Jurisdictional competence of the Supreme Court over appeals against Tribunal decisions in civil cases
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed its own jurisdiction and declinined the case to the Timișoara Court of Appeal, leaving the underlying civil judgment (which determined the plaintiff as the sole heir to the deceased’s 5/8 share in specific real estate and rejected the defendant’s claims) effectively pending further review by the correct appellate court. The dispute concerned a civil action for the intabulation of hereditary property rights following the deaths of the plaintiff’s mother and father, where the defendant challenged the first-instance judgment and the appeal decision. The decisive legal basis for the outcome was the specific and limited jurisdictional competence of the Supreme Court under Art. 97(1) of the Code of Civil Procedure, which only covers appeals against decisions of Courts of Appeal or expressly provided cases, rather than serving as a general repository for all appeals; consequently, appeals against decisions rendered by Tribunals in the second instance fall under the competence of the higher-tier Court of Appeal, as established by Art. 483(4) and the principle of judicial hierarchy, with new competence rules prohibited under Art. 122.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (4) din C. proc. civ; Jurisdictional competence of the Supreme Court over appeals against Tribunal decisions in civil cases: La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 107 din 19.04.2017, pronunţată de Judecătoria Moldova Nouă, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B., C. şi D.
S-a constatat că, după decesul defunctei E., la data de 23.12.2004, conform certificatului de deces seria x nr. x eliberat de Primăria comunei Gârnic, au rămas în calitate de moştenitori reclamantul A., în cotă de % în calitate de fiu, şi numitul F., în cotă de 1/4 în calitate de soţ supravieţuitor.
S-a constatat că, din masa succesorală rămasă după defuncta E. fac parte cota de 1/2 din imobilul înscris în CF nr. x Gârnic nr. top x, teren intravilan în suprafaţă de 722 m.p., cota de 1/2 din imobilul înscris în CF nr. x Gârnic, nr. top x/a, teren intravilan în suprafaţă de 424 m.p. şi cota de 1/2 din construcţia neîntabulată situată pe terenul înscris în CF nr. x Gârnic.
S-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantului în cotă de 3/8 m CF nr. x Gârnic şi CF nr. x Gârnic cu titlu de moştenire.
S-a dispus intabularea dreptului de proprietate al numitului F. în cotă de 1/8 în CF nr. x Gârnic şi CF nr. x Gârnic cu titlu de moştenire.
S-a constatat că, după decesul numitului F., la data de 20.06.2011, conform certificatului de deces seria x nr. x eliberat de Primăria comunei Gârnic, reclamantul A. a rămas unic moştenitor în calitate de fiu.
S-a constatat că din masa succesorală rămasa după defunctul F. fac parte cota de 5/8 din imobilul înscris în CF nr. x Gârnic nr. top x, teren intravilan în suprafaţă de 722 m.p., cota de 5/8 din imobilul înscris în CF nr. x Gârnic, nr. top x, teren intravilan în suprafaţă de 424 m.p. şi cota de 5/8 din construcţia neîntabulată situată pe terenul înscris în CF nr. x Gârnic.
S-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantului în cotă de 1/1 în CF nr. x Gârnic şi CF nr. x Gârnic cu titlu de moştenire.
A fost respinsă în rest acţiunea civilă, ca fiind nefondată.
A fost obligată pârâta B. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.653 RON.
Prin decizia nr. 84/A din 12 februarie 2018, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, a respins apelul declarat de apelanta B. împotriva sentinţei civile nr. 107 din 19.04.2017, pronunţată de Judecătoria Moldova Nouă.
La data de 11 aprilie 2018, pârâta B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 84/A din 12.02.2018 a Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă.
Cererea de recurs a fost înaintată spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin adresa din data de 17.04.2018 a Tribunalului Caraş-Severin.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 19 aprilie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 10.
Prin rezoluţia dm data de 23 aprilie 2018, s-a fixat termen de judecată ia 23 mai 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiata pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apei şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a opiat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Nici această noimă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea. Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.
Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de artI26 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".
Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva .altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.
Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată ca nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.
Cum în speţă, judecătoria a fost instanţa învestită cu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.
O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").
În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Caraş-Severin revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Timişoara, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Declină în favoarea Curţii de Apel Timişoara competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 84/A/2018 din 12 februarie 2018 a Tribunalului Caras - Severin, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23.05.2018.