Revision for contradictory judgments inapplicable to successive rulings within the same procedural cycle
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the petition for revision filed against the Court of Appeal Ploiești's 2018 decision, meaning the lower court's refusal of the appeal remains in force. The dispute concerned a procedural conflict within a single civil case where the petitioners claimed that the decision upholding the rejection of an unconstitutionality exception contradicted a prior decision that had ordered a retrial of that same exception. The decisive legal basis was Article 322(7) of the Civil Procedure Code, which requires a "contradictory judgments" ground for revision to involve conflicting final decisions in different proceedings or distinct procedural cycles; the Court determined that the condition was not met because both decisions were issued in successive stages of the same procedural cycle regarding the identical request to refer a question to the Constitutional Court, thereby negating the statutory definition of contradictory judgments.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 134/2010, art. 322 pct. 7 C. proc. civ; Revision for contradictory judgments inapplicable to successive rulings within the same procedural cycle: Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibila "dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de aceiaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 februarie. 2018 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, sub nr. x/2012*/al revizuenţii A. şi B. au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 509 pct. 8, art. 488 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 134/2010 şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României, desfiinţarea Deciziei nr. 18 din 30.01.2018 pronunţată în Dosar nr. x/2012*, ca fiind contradictorie cu Decizia nr. 154 din 08.06.2017 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosar nr. x/2017.
În motivare, revizuenţii au arătat că în mod greşit, prin decizia a cărei revizuire se solicită, a fost respins recursul împotriva încheierii de şedinţă din 8 noiembrie 2017, menţinându-se soluţia de respingere a sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 263/2010 şi a O.U.G. nr. 19/2007.
Susţin revizuenţii că încheierea din 8 noiembrie 2017 a Tribunalului Dâmboviţa a fost dată cu nerespectarea art. 488 alin. (1) pct. 3 din legea nr. 134/2010, în sensul că singura instanţă competentă să admită sau să respingă o excepţie de neconstituţionalitate este Curtea Constituţională.
Referitor la Decizia nr. 154 din 08.06.2017, revizuenţii arată că prin această hotărâre s-a reţinut că, pronunţându-se asupra inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată a intrat în domeniul de competenţă al Curţii Constituţionale, încălcând astfel prevederile art. 142 alin. (1) din Constituţia României.
Prin Decizia nr. 55 din 21 martie 2018 pronunţată în Dosar nr. x/2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, constatând că temeiul juridic al cererii de revizuire este dat de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., fiind aplicabile dispoziţiile vechiul C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă superioară instanţei care a pronunţat hotărârile pretins contradictorii.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele;
Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia.
Retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive poate produce efecte grave pentru părţi şi pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.
Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situaţii excepţionale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanţa sa.
Motivele de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiţii specifice de admisibilitate a cererii de revizuire, în lipsa cărora cererea nu poate fi primită.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibila "dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de aceiaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".
Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul legai anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii; existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, hotărârile judecătoreşti în cauză să fie potrivnice şi să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Condiţia contrari etăţii de hotărâri vizează acele hotărâri care în dispozitivul lor cuprind măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire şi care au fost pronunţate în procese diferite, ea nefiind îndeplinită în situaţia în care soluţiile pretins contrare au fost pronunţate în aceeaşi cauză, în cadrul aceluiaşi ciclu procesual, când hotărârea data în recurs o infirmă pe cea dată în apel sau în fond sau în cicluri procesuale diferite.
Ori în speţă, analizând hotărârile pe care revizuentul le consideră contrare în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., rezultă că această condiţie de admisibilitate a cererii nu este îndeplinită.
Astfel, prin Decizia nr. 154 din 08.06.2017 s-a admis recursul împotriva încheierii de şedinţă din 12.04.2017 a Tribunalului Dâmboviţa (prin care s-a respins, ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 263/2010 şi a O.U.G. nr. 19/2007) şi s-a dispus rejudecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Prin încheierea de şedinţă din 08.11.2017 s-a procedat la rejudecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cerere care a fost respinsă.
Prin Decizia nr. 18 din 30.01.2018 (a cărei revizuire se solicită) s-a respins recursul împotriva încheierii de şedinţă din 08.31.2018 (prin care, în rejudecarea dispusă prin Decizia nr. 154 din 08.06.2017, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale).
Rezultă că hotărârile despre care revizuentul susţine că sunt contradictorii nu îndeplinesc această condiţie, fiind pronunţate în etapele procesuale legate de soluţionarea aceleiaşi cereri de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pentru aceste considerente, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire declarată de B. şi A. împotriva Deciziei nr. 18 din 30 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30.05.2018.