Bucharest Tribunal holds jurisdiction in clerks' salary dispute under Article 127 prorogation

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La 21.08.2017, reclamanţii A. B., C., D. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând acordarea diferenţelor de salariu rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 2%, 5% şi 11% dispuse prin O.U.G. nr. 10/2007 calculate la valoarea de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi de lege, pentru perioada 2008 până la 01.10.2016, actualizarea valorii de referinţă sectorială conform O.U.G. nr. 20/2016 completată cu O.U.G. nr. 57/2015, actualizate cu rata inflaţiei la care să se adauge dobânda legală.

Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 546 din 6 februarie 2018 a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii fac parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, iar potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Astfel, se instituie o competenţă exclusivă privind soluţionarea unui conflict de muncă, fiind competent tribunalul în raza căruia reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa.

Reclamanţii din cauza pendinte fac parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

S-a reţinut şi faptul că noul C. proc. civ. reglementează o competenţă alternativă dată fiind calitatea pe care au reclamanţii.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Daca un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.". Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, dispoziţiile anterior enunţate se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor asistenţilor judiciari si grefierilor.

Singura condiţie impusă pentru a deveni aplicabile dispoziţiile acestui text legal este aceea ca judecătorul/procurorul/grefierul să aibă calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea.

S-a reţinut că activitatea reclamanţilor se desfăşoară în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, iar fondul cauzei este de competenţa Tribunalului Bucureşti.

În aceste circumstanţe, prima instanţă învestită a apreciat că nu este competentă teritorial şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Învestit prin declinare, Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 2762 din 29 martie 2018 a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Această instanţă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamanţii îşi au domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul şi că potrivit art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi au domiciliul sau locul de muncă reclamanţii.

În speţă, toţi reclamanţii au domiciliul în Judeţul Argeş şi calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Tribunalul Bucureşti a apreciat că în cauza nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, întrucât reclamanţii nu funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. Totodată, a reţinut că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi nu pe lângă Tribunalul Argeş, iar împrejurarea că Serviciul teritorial Piteşti al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism are sediul în Piteşti este lipsită de relevanţă sub aspectul incidenţei prevederilor art. 127 din C. proc. civ., nefiind întrunită condiţia instituită prin prevederile alin. (1) din acest text legal.

Cum reclamanţii au ales sa sesizeze instanţa aflată în circumscripţia de domiciliu, Tribunalul Argeş iniţial şi legal sesizat nu avea posibilitatea de a declina competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru considerentele care succed:

Prezentul conflict negativ de competenţă a fost generat de modalitatea diferită în care instanţele aflate în conflict au apreciat asupra caracterului absolut sau alternativ al competenţei teritoriale.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii care şi-au desfăşurat activitatea în calitate de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul teritorial Piteşti au solicitat plata unor diferenţe de salariu, în temeiul O.U.G. nr. 10/2007, O.U.G. nr. 57/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016.

Art. 269 alin. (1) din Codul muncii, stipulează că judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti stabilite potrivit legii, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Pe de altă parte, în stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze prezenta cauză, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de munca se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Cel din urmă text are valoare unei norme speciale în raport cu prevederile Codului muncii, fiind norma aplicabilă în mod prioritar în ceea ce priveşte determinarea instanţei competente, potrivit principiului specia/ia generalibus derogant.

Se reţine, aşadar, că, din coroborarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că, în această materie, s-a instituit o competenţă teritorială alternativă exclusivă care dă posibilitatea reclamantului să aleagă numai între instanţele deopotrivă competente teritorial - cea de la domiciliul său ori cea de la locul de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. " Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea."

Prevederile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că "Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.'"

Potrivit deciziei nr. 7 din data de 16 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul, asistentul judiciar sau grefierul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanţă.

Textul de lege vizează două situaţii, anume când una din persoanele vizate are legitimare procesuală activă (este reclamant) şi când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

În cea dintâi situaţie, potrivit legii, reclamantul "va sesiza una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Ca atare, pentru a opera prorogarea legală de competenţă teritorială specială în favoarea altei instanţe, de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanţele competente, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror la parchetul care funcţionează pe lângă aceste instanţe.

Aşa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanţii au avut calitatea de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă I.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. - Serviciul teritorial Piteşti, în contradictoriu cu care pretind drepturile băneşti ce fac obiectul prezentului litigiu de muncă.

Potrivit art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 78/2016 privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, birourile teritoriale sunt înfiinţate în circumscripţia teritorială a parchetelor de pe lângă tribunale.

Infracţiunile date în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt de competenţa tribunalului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 11 din O.U.G. nr. 78/2016, astfel că se reţine că reclamanţii şi-au desfăşurat activitatea la parchetul care funcţionează pe lângă Tribunalul Argeş, unde, de altfel, au şi indicat domiciliul lor procesual ales.

Cum dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. conţin o derogare de la normele de competenţă, reglementând o situaţie excepţională, şi cum este îndeplinită condiţia premisă, aceea ca judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul să funcţioneze la instanţa competentă să soluţioneze cauza, operează prorogarea de competenţă în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă judecătorească de acelaşi grad învecinată instanţei unde reclamanţii au desfăşurat activitatea profesională.

În consecinţă, ţinând seama deopotrivă de calitatea reclamanţilor de grefieri la parchetul care funcţionează pe lângă Tribunalul Argeş şi de interpretarea stabilită prin decizia nr. 7/2016 pronunţată în interesul legii, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24.05.2018.