Employer's recovery claim for undue payment assigned to Bacău Tribunal under exclusive labor jurisdiction rule.

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 septembrie 2017 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanta A.N. "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în contradictoriu cu A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 740 RON, reprezentând plată nedatorată, în drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 266 şi art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii.

Prin sentinţa nr. 38 din 11 ianuarie 2018, Tribunalul Suceava, secţia I civila, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu. A. declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "obligaţie de a face" în favoarea Tribunalului Bacău.

S-a reţinut, în esenţă, că sediul reclamantei, vizat de dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, este sediul Administraţiei Bazinale de Apă Siret, independent de existenţa unor subunităţi fără personalitate juridică şi chiar dacă raportul juridic dedus judecăţii s-a derulat la o subunitate.

Tribunalul Bacău, secţia I civila, sentinţa nr. 222 din 16 martie 2018, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi, în consecinţa, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile în materia litigii de muncă în favoarea Tribunalului Suceava. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului pentru pronunţarea regulatorului de competenţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A suspendat judecata cauzei în temeiul art. 134 C. proc. civ.

S-a reţinut, în esenţă, că reclamant în cauză este Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, iar raportat la principiul disponibilităţii revine reclamantului prerogativa de a indica cine are această poziţie procesuală în cauză, instanţei revenindu-i obligaţia să verifice şi să stabilească competenţa, potrivit art. 131 C. proc. civ. S-a mai constatat că lipsa personalităţii juridice nu interesează în acest moment procesual, acest aspect urmând a fi analizat ulterior şi faţă de art. 56 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 133 pct. 2 din cod, Înalta Curte reţine următoarele:

Litigiul dedus judecăţii, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.N. "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în calitate de angajator, în contradictoriu cu pârâta A., are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum acesta este definit prin art. 1 lit. n) şi p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Din punct de vedere al competenţei de soluţionare a cauzei, se reţine că în materia conflictelor individuale de muncă sunt relevante prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul ori, după caz, sediul reclamantul. De asemenea, dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 trimit la instanţa competentă în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, text de lege aplicabil în situaţia în care calitatea de reclamant revine salariatului.

Referirea generică la domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces. In reglementarea actuală, în materia litigiilor de muncă, competenţa de soluţionare a unor asemenea cereri se stabileşte în funcţie de domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, spre deosebire de reglementarea anterioară, reprezentată de Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, unde se prevedea stabilirea competenţei în raport de sediul "unităţii", aşadar al angajatorului, indiferent dacă acesta avea sau nu calitatea de reclamant.

În cauza pendinte, se constată că instanţele între care s-a ivit conflictul de competenţă interpretează diferit nu norma de competenţă, ci calitatea de reclamante a unităţilor care au formulat acţiunea în răspundere patrimonială, ca angajator.

Potrivit art. 61 din Legea nr. 107/1996, Legea apelor "(1) în coordonarea autorităţii publice centrale din domeniul apelor se înfiinţează Administraţia Naţională "Apele Române", instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii, aşa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" care funcţiona cu statut de regie autonomă, (2) Administraţia Naţională "Apele Române" are în subordine administraţii bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituţii publice cu personalitate juridică", în cauza, acţiunea a fost promovată de A.N. "Apele Române" - Administraţia Bazinală Siret prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, calitatea de reclamantă fiind deţinută de unitatea cu personalitate juridică Administraţia Bazinală Siret, care, în considerarea capacităţi: civile recunoscute de lege, este şi parte în raportul juridic de muncă ce a stat la baza prezentului conflict.

Împrejurarea că în cererea de chemare în judecată este menţionat Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava - unitate tară personalitate juridică, ca mandatar al reclamantei Administraţia Bazinală Siret, dovadă fiind şi împuternicirea judiciară dată de aceasta de a reprezenta instituţia, nu este de natură să producă efecte juridice în ceea ce priveşte competenţa teritoriala, chiar dacă raportul juridic dedus judecăţii s-a derulat ia această unitate, atâta vreme cât acţionează în calitate de mandatar al reclamantei,

De altfel, în procesul civil, lipsa personalităţii juridice prezintă relevanţă în determinarea competenţei teritoriale doar în situaţia reglementată de dispoziţiile art. 109 C. proc. civ., respectiv în ipoteza în care o astfel de entitate (lipsită de personalitate) stă în proces în calitate de pârâtă, împrejurare ce nu se regăseşte în prezenta cauză ce are ca obiect soluţionarea unui litigiu de muncă, cu norme specifice de competenţă.

O interpretare contrară a normelor ce guvernează competenţa teritorială absolută ar conduce la situaţia inacceptabilă ca determinarea instanţei competente să se realizeze în raport de sediul mandatarului.

Indicarea sediului procedural la adresa unităţii rară personalitate juridică. în condiţiile art. 158 C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură la mandatar, fără a constitui criteriu de stabilire a competenţei teritoriale, în aceste condiţii, apare ca nerelevantă reglementarea prevăzută de art. 56 C. proc. civ. în determinarea instanţei competente.

Textele legale mai sus menţionate stabilesc o competenţă teritorială exclusivă ce nu poate fi înlăturată de alegerea reclamantului angajator şi nici de dreptul comun în materie de competenţă teritorială, conform principiului specialia generalibus derogant.

Cum sediul Administraţiei Bazinale de Apă Siret se află în municipiul Bacău, iar aceasta figurează în proces în calitate de reclamantă, instanţa competentă teritorial a soluţiona pricina, în conformitate cu cele anterior prezentate, este instanţa de la sediul societăţii reclamante,

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30.05.2018.