Recourse declared perished for six months' inactivity in dispute over disciplinary sanction nullity and legal aid
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice upheld the procedural dismissal of the appellant’s recourse, finding that the appeal was perished due to a lapse of more than six months during which no procedural acts were performed after the hearing was suspended for non-appearance, thereby leaving the Court of Appeal’s decision of March 29, 2017, which had rejected the request for legal aid and the unconstitutionality challenge, in force. The dispute originated from an employment litigation regarding the nullity of a disciplinary sanction and internal transfer, where the employee sought judicial assistance and challenged the minimum income thresholds in legal aid legislation as unconstitutional. Relying on Articles 416 and 420 of the Code of Civil Procedure, the court determined that the perished appeal constituted a sanction for lack of diligence, as the delay was attributable to the parties and did not meet the exceptions for acts to be performed ex officio.
Legislator headnote
AI generatedart. 252 din Legea nr. 53/2003, art. 451 alin. (2) C. proc. civ, art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ; Recourse declared perished for six months' inactivity in dispute over disciplinary sanction nullity and legal aid: The dispute originated from an employment litigation regarding the nullity of a disciplinary sanction and internal transfer, where the employee sought judicial assistance and challenged the minimum income thresholds in legal aid legislation as unconstitutional. Relying on Articles 416 and 420 of the Code of Civil Procedure, the court determined that the perished appeal constituted a sanction for lack of diligence, as the delay was attributable to the parties and did not meet the exceptions for acts to be performed ex officio.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServed as the main legal basis for declaring the appeal perished due to inactivity attributable to the parties.
Full text
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 3 martie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., anularea deciziei de sancţionare din 30 ianuarie 2015, emisă de aceasta, şi constatarea nulităţii absolute a transferului intern.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi alin. 3 lit. b) şi c), art. 42 alin. (1) şi art. 252 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii.
Prin sentinţa civilă nr. 332 din 19 februarie 2016, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a respins excepţia tardivităţii contestării dispoziţiei de transfer intern; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., a constatat nulitatea deciziei de sancţionare nr. HRP2-37 din 30 ianuarie 2015, emisă de pârâtă, şi a respins în rest acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel apelanta-contestatoare A. şi apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. Apelurile au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă la data de 14 aprilie 2016, sub acelaşi număr de dosar.
Prin decizia civilă nr. 1223 din 11 octombrie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L., împotriva sentinţei nr. 332 din 19 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015 şi a schimbat sentinţa în parte, în sensul respingerii în tot a acţiunii; a respins apelul declarat de apelanta-contestatoare A. împotriva aceleiaşi sentinţe, obligând-o la plata către pârâtă a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva deciziei mai sus menţionate şi încheierii din 27 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2015, prin care s-a dispus amânarea pronunţării asupra apelurilor formulate de apelanta-contestatoare A. şi de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 332 din 19.02.2016, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul cu acelaşi număr, contestatoarea A. a formulat contestaţie în anulare. Calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale la data de 8 decembrie 2016, sub nr. x/2016.
La 10 ianuarie 2017, contestatoarea A. a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma asistenţei juridice prin avocat, întemeiată pe dispoziţiile art. 6 pct. a) şi art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 26 ianuarie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de contestatoarea A. în dosarul nr. x/2016.
Prin încheierea din camera de consiliu nr. 7 din 22 februarie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de reexaminare formulată de petenta A. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 26 ianuarie 2017, pronunţată de aceeaşi instanţă în acelaşi dosar.
La data de 3 martie 2017, contestatoarea A. a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma acordării asistenţei judiciare gratuite, întemeiată pe prevederile art. 12 alin. (1), art. 6 pct. a) şi art. 8 alin. (1), (2) şi 3 din O.U.G. nr. 51/2008.
În cuprinsul cererii de acordare a ajutorului public judiciar, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) şi (2) din O.U.G. nr. 51/2008, arătând că nivelul minim stabilit în acest act normativ nu a fost actualizat în raport cu salariul minim pe economie majorat.
Prin încheierea din camera de consiliu din 7 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 51/2008 şi a respins, de asemenea, cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de contestatoarea A.
La data de 22 martie 2017, împotriva acestei încheieri a formulat cerere de reexaminare petenta A. Cererea de reexaminare a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2016/a2.
Prin încheierea din camera de consiliu nr. 13 din 29 martie 2017, pronunţată în dosarul mai sus menţionat, curtea a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii din camera de consiliu din 7 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, prin care Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenţei prin avocat, formulată de petenta A.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs recurenta-contestatoare A. la data de 31 martie 2017 (data depunerii la oficiul poştal). Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 aprilie 2017, sub nr. x/2016/a2.
Recursul a fost întemeiat-în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
După parcurgerea procedurii de filtrare a recursului, prin încheierea din camera de consiliu din 27 octombrie 2017, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva încheierii nr. 13 din camera de consiliu din data de 29 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, şi a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 17 noiembrie 2018, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Prin încheierea din 17 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte, constatând că părţile legal citate nu s-au înfăţişat la strigarea cauzei şi nici nu au solicitat, în scris, judecata în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării recursului.
La data de 18 mai 2018 cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, iar părţile au fost citate în vederea discutării excepţiei perimării recursului pentru termenul de judecată din data de 25 mai 2018.
Asupra excepţiei de perimare a cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ.: "1. orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".
În sensul prevederilor legale mai sus expuse, perimarea se înfăţişează ca o sancţiune care se răsfrânge asupra întregii activităţi judiciare, determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.
Pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive imputabile părţii.
Astfel, perimarea operează cu condiţia ca timp de 6 luni să nu se fi săvârşit vreun act de procedură în vederea judecării cauzei, împrejurare determinată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este situaţia şi în speţă, când, după suspendarea judecării recursului pentru lipsa părţilor, măsură dispusă la termenul de la data de 17 noiembrie 2017, acestea au lăsat să treacă mai mult de 6 luni tara sa săvârşească un act de procedură în vederea reluării judecării cauzei.
Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a impus necesitatea efectuării unui act de procedură din oficiu, în condiţiile prevăzute de art. 416 alin. (3) C. proc. civ.
În raport de considerentele expuse şi având în vedere că au trecut mai mult de şase luni de la daia suspendării judecării recursului, timp în care părţile nu au solicitat continuarea judecăţii, iar în această perioadă nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 416 coroborate cu cele ale art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva încheierii nr. 13 din camera de consiliu din data de 29 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva încheierii nr. 13 din camera de consiliu din data de 29 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25.05.2018.