanul acestei localităţi, s-a reţinut că aşa cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză, terenul în litigiu se află în zona periferică a localităţii Suplacu de Barcău fiind o zonă agricolă cu inserţii de teren intravilan.

Urmare a comunicării răspunsului la obiecţiuni, pârâta a formulat din nou obiecţiuni, iar prin răspunsul ia obiecţiuni depus la 15 ianuarie 2018 comisia de experţi şi-a menţinut concluziile în ceea ce priveşte valoarea iniţială a despăgubirilor stabilită în Raportul de expertiză, menţionând că au stabilit valoarea de piaţă a imobilului în litigiu ia data exproprierii - ianuarie 2012, reiterând totodată faptul că la data întocmirii raportului de expertiză au analizat atât contractele de vânzare cumpărare depuse la dosar de către apelanta pârâtă, cât şi alte contracte de vânzare cumpărare identificate de experţi privind terenuri având caracteristicile terenului din litigiu, menţionând că din totalitatea contractelor avute la dispoziţie au ales ca şi comparabile contractele autentice prin care s-au tranzacţional terenuri ce au caracteristici asemănătoare cu terenul evaluat şi care se situează aproape de data exproprierii. Precizează Comisia de experţi că potrivit standardelor naţionale de evaluare nu au luat în considerare contracte care vizează tranzacţii cu terenuri între rude apropiate sau contracte care vizează tranzacţii cu terenuri care sunt traversate de conducte de gaz sau de stâlpi şi linii de energie electrică, precizând totodată faptul că în perioada anului 2012 au existat un număr limitat de contracte de vânzare autentice credibile de terenuri în comuna Suplacu de Barcău, motiv pentru care comisiile de experţi au lărgit perioada de căutare de la data exproprierii.

Ca urmare, având în vedere că prin Raportul de expertiză şi răspunsurile la obiecţiunile formulate de pârâtă, comisia de experţi a arătat motivele pentru care au luat în considerare anumite contracte de vânzare cumpărare, precum şi motivele pentru care au exclus alte contracte de vânzare cumpărare, respectiv faptul că au arătat că în perioada 2012 -2013 piaţa imobiliară nu a suferit modificări majore şi că în perioada anului 2012 au existat un număr limitat de contracte de vânzare autentice privind terenuri în comuna Suplacu de Barcău, ţinând seama şi de faptul că în cauză nu s-a solicitat o expertiză contrarie, iar preţurile din contractele de vânzare cumpărare depuse la dosar de OCPI Bihor şi de către părţi nu an putut fi avute în vedere pentru considerentele arătate anterior, instanţa de apel a reţinut că valoarea despăgubirilor cuvenite intimatelor reclamante a fost corect stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză în rejudecare, dispunând implicit, a fi reduse despăgubirile acordate de instanţa de fond până la concurenţa sumei de 33.981 RON, suma de altfel cu care şi intimatele reclamante prin notele scrise, depuse la dosar în şedinţa publică din 13 februarie 2018, au arătat că sunt de acord.

Deoarece s-a reţinut de către instanţa de fond faptul că preţul oferit cu titlu de despăgubire intimatelor reclamante pentru terenul expropriat a fost unul inferior celui de piaţă, s-a apreciat de către instanţa de apel că în mod judicios a fost obligată apelanta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial şi onorariul de expert potrivit prevederilor art. 274 - 275 C. proc. civ., criticile formulate în acest sens fiind neîntemeiate.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa de apel în baza art. 296 C. proc. civ. a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor la care sunt îndreptăţite reclamantele de la suma de 64.552,55 RON la suma de 33.981 RON, fiind înlăturată dispoziţia de actualizare a acestei sume cu indicele de inflaţie, fiind păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată din apel solicitate de către pârât, instanţa de apel a apreciat că nu se impune acordarea lor, chiar dacă s-a dispus admiterea apelului, deoarece nu se poate reţine culpa procesuală a intimatelor reclamante, aceasta aparţinând apelantei pârâte tocmai datorită faptului că preţul oferit cu titlu de despăgubire acestora, pentru terenul expropriat a fost inferior celui de piaţă, fapt care a generat practic prezentul proces.

Fiind astfel în culpă procesuală, s-a apreciat că nu pot fi acordate cheltuielile de judecată solicitate de apelanta pârâtă, că, implicit nu se impune nici obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată din apel, dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. nefiind incidente. în acest sens s-a mai reţinut că în rejudecarea apelului, reprezentanta intimatelor reclamante, în şedinţa publică din 13 februarie 2018, cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată în apel, ci doar să fie menţinută dispoziţia din sentinţă, prin care pârâtul a fost obligat ia plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantelor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Roman prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, solicitând în principal, modificarea deciziei în sensul admiterii în întregime a apelului declarat, şi pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamante ca fiind neîntemeiată, cu obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, în subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru administrarea unei noi expertize judiciare de evaluare, realizată cu respectarea prevederilor art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, coroborate cu dispoziţiile cuprinse în Decizia nr. 380/2015 a Curţii Constituţionale a României.

Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

Astfel, recurentul pârât a învederat că motivele care atrag casarea Deciziei civile nr. 603/2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, vizează încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în condiţiile validării unui raport de expertiză care nu s-a fundamentat pe tranzacţii efective de la data exproprierii şi, nici pe tranzacţii la nivelul unităţii administrativ teritoriale.

În aceeaşi idee se susţine că instanţa fără să cenzureze aprecierile experţilor a încălcat principiul rolului activ în condiţiile în care avea obligaţia de a lămuri aspectele legate de determinarea valorii de circulaţie a imobilului expropriat.

O altă critică adusă hotărârii instanţei de apel vizează încălcarea dispoziţiilor referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirii.

În acest sens se învederează că au fost încălcate dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010, coroborate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum şi dispoziţiile Deciziei nr. 380/2014 a Curţii Constituţionale potrivit cărora despăgubirile pentru imobilele care au făcut obiectul Legii nr. 255/2010 trebuie stabilite prin raportare la momentul exproprierii acestora.

Din această perspectivă se arată că în ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor în cuantum de 33.981 RON, raportul de evaluare omologat de instanţa de apel nu se bazează pe tranzacţii autentice de vânzare-cumpărare privind terenuri similare cu cei aflat în litigiu, perfectate în proximitatea momentului exproprierii ianuarie 2012, că nici una din tranzacţiile utilizate de experţi nu priveşte terenuri similare cu cel aflat în litigiu.

În aceeaşi idee se arată că două din tranzacţiile alese sunt perfectate în lunile iunie şi august 2013, şi a treia comparabilă în octombrie 2013, în timp ce terenul din litigiu a fost expropriat în luna ianuarie 2012. Ori atât experţii cât şi instanţa de apel ar fi trebuit să determine valoarea despăgubirilor pe baza unor contracte de vânzare - cumpătare ce vizau terenuri similare cu cele din litigiu la data de referinţă luna ianuarie 2012 momentul exproprierii, în respectarea Deciziei nr. 380/2015 a Curţii Constituţionale.

Recurentul pârât a mai arătat că instanţa de apel a interpretat în mod greşit şi nelegal prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994, precum şi art. 274 C. proc. civ., în condiţiile în care în baza art. 23 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 coroborat cu prevederile art. 170 C. proc. civ. "onorariul unei expertize urmează a fi suportat de partea care a propus această probă," şi ca. atare instanţa de apel ar fi trebuit să dispună obligarea reclamantelor în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile pentru expertiza efectuată în apei.

Se mai învederează că nici menţinerea dispoziţiilor sentinţei de fond sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate reclamantelor nu este în acord cu prevederile art. 274 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel ar fi trebuit să dispună exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.235 RON.

În concluzie, recurentul pârât, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 26 din Legea nr. 33/1994, ale Deciziei nr. 380/2015 a Curţii Constituţionale a României, şi ale art. 274 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, modificarea Deciziei nr. 603/2016 a Curţii de Apel Oradea, în sensul admiterii în întregime a apelului şi, respingerii acţiunii introductive ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantelor ia plata cheltuielilor de judecată constând în onorariile de expert suportate în apel.

Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o încălcarea expresă şi reală a legii, anume soluţia pronunţată să fie în contradicţie cu legea. în analiza acestui motiv, instanţa de recurs nu poate verifica dacă instanţele de fond au tăcut o apreciere eronată a probatoriului, respectiv dacă s-a comis o gravă greşeală de fapt, ştiut fiind că o astfel de verificare nu este posibilă în forma actuală a dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.

Din această perspectivă, faţă de motivele de recurs invocate de recurentul pârât prin raportare la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii prevăd criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii In caz de expropriere, iar nerespectarea acestora pune în discuţie o problemă de încălcare a legii.

Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite". "La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la dala întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, "luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia...".

Curtea Constituţională prin Decizia nr. 380/2015, a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituţionale.

Sintagma "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială" defineşte preţul de piaţă, anume preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unui dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Pe de altă parte, sintagma "terenuri de acelaşi fel" presupune luarea în considerare a categoriei de folosinţă, precum şi a tuturor caracteristicilor proprii fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, căi de acces, utilităţi, front stradal etc, despăgubirea urmând a fi stabilită în raport de toate acestea. Altminteri, s-ar ajunge practic la situaţia în care, în urma deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea compensaţie corespunzătoare, fiind înfrânte atât legislaţia naţională, inclusiv legea fundamentală a statului român, cât şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care impun ca deposedarea să fie făcută numai cu dreapta şi rezonabilă despăgubire, dar şi cu respectarea principiului proporţionali taţii.

În aceste condiţii, instanţa de contencios constituţional a apreciat că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului, finalitate urmărită atât prin Legea nr. 33/1994, cât şi prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Aceasta, întrucât, conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî. Or, instanţa de judecată are obligaţia să compare rezultatul expertizei cu oferta expropriatorului şi cu cererile de despăgubire formulate de titularul dreptului de proprietate, fiind suverană în stabilirea valorii despăgubirilor.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 fac trimitere, printre altele, şi la dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora, fa calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ teritorială, la data realizării transferului dreptului de proprietate, finalitate urmărită atât prin Legea nr. 33/1994, cât şi prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

Or, dacă respectarea criteriilor prevăzute de dispoziţiile legale menţionate poate face obiectul unei critici de nelegalitate, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aprecierea judecătorilor cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii, stabilită în concordanţă cu criteriile prevăzute de textul de lege menţionat, constituie o problema de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate, exced controlului instanţei de recurs în condiţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speţa supusă analizei, sub motivul unei încălcări a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, se constată că pârâtul solicită, în principal, o reevaluare a probatoriului administrat în apel, ceea ce excede aşa cum s-a arătat deja dispoziţiilor actuale ale art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste şi echitabile In accepţiunea legii generale în materie, dar şi a normelor constituţionale (art. 44 din Constituţie).

Din această perspectivă, Înalta Curte, constată că la stabilirea valorii despăgubirilor atât experţii precum şi instanţa s-au raportat la valorile de la momentul exproprierii rezultate din contractele de vânzare cumpărare analizate în condiţiile în care în perioada anului 2012 au existat un număr limitat de contracte de vânzare autentice privind terenuri în comuna Suplacu de Barcău, iar în perioada 2012 -2013 piaţa imobiliară nu a suferit modificări majore.

În acest sens, Înalta Curte constată că din răspunsurile la obiecţiunile formulate de pârât la raportul de expertiză rezultă fără posibilitate de echivoc că atât experţii cât şi instanţa de apel, la stabilirea valorii de piaţă a imobilului în litigiu experţii s-au raportat la momentul exproprierii terenului din litigiu, respectiv ianuarie 2012, şi nu la cel al efectuării expertizei, cum greşit susţine recurentul pârât.

Astfel, experţii în răspunsurile la obiecţiunile pârâtului au precizat că potrivit GEV 30 "Abordarea prin piaţă este aplicabilă tuturor tipurilor de proprietăţi imobiliare, atunci când există suficiente informaţii credibile privind tranzacţii şi/sau oferte recente credibile" "prin informaţii despre preţurile bunurilor comparabile se înţeleg informaţii privind activele identice sau similare care au fost tranzacţionate sau oferite spre vânzare pe piaţă cu condiţia ca relevanţa acestor informaţii să fie clar stabilită şi analizată critic ".

Din această perspectivă, comisia de experţi, raportat la criticile şi solicitările pârâtului de a se lua în considerare contractele de vânzare-cumpărare aflate la dosar şi depuse de către acesta (la filele 9-15 dosar apel vol. 2) a arătat că ia data întocmirii raportului de expertiză au analizat critic contractele de vânzare cumpărare depuse la dosar de către pârât şi a constatat faptul că, contractul de vânzare cumpărare nr. x autentificat în 26 ianuarie 2016 de BNP - D. are ca obiect de vânzare un teren tranzacţional între fraţi (comparabilă eliminată deoarece nu poate fi considerată "tranzacţie nepărtinitoare" conform definiţiei valorii de piaţă); contractul de vânzare cumpărare nr. x din 18 mai 2012 autentificat de BNP - E. are ca obiect un teren de pe malul Pârâului Valea Florilor fără acces la drum, iar contractul de vânzare cumpărare nr. x din 19 septembrie 2012 autentificat de BNP - F. are ca obiect un teren cu alte particularităţi decât cel din litigiu având o conductă de gaz metan, doi stâlpi de curent electric şi canalul CFR care străbătea terenul.

Având în vedere aceste constatări, instanţa de apel a reţinut că în mod legal experţii au exclus aceste tranzacţii din comparabilele utilizate în grila de date folosită în stabilirea valorii de piaţă a imobilului expropriat.

În ceea ce priveşte obiecţiunile cu privire la data tranzacţiilor din contractele de vânzare-cumpărare utilizate în raportul de expertiză, comisia de experţi a arătat că a avut în vedere solicitarea instanţei de a utiliza în abordare tranzacţii cu respectarea Legii nr. 33/1994 şi a Deciziei nr. 380 din 26 mai 2015 a Curţii Constituţionale, sens în care au identificat pe piaţa imobiliară din perioada 2012-2014 terenuri situate în comuna Suplacu de Barcău ce au fost analizate critic conform standardelor de evaluare ANEVAR fiind alese ca şi comparabile cele care au fost considerate mai credibile după eliminarea extremelor, fiind folosite cele care au vizat terenuri cu caracteristici asemănătoare cu terenul din litigiu, tranzacţionale în apropierea datei exproprierii - ianuarie 2012.

În ceea ce priveşte susţinerea pârâtului că instanţa şi experţii ar fi folosit ca şi comparabile, contracte de vânzare cumpărare vizând terenuri situate în extravilanul localităţii Suplacul de Barcău, deşi imobilul din litigiu s-ar afla în intravilanul acestei localităţi, Înalta Curte reţine că şi această susţinere este nefondată în condiţiile în care din cuprinsul raportului de expertiză rezultă fără posibilitate de echivoc că terenul în litigiu se află în zona periferică a localităţii Suplacu de Barcău, fiind o zona agricolă cu inserţii de teren intravilan.

Astfel Înalta Curte constată că în decizia recurată se regăsesc, astfel motivele pentru care instanţa de apel şi-a însuşit valoarea de 33.981 RON, ceea ce echivalează cu argumentarea hotărârii cât priveşte stabilirea valorii imobilului supus exproprierii în acord cu dispoziţiile art. 26 şi respectiv ale 27 din Legea nr. 33/1994, prin care legiuitorul a conferit instanţei de judecată dreptul de a hotărî cu privire la cuantumul despăgubirilor, caz în care modalitatea de interpretare a concluziilor expertizei efectuate în apel era apanajul instanţei de judecată în aplicarea normei invocate, astfel că orice critică formulată sub acest aspect excede atribuţiilor instanţei de recurs.

Din perspectiva celor expuse, sunt nefondate susţinerile recurentului pârât legate de încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ale Deciziei nr. 380 a Curţii Constituţionale, precum şi susţinerile că despăgubirile au fost stabilite prin raportare ia momentul efectuării expertizei, caz în care dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Înalta Curte mai constată că, pe de altă parte, alegerea instanţei de apel în ce priveşte omologarea raportului de expertiză nu poate fi cenzurată în recurs decât în raport de normele de drept mai sus enunţate.

Totodată, Înalta Curte reţine că aprecierea şi administrarea probatoriului sunt atribute ale instanţei de judecată care se circumscriu principiului aflării adevărului şi al roiului activ al acesteia, iar, prin exercitarea prerogativelor conferite de dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., instanţa de judecată în apel, a stăruit, prin toate mijloacele legale, să stabilească, în mod concret, situaţia de fapt dedusă judecaţii, precum şi situaţia juridică a terenului expropriat, pentru ca, prin raportare la acesta, să poată stabili în mod real valoarea de circulaţie a terenului care a făcut obiectul exproprierii.

În ceea ce priveşte critica ce vizează încălcarea rolului activ de către instanţa de apel, din perspectiva susţinută de recurentul pârât că, instanţa avea obligaţia de a lămuri aspectele legate de determinarea valorii de circulaţie a imobilului expropriat, Înalta Curte reţine că şi această critică este nefondată.

Este real că art. 129 alin. (3), alin. (5) C. proc. civ. consacră rolul activ al judecătorului, în virtutea căruia instanţa are obligaţia să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere, şi să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reţine că instanţa de apel în rejudecare atât în baza rolului activ, precum şi în respectarea îndrumărilor obligatorii din decizia de casare în vederea lămuriri tuturor aspectelor legate de determinarea valorii de circulaţie a imobilului din litigiu a dispus efectuarea unor adrese la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Marghita, judeţul Bihor şi la Primăria Suplacu de Barcău, judeţul Bihor prin care s-a solicitat a se depune la dosar copii ale unor contracte de vânzare-cumpărare autentice anonimizate, încheiate la finalul anului 2011 - începutul anului 2012 (perioadă apropiată datei de 16 ianuarie 2012) pentru terenuri arabile aflate în intravilanul localităţii Suplacu de Barcău, judeţul Bihor.

De asemenea, în baza rolului activ al instanţei şi pentru lămurirea aceluiaşi aspect legat de determinarea valorii de circulaţie a imobilului din litigiu în condiţiile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a Deciziei nr. 380//2012, instanţa de apel în rejudecare a solicitat Camerei Notarilor Publici din Oradea să comunice date referitoare la preţurile practicate pe piaţă ia finalul anului 2011-începutui anului 2012 pentru terenuri arabile aflate în intravilanul localităţii Suplacul de Barcău, judeţul Bihor.

În respectarea aceluiaşi rol activ instanţa de apel a dispus şi efectuarea unei expertize tehnice judiciare de evaluare având ca obiective stabilirea valorii de piaţă (de circulaţie) a terenului din litigiu în suprafaţă de 2.245 mp, având nr. cadastral x.147 din parcela cu număr topo x, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 la data exproprierii (ianuarie - februarie 2012), respectiv la preţul de piaţă cu care se vindeau în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială în care se află bunul în litigiu, având în vedere contracte de vânzare cumpărare autentice încheiate cât mai aproape de acei moment (16 ianuarie 2012); ca la stabilirea valorii de piaţă a imobilului din litigiu să fie avute în vedere toate caracteristicile bunului prin raportare la categoria de folosinţă, amplasamentul acestuia, poziţionare, existenţa sau nu a utilităţilor, a căilor de acces etc.

Ca răspuns la solicitările instanţei, Primăria Suplacu de Barcău a comunicat prin adresa din 15 mai 2017, că nu deţine astfel de contracte în perioada indicată, în amplasamentul dat, iar OCPI Bihor, anexat adresei nr. x din 15 mai 2017, a depus la dosar, în urma examinării arhivei pe perioada 1 decembrie 2011 - 29 februarie 2012, în copie patru contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri intravilane pe teritoriul localităţii Suplacu de Barcău, respectiv cele cu nr. x din 13 ianuarie 2012, nr. x din 19 ianuarie 2012, nr. x din 24 ianuarie 2012 şi nr. x din 26 ianuarie 2012.

În baza aceluiaşi rol activ, instanţa de apel a solicitat comisiei de experţi ca la efectuarea expertizei să fie avute în vedere tranzacţii cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a Deciziei nr. 380 din 26 mai 2015 a Curţii Constituţionale, fiind astfel identificate pe piaţa imobiliară din perioada 2012-2014, terenuri situate în comuna Suplacu de Barcău ce au fost analizate conform standardelor de evaluare ANEVAR şi au fost alese ca şi comparabile cele care au fost considerate mai credibile de către experţi după eliminarea extremelor, fiind folosite cele care au vizat terenuri cu caracteristici similare celui din litigiu, tranzacţionate în apropierea datei exproprierii.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză şi răspunsurile la obiecţiunile formulate de pârât, comisia de experţi precum şi instanţa a arătat atât motivele pentru care au luat în considerare anumite contracte de vânzare cumpărare, precum şi motivele pentru care au exclus alte contracte de vânzare cumpărare, în condiţiile în care în perioada 2012 -2013 piaţa imobiliară nu a suferit modificări majore, că în perioada anului 2012 au existat un număr limitat de contracte de vânzare autentice privind terenuri în comuna Suplacu de Barcău, fiind analizate şi contractele de vânzare cumpărare depuse de pârâtă şi anume contractul de vânzare cumpărare nr. x autentificat în data de 26 ianuarie 2016 de BNP D., ce are ca obiect de vânzare un teren tranzacţionat între fraţi - comparabilă eliminată neputând fi considerată "tranzacţie nepărtinitoare" conform definiţiei valorii de piaţă; contractul de vânzare cumpărare nr. x din 18 mai 2012 autentificat de BNP - E., ce are ca obiect un teren de pe malul Pârâului Valea Florilor fără acces la drum, şi respectiv contractul de vânzare cumpărare nr. x din 19 septembrie 2012 autentificat de BNP - F., ce are ca obiect un teren cu o conductă de gaz metan, doi stâlpi de curent electric şi respectiv canalul CFR care străbătea terenul, Înalta Curte reţine ca în virtutea aceluiaşi rol activ şi al aflării adevărului obiectiv în ceea ce priveşte determinarea valorii de circulaţie a imobilului expropriat, instanţa de apel a admis şi obiecţiunile formulate de pârât la raportul de expertiză, motiv pentru care criticile recurentului pârât legate de încălcarea rolului activ al instanţei sunt nefondate.

În ceea ce priveşte critica ce vizează greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 33/1994, precum şi ale art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că această critică este întemeiată din perspectiva următoarelor considerente:

Astfel, prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere şi retrocedare, inclusiv înaintea instanţelor judecătoreşti se suportă de expropriator nu sunt aplicabile în speţă, pe de o parte pentru faptul că exproprierea a operat sub imperiul Legii nr. 255/2010, care în art. 22 alin. (3) prevede că "cheltuielile necesare pentru realizarea procedurilor de expropriere a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun"

Aşadar, art. 23 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 conţine dispoziţii derogatorii de la norma cuprinsă în art. 38 din Legea nr. 33/1994, caz în care prevederile speciale trebuie coroborate cu cele ale art. 274 şi următoarele C. proc. civ. în acest caz, obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează pe ideea de culpă procesuală, în sensul reglementat de norma de procedură civilă de drept comun.

Conform art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxele de procedură şi impozit, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că Ie-a făcut.

Înalta Curte reţine că în ceea ce priveşte rambursarea cheltuielilor de judecată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu în Cauza Lupaş şi alţii împotriva României, s-a statuat că, ’’un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil".

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte constată că la judecata în fond, cum proba cu expertiza judiciară evaluatorie a fost propusă şi solicitată de către partea reclamantă în interesul dovedirii pretenţiilor exhibate prin acţiunea introductivă, conform art. 170 alin. (1) C. proc. civ., onorariul de expertiză a fost avansat de această parte, astfel că în condiţiile art. 274 C. proc. civ. în mod legal şi corect a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, motiv pentru este nefondată susţinerea recurentului că ar fi trebuit să fie exonerat de la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de pârât în apel constând în plata onorariilor experţilor ce au efectuat o nouă expertiză în această fază procesuală, Înalta Curte, faţă de faptul că în cauză exproprierea a operat sub imperiul Legii nr. 255/2010, care în art. 22 alin. (3) prevede că "cheltuielile necesare pentru realizarea procedurilor de expropriere a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrai litigiilor prevăzute la alin, 1 vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun", reţine că instanţa de apel a tăcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale ce reglementează plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care apelul pârâtului a fost admis, iar art. 274 C. proc. civ. prevede că partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

Din această perspectivă şi doar sub acest aspect Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj împotriva Deciziei civile nr. 153/AP din data de 20 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, pe care o va modifica în parte în sensul că obligă intimatele-reclamante la plata sumei de 6.180 RON cheltuieli de judecată în apel, urmând a fi menţinute restul dispoziţiilor deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj împotriva Deciziei civile nr. 153/AP din data de 20 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Modifică în parte decizia recurată, în sensul că obligă intimatele-reclamante la plata sumei de 6.180 RON cheltuieli de judecată în apel.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31.05.2018.