Inadmissibility of review remedy against a final transfer of venue decision not evoking the merits

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 1640 din 24 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respinsă cererea formulată de petenta A. prin procurator B. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Împotriva acestei hotărâri petenta A. a formulat a contestaţie în anulare prin care a solicitat anularea încheierii, întemeiată pe dispoziţiile art. 506 C. proc. civ.

În motivarea cererii, s-a arătat că hotărârea atacată trebuie anulată, întrucât toate hotărârile din cauză au fost pronunţate cu încălcarea dreptului contestatoarei la un proces echitabil, dreptul la demnitate, nu a avut apărători aleşi şi nici din oficiu, fiind respinsă pe nedrept cererea contestatoarei, în raport de probele de la dosar.

Contestaţia în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2017.

Prin Decizia nr. 119 din 19 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Încheierii nr. 1640 din 24 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 503 C. proc. civ., "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:l. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 3. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 4. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 5. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. (3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Astfel, motivul prevăzut de 503 alin. (1) C. proc. civ. vizează ipoteza în care partea care invocă acest temei legal nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

Or, în cauză nu se invocă nelegala citare (de altfel la dosarul de strămutare se regăseşte dovada de înmânare a citaţiei către petenta A. prin procurator B. pentru termenul de judecată din data de 24.10.2017, fila 18, ce fost comunicată în condiţiile art. 163 alin. (8) coroborate cu alin. (3) din aceiaşi articol - prin depunerea citaţiei în cutia poştală a contestatoarei), ci lipsa de apărare, cauzată de lipsa angajării unui avocat ales sau din oficiu, astfel că acest motiv nu se încadrează în prev. art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Mai mult, contestatoarea a fost reprezentată la termenul din 24 octombrie 2017 de procuratorul B. care a fost prezent la acel termen, fapt consemnat în practicaua Încheierii nr. 1640 din 24.11.2017, astfel încât nici ipoteza imposibilităţii de prezentare la termenul de judecată nu poate fi încadrată în prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cazurile de contestaţie prevăzute de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., acestea nu pot fi primite, deoarece cazul prevăzut de acest text legai are în vedere ipoteza ca hotărârea contestată să fie pronunţata de o instanţă de recurs sau de o instanţă de apel (în acest ultim caz, numai dacă hotărârea instanţei de apel nu poate fi atacată, potrivit legii, cu recurs).

Faţă de particularităţile cererii de strămutare, care constituie doar un incident procedural, rezultă că hotărârea dată în strămutare nu se încadrează în ipoteza hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs sau de apel, astfel că motivele prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. nu pot fi analizate în raport cu încheierea pronunţată asupra cererii de strămutare.

De altfel, dispoziţiile art. 144 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă" au făcut obiectul controlului de neconstituţionalitate, iar, prin Decizia nr. 46 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 404 din 30 mai 2017, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ. şi a reţinut că strămutarea este un incident procedural cu privire la instanţa sesizată, care urmăreşte asigurarea unor condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii de judecată, înlăturând orice suspiciune legată de nepărtinire şi obiectivitate în soluţionarea cauzelor deduse judecăţii. Ca atare, pronunţarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei, astfel încât, în vederea împiedicării tergiversării soluţionării aspectelor ce privesc drepturile şi obligaţiile ce rezultă din raporturile juridice deduse judecăţii, legiuitorul a instituit o procedură simplificată de judecată, ce implică judecarea cererii de strămutare în camera de consiliu, cu citarea părţilor, dând expresie în acest fel principiului contradictorialităţii şi al respectării dreptului la apărare [a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 617 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 12 ianuarie 2017, paragraful 14, cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 40 alin. (4) teza întâi din C. proc. civ. din 1865 potrivit cărora "Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare

Instanţa de contencios constituţional a mai reţinut că, în temeiul art. 126 alin, (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", este dreptul exclusiv ai legiuitorului de a stabili mijloacele prin care se asigură o bună administrare a justiţiei, prin instituirea unor reglementări care să prevină abuzurile în exercitarea drepturilor procesuale, în vederea asigurării judecării procesului în mod echitabil şi într-un termen rezonabil. De asemenea, potrivit jurisprudenţei sale, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, dar aceasta nu înseamnă că ei trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite.

Astfel, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare a pricinii este definitivă, în considerarea faptului că este un act de bună administrare a justiţiei şi nu priveşte fondul cauzei.

De altfel, Curtea Constituţională a observat că hotărârea pronunţată asupra strămutării este susceptibilă de a fi atacată prin căile extraordinare de retractare, respectiv poate fi formulată contestaţia în anulare, pentru motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) ori, după caz, revizuirea, în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., fiind astfel constituite garanţii suplimentare pentru realizarea accesului la justiţie.

Înalta Curte a conchis că motivul de contestaţie m anulare prevăzut la art. 503 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi primit, pentru motivele menţionate, şi a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Încheierii nr. 1640 din 24 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, ca inadmisibilă.

La data de 14 martie 2018, revizuenta A. a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 119 din 19 ianuarie 2018 a Înaltei Curii de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

Revizuenta a susţinut, invocând în drept dispoziţiile art. 509 pct. 5, 7 şi 10 C. proc. civ., că decizia a cărei revizuire o cere este nelegală şi netemeinică şi că nu se bazează pe bună credinţă în rezolvarea cauzei.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2018, fiind fixat termen de judecata la 25 mai 2018, Înalta Curte, la termenul de judecată din 23 mai 2018, a pus în discuţie şi a rămas în pronunţare asupra chestiunii privind admisibilitatea cererii de revizuire, în raport de art. 509 alin. (1) şi art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibila, pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., " Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

5 (...);

6. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (...);

7. statul ori alte persoane juridice de drept public, minorii şi cei puşi sub interdicţie judecătorească ori cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să îi apere;

(…) 10. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă".

Totodată, potrivit alin. (2) al art. 509 C. proc. civ., "Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul."

Astfel, potrivit alin. (1) al art. 509 C. proc. civ., pot face obiect al revizuirii hotărârile care vizează fondul pricinii, respectiv hotărârile pronunţate asupra fondului, precum şi cele care evocă fondul.

Prin excepţie, pentru motivele limitativ prevăzute de alin. (2) a! art. 509 C. proc. civ., pot face obiect al revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

Totodată, potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază." în speţă, cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, o contestaţia în anulare.

Cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe art. 509 pct. 5, 7 şi 10 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 5 C. proc. civ., invocat de revizuientă, sunt de reţinut următoarele:

Din formularea textului legal, rezultă că enumerarea categoriilor de hotărâri care pot fi atacate cu revizuire este limitativă şi, prin urmare, nu este admisibilă formularea unei cereri de revizuire decât cu privire la hotărârile judecătoreşti expres şi limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căii de atac, potrivit căruia orice cale de atac poate fi exercitată numai dacă este prevăzută de lege şi în condiţiile impuse de aceasta.

Prin dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus o condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a putea promova calea extraordinară de atac a revizuirii, şi anume, aceea că pot ti atacate cu revizuire hotărârile care vizează fondul pricinii, respectiv hotărârile pronunţate asupra fondului, precum şi cele care evocă fondul.

Prin excepţie, pentru motivele limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509 C. proc. civ., pot face obiect ai revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, ceea ce înseamnă că, în afară de cazurile prevăzute de alin. (2) al art. 509, antamarea fondului cauzei, prin hotărârea a cărei revizuire se cere, este o condiţie de admisibilitate.

Cum, în speţă, unul dintre motivele de revizuire invocat de revizuientă este cel prevăzut la alin. (1) pct. 5, care nu se regăseşte printre cele enumerate expres la alin. (2) al art. 509 C. proc. civ., rezultă că se impunea ca prin hotărârea atacată să se fi evocat fondul pricinii.

Or, în prezenta cauză, prin decizia a cărei revizuire se solicită, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare împotriva unei încheieri prin care s-a respins o cerere de strămutare, decizia atacată nefiind o hotărârea să evoce fondul.

Cu privire la motivele prevăzute de art. 509 pct. 7 şi 10 C. proc. civ., invocate, de asemenea, în drept, pentru care pot face obiect al revizuirii şi hotărâri care nu evocă fondul (conform art. 509 alin. (2) C. proc. civ.), este de reţinut că revizuenta a susţinut că hotărârea atacată cu revizuirea este nelegală şi netemeinică şi că nu se bazează pe bună credinţă în rezolvarea cauzei or, nici unul dintre aceste motive nu poate fi încadrat în dispoziţiile legale menţionate.

Aşa fiind, având în vedere considerentele expuse, în raport de dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientă A. împotriva Deciziei nr. 119 din 19 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23.05.2018.