Jurisdictional boundary for civil appeals: ICCJ lacks competence over appeals against first-instance tribunal judgments in land reconstitution annulment cases

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată precizată înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Braşov, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei Hălchiu, Comisia Judeţeană Braşov de fond funciar, D. şi E., să se constate caracterul fals al cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pretins formulată de către numitul F. sub nr. x din 26.02.1991, în forma ce a stat la temeiul pronunţării sentinţei civile nr. 6077 din 7.07.2006, Dosar civil nr. x/2005 ai Judecătoriei Braşov, precum şi a Deciziei nr. 810/R/2006 a Tribunalului Braşov; să se dispună, pe cale de consecinţă, desfiinţarea cererii nr. x din 26.01.1991 pretins formulată de către pârâtul F.

Prin sentinţa nr. 8779/2017 Judecătoria Braşov a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Prin sentinţa nr. 17/S din 1 februarie 2018 Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a respins acţiunea pentru lipsa de interes a reclamanţilor.

Împotriva acestei decizii au declarat calea de atac a apelului reclamanţii A., B., C., înregistrat la Tribunalul Braşov la data de 12.03.2018.

Prin adresa din 23.04.2018, Tribunalul Braşov a înaintat cererea de apel, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia l civilă, la data de 25 aprilie 2018.

Prin rezoluţia din 26 aprilie 2018, s-a fixat termen la 30 mai 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea căii de atac declarate împotriva sentinţei civile nr. 17/S din 1 februarie 2018 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente;

Sentinţa împotriva căreia s-a formulat calea de atac a apelului a fost pronunţată de către tribunal, în primă instanţă, într-un litigiu având ca obiect constatarea caracterului fals al unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra unui teren.

În ceea ce priveşte competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 97 din cod, aceasta judecă;

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi justiţie nu are, în materie civilă, nicio competenţă în soluţionarea căii de atac a apelului, indiferent de materia în care ar fi pronunţată hotărârea atacată, ci că aceasta soluţionează, de regulă, calea de atac a recursului exercitată împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Nici dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu pot conduce la o altă concluzie deoarece, potrivit textului menţionat, "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Aşadar, norma art. 483 alin. (3) C. proc. civ. are ca obiect de reglementare natura şi scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate, în timp ce obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, se determină şi circumscrie normei de competenţă stabilite de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Ca atare, potrivit dispoziţiei procedurale arătate, pentru a ti competentă instanţa supremă în soluţionarea unei căi de atac, aceasta trebuie să fie în mod necesar un recurs (iar nu un apel, ca în cazul de faţă) care să fie îndreptat, de regulă, împotriva unei hotărâri a curţii de apel sau, eventual, a unei alte hotărâri (atunci când legea prevede în mod expres aceasta).

În speţă însă, nu se regăseşte niciuna dintre aceste ipoteze, fiind vorba despre o sentinţă pronunţată de tribunal în fond, susceptibilă de a fi atacată cu apel, cale de atac pe care reclamanţii, ca părţi interesate, au şi declarat-o şi îndreptat-o corect (Tribunalului Braşov) la instanţa a cărei hotărâre se atacă, dar care a direcţionat-o greşit către Înalta Curte, instanţă căreia nu-i aparţine, potrivit dispoziţiilor legale anterior precizate, nicio competenţă în soluţionarea unei atare căi de atac.

În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel Braşov, căreia îi aparţine competenţa, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea în primă instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a apelului promovat de petenţii A., B., C. împotriva sentinţei nr. 17/S din 1 februarie 2018 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Braşov.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30.05.2018.