Property Revendicare Appeal Over Usucapio Ownership Transferred to Cluj Court of Appeal for Lack of Jurisdiction

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 4270/2017 pronunţată la data de 31.05.2017 s-a respins ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii formulării petitului nr. 3 şi excepţia lipsei de interes în formularea petitelor nr. 1, 2, 3 şi 4 din cererea reconvenţională, excepţii invocate de reclamanţii - pârâţi reconvenţionali A. şi B. şi unite cu fondul.

S-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D.

S-a admis cererea reconvenţională formulată de reclamanţii reconvenţionali C. şi D. în contradictoriu cu pârâţii reconvenţionali A., B. şi E., cu domiciliul în jud. Harghita.

S-a constatat dobândirea de către reclamanţii reconvenţionali C. şi D. a dreptului de proprietate asupra imobilului teren intravilan, categoria de folosinţă curţi şi construcţii, în suprafaţă de 51,38 mp, situat în Cluj-Napoca, între numerele administrative 63 şi 65, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca (provenită din conversia CF nr. x Cluj - Napoca), sub al cad. x, top. y, prin efectul uzucapiunii prevăzute de art. 28 alin. (1) din Decretul - Lege nr. 115/1938.

S-a dispus înscrierea dreptului reclamanţilor reconvenţionali în C.F.

S-a dispus anularea documentaţiei tehnice cadastrale în baza căreia s-a efectuat înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea pârâţilor, reclamant t-reconvenţionali în CF iniţial x Cluj Napoca sub B.8.9 (convertit ulterior în CF nr. x Cluj-Napoca sub B.I.), cu consecinţa anulării numărului cadastral atribuit 23020, restabilirea situaţiei anterioare înscrierii şi rectificarea CF în acest sens.

S-a dispus anularea încheierii de întabulare nr. x din 29.01.2009 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2009, înscrisă în CF vechi x Cluj-Napoca sub B.8.9. (transcrisă în CF convertit sub B.l.), cu consecinţa restabilirii situaţiei anterioare.

S-a dispus rectificarea înscrierilor din CF nr. x Cluj-Napoca (provenită din conversia CF nr. x Cluj-Napoca), de sub Al cad. x, top. x şi din CF nr. x Cluj-Napoca (provenită din conversia CF nr. x CJ N), de sub A.l., nr. top x, diminuarea proporţională şi repoziţionarea parcelelor în litigiu, cu consecinţa înscrierii în cele 2 cărţi funciare a celor 2 parcele repoziţionate şi diminuate conform variantei 2 din concluziile la raportul, de expertiză tehnică judiciară (în forma iniţiala) întocmit de expert F., pe limitele stabilite în. anexa nr. 8 la raport, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

S-a dispus obligarea reclamanţilor A. şi B. la plata către pârâţii C. şi D. a cheltuielilor de judecată, constând în: taxă judiciară de timbru (1.905 RON), onorariu avocat (2.000 RON) şi onorariu expert (1.361 RON).

Prin Decizia civilă nr. 1573 din 10 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de A. şi B., fiind obligaţi apelanţii A. şi B. la plata în solidar către intimata D. a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel - onorariu avocaţial.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, care s-a depus la Tribunalul Cluj, secţia civilă, care l-a înaintat către Înalta Curte de Casaţie şi justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, secţia I civilă, la data de 16.04.2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 1.

Prin rezoluţia completului din data de 18 aprilie 2018, s-a fixat termen de judecată la 24 mai 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în. judecarea cererii de recurs, părţile fiind citate în acest sens.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente;

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de căire tribunal într-un litigiu având ca obiect revendicare imobiliară.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2, recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc făptui că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă - ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are roiul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest roi se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrata prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cum în speţă, judecătoria a fost învestită în primă instanţă cu judecarea acţiunii, iar apelul a fost soluţionat de tribunal, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Cluj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de către reclamanţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 1573 din data de 10 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia i civilă, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24.05.2018.