Territorial jurisdiction for labor conflicts determined by plaintiff's seat, not subunit or mandatar location

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 28.09.2017, înregistrată sub nr. x/2017, reclamanta Administraţia Naţională Apele Român - Administraţia Bazinală de Apă Siret prin Sistemul Hidrotehnic Independent Siret a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 673 RON, reprezentând plata nedatorată pe care acesta a încasat-o de la angajatorul Administraţia Naţionala Apele Romane - Administraţia Bazinală de Apă Siret prin Sistemul Hidrotehnic Independent Siret, în perioada octombrie 2014 - noiembrie 2015, rezultat al recalculării drepturilor salariate, conform dispoziţiilor Deciziei directorului general al Administraţiei Naţionale "Apele Romane" nr. 816 din 14.12.2015 şi a Notei Administraţia Naţională Apele Român nr. 24484 din 14.12.2015, emise în vederea punerii în aplicare a prevederilor legale succesive privind salarizarea unitară.

Prin sentinţa nr. 127 din 22 ianuarie 2018, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, în motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că în reglementarea actuală în materia conflictelor de drepturi, reprezentată de art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa de soluţionare a unor asemenea cereri se stabileşte în funcţie de domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul. Similar, art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabileşte că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de munca se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de munca reclamantul.

Art. 269 alin. (2) Codul muncii nu conţine niciun indiciu al intenţiei legiuitorului de a se raporta, în toate cazurile, la sediul angajatorului cu care salariatul a încheiat contractul de muncă, iar referirea generică la domiciliul/sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

Potrivit art. 10 din Codul muncii, "contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.

Art. 14 alin. (2) din Codul muncii, dispune că persoana juridică poate încheia contracte individuale de muncă, în calitate de angajator, din momentul dobândirii personalităţii juridice.

S-a reţinut şi aplicabilitatea art. 6 din Legea nr. 107/1996, potrivit căruia:

(1) În coordonarea autorităţii publice centrale din domeniul apelor se înfiinţează Administraţia Naţională "Apele Române", instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii, aşa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" care funcţiona cu statut de regie autonomă.

(2) Administraţia Naţională "Apele Române" are în subordine administraţii bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituţii publice eu personalitate juridică, constatând că Administraţia Bazinală de Apă Siret are personalitate juridică, ea fiind şi titularul raportului juridic de muncă încheiat cu pârâtul.

Ca urmare, instanţa a apreciat că sediul reclamantei vizat de art. 269 alin. (2) Codul muncii este sediul Administraţiei Bazinale de Apă Siret, independent de existenţa unor subunităţi fără personalitate juridică şi chiar dacă raportul juridic dedus judecăţii s-a derulat la această subunitate.

S-a mai reţinut că dacă legiuitorul ar fi intenţionat stabilirea competenţei şi în funcţie de eventualele dezmembrăminte, de genul subunităţilor fără personalitate juridică, ar fi inserat această posibilitate în chiar conţinutul normei din art. 269 alin. (2) Codul muncii.

Cama a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 13 februarie 2018.

La termenul din 04 aprilie 2018, la solicitarea instanţei, reprezentanta Administraţiei Bazinale de Apă Siret a arătat că reclamantul în prezenta cauză este Sistemul Hidrotehnic Independent Siret cu sediul în municipiul Suceava, iar motivul pentru care în cererea de chemare în judecată a fost trecută şi Administraţia Naţională Apele Române şi Administraţia Bazinală de Apă Siret, este acela că Sistemul Hidrotehnic Independent Siret, deşi are calitatea de angajator, nu are personalitate juridică.

Prin sentinţa civilă nr. 340 din 04 aprilie 2018, Tribunalul Bacău, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocate din oficiu, a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Tribunalul Bacău a apreciat că, în cauză, calitatea de reclamant o are Sistemul Hidrotehnic Independent Siret, iar sediul acestuia se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Suceava.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Codai de procedură civilă, Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are ca obiect un conflict de muncă, astfel cum acesta este definit în dispoziţiile art. 1 lit. n) şi p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Din punct de vedere al competenţei de soluţionare a. cauzei, se reţine că în materia conflictelor individuale de muncă sunt relevante prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul ori, după caz, sediul sau locul de muncă reclamantul. Referirea generică ia domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

Aşadar, în reglementarea actuală, în materia litigiilor de muncă competenţa de soluţionare a unor asemenea cereri se stabileşte în funcţie de domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, spre deosebire de reglementarea anterioară reprezentată de Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, unde se prevedea stabilirea competenţei în raport de sediul "unităţii", aşadar ai angajatorului, indiferent dacă acesta avea sau nu calitatea de reclamant.

Conflictul negativ de competenţă cu a cărui soluţionare este învestită Înalta Curte nu a fost generat de raportarea la norme de competenţă diferite, întrucât ambele instanţe care s-au dezinvestit reciproc au considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, ci a fost determinat de aplicarea acestor dispoziţii legale în speţă, în ceea ce priveşte calitatea de reclamant, pe care ar putea să o aibă diversele unităţi menţionate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 61 din Legea nr. 107/1996:

(1) În coordonarea autorităţii publice centrale din domeniul apelor se înfiinţează Administraţia Naţională "Apele Române", instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii, aşa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" care funcţiona cu statut de regie autonomă.

(2) Administraţia Naţională "Apele Române" are în subordine administraţii bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituţii publice cu personalitate juridică.

În cauză, se constată că acţiunea a fost formulată de Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul Hidrotehnic Independent Siret. Dat fiind caracterul obligatoriu al indicării elementelor oricărei cereri de chemare în judecată, prevăzute de art. 194 C. proc. civ., inclusiv cele referitoare la numele sau denumirea părţilor şi numele reprezentantului, menţiunile din cuprinsul cererii deduse judecăţii relevă calitatea de reclamantă a Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret.

Mai mult, în speţă, din dosarul Tribunalului Suceava se află împuternicirea acordată de către Administraţia Bazinală de Apă Siret, cu sediul în judeţul Bacău, în favoarea Sistemului Hidrotehnic Independent Siret, cu sediul în judeţul Suceava, pentru a reprezenta instituţia în litigiile cu agenţi economici şi persoanele fizice aflate pe aria sa administrativă, fapt ce demonstrează că Sistemul de Hidrotehnic Independent Siret acţionează ca mandatar a! reclamantei Administraţia Bazinală de Apă Siret şi nu poate întruni concomitent calitatea de reclamant şi aceea de mandatar.

Astfel, în determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial, este important sediul unităţii ce are calitatea de reclamantă, iar nu sediul unităţii tară personalitate juridică, care acţionează ca mandatar al reclamantei, chiar dacă raportul de muncă s-ar fi derulat la sediul mandatarului.

Calitatea de mandatar a Sistemului Hidrotehnic Independent Siret şi instituţia reprezentării nu au efecte juridice în planul competenţei şi nu atrag o anume competenţă, ci reprezintă mijloace procedurale prin care părţile înţeleg să figureze în proces.

Împrejurarea că la termenul din 04.04.2018, reprezentanta Administraţiei Bazinale de Apă Siret a precizat că reclamant în prezenta cauză este Sistemul Hidrotehnic Independent Siret, cu sediul în Suceava nu este de natură să producă efecte juridice în ceea ce priveşte competenţa teritorială, atâta vreme cât precizarea a fost făcută verbal, fără a fi depus un înscris în acest sens, din care să rezulte că acesta este punctul de vedere al persoanei juridice reprezentate, respectiv Administraţia Bazinală de Apă Siret.

Indicarea sediului procedural la adresa unităţii fără personalitate juridică, în condiţiile art. 158 C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură, fără a constitui criteriu de stabilire a competenţei teritoriale, în plus, dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii stabilesc o competenţă teritorială exclusivă ce nu poate fi înlăturată nici de alegerea reclamantului şi nici de dreptul comun în materie de competenţă teritorială, conform principiului specialia generalibus derogani.

Întrucât sediul Administraţiei Bazinale de Apă Siret se află în judeţul Bacău, iar aceasta figurează în proces în calitate de reclamantă, instanţa competentă teritorial a soluţiona pricina, în conformitate cu cele anterior prezentate, este instanţa de la sediul societăţii reclamante.

Pentru argumentele prezentate, în aplicarea art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Administraţia Naţională Apele Român - Administraţia Bazinală de Apă Siret prin Sistemul Hidrotehnic Independent Siret în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect "drepturi băneşti" în favoarea Tribunalului Bacău.

Decizia este definitivă şi se va comunica părţilor, conform dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23.05.2018.