Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1982/2018 AI generated

Recourse nullified; clarification of land-restoration dispositif rejected for lack of enumerated cassation grounds.

Case Number Decizia nr. 1982/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the claimant's recourse null and void, thereby upholding the lower court's rejection of the application to clarify the dispositif of a 2008 appellate decision that had confirmed the restitution in kind of a 900 sqm plot of land in Brașov; the application had sought to add current land-registry data and order a new topographical expert report to enable enforcement. The dispute concerned a claim under former Article 281¹ of the Civil Procedure Code, where the claimant argued that the dispositif lacked sufficient detail for execution and requested clarification and a fresh expert identification of the plot. The court held that the recourse was inadmissible because the claimant's grounds—essentially dissatisfaction with the inability to enforce the title—did not amount to any of the exhaustive cassation grounds under Article 304 of the Civil Procedure Code, constituting a failure to motivate the appeal under Articles 302¹(1)(c) and 306(1) and (3) C. proc. civ., given that the underlying decision merely dismissed an appeal and was not itself amenable to clarification.

Legislator headnote

AI generated

art. 2811 alin. (1) C. proc. civ, art. 3021 lit. c) C. proc. civ, art. 303 alin. (1) C. proc. civ, art. 306 alin. (1) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ; Recourse nullified; clarification of land-restoration dispositif rejected for lack of enumerated cassation grounds: The dispute concerned a claim under former Article 281¹ of the Civil Procedure Code, where the claimant argued that the dispositif lacked sufficient detail for execution and requested clarification and a fresh expert identification of the plot. The court held that the recourse was inadmissible because the claimant's grounds—essentially dissatisfaction with the inability to enforce the title—did not amount to any of the exhaustive cassation grounds under Article 304 of the Civil Procedure Code, constituting a failure to motivate the appeal under Articles 302¹(1)(c) and 306(1) and (3) C. proc. civ., given that the underlying decision merely dismissed an appeal and was not itself amenable to clarification.

Keywords

AI generated
grounds for cassation Civil Procedure Code application for enforcement - Decision operative part of judgment land law procedural nullity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Basis for declaring the appeal null due to lack of proper motivation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2018 pe rolul Curţii de Apel Braşov, reclamanta A., B. a solicitat lămurirea dispozitivului Deciziei civile nr. 5/Ap din 29 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. x/2007, în sensul obligării pârâtei S.C. E. S.A. de a emite decizie de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 900 mp şi de a o pune în posesie cu privire la această suprafaţă.

În motivare, reclamanta a susţinut că, prin sentinţa civilă nr. 384/S din 30.10.2006 a Tribunalului Braşov, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 5/Ap din 29.01.2008 a Curţii de Apel Braşov şi Decizia nr. 5913 din 16.10.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pârâta S.C. E. S.A. a fost obligată să emită decizie de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 900 mp situat în faţa hotelului D., CF x Braşov, sub B12-A32, nr. top x.

Reclamanta a arătat că, de la data rămânerii irevocabile a acestei sentinţe, a depus toate diligentele pentru a putea intra în posesia terenului, însă fără rezultat întrucât reprezentanţii pârâtei S.C. E. S.A. au motivat că terenul nu se află în proprietatea acesteia.

Reclamanta a relatat istoricul demersurilor efectuate în vederea punerii în executare a hotărârii judecătoreşti menţionată, atât prin intermediul executării silite, cât şi prin cererea adresată Oficiului de Cadastru ţi Publicitate Imobiliară Braşov.

Potrivit Deciziei civile nr. 5/Ap/2008 a Curţii de Apel Braşov, instanţa şi-a format convingerea pe baza înscrisurilor depuse la dosar şi a raportului de expertiză întocmit de expertul C.

Din raportul de expertiză rezultă că terenul în litigiu se afla la acel moment, respectiv în anul 2007, din punct de vedere scriptic, în CF nr. x Braşov, la A+2, nr. top x, teren cu zone verzi, scări de acces, drum betonat spre D., parte din suprafaţa totală de 9873,84 mp, astfel cum rezultă din Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 18 aprilie 2000 emis de Autoritatea Naţională pentru Turism.

În fapt, terenul în suprafaţă de 900 mp se afla în 2007 în posesia S.C. F. S.A., astfel cum rezultă din Planul de situaţie întocmit de acelaşi expert, aflat la dosarul cauzei şi înscris în CF nr. x Braşov, în prezent CF nr. x Braşov.

De altfel, din completarea la raportul de expertiză, pct. 1.3 " Schiţa terenului cu nr. top x este delimitată de Planul de situaţie anexat rezultat din măsurătoarea actuală (2007) aşa cum s-a descris în raportul iniţial şi pe care este înscris numărul topografic al parcelei".

Reclamanta a susţinut că se impune lămurirea dispozitivului şi înlăturarea dispoziţiilor potrivnice, astfel încât să nu existe dificultăţi la punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, având în vedere că instanţa de fond şi cea de apel nu au menţionat în dispozitivul hotărârilor judecătoreşti numerele cărţilor funciare Braşov despre care a vorbit expertul şi nici identitatea deţinătorului.

În susţinerea cererii, reclamanta a solicitat efectuarea unei noi expertize topografice care să identifice în prezent terenul în suprafaţă de 900 mp, care a avut numărul cadastral x, dezlipirea acestuia din cartea funciară formată ca urmare a operaţiunilor de comasare, dezmembrare şi individualizarea parcelei respective printr-un identificator unic.

Prin încheierea din camera de consiliu din 5 februarie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins cererea formulată de A., B. privind lămurirea dispozitivului Deciziei civile nr. 5/Ap din 29 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosar nr. x/2007 precum şi de obligare a pârâtei S.C. E. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 384/S/2006, Tribunalul Braşov a admis contestaţia formulată de contestatoarea A. B. în contradictoriu cu intimata E. şi în consecinţă, intimata a fost obligată să emită decizie motivată de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 900 mp situat în Poiana Braşov şi identificat în CF nr. x Braşov - A.32 sub nr. top x.

Prin Decizia civilă nr. 5/Ap/29 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Braşov s-a respins apelul declarat de pârâta S.C. E. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 384/S/2006 pronunţată de Tribunalul Braşov.

Potrivit art. art. 2811 alin. (1) C. proc. civ.:

"În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice."

Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a constatat că dispozitivul hotărârii judecătoreşti nu conţine dispoziţii potrivnice şi este clar, nefiind necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea acestuia şi că susţinerile reclamantei potrivit cărora se impune lămurirea dispozitivului şi înlăturarea dispoziţiilor potrivnice, astfel încât să nu existe dificultăţi la punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, prin indicarea cărţii funciare în care se află imobilul ce a făcut obiectul litigiului, sunt neîntemeiate.

Instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii de chemare în judecată cu respectarea principiului disponibilităţii, care guvernează procesul civil iar instanţa de apel a respins apelul declarat de pârâtă S.C. E. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 384/s/2006 pronunţată de Tribunalul Braşov.

Faptul că, în calea de atac, s-a efectuat o expertiză topografică pentru a se stabili aspecte legate de identificarea terenului în litigiu, în suprafaţă de 900 mp, nr. top x, având în vedere conţinutul celor trei cărţi funciare despre care se face vorbire de către părţi, respectiv CF nr. x Braşov, cu precizarea deţinătorului actual, respectiv situaţia juridică actuală a imobilului, precum şi dacă terenul este liber sau afectat de construcţii sau lucrări de amenajări şi în ce măsură (obiective încuviinţate de instanţa de apel fila 44 dosar) nu poate constitui un argument pentru efectuarea unei noi expertize topografice pentru a se identifica terenul după trecerea a 9 ani de la soluţionarea irevocabilă a acţiunii şi nici pentru a se lămuri o hotărâre judecătorească prin care s-a respins apelul.

Împotriva încheierii din camera de consiliu de la 5 februarie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2007, reclamanta A. B. a declarat recurs.

Prin cererea de recurs, reclamanta a susţinut, în esenţă, că încheierea din 5 februarie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă pronunţată în Dosarul nr. x/2007 a fost dată cu aplicarea greşită a legii, fiind nelegală şi netemeinică.

Recurenta-reclamantă a arătat că se impunea admiterea cererii de lămurire a dispozitivului întrucât sentinţa instanţei de fond nu cuprinde toate datele pentru a fi pusă în executare şi pentru a se dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra terenului, astfel că soluţia corectă era aceea de a dispune o nouă expertiză care să permită identificarea exactă a terenului ce i-a fost restituit prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat "să se reanalizeze sau să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru administrarea directă şi completă a probatoriului necesar pentru a se stabili cu certitudine cele solicitate prin lămurirea dispozitivului".

La termenul din 23 mai 2018, Înalta Curte a reţinut cauza pentru soluţionare şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului pe care o va admite pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, printr-o cerere separată. Motivele de recurs sunt prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea unuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.

În speţă, recurenta-reclamantă nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise referitoare la hotărârea care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată, la modul de judecată al instanţei care a pronunţat hotărârea atacată şi la argumentele instanţei în fundamentarea acesteia.

Demersul juridic al recurentei-reclamante, de solicitare a lămuririi dispozitivului deciziei menţionate - prin care s-a respins apelul pârâtei împotriva sentinţei prin care reclamantei i-a fost restituit terenul în suprafaţă de 900 mp - a fost determinat de imposibilitatea de punere în executare a hotărârii instanţei de fond, instanţa, în soluţionarea cererii de lămurire, reţinând ca dispozitivul hotărârii judecătoreşti nu conţine dispoziţii potrivnice şi este clar, nefiind necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea acestuia.

Prin motivele de recurs, reclamanta a susţinut că încheierea de respingere a lămuririi dispozitivului Deciziei nr. 5/Ap din 29.01.2008 a Curţii de Apel Braşov este nelegală întrucât, dată fiind soluţia pronunţată, nu are posibilitatea de a pune în executare sentinţa pronunţată de instanţa de fond prin care i-a fost restituit un teren în suprafaţă de 900 mp iar admiterea cererii de lămurire a dispozitivului, cu dispunerea unei expertize care să stabilească cu certitudinea amplasamentul terenului i-ar fi permis acest lucru.

Astfel formulate, criticile recurentei-reclamantei nu vizează greşita interpretare sau aplicare a textelor legale în temeiul cărora instanţa a respins cererea de lămurire a dispozitivului unei decizii care, de altfel, nici nu este susceptibilă de a fi lămurită, faţă de soluţia pronunţată - de respingere a unui apel - ci relevă doar nemulţumirea acesteia faţă de faptul că, prin respingerea cererii de lămurire a dispozitivului deciziei, nu-şi poate valorifica dreptul de proprietate asupra terenului restituit în natură.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-reclamante nu se constituie în critici care să poată fi încadrate în motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac exercitate, motiv pentru care, în baza art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A., B. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 5 februarie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă pronunţată în Dosarul nr. x/2007.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23.05.2018.