Expropriation compensation limits: material error standard excludes re-interpretation of claim scope for residual property devaluation

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 4 mai 2010, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea parţială a Hotărârii de stabilire şi consemnare a despăgubirilor emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin ca urmare a exproprierii terenului proprietatea sa, situat în Voluntari, jud. Ilfov, în suprafaţă de 4.224 mp, având număr cadastral x, înscris în Cartea funciară nr. x, de la suma de 160.296,24 RON la suma de 1.393.920 euro, în echivalent în RON la data exproprierii, precum şi dobânda legală aplicată suinei datorate, calculată de la data exproprierii până la data introducerii acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 1250 din 14.06.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis, în parte, acţiunea, s-a dispus modificarea Hotărârii nr. 43/2008 emisă de pârâtă, în sensul că s-a stabilit suma de 1.306.930 euro, cu titlu de despăgubire cuvenită reclamantei pentru terenul în suprafaţă de 4.224 mp, situat în Comuna Voluntari, Jud. Ilfov, având nr. cadastral x; s-a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei datorate; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele considerente:

Reclamanta S.C. A. S.A este proprietara terenului situat în Voluntari, jud. Ilfov, în suprafaţă de 33.203,67 mp, având număr cadastral x, înscris în Cartea funciară nr. x, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 13.06.2006.

Prin H.G. nr. 424 din 16.04.2008 s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti-Ploieşti, pe teritoriul localităţii Voluntari, jud. Ilfov" şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul acestei lucrări, expropriator fiind Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi, şi Drumuri Naţionale din România S.A.

În anexa hotărârii, respectiv Tabelul cu imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti-Ploieşti, pe teritoriul localităţii Voluntari, jud. Ilfov", la poziţia 43 a fost menţionată suprafaţa de teren de 4.224 mp, situată în oraşul Voluntari, jud. Ilfov (făcând parte din suprafaţa totală de 33.204 mp), cu nr. cadastral x.

Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 43 din 11.08.2008, emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 Voluntari s-a dispus exproprierea terenului în suprafaţă de 4.224 mp situat în Voluntari, jud. Ilfov, având număr cadastral x, aflat în proprietatea reclamantei şi s-a aprobat acordarea despăgubirii aferente acestui imobil, care a fost stabilită la suma de 160.290,24 RON […].

Împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor, reclamanta a formulat contestaţia ce formează obiectul cauzei de faţă, precizata ulterior, solicitând modificarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat, de la suma de 160.296,24 RON la suma de 3.995.430,88 euro.

Prin raportul de expertiză întocmit de comisia de experţi formată din B., C. şi D., astfel cum a fost completat prin răspunsul la obiecţiuni, s-a stabilit că valoarea terenului în suprafaţă de 4.224 mp situat în oraşul Voluntari, jud. Ilfov, având nr. cadastral x la data efectuării raportului de expertiză (23.03.2011) este de 349.220 euro.

Tribunalul a apreciat că valoarea terenului stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză reprezintă valoarea reală a imobilului, acesta fiind preţul la care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel situate în aceeaşi unitate administrativ teritorială. Din raportul de expertiză rezultă că experţii B. şi D. au stabilit valoarea de circulaţie a terenului luând în considerare preţul imobilelor similare, ţinând cont de contractele de vânzare-cumpărare puse la dispoziţie de Primăria Voluntari, fiind calculat un preţ mediu ofertă ponderată, la valoarea respectivă fiind aplicate corecţii în raport de diferenţele de localizare şi de condiţiile de negociere specifice zonei. Se consideră de tribunal că nu poate fi avută în vedere opinia separată a expertului C., întrucât acesta a calculat preţul mediu tară a ţine seama de valorile extreme ale preţurilor, în condiţiile în care acestea trebuiau corectate prin aplicarea corecţiilor de negociere de 15%.

Pe de altă parte, tribunalul a reţinut că valoarea terenului ce trebuie avută în vedere la. stabilirea despăgubirilor cuvenite expropriatului este cea de ia data efectuării raportului de expertiză de către comisia de experţi desemnată de instanţă, în acest sens fiind dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la care fac trimitere dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.

În ceea ce priveşte daunele aduse proprietarului ca urmare a exproprierii, prin completarea la raportul de expertiză, experţii B. şi C. au apreciat că terenul rămas în proprietatea reclamantei nu mai poate fi folosit (exploatat) decât ca teren intravilan cu restricţii de folosinţă, care, dată fiind amplasarea şi caracteristicile pedologice ale zonei nu poate fi valorificat decât cu aplicarea unei bonităţi negative de maxim 40% pentru terenuri neconstruibile, afară de întrebuinţări secundare. Astfel, cei doi experţi au arătat că valoarea totală a prejudiciului, la data efectuării expertizei este de 956.340 euro.

Tribunalul nu a reţinut punctul de vedere exprimat de expertul D., în sensul că reglementările urbanistice nu s-au schimbat ca urmare a exproprierii, faţă de conţinutul certificatului de urbanism nr. x din 26.10.2005 şi al scrisorii arhitectului şef nr. x din 07.09.2012.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei în sensul că prejudiciul ar include şi diferenţa dintre valoarea imobilului la data exproprietarii şi valoarea acestuia la data efectuării raportului de expertiză, aceasta nu a fost reţinută, întrucât, dacă s-ar admite punctul de vedere al reclamantei, ar însemna ca despăgubirile să fie stabilite, de fapt, la valoarea imobilului de ia data exproprierii, iar nu de la data efectuării raportului de expertiză, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Cât priveşte suma de 76.600 euro, reprezentând cheltuieli efectuate în legătură cu terenul expropriat (pentru elaborarea unor studii şi proiecte de urbanism, precum şi lucrări de topografie, cadastru), tribunalul a apreciat că nu se poate reţine existenţa unei legături de cauzalitate între exproprierea terenului în litigiu şi efectuarea acestor cheltuieli de către reclamantă.

Faţă de situaţia de fapt reţinută, tribunalul a constatat că cererea formulată de reclamantă este întemeiată, în parte, astfel că a dispus acordarea de despăgubiri pentru terenul expropriat, în cuantum de 1.306.930 euro, din care suma de 350.590 euro reprezintă valoarea terenului la data efectuării raportului de expertiză, iar 956.340 euro constituie contravaloarea daunelor, sume ce vor fi plătite în echivalent în lei la data plăţii.

Cât priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, tribunalul a reţinut că acesta nu este întemeiat, reţinând în acest sens prevederile art. 1088 C. civ. 1864.

Astfel, tribunalul a reţinut ca în speţă nu se poate reţine o neexecutare sau executare cu întârziere din partea pârâtului a obligaţiei de plată a despăgubirilor pentru terenul expropriat, pentru ca acesta să datoreze reclamantei dobânda legală aplicată la suma respectivă, întrucât pârâtul a consemnat suma de bani stabilită drept despăgubire prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 198/2004, de 90 zile de la data emiterii hotărârii, respectiv la data de 29.09.2008, prin ordinul de plată nr. x din 29.09.2008.

În ceea ce priveşte despăgubirile în cuantum de 1.306.930 euro, obligaţia de plată a acestora a fost stabilită prin prezenta hotărâre, astfel că pârâtul nu ar putea fi obligat la plata dobânzii legale aplicate acestei sume decât de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul experţilor, achitat cu ordinul de plată nr. x din 11.02.2011.

Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel reclamanta, pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. şi Ministerul Public.

Prin Decizia nr. 77/R din 02.02.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul declarat de reclamantă, a admis apelurile declarate de Ministerul Public şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., a schimbat In parte sentinţa apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat la suma de 309.197 euro, în echivalent iei la data plăţii efective; a respins cererea reclamantei privind compensarea prejudiciului; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei tribunalului.

În motivarea soluţiei sale, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:

Constatând că raportul de evaluare efectuat la instanţa de fond s-a bazat pe oferte imobiliare şi nu pe tranzacţii efective, în apel s-a dispus efectuarea unei noi expertize.

Opiniile experţilor au fost diferite în ce priveşte comparabilele avute în vedere în stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Astfel, în opinia majoritară s-a reţinut că poate fi acceptat ca înscris de raportare şi actul de alipire invocat de reclamantă, pe când în opinia separată, acest act a fost exclus.

Analizând actul de alipire, instanţa de apel a constatat atât că acesta nu constituie prin el însuşi o tranzacţie de transmitere a dreptului de proprietate, cât şi faptul că valoarea actului a fost indicată nu ca preţ al unei tranzacţii, ci numai în vederea stabilirii taxei notariale. Pentru aceste motive, a fost înlăturat din cuprinsul actelor de raportare actul de alipire, fiind reţinută concluzia separată a expertului E., conform căreia cuantumul cuvenit reclamantei cu titlu de preţ just al terenului expropriat este de 309.197 euro.

Cu privire la prejudiciul pretins de reclamantă, instanţa a reţinut că acesta nu a fost cerut, distinct de preţui terenului expropriat, împrejurare ce rezultă din petitul acţiunii introductive de instanţă, prin care reclamanta a precizat neechivoc că solicită doar majorarea sumei ce i-a fost oferită de pârât, ca preţ al exproprierii, până la un anumit cuantum. Mai mult, în motivarea cererii, atunci când a invocat noţiunea de prejudiciu, reclamanta nu s-a referit decât la dreptul său de a pretinde dobânda legală pentru sume ce i s-ar fi cuvenit de la data exproprierii.

În legătură cu dobânda solicitată, instanţe de apel a apreciat că pârâtul şi-a executat obligaţia de plată a despăgubirii, la nivelul pe care l-a apreciat a fi just, îndeplinindu-şi astfel obligaţia de consemnare a sumei prevăzute de art. 8 din Legea nr. 198/2004.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., a formulat următoarele critici; Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia instanţei de apel de respingere a cererii de compensare a prejudiciului cauzat prin expropriere este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ., respectiv cu nesocotirea principiului disponibilităţii şi cu ignorarea obiectului judecăţii determinat de reclamantă în conformitate cu dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., fiind greşit argumentul în sensul că nu a fost legal învestită cu o cerere de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, distinct de contravaloarea imobilului expropriat.

Prin această soluţie, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 108 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, recurenta a susţinut că a solicitat în petitul cererii introductive de instanţă anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor cuvenite acesteia ca urmare a exproprierii, estimate la suma de 1.393.920 euro, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data exproprierii, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

De asemenea, în motivarea acţiunii a făcut referire ia faptul că suma acordată în procedura administrativă nu acoperă prejudiciul suferit, invocând în acest sens dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului.

Aşadar, recurenta a considerat că prin respingerea cererii de acordare a prejudiciului ca urmare a faptului că nu l-ar fi solicitat distinct de preţul terenului expropriat, instanţa de apel a apreciat greşit asupra obiectului dedus judecăţii, încălcând astfel dispoziţiile art. 129 alin. (5) coroborate cu art. 112 C. proc. civ., toată argumentaţia instanţei de apel privind soluţia de respingere a prejudiciului ca nesolicitat bazându-se pe faptul că reclamanta nu ar fi precizat un cuantum separat al prejudiciului cauzat de expropriere.

Or, potrivit art. 112 pct. 3 coroborat cu art. 132 C. proc. civ., precizarea valorii obiectului cererii de chemare în judecată nu este obligatorie şi nu poate conduce la respingerea pretenţiei, ca nesolicitată, întrucât prejudiciul cauzat prin expropriere se circumscrie obiectului cererii de chemare în judecată, constituind pretenţie dedusă judecăţii, chiar dacă cuantumul acestuia nu a fost estimat separat de valoarea terenului expropriat.

Pe parcursul procesului în faţa primei instanţe, nici pârâtul şi nici Ministerul Public nu au invocat vreo neregularitate privitoare la prejudiciul solicitat de reclamanta, cu privire la care s-au administrat probatorii constând în expertiză evaluatorie şi înscrisuri în dovedirea caracteristicilor constructive ale terenurilor rămase în proprietatea reclamantei.

Astfel, obiectivele expertizei efectuate în cauză includ atât evaluarea imobilului în litigiu cât şi stabilirea valorii prejudiciului produs prin expropriere.

Nici reprezentantul convenţional al pârâtului şi nici reprezentantul Ministerului Public nu s-au opus administrării expertizei cu obiectivele menţionate, nici la data încuviinţării lor şi nici ulterior, iar prin obiecţiunile la raportul de expertiză, reclamanta învedera instanţei că prejudiciul, cu toate componentele sale nu a fost determinat de comisia de experţi, deşi a fost prevăzut ca obiectiv al expertizei.

Prin urmare, reclamanta a solicitat refacerea raportului de expertiză în sensul stabilirii prejudiciului material cauzat prin expropriere, cu luarea în considerare a scăderii valorii terenului rămas în proprietate.

Deşi obiecţiunile reclamantei au fost comunicate părţilor la termenul de judecată din data de 25.11.2011 şi puse în discuţia acestora la termenul din 24.02.2012, nici pârâtul şi nici reprezentantul Ministerului Public nu au obiectat la primirea acestora, ci, dimpotrivă, au arătat că sunt de acord cu obiecţiunile astfel formulate, eu excepţia celor referitoare ia dobânzi şi la diferenţa de valoare a terenului dintre data exproprierii şi data expertizării.

Prin urmare, instanţa a admis, în parte, obiecţiunile formulate de reclamantă şi a pus în vedere comisiei de experţi să refacă raportul de expertiză inclusiv în sensul stabilirii prejudiciului cauzat reclamantei, aşa cum a fost solicitat de aceasta.

La termenul din 18.05.2012, instanţa a pus în discuţia părţilor cererea reclamantei de emitere a unei adrese către Primăria Voluntari pentru a comunica informaţii privind terenurile rămase neexpropriate, necesare pentru completarea raportului de expertiză, proba cu care pârâtul a fost de acord şi care a fost administrată.

Faptul că reclamanta a solicitat prejudiciul creat ca urmare a exproprierii, rezultat din scăderea valorii terenurilor rămase în proprietate, rezultă şi din concluziile scrise depuse la termenul din 09.11.2012.

Astfel, la termenul de judecată din data de 09.11.2012, reclamanta a depus la dosar concluzii scrise, prin intermediul cărora a formulat şi o cerere de majorare a cuantumului pretenţiilor la suma de 1.706.010,88 euro, ataşând şi calculul dobânzii legale.

În cuprinsul concluziilor scrise, reclamanta a precizat faptul că prejudiciul solicitat este compus din: diferenţa de valoare a terenului expropriat dintre momentul exproprierii şi momentul evaluării; dobânda legală calculată la diferenţa de despăgubire între ceea ce s-a acordat şi ceea ce ar fi trebuit acordat de Statul Român pentru expropriere; cheltuielile efectuate de reclamantă anterior exproprierii, pentru elaborarea de studii şi proiecte de arhitectură şi urbanism şi lucrări topo-cadastrale privind proiectul rezidenţial preconizat a se fi edificat pe terenul expropriat; prejudiciul creat prin expropriere ca urmare a scăderii valorii terenului rămas în proprietatea reclamantei, prin imposibilitatea utilizării acestuia conform scopului avut în vedere la data achiziţionării acestuia.

Prima instanţa a calificat concluziile scrise drept cerere precizatoare, pe care, în şedinţa din data de 9 noiembrie 2012, a comunicat-o reprezentantului convenţional al pârâtului expropriator, acordând termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul cererii.

Ulterior termenului din data de 9 noiembrie 2012 şi până la pronunţarea sentinţei instanţei de fond, nici pârâtul şi nici Ministerul Public nu au învederat instanţei de judecată faptul că prejudiciul cauzat prin expropriere nu ar fi fost solicitat prin cererea introductivă de instanţă sau că acesta ar fi fost solicitat de reclamantă cu depăşirea termenului procedural de modificare a cererii de chemare în judecată.

A mai susţinut recurenta că din întreaga conduită procesuală a pârâtului Statul Român şi a Ministerului Public, manifestată pe parcursul judecăţii în primă instanţă, reiese faptul că aceştia au acceptat în mod neechivoc faptul că reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri care includ şi prejudiciul cauzat prin expropriere, rezultat din scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea sa după expropriere.

Având în vedere caracterul dispozitiv al normelor înscrise în art. 132 din C. proc. civ., reclamantul poate să-şi modifice acţiunea şi după prima zi de înfăţişare, dacă pârâtul consimte expres sau tacit, dar neechivoc în acest sens.

Ca atare, în mod greşit instanţele de fond au respins cererea privind acordarea prejudiciului, cu motivarea că acesta nu a fost solicitat având în vedere faptul că acesta a fost cerut atât prin cererea introductivă de instanţă, cât şi ulterior, prin concluziile scrise depuse la dosar şi comunicate părţilor la termenul de judecată din 9 noiembrie 2012, calificate de instanţa de judecată drept cerere precizatoare.

În raport de dispoziţiile art. 108 alin. (3) din C. proc. civ., obiecţiunile părţilor cu privire la modificarea acţiunii după prima zi de înfăţişare, în sensul adăugării prejudiciului ca şi componentă a despăgubirii solicitate pentru expropriere, nu puteau fi făcute direct în calea de atac a apelului.

În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, invocând motivul de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că înlăturarea din calculul valorii terenului expropriat a actului de alipire, cu consecinţa neluării în considerare a raportului de expertiză întocmit de comisia de experţi şi a validării concluziei separate a expertului - consilier propus de Statul român, prin C.N.A.I.R., este nelegală întrucât a fost pronunţată cu încălcarea normelor procedurale reglementate de art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. privind principiul contradictorialităţii şi al aflării adevărului, precum şi a formelor procedurale stabilite prin art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Recurenta a mai susţinut că decizia recurată este nelegală întrucât a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994 privitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru expropriere.

În fine, în cadrul ultimului motiv de recurs, recurenta a susţinut că decizia de respingere a petitului vizând acordarea dobânzii legale aferente sumei stabilite cu titlu de despăgubire a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.

Astfel, contrar celor stabilite de instanţele fondului, nu se poate reţine că pârâtul Statul Român şi-ar fi executat integral obligaţia de plată a despăgubirilor la momentul exproprierii, având în vedere că prin decizia recurată instanţa a stabilit despăgubiri în cuantum superior celor consemnate în septembrie 2008.

Prin Decizia nr. 1489 din 5 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 77/R din 2 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte a avut în vedere următoarele argumente:

în cadrul primului motiv de recurs, astfel cum s-a şi precizat, la solicitarea instanţei, la termenul de dezbateri din 5.10.2017, recurenta critică soluţia privind neacordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin expropriere constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea sa, susţinând ca instanţa de apel a reţinut greşit că acesta nu a fost solicitat, încălcând astfel dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., precum şi cele ale art. 108 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Procesul civil este un proces al intereselor private, iar rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.

Principiul disponibilităţii în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual şi a limitelor cererii de chemare în judecată.

Conform art. 129 alin. final C. proc. civ., instanţa este ţinută de limitele investirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecăţii.

În speţă, prin cererea de chemare în judecată cu care a învestit instanţa, reclamanta a solicitat anularea parţială a Hotărârii de stabilire şi consemnare a despăgubirilor, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin, ca urmare a exproprierii terenului proprietatea sa, situat în Voluntari, jud. Ilfov, în suprafaţă de 4.224 mp, având număr cadastral x, de la suma de 160.296,24 RON la suma de 1.393.920 euro, în echivalent în RON la data exproprierii, precum şi dobânda legală aplicată sumei datorate, calculată de la data exproprierii până la data introducerii acţiunii.

Din motivele de fapt ale acţiunii, rezultă că suma solicitată de reclamantă reprezintă doar valoarea terenului expropriat, nu şi contravaloarea prejudiciului constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea sa, cum nefondat se susţine în recurs,

Astfel, s-a apreciat că nu poate fi primită aserţiunea recurentei în sensul că, din indicarea în cuprinsul acţiunii a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului, instanţa ar fi trebuit să deducă faptul că s-a cerut şi contravaloarea prejudiciului.

Aceasta întrucât, s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 129 alin. final C. proc. civ., atâta vreme cât din întreaga motivare a acţiunii rezultă că suma solicitată cu titlu de despăgubiri reprezintă valoarea imobilului expropriat, iar atunci când a invocat noţiunea de prejudiciu, reclamanta nu s-a referit decât la dreptul său de a pretinde dobânda legală pentru suma ce i s-ar fi cuvenit de la data exproprierii, textul de lege indicat, respectiv art. 26 din Legea nr. 33/1994 reprezentând temeiul de drept pentru acordarea acestora.

În atare condiţii, s-a conchis că pretenţia formulată pe calea recursului de către recurenta - reclamantă, de a i se acorda contravaloarea prejudiciului rezultat urmare a exproprierii constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea reclamantei, excede obiectului cererii de chemare în judecată cu care partea a învestit instanţa de fond.

De asemenea, instanţa de recurs a statuat că nu poate fi primită nici susţinerea recurentei vizând legala învestire a instanţei cu pretenţia de acordare a prejudiciului rezultat din scăderea valorii terenurilor rămase în proprietate după expropriere, raportat la concluziile scrise depuse în faţa primei instanţe la termenul din 09.11.2012.

Într-adevăr, la data de 9 noiembrie 2012, reclamanta a depus la dosarul de fond concluzii scrise, care, la acelaşi termen, au fost calificate de instanţă drept cerere precizatoare comunicată părţilor adverse, însă contrar susţinerilor recurentei - reclamante, prin această cerere, prin care s-a majorat cuantumul pretenţiilor, nu s-a solicitat şi acordarea despăgubirilor reprezentând prejudiciul cauzat prin expropriere constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea sa.

Astfel, din cuprinsul concluziilor scrise calificate de prima instanţă cerere precizatoare (dosar fond, vol. II, filele 39-51), rezultă că reclamanta a solicitat ca prejudiciu cauzat prin expropriere: diferenţa de valoare dintre preţul terenului la data exproprierii şi preţul terenului la data efectuării expertizei; dobânda legală aferentă sumei reprezentând diferenţa neachitată de expropriator din preţul terenului expropriat, respectiv diferenţa dintre valoarea terenului la data expertizei şi valoarea despăgubirilor acordate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.; dobânda legală aferentă diferenţei de valoare ii dintre preţui terenului la data exproprierii şi preţul terenului la data efectuării expertizei; cheltuielile efectuate de reclamantă pentru terenul expropriat.

Ca atare, chiar dacă cererea depusă de reclamantă la termenul din 9.11.2012 ar avea natura unei cereri modificatoare a cererii iniţiale, care ar fi învestit în mod legal instanţa, raportat la dispoziţiile art. 108 alin. (3) cu referire la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., cum se susţine în recurs, cât timp prin aceasta nu s-a solicitat şi prejudiciul constând în scăderea valorii terenului rămas în proprietatea reclamantei după expropriere, nu se poate considera că instanţa ar fi fost legal învestită cu o asemenea pretenţie.

Totodată, împrejurarea că reclamanta a formulat, ca obiectiv ai raportului de expertiză, stabilirea contravalorii prejudiciului constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea sa, nu prezintă relevanţă sub aspectul analizat, întrucât nu probele trasează limitele învestirii instanţei, ci cererea de chemare în judecată.

Astfel, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii". Cadrul în care trebuie să se desfăşoare activitatea judiciară în materie civilă, cu privire la obiect (pretenţia concretă dedusă judecăţii), este dat de cererea părţii interesate, judecătorul soluţionând procesul numai în limitele sesizării.

De asemenea, s-a avut în vedere că potrivit principiului disponibilităţii, instanţa este ţinută să se pronunţe, în limitele învestirii, numai cu privire la persoanele care au fost chemate în judecată şi asupra obiectului pricinii, stabilit de reclamant prin cererea de chemare în judecată, deoarece nicio dispoziţie legală nu prevede posibilitatea instanţei de a se pronunţa asupra vreunei chestiuni necerută de niciuna dintre părţi prin cererea dedusă judecăţii.

Aplicarea principiului disponibilităţii în procesul civil nu se referă la temeiurile de drept ale cererilor, ci exclusiv la obiectul acestora, deci la pretenţiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată iniţială sau astfel cum a fost modificată, în condiţiile art. 132 C. proc. civ.

Or, în speţă, nici prin cererea iniţială de chemare în judecată, nici prin cererea depusă ulterior la termenul din 9.11.2012, intitulată de parte "concluzii scrise" şi calificată de prima instanţă drept cerere precizatoare, reclamanta nu a solicitat prejudiciul constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea sa după expropriere, astfel că în mod corect curtea de apel a constatat că acesta nu a format obiectul învestirii instanţei, neputând fi acordat reclamantei.

Ca atare, constatând că decizia recurată este corectă sub acest aspect, primul motiv de recurs, s-a apreciat că recursul este nefondat şi nu poate fi primit.

Înalta Curte a considerat că nu pot fi primite nici susţinerile formulate în cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, prin care recurenta a criticat înlăturarea din calculul valorii terenului expropriat a actului de alipire şi validarea concluziei separate a expertului - consilier propus de Statul Român, prin C.N.A.I.R., susţinând că aceasta constituie o încălcare a normelor procedurale reglementate de art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. privind principiul contradictorialităţii şi al aflării adevărului, precum şi a formelor procedurale stabilite prin art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care instituie drept criteriu de stabilire a despăgubirilor pentru expropriere "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială", deci preţul de tranzacţionare pentru imobile similare celui expropriat.

În considerarea acestor dispoziţii legale, instanţa de recurs a decis că în mod corect instanţa de apei a înlăturat actul de alipire dintre comparabilele în raport de care a fost stabilit cuantumul despăgubirii, cu motivarea că acesta nu constituie prin ei însuşi o tranzacţie de transmitere a dreptului de proprietate, valoarea actului fiind indicată numai în vederea stabilirii taxei notariale, iar nu ca preţ ai unei tranzacţii, nefiind astfel relevant pentru îndeplinirea criteriului prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială".

Sub acest aspect, instanţa de recurs a statuat că înlăturarea unui act din probaţiune intră în competenţa instanţei de apreciere a probelor şi se reflectă în motivarea hotărârii pronunţate, neputându-se imputa instanţei de apel că nu a pus în discuţie acest aspect, în condiţiile în care părţilor li s-a acordat cuvântul în dezbaterea pe fond a apelurilor, asigurându-se astfel dreptul la apărare pe toate aspectele cauzei, inclusiv asupra probelor.

Tot astfel, cu privire la critica referitoare la faptul că instanţa de apel nu şi-a însuşit opinia majoritară a experţilor, ci pe cea separată a unuia dintre experţi, Înalta Curte a considerat ca nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, astfel cum a susţinut recurenta.

Instanţa nu este legată de rezultatul raportului de expertiză întocmit în majoritate, aceasta constituind numai un mijloc de probă lăsat la aprecierea judecătorului, de altfel ca toate celelalte mijloace de probă.

Instanţa apreciază probele potrivit convingerii sale, în vederea stabilirii situaţiei de fapt pentru a cărei dovedire au fost încuviinţate, modul de apreciere a probelor constituind manifestarea rolului activ al instanţei de judecată.

Aşa fiind, împrejurarea că instanţa de apel şi-a însuşit opinia minoritară exprimată în raportul de expertiză, apreciind că aceasta respectă criteriile legale prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, cum neîntemeiat pretinde recurenta.

Cu privire la criticile formulate în cel de-al treilea motiv de recurs, Înalta Curte a opinat că instanţa de apel, constatând că raportul de evaluare efectuat la fond s-a bazat pe oferte imobiliare şi nu pe tranzacţii efective, a dispus efectuarea unei noi expertize, în baza căreia a stabilit cuantumul despăgubirilor, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ţinând seama de preţul cu care s-au vândut, în mod obişnuit, terenurile de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială la data exproprierii, august 2008, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 12 din 15.01.2015.

Cât priveşte aserţiunile recurentei referitoare la metoda de expertizare în, ipoteza înlăturării actului de alipire din rândul comparabilelor, prin raportare la o altă comparabilă decât cea reţinută în opinia separată la raportul de expertiză, instanţa de recurs a statuat că acestea pun în discuţie chestiuni de apreciere a probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluţionarea recursului, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Cu privire la critica privind respingerea cererii de acordare a dobânzii aferente sumelor stabilite cu titlu de despăgubire, Înalta Curte a decis că este nefondată.

Astfel, în legătură cu dobânda solicitată, instanţa de recurs a stabilit că în mod corect au apreciat instanţele de fond că pârâtul şi-a executat obligaţia de plată a despăgubirii la momentul exproprierii şi la nivelul pe care l-a apreciat a fi just, îndeplinindu-şi astfel obligaţia de consemnare a sumei prevăzute de art. 8 din Legea nr. 198/2004.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 27 aprilie 2018 sub nr. x/2018, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 1489 din 5 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2010, solicitând anularea deciziei contestate, în temeiul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă, admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În dezvoltarea motivelor contestaţiei în anulare, după expunerea situaţiei de fapt, S.C. A. S.R.L. a susţinut că hotărârea a cărei anulare o solicită este netemeinică şi nelegală din perspectiva dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În esenţă, contestatoarea a arătat că instanţa de recurs a soluţionat recursul ca urmare a unei erori materiale, având în vedere ca nu a observat un element esenţial în dezlegarea primului motiv de recurs, prin care recurenta a invocat nelegalitatea soluţiei instanţei de apei, de respingere a cererii de despăgubire pentru prejudiciului cauzat prin expropriere, respectiv faptul că documentul intitulat concluzii scrise şi calificat de prima instanţă drept cerere precizatoare, la termenul din data de 9 noiembrie 2012, menţionează în mod explicit faptul că reclamanta a solicitat despăgubiri şi pentru prejudiciul creat prin expropriere, ca urmare a scăderii valorii terenului rămas în proprietatea S.C. A. S.R.L., prin imposibilitatea utilizării acestuia, conform scopului avut în vedere la data achiziţionării, situaţie relatată la pag. 8 din document.

Astfel, apreciază că această omisiune în observarea conţinutului documentului intitulat concluzii scrise constituie o greşeală evidentă realizată de instanţa de recurs privind elemente materiale importante existente la dosarul cauzei, fapt ce se circumscrie dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Examinând contestaţia în anulare formulată în cauză, din perspectiva dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., invocate de contestatoare, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Noţiunea de "greşeală materială" se referă la aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate eventuale greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

În acest context, nu se poate admite ca o cale extraordinară de atac de retractare să se transforme într-un "recurs la recurs", prin care partea nemulţumită să tindă a repune în discuţie aspectele de drept deja dezbătute în cadrul recursului, doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei, în sens contrar putând fi afectat principiul securităţii raporturilor juridice, care protejează prezumţia de validitate a hotărârilor judecătoreşti irevocabile (cauza Mitrea contra Românei, hotărârea din 29 iulie 2008).

În speţă, contestatoarea S.C. A. S.R.L, a susţinut că instanţa a săvârşit o greşeală materială, întrucât nu a observat un element esenţial în dezlegarea primului motiv de recurs, prin care recurenta a invocat nelegalitatea soluţiei instanţei de apel, de respingere a cererii de compensare a prejudiciului cauzat prin expropriere, respectiv faptul că documentul intitulat concluzii scrise şi calificat de prima instanţă drept cerere precizatoare, la termenul din data de 9 îs noiembrie 2012, menţionează în mod explicit faptul că reclamanta a solicitat despăgubiri şi pentru prejudiciul creat prin expropriere, ca urmare a scăderii valorii terenului rămas în proprietatea S.C. A. S.R.L., prin imposibilitatea utilizării acestuia, conform scopului avut în vedere la dala achiziţionării, situaţie relatată la pagina 8 din document.

Aşadar, nemulţumirea contestatoarei videază faptul că instanţa de recurs, în mod greşit, nu a considerat că prin concluziile scrise depuse în faţa primei instanţe la termenul din 09.11.2012, aceasta a solicitat acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin expropriere constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea sa.

Pe de o parte, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a răspuns amplu motivului de recurs referitor la solicitarea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin expropriere constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea reclamantei, reţinând, în esenţă, că prin cererea de chemare în judecată cu care a învestit instanţa, reclamanta a solicitat anularea parţială a Hotărârii de stabilire şi consemnare a despăgubirilor emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin ca urmare a exproprierii terenului proprietatea sa situat în Voluntari, jud. Ilfov, în suprafaţă de 4.224 mp, având număr cadastral x, de la suma de 160.296,24 RON la suma de 1.393.920 euro, în echivalent în RON la data exproprierii, precum şi dobânda legală aplicată sumei datorate, calculată de la data exproprierii până la data introducerii acţiunii. Din motivele de fapt ale acţiunii, rezultă că suma solicitată de reclamantă reprezintă doar valoarea terenului expropriat, nu şi contravaloarea prejudiciului constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea sa, cum nefondat se susţine în recurs.

De asemenea, instanţa de recurs a reţinut că nu poate fi primita nici susţinerea recurentei vizând legala învestire a instanţei cu pretenţia de acordare a prejudiciului rezultat din scăderea valorii terenurilor rămase în proprietate după expropriere, raportat la concluziile scrise depuse în faţa primei instanţe la termenul din 09.11.2012.

Sub acest aspect, a reţinut că, într-adevăr, la data de 9 noiembrie 2012, reclamanta a depus la dosarul de fond concluzii scrise, care, la acelaşi termen, au fost calificate de instanţă drept cerere precizatoare comunicată părţilor adverse, însă contrar susţinerilor recurentei - reclamante, prin această cerere, prin care s-a majorat cuantumul pretenţiilor, nu s-a solicitat şi acordarea despăgubirilor reprezentând prejudiciul cauzat prin expropriere constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea sa.

Astfel, din cuprinsul concluziilor scrise calificate de prima instanţă cerere precizatoare (dosar fond, voi. II, filele 39-51), rezultă că reclamanta a solicitat ca prejudiciu cauzat prin expropriere: diferenţa de valoare dintre preţul terenului la data exproprierii şi preţul terenului la data efectuării expertizei; dobânda legală aferentă sumei reprezentând diferenţa neachitată de expropriator din preţul terenului expropriat, respectiv diferenţa dintre valoarea terenului la data expertizei şi valoarea despăgubirilor acordate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.; dobânda legală aferentă diferenţei de valoare dintre preţul terenului la data exproprierii şi preţul terenului la data efectuării expertizei; cheltuielile efectuate de reclamantă pentru terenul expropriat.

Ca atare, chiar dacă cererea depusă de reclamantă la termenul din 9.11.2012 ar avea natura unei cereri modificatoare a cererii iniţiale, care ar fi învestit în mod legal instanţa, raportat la dispoziţiile art. 108 alin. (3) cu referire la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., cum se susţine în recurs, cât timp prin aceasta nu s-a solicitat şi prejudiciul constând în scăderea valorii terenului rămas în proprietatea reclamantei după expropriere, nu se poate considera că instanţa ar fi fost legal învestită cu o asemenea pretenţie.

Aşadar, Înalta Curte reţine că prin motivele dezvoltate în motivarea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., contestatoarea repune în discuţie modul de interpretare a probelor pe baza cărora instanţa de recurs a apreciat că reclamanta nu a solicitat şi prejudiciul constând în scăderea valorii terenului rămas în proprietatea reclamantei după expropriere. Or, acest aspect excede noţiunii de greşeală materială care, prin ipoteză, vizează exclusiv aspecte formale ale judecăţii, iar nu interpretarea probelor şi dezlegările date în drept de instanţa de recurs.

Astfel, contestatoarea nu a Invocat o greşeală materială, în sensul art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ., adică o eroare legată de aspectele formale ale judecăţii în recurs, acesta solicitând, de fapt, ca instanţa să reanalizeze, adică să reaprecieze aspectele care ţin de situaţia de fapt şi de drept stabilită în cauză.

În consecinţă, contestatoarea nu poate beneficia de o rejudecare a pricinii, în urma căreia materialul probator administrat în fazele procesuale anterioare să conducă la o altă soluţie.

Constatând astfel că pe calea contestaţiei în anulare nu au fost invocate motive prin care să se susţină "greşeli materiale" în sensul considerentelor enunţate, în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ.

În consecinţă, cum criticile formulate de contestatoare nu se circumscriu motivelor limitativ prevăzute de art. 318 C. proc. civ., care nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situaţii decât cele vizate în mod expres de acest text de lege, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare declarată de contestatoarea S.C.A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1489 din 5 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2010.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29.05.2018.