Jurisdiction for appeal against High Court (Tribunal) decisions: Inheritance partition and equalization of lots
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declined material jurisdiction, referring the appeal to the Craiova Court of Appeal, thereby leaving the Tribunal Dolj’s appellate decision—which had overturned the first-instance judgment in favor of the plaintiff and ordered the defendant to pay a balance of 52,350.75 RON for the equalization of inheritance lots—pending before the correct superior court. The dispute concerned a succession and partition case involving multiple estates, movable and immovable property (including land, a house, and funeral works), and improvements made to the property. The decisive legal issue was the proper jurisdiction for appeals against decisions rendered by High Courts (Tribunals) in their capacity as appellate courts; the High Court held that under Article 97(1) and Article 483(4) of the Code of Civil Procedure, it only has jurisdiction over appeals against decisions of Courts of Appeal, establishing that appeals against Tribunal appellate decisions must be heard by the respective Court of Appeal, not the Supreme Court.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (4) din C. proc. civ; Jurisdiction for appeal against High Court (Tribunal) decisions: Inheritance partition and equalization of lots: La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2602 din 24.02.2017, pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/2025, a fost admisă pe fond acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.
A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de către pârâta - reclamantă B., ca neîntemeiată.
S-a constatat deschisă succesiunea autoarei C., decedată la data de 07.07.1987, cu ultim domiciliu in Craiova, judeţul Dolj, având ca moştenitori legali acceptanţi pe D., în calitate de soţ supravieţuitor, cu o cotă de 2/8, pe A. şi E., in calitate de fiice, descendente de Gradul I, cu o cotă de 3/8 fiecare.
S-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma autoarei C., decedată la data de 07.07.1987, cu ultim domiciliu în Craiova, judeţul Dolj, se compune din următoarele bunuri: cota de 1/2 din suprafaţa de teren de 200 mp, situat in intravilanul localităţii Craiova, judeţul Dolj, conform Ordinului nr. 381 din 28.10.1996, emis de Prefectura Judeţului Dolj.
A fost constatată deschisă succesiunea autoarei F., decedată ia data de 15.04.1988, cu ultimul domiciliu in judeţul Dolj, având ca moştenitori legali acceptanţi pe A., in calitate de nepoata de fiica, cu o cota de 1/2 şi E., în calitate de nepoata de fiica, cu o cota de 1/2.
S-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma autoarei F., decedată la data, cu ultimul domiciliu în judeţul Dolj, se compune din următoarele bunuri mobile şi imobile; o casa din paiantă, acoperita cu tabla, un patul şi magazie din scândura, acoperita cu ţigla, situate pe raza judelui Dolj, un teren în suprafaţa de 250 mp, situată în intravilanul judeţul Dolj.
S-a constatat deschisă succesiunea autorului D., decedat la data de 13.12.2007, cu ultimul domiciliu in Craiova, judeţul Dolj, având ca moştenitori legali acceptanţi pe A., in calitate de fiica, descendenta de gradul lI cu o cota de 1/2 şi G., în calitate de nepoată de fiică cu o cota de 1/2.
S-a constatat că masa succesorala rămasă de pe urma autorului D., decedat, cu ultimul domiciliu în Craiova, judeţul Dolj, se compune din următoarele bunuri: cota de 1/2 din suprafaţa de 200 mp, situat în intravilanul localităţii Craiova, judeţul Dolj, dobândit în baza Ordinului nr. 381 din 28.10.1996, emis de Prefectura Judeţului Dolj.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B.
Prin Decizia civilă nr. 2758 din 20 decembrie 2017, Tribunalul Dolj, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâta B. şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că:
A admis cererea reconvenţională.
A constatat că după decesul autorilor, în masa succesorală au rămas două lucrări funerare cu câte patru locuri fiecare, realizate din mozaic şi marmură, situate în cimitirul Lascăr Catargiu, parohia Lunca Jiului, Protoieria Craiova, precum şi următoarele lucrări de îmbunătăţire, realizate înainte de anul 2010 la imobilul casă de locuit situat în Craiova: instalaţie de gaze 1994; instalaţie de apa 1997; uşi şi ferestre exterioare din PVC 2010; centrală termică pe gaze şi calorifere 2010; tavan din rigips la bucătărie 2010; reparat tavane şi pereţi glet pe plasă de plastic 2010, cu o valoare totală de 18.348 iei.
A constatat că următoarele lucrări de îmbunătăţire au fost efectuate de către apelanta-pârâtă B. după anul 2010 şi vor spori lotul său, nefăcând parte din masa succesorală: canalizare 2011-2012; izolaţie pod cu vată minerală de 5 cm în 2003; reparat ţigla de pe acoperiş 50% 2012; izolaţie exterioară la casă polistiren 5 cm; pardoseală din parchet în cameră + beton în bucătărie 2015; refăcut tencuieli în hol şi baie şi la tavane montat rigips 2016; placaj de gresie în hol şi baie 2016; placaj de faianţă în hol şi baie h 1,6 m 2016; chiuvetă pe hol şi wc şi chiuvetă în baie 2016; două uşi din PVC la hol + bucătărie şi uşă de lemn la baie 2016.
A omologat raportul de expertiză în specialitatea construcţii civile întocmit de către expertul H. în varianta suplimentului la raport, ca urmare a răspunsului la obiecţiuni.
A omologat raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit de către expertul I. în varianta I de lotizare.
A dispus ieşirea din indiviziune a părţilor după cum urmează:
Lotul nr. 1, i se atribuie intimatei-reclamante A. şi se compune din:
- imobil casă cu două camere şi antreu din comuna Vârvoru de Jos în valoare de 1.229 lei;
- magazie din paianţă în valoare de 825 RON;
- patul în valoare de 204 RON;
- teren intravilan în suprafaţă totală de 791 mp situat în comuna Vârvoru de Jos, înscris în TP nr. x din 07.04.1997 cu vecinii la N J. şi K., la E L., la S M. şi la V ds 285, teren pe care se află amplasate construcţiile de mai sus şi care are valoarea de 3.955 RON.
- teren arabil extravilan în suprafaţă de 7.140 mp situat în comuna Vârvoru de Jos, înscris în TP nr. x din 07.04.1997 cu vecinii la N De 555, la E N., la S De 584 şi la V De 559, în valoare de 4.748,1 lei;
- teren arabii extravilan în suprafaţă de 6.300 mp situat în comuna Vârvoru de Jos, înscris în TP nr. x din 09.04.1997 cu vecinii la N P36 Primărie, la E O., la S De 448 şi la V P., în valoare de 4.189,5 RON.
- teren arabil extravilan în suprafaţă de 16.269 mp situat în comuna Vârvoru de Jos, înscris în TP nr. x din 07.04.1997 cu vecinii ia N P36 Primărie, la E D., la S De 448 şi la V Q., în valoare de 10.818,9 RON;
- teren intravilan în suprafaţă de 483 mp situat în Craiova jud. Dolj înscris în TP nr. x din 28.10.1997 cu vecinii la N R. şi S., la. E T., la S strada x şi la V U., în valoare de 53.130 RON;
- un cavou cu patru locuri în valoare de 7.428 RON, situat în cimitirul Lascăr Catargiu, parohia Lunca Jiului, Protoieria Craiova.
Lotul atribuit reclamantei totalizează valoarea de 86.527,5 RON, iar faţă de cota cuvenită de 138.878,25 RON, pentru egalizare valorică, va primi sultă de la lotul nr. 2, suma de 52.350,75 RON.
Lotul nr. 2 i se atribuie apelantei-pârâte B. şi se compune din:
- teren intravilan în suprafaţă totală de 450 mp situat în Craiova, jud. Dolj înscris în OP nr. x/1996 şi în nr. y din 17.02.2011 pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/2010, învecinat la N cu V., la E cu Aleea Poienii, la S cu str. x şi la V cu str. y, în valoare de 49.500 RON;
- construcţia casă de locuit amplasată pe terenul descris mai sus în valoare de 115.953 RON şi îmbunătăţirile efectuate la aceasta anterior anului 2010 în valoare de 18.348 RON;
- un cavou cu patru locuri în valoare de 7.428 RON, situat în cimitirul Lascăr Catargiu, parohia Lunca Jiului, Protoieria Craiova.
Lotul atribuit apelantei-pârâte totalizează valoarea de 191.229 RON, iar faţă de cota cuvenită de 138.878,25 RON, pentru egalizare valorică, va plăti sultă lotului nr. 1 suma de 52.350,75 RON.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A respins cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
A obligat-o pe intimată la plata către apelantă a sumei de 276,5 RON reprezentând partea de 1/2 din taxa judiciara de timbru datorată.
La data de 30 ianuarie 2018 pârâta B. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 2758 din 20 decembrie 2017 a Tribunalului Dolj.
Cererea de recurs a fost înaintată spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin adresa din data de 07.03.2018 a Tribunalului Dolj.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de îl aprilie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.
Prin rezoluţia din data de 17 aprilie 2018, s-a fixat termen de judecată la 29 mai 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
2. recursurile în interesul legii;
3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;
4, orice alte cereri date prin lege îh competenţa sa".
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.
Raţiunea normei rezida în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în. cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".
Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.
Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.
Cum în speţă, judecătoria a fost instanţa învestită cu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.
O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").
În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Dolj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de pârâta B. împotriva Deciziei civile nr. 2758 din 20 decembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29.05.2018.