Revision request rejected as inadmissible in part, unfounded in rest; costs awarded to respondents.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2018 la data de 7 martie 2018, numitul A., prin curator B., a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1737 din 09.11.2017 pronunţată de această instanţă. în Dosar nr. x/2012, cu consecinţa rejudecării recursului, modificării în tot a hotărârilor instanţelor de fond şi admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, respectiv să se constate existenţa faptelor ilicite ale personalului medical săvârşite în exercitarea cu neglijenţă a atribuţiilor de serviciu şi că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a prepuşilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea (faptă ce a cauzat starea de sănătate precară a revizuentului prin tratamentul inadecvat acordat traumatismului cranio-cerebral suferit de revizuent la data de 14.08.2009), cu obligarea la plata daunelor morale pentru prejudiciul adus.

În motivare, revizuentul a arătat că instanţa de fond nu a luat în considerare precizările din obiecţiunile la raportul de noua expertiză al IML Timişoara, pronunţând sentinţa pe baza unui act nelegal şi nu a avut în vedere cererea de probaţiune a avocatului reclamantului privind solicitarea efectuării unei expertize judiciare medicale, obiecţiunile depuse pentru termenul din 05.03.2014, privind detalierea motivelor care au determinat concluziile raportului de expertiză, a explicaţiilor medicale, concluziile scrise depuse de curator.

În mod greşit instanţele de fond nu au constatat nulitatea rapoartelor de expertiză ale IML Timişoara şi nu au dispus efectuarea unei expertize tehnice medico-judiciare, aşa cum a solicitat revizuentul.

În mod evident, deteriorarea stării de sănătate a fost consecinţa neaplicării tratamentului adecvat şi la timp de către medicii neurochirurgi, a aplicării de manevre greşite de repoziţionare a mandibulei de către medicul ATI, vătămări a căror remediere se poate rezolva doar parţial, prin instituirea unor tratamente în clinici private din ţară şi străinătate, care presupun fonduri materiale corespunzătoare.

Revizuentul a mai învederat următoarele aspecte: nu s-a expertizat radiografia articulaţiei temporo-mandibulare; diagnosticul de hidrocefalie a fost pus cu întârziere şi nu s-a acordat tratamentul specific la timp; nu au fost depuse la dosar actele medicale în original, sau în copii lizibile şi complete; toate rapoartele de expertiză ale IML Timişoara au fost făcute cu evitarea adevărului şi protejarea medicilor orădeni vinovaţi de agravarea stării de sănătate a revizuentului; s-a reţinut eronat, de către instanţele de fond că institutele medico-legale sunt singurele unităţi ce pot efectua expertize în dosarele de malpraxis; materialele puse la dispoziţia expertizelor (radiografii, plicuri, înscrisuri, acte medicale, etc.) erau incomplete, şterse, tăiate, ilizibile, etc; nu au fost avute în vedere toate probele coroborate; nu s-au administrat toate probele necesare şi concludente; nu s-a verificat legalitatea rapoartelor de expertiză întocmite în cauză; în mod greşit nu s-a reţinut în cauză îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în raport de persoanele vinovate, deşi acestea rezultă cu evidenţă din economia cauzei.

Referitor la decizia supusă revizuirii, se arată că în mod eronat instanţa de recurs a reţinut că reprezentantul reclamantului (revizuentul din prezenta cauză) nu a semnalat în termenul legal pretinsele deficienţe ale rapoartelor medico-legale.

De asemenea, în mod greşit instanţa de recurs reţine că nu a existat nicio luxaţie ia mandibulă, deşi din textul actului medical rezultă o situaţie contrară, instanţa nefiind interesată de aflarea motivului efectuării radiografiei şi neprecizând că radiografia a fost deteriorată înainte de a fi utilizată, deci nu a fost expertizată, cu toate că s-a solicitat în mod expres acest lucru.

În mod eronat instanţa de recurs apreciază că argumentele expuse de către reclamant privesc chestiuni de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, urmărind, în realitate o reapreciere şi o reanalizare a probelor, întrucât neregulile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză constituie o încălcare a dispoziţiilor legale în materie, respectiv, art. 15 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 1/2000, art. 20 din H.G. nr. 774/2000.

Încercând să demonstreze că instanţa de apel a pronunţat o soluţie corectă, instanţa de recurs omite, în enumerarea actelor existente la dosar, să facă referire la actul depus la dosar ca note scrise la termenul din 19.10.2017, prin care s-a învederat instanţei faptul că au apărut acte medicale noi.

În cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv: existenţa prejudiciului (datorită deteriorării ireversibile a creierului revizuentul nu vorbeşte şi nu se poate exprima în alt mod, nu doarme noaptea şi nu se poate îngriji singur, iar datorită durerilor din articulaţia temporo-mandibulară acesta nu poate mânca decât alimente pasate, nu i se poate asigura igiena dentară, ceea ce a dus ia distrugerea danturii); existenţa faptei ilicite (nedepistarea şi netratarea diagnosticelor survenite pe perioada celor trei spitalizări astfel cum sunt expuse în cererea de chemare în judecată şi în memoriul de recurs, manevra greşită efectuată de dr. C. în încercarea de a-i închide gura); raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu (nedepistarea şi netratarea diagnosticelor survenite pe perioada celor trei spitalizări au condus la deteriorarea ireversibilă a creierului revizuentului, cu consecinţele expuse mai sus, manevra greşită de închidere a gurii a dus la afectarea articulaţiei temporo-mandibulare şi a nervului trigemen); existenţa culpei, greşelii sau vinovăţia autorului faptei ilicite (externarea fără tratament corespunzător, ignorarea diagnosticului de la internare, lipsa de supraveghere permanentă a evoluţiei bolii ce a condus la deshidratare şi la agravarea leziunilor cerebrale, cu consecinţa distincţiei masei cerebrale, efectuarea unei manevre la articulaţia temporo-mandibulară într-un moment în care nu era oportună această procedură).

Prin motivele de revizuire suplimentare înregistrate la data de 26 aprilie 2018, revizuentul a arătat că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 2, 4, 5, 6 C. proc. civ.

Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuentul arată că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, respectiv a înlocuit termeni medicali din buletinul de examinare radiologică a radiografiei temporo mandibulare efectuată în 20.09.2009 pentru a justifica avizul eronat al Comisiei Superioare medico-legale (instanţa reţine că "nu a existat nicio luxaţie", deşi textul biletului este "fără linie de fractură vizibilă în incidenţa AP, pe cât se poate aprecia").

Instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivului cererii de chemare în judecată privind neglijenţa în serviciu a personalului Spitalului Judeţean Oradea, respectiv nu a arătat de ce nu s-a instituit tratament medicamentos pentru diagnosticul de hidrocefalie internă posttraumatică, a ignorat singurul referat de specialitate întocmit de dr. D., nu a analizat consecinţele dezastruoase ale neadministrării tratamentului adecvat, nu a analizat că nu a fost expertizată radiografia depusă ia dosar, deteriorată de către Spitalul Judeţean Oradea şi nu a urmărit dacă actele medico-legale au arătat acest lucru.

Instanţa de recurs a dat mai mult decât ceea ce s-a cerut, respectiv:

- a interpretat în stil propriu, tară acoperire medicală, ştiinţifică, unele înscrieri, fără a verifica dacă cele prezentate în documentele enumerate sunt corecte, reale;

- a acceptat un aviz ilegal al Comisiei Superioare medico-legale, cu nerespectarea O.G. nr. 1/2000 şi H.G. nr. 774/2000;

- a reţinut în mod eronat că nu s-au produs vătămări procesuale prin raportul de expertiză la care revizuentul a făcut obiecţiuni;

- nu a luat în considerare obiecţiunile la expertiză formulate şi depuse în termenul legal, fiind astfel încălcat dreptul al un proces echitabil şi corect;

- nu a luat în considerare modalitatea de întocmire a expertizei, neregulile şi deficienţele acesteia semnalate de către revizuent.

Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., revizuentul arată că, referitor la radiografia de articulaţie temporo mandibulară deteriorată nu s-a dorit expertizarea acesteia pentru a se stabili cine a deteriorat-o, situaţie faţă de care instanţa de apel s-a dovedit complice la fraudă, fals şi uz de fals în probe (distrugere de probe). De asemenea, nu s-a stabilit de ce s-a dispus efectuarea unei radiografii în ultimele două zile de internare, într-o zonă până atunci lipsită de interes pentru medici.

Emiterea unui aviz de către Comisia Superioară medico-legală nu a fost pusă în discuţia părţilor, fiind încălcat astfel principiul contradictorialităţii şi ai dreptului de apărare.

În decizia instanţei de recurs sunt enumerate diverse acte pe baza cărora s-a stabilit în mod incorect nevinovăţia personalului medical ai Spitalului Judeţean Oradea, ce au stat la baza hotărârilor pronunţate în cauză şi care sunt pline de afirmaţii false.

Raportul de expertiză a fost întocmit pe baza unor documente false şi incomplete, fără susţinere reală, tară reale verificări ale situaţiei pacientului, reţinând o stare neconformă realităţii.

Revizuentul învederează, în cadrul acestui motiv de revizuire, chestiuni legate de modalitatea de stabilire a diagnosticului de hidrocefalie, de manevrele medicale defectuoase la care a fost supus, de tratamentul inadecvat aplicat, de modalitatea de interpretare a radiografiilor şi rezultatelor investigaţiilor imagistice, precum şi faptul că toate neregulile arătate au fost muşamalizate printr-un raport de expertiză care nu răspunde exigenţelor legale şi stării de fapt analizate.

Declaraţiile contradictorii ale medicilor din interogatorii şi acuzele reciproce aduse nu au fost luate în seamă de instanţa de apel, care a intervenit la răspunsurile şi întrebările incomode pentru a îndrepta cercetarea judecătorească pe un făgaş fals, în urma căruia s-a ajuns la concluzii false.

Instanţele de apel şi recurs încalcă dreptul la un proces echitabil când stabilesc că nota expertului parte nu se impune a se avea în vedere, nici obiecţiunile la avizul Comisiei Superioare, reţinându-se eronat de instanţa de recurs că avizul Comisiei Superioare este avizul INML, care are propria comisie de control şi avizare şi care ar fi trebuit să avizeze noul raport de expertiză medico-legală al INML, dispus de Curtea de Apel Oradea.

Acceptarea avizului Comisiei Superioare tară a se face o nouă expertiză a INML a încălcat dreptul la un proces echitabil al revizuentului, iar toate presupunerile false ale acesteia au fost făcute cu scopul justificării diagnosticului eronat de stare vegetativă de pe biletul de externare din 22.09.2009.

Revizuentul redă pe larg modalitatea de analizare a cauzei de către instanţa de apel, despre care arată că a fost deficitară şi nu a supus analizei toate probele administrate, cu referire expresă asupra expertizelor medico-legale efectuate în cauză şi a inadvertenţelor conţinute în concluziile acestora.

Instanţa de recurs nu a dorit să cunoască greşelile judecătorului de la Oradea şi nu a dat eficienţa corespunzătoare apărărilor revizuentului în aceste sens.

Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuentul arată că documentele medicale depuse în 31.05.2016 neexpertizate şi neanalizate, sunt documente noi, în baza cărora trebuie reevaluate concluziile expertizelor, făcută o expertiză juridică pertinentă şi continuat procesul.

Avizul Comisiei Superioare, ilegal emis, nu a dezbătut noile documente medicale depuse la dosar ulterior întocmirii expertizei IML Timişoara şi a celor 2 suplimente, deoarece a aprobat doar documentele medico-legale efectuate în cauză, adică ale IML Timişoare.

Pe de altă parte, o probă medicală nouă ar trebui să fie noul raport de expertiză al INML Mina Minovici. Deşi s-a solicitat de către Curtea de Apel Oradea, INML a nesocotit dispoziţia instanţei şi a ocolit, în mod nelegal, întocmirea raportului.

De asemenea, o probă medicală nouă o constituie noua radiografie găsită într-un plic tăiat, fotocopiată la 19.01.2015, ale cărei fotografii au fost anexate cererii de revizuire.

Referitor ia motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 6 C. proc. civ., revizuentul arată că avocaţii acestuia l-au reprezentat incomplet, chiar cu viclenie, respectiv au pierdut procesul penal fără a-i aduce la cunoştinţă acest fapt, eliminând posibilitatea continuării în căile de atac, au existat momente când nu s-au prezentat ia proces, obligând curatorul să reprezinte singur revizuentul, au întocmit în mod superficial anumite acte în apărarea revizuentului, au solicitat onorarii nejustificate în raport cu munca depusă şi rezultatele obţinute, nu s-au conformat indicaţiilor revizuentului în conceperea anumitor solicitări şi concluzii, au fost influenţaţi de partea adversă că speţa este foarte bine documentată medical, astfel încât nu există şanse de câştig pentru revizuent.

La termenul de judecată din 30.05.2018, instanţa a respins ca inadmisibilă solicitarea revizuentului formulată la data de 29 mai 2018 de recalificare a revizuirii drept contestaţie în anulare şi repunerea în termenul de formulare a acestei cereri.

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinara de atac de retractare ce oferă posibilitatea desfiinţării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a II greşită în raport cu unele împrejurări de fapt descoperite după pronunţarea acesteia.

Cum retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive produce efecte asupra stabilităţii raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.

Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situaţii excepţionale care an tăcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanţa sa.

În cauză au fost invocate excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii de revizuire, însă în ceea ce priveşte excepţia de tardivitate nu au fost identificate momentele particulare în raport de care s-ar putea calcula termenele procedurale care să atragă incidenţa acesteia, în raport cu toate cazurile de revizuire invocate, astfel că tardivitatea cererii nu poate fi reţinută, cauza urmând a fi analizată din perspectiva admisibilităţii, pentru parte din motivele de revizuire, respectiv a caracterului nefondat, pentru o altă categorie a motivelor de revizuire.

Referitor la motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că obiectul revizuirii este determinat chiar prin dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., text legal potrivit căruia se poate solicita revizuirea "unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul".

Din textul citat rezultă că pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţe de recurs, legiuitorul a impus o condiţie specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect ai unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.

O instanţă de recurs evocă fondul cauzei atunci când, statuând în drept în mod diferit faţă de modalitatea în care au făcut-o instanţele anterioare, pronunţă o soluţie proprie şi diferită de cele anterior date în aceeaşi cauză.

Or, în speţă, prin decizia ce se tinde a fi revizuită recursul reclamantului împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a fost respins, ca nefondat, situaţie faţă de care aspectele pe care revizuentul le circumscrie acestui motiv de revizuire nu se circumscriu unei condiţii generale de admisibilitate impusă de art. 322 C. proc. civ., şi anume, aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul, situaţie în raport de care cererea întemeiată pe acest motiv apare ca inadmisibilă.

Referitor la motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea este nefondată.

Astfel, potrivit art. 322 pct. 4 C. proc. civ., revizuirea se poate cere "dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnai definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză".

Textul legal cuprinde trei ipoteze distincte în care este incident cazul de revizuire.

Prima ipoteză vizează situaţia în care "un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină". Acest motiv se întemeiază pe vicierea gravă a procesului de stabilire a adevărului ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu pricina şi este incident doar prin îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii: existenţa unei hotărâri de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului, hotărârea să fi rămas definitivă (întrucât dacă o hotărâre penală nu este definitivă, făptuitorul se bucură în continuare de prezumţia de nevinovăţie), infracţiunea pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare să fie în legătură cu pricina, condiţie care nu este suficientă dacă judecătorul, martorul sau expertul nu a luat parte la judecată.

A doua ipoteză vizează situaţia când "hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii", situaţie ce diferă de prima ipoteză prin aceea că legea nu impune existenţa unei hotărâri de condamnare, dar trebuie dovedit caracterul pretins fals al înscrisului în discuţie.

A treia ipoteză vizează sancţionarea disciplinară a unui magistrat pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în cauză. Condiţiile acestei ipoteze sunt condamnarea magistratului printr-o sancţiune disciplinară aplicată de autorităţile competente, sancţionarea să se fi realizat pentru exercitarea funcţiei cu "rea-credinţă" sau "gravă neglijenţă", iar sancţiunea să fi fost aplicată pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în cauza ce formează obiectul revizuirii.

Sub acest aspect, revizuentul arată că apărătorii săi nu i-au permis demararea formalităţilor legale împotriva judecătorului de la Curtea de Apel Oradea şi a experţilor componenţi ai Comisiei Superioare Medico-Legală, că i-au fost cenzurate solicitările de probatorii, că nu a fost pusă în discuţia părţilor emiterea unui aviz de către respectiva comisie, că actele în baza cărora s-a stabilit nevinovăţia personalului medical sunt false şi pline de inadvertenţe, că nu fost analizate toate chestiunile învederate prin apărările reclamantului referitoare ia aceste acte, în general nemulţumiri legate de modalitatea de administrare şi interpretare a probatorilor, ce nu se pot circumscrie cazului de revizuire invocat.

Câtă vreme ipotezele reglementate de dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. nu au fost dovedite conform cerinţelor textului legal arătate anterior (în cauză nu există o hotărâre penală de condamnare definitivă, un demers privind procedura înscrierii în fals ori sancţiune disciplinară) motivul de revizuire nu poate fi primit, urmând a fi respins, ca nefondat.

Referitor la motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea este inadmisibilă.

Revizuirea conform dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite cererea de revizuire trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, respectiv partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi, iară să fie nevoie a fi confirmat de alte mijloace de probă; înscrisul să fi existat ia data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.

În cadrul acestui motiv de revizuire se arată că înscrisurile depuse în 31.05.2016, neexpertizate şi neanalizate, reprezintă "documente noi, în baza cărora trebuie reevaluate concluziile expertizelor, făcuta o expertiză judiciară pertinentă şi continuat procesul".

Aşa cum rezultă din conţinutul dosarului, dar şi din susţinerea revizuentului, înscrisurile pretins "noi" au fost depuse în etapele procesuale anterioare, neîndeplinind condiţia art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de a fi înscrisuri descoperite după darea hotărârii, reţinute de partea potrivnică ori imposibil de procurat datorită unor motive mai presus de voinţa părţilor, sens în care nici acest motiv de revizuire nu poate fi primit.

Aceasta întrucât modalitatea în care instanţa de recurs a dat sau nu eficienţă diverselor documente depuse de părţi în cadrul probei cu înscrisuri nu poate constitui obiect de analiză în calea de atac extraordinară a revizuirii, în care sunt dezbătute chestiuni procedurale de strictă interpretare, expres şi limitativ prevăzute de lege, care nu antamează fondul pricinii în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Referitor la motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte îi va respinge, ca nefondat.

Conform art. 322 pct. 6 C. proc. civ. revizuirea se mai poate cere "dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere".

Textul legal este incident în două situaţii strict determinate. Prima ipoteză, lipsa totală de apărare, implică neacordarea asistenţei juridice necesare în cazul persoanelor fizice şi juridice enumerate de art. 322 pct. 6 C. proc. civ. Revizuirea nu poate fi solicitată dacă părţile au fost apărate în proces, dar apărarea formulată a fost incompletă sau greşită.

A doua ipoteză este cazul apărării cu viclenie, adică acea apărare făcută cu rea-credinţă, în mod odios şi care a dus la pierderea procesului.

Apărările revizuentului vizează lipsa de comunicare dintre acesta şi apărătorii săi, respectiv un avocat nu i-a adus la cunoştinţă soluţia primită în procesul penal, un altul a absentat în repetate rânduri de la termenele de judecată şi ou a furnizat revizuentului informaţii cu privire la natura actelor depuse în probaţiune, un altul a încheiat contractul de asistenţă juridică printr-un alt avocat, nu a tăcut referiri în concluzii la toate actele dosarului şi a indicat instanţei de recurs ca hotărârea să i se comunice la sediul profesional, etc.

Rezultă astfel neîndeplinirea condiţiilor art. 322 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că revizuentul a beneficiat de asistenţă juridică specializată în demersurile procesuale, iar nemulţumirile acestuia privind modalitatea în care apărătorii săi au înţeles să îşi exercite, fiecare dintre ei, mandatul, reprezintă aspecte ce ţin de comunicarea dintre revizuent şi aceştia, nefiind conturate ori dovedite manopere dolosive efectuate cu intenţia de a prejudicia persoana incapabilă a-şi susţine drepturile, astfel cum impune textul legai menţionat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instanţa va obliga revizuentul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei către intimatul E. şi de 1.000 RON către intimata C., reprezentând onorariu apărător, redus proporţional cu volumul activităţii depuse şi complexitatea cauzei pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A., prin curator B., împotriva Deciziei nr. 1737 din 9 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Obligă revizuentul la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 RON către intimatul E. şi de 1.000 RON către intimata C., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30.05.2018.