Supreme Court lacking jurisdiction to hear appeal against tribunal decision; referral to Court of Appeal

Prin cererea ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ sub nr. x/2015 din data de 28.07.2015, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii B., S.C. C. S.R.L. şi D., ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 199.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin fapta ilicita a acestora, constând în publicarea de articole de presa si comentarii cu conţinut calomnios si denigrator la adresa sa; obligarea pârâţilor la publicarea integrală, pe prima pagina a site-ului "x", pe cheltuiala lor, a hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa în cauză, sub titlul "Anunţ judiciar", în trei zile consecutive; ştergerea din cuprinsul articolelor publicate a oricăror referi calomniatoare sau denigratoare la adresa sa, precum st a comentariilor cu acest caracter; interzicerea pe viitor a publicării oricăror articole sau comentarii calomnioase sau denigratoare la adresa sa.

Prin sentinţa civilă nr. 1444 din data de 24.03.2017, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind introdusă împotriva unei persoane tară calitate procesuală pasivă. A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L. şi a fost respinsă acţiunea în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., ca fiind introdusă împotriva unei persoane tară calitate procesuală pasivă. A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul D., şi, în consecinţă a fost obligat pârâtul D. să plătească reclamantului A. suma de 15.000 RON, reprezentând daune morale. A fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantei A. pentru obligarea pârâtului D. la publicarea prezentei sentinţe civile pe site-ul "x" a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea reclamantului A. pentru obligarea pârâtului D. la ştergerea de pe site-ul "x" a comentariilor cu caracter jignitor la adresa sa; a fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantului A. pentru obligarea pârâtului D. la ştergerea de pe site-ul "x" a articolelor publicate de acesta cu privire la persoana sa; a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea reclamantei A. pentru obligarea pârâtului D. la a nu mai publica în viitor articole vizând persoana sa.

Prin decizia civilă nr. 211 din 08 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâtul D. împotriva sentinţei civile nr. 1444 din data de 24.03.2017, pronunţată de judecătoria Piatra Neamţ, a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că a fost obligat pârâtul D. să plătească reclamantei A. suma de 5.000 RON, în Ioc de 15.000 RON cu titlu de daune morale, fiind menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa apelată, care nu sunt contrare acestei decizii.

Împotriva acestei din urmă decizii, pârâtul D. a declarat recurs, care s-a depus la Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, care l-a înaintat către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 13.04.2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 11.

Prin rezoluţia completului din data de 18 aprilie 2018, s-a fixat termen de judecată la 24 mai 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs, părţile fiind citate în acest sens.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de către tribunal într-un litigiu având ca obiect acţiune în daune delictuale.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3, cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată, rezultă în mod neechivoc faptul ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso ia plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regula, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cum în speţă, judecătoria a fost învestită în primă instanţă cu judecarea acţiunii, iar apelul a fost soluţionat de tribunal, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 3 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Neamţ revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bacău, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de către pârâtul D., împotriva deciziei nr. 211 din data de 8 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Bacău.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24.05.2018.