Supreme Court jurisdiction over appeals against Tribunal decisions under the Civil Procedure Code
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice (ICCJ) dismissed its own material jurisdiction, holding it was not competent to hear the appeal against the Tribunal's decision, and referred the case to the Bucharest Court of Appeal (specifically, the Court of Appeal of Suceava) for review; consequently, the lower court's judgment, which had partially granted the claimant's action for a lack of use penalty and litigation costs, remains subject to challenge at the correct appellate level. The dispute involved a company suing another for financial compensation and penalty interest regarding the unauthorized occupation of a hotel property, where the first-instance court dismissed the claim, but the appellate tribunal reversed and awarded damages. The decisive legal basis was the interpretation of Article 97(1) and Article 483(3)-(4) of the Civil Procedure Code, which establish that the Supreme Court's jurisdiction over appeals is the exception, limited to cases expressly provided by law or appeals against Court of Appeal decisions; therefore, appeals against Tribunal decisions must be heard by the higher-level Court of Appeal, as new jurisdictional rules cannot be created by jurisprudence in violation of Article 122 of the Civil Procedure Code and Article 126(2) of the Constitution.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (4) din C. proc. civ; Supreme Court jurisdiction over appeals against Tribunal decisions under the Civil Procedure Code: The dispute involved a company suing another for financial compensation and penalty interest regarding the unauthorized occupation of a hotel property, where the first-instance court dismissed the claim, but the appellate tribunal reversed and awarded damages. The decisive legal basis was the interpretation of Article 97(1) and Article 483(3)-(4) of the Civil Procedure Code, which establish that the Supreme Court's jurisdiction over appeals is the exception, limited to cases expressly provided by law or appeals against Court of Appeal decisions; therefore, appeals against Tribunal decisions must be heard by the higher-level Court of Appeal, as new jurisdictional rules cannot be created by jurisprudence in violation of Article 122 of the Civil Procedure Code and Article 126(2) of the Constitution.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedEstablishes the material jurisdiction of the Supreme Court, which the court applied to determine it lacked competence to hear the appeal against a Tribunal decision.
Confirms that the Court of Appeal is competent to hear appeals against Tribunal decisions, supporting the declination of jurisdiction.
Procedural basis for the court's order to decline its own jurisdiction and refer the case to the competent Court of Appeal.
Full text
Asupra cauzei de faţă) constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc şi înregistrată la 24 februarie 2015, reclamanta S.C. A. S.A. (A. SA) a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.R.L., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa;
- să fie obligată pârâtă la plata c/valorii lipsei de folosinţă cuvenită în perioada 16 februarie 2012 - 16 februarie 2015 şi până la eliberarea efectivă a imobilului reprezentat de hotel şi terenul aferent în suprafaţă de 1760 m.p. amplasat în baza A. într-un cuantum de 7.006,86 RON reprezentând echivalentul a 1800 dolari SUA, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflaţiei până la data efectivă a plăţii şi
- obligarea pârâtei la plata dobânzii penalizatoare în cuantum de 10,25 % calculată asupra sumei ce este datorată conform aliniatului precedent în sumă de 2.148,16 RON de la data de 16 februarie 2012 - 16 februarie 2015, ce urmează a fi actualizată pentru fiecare lună până la data efectivă a acestei sume.
Prin sentinţa civilă nr. 889 din 24.06.2015, pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C, A. S.A. (A.), în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. (B.).
Prin decizia nr. 689 din 22 noiembrie 2017, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, a admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii din data de 10.06.2015 şi împotriva sentinţei civile nr. 889 din 24.06.2015, pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, în dosarul nr. x/2015.
A schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7.006,86 de RON cu titlu de contravaloare lipsă folosinţă imobil pentru perioada 16.02.2012 - 16.02.2015, precum şi la plata sumei de 4.360 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
La data de 3 aprilie 2018, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 689 din 22.11.2017 a Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă.
Cererea de recurs a fost înaintată, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin adresa din data de 19.04.2018 a Tribunalului Suceava.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 24 aprilie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată, aleatorie, completului de filtru nr. 10.
Prin rezoluţia din data de 2 mai 2018, s-a fixat termen de judecată la 23 mai 2018, in vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel» precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă, a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge ia o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.
Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso ia plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".
Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.//Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apei.
Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.
Cum în speţă, judecătoria a fost instanţa învestită cu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.
O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").
În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Suceava revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Suceava, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Declină în favoarea Curţii de Apel Suceava competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 689 din 22 noiembrie 2017 a Tribunalului Suceava, secţia a Il-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23.05.2018.