Expropriated agricultural land valuation upheld; compensation fixed at market price of comparable sales and additional damages rejected

Asupra recursului civil de fată, constată următoarele: Fond

Prin cererea înregistrată la data de 16. I2.2011, pe rolul Tribunalului Timiş, reclamantul A., prin mandatar B., a chemat în judecată Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. x. din 09.2011 şi nr. z din 14.09.2011, precum şi a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. x din 15.09.2011 şi nr. y din 15.09.2011, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii pentru parcelele de teren expropriate de la reclamant; să constate acordul de voinţă al părţilor, intervenit cu privire la plata sumei de 70.157 RON, pentru terenul expropriat în suprafaţă de 2.286 mp, respectiv de 4.020 RON pentru celălalt teren expropriat în suprafaţă de 131 mp; să oblige pârâtul la plata sumelor convenite de părţi, cu titlu de despăgubiri şi să oblige pârâtul la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de daune, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat.

Prin sentinţa civilă nr. 1983/PJ din 27.06.2016, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 40.896 RON cu titlu de despăgubiri aferente terenurilor arabile în suprafaţa de 2.286 mp, cu nr. cad. x şi în suprafaţă de 131 mp, cu nr. cad. x, imobile supuse procedurii speciale de expropriere, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4.627 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi a respins, în rest, acţiunea.

A obligat pe pârât la plata, către reclamant, a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor contestate, emise de pârâtă în aplicarea prevederilor Legii 198/2004, s-a stabilit în favoarea reclamantului, în calitate de proprietar al parcelelor supuse exproprierii, în suprafaţă totală de 2.417 mp, un cuantum total al despăgubirilor de 3.614 RON.

Tribunalul a apreciat ca valoarea stabilită cu titlu de despăgubire pentru terenurile expropriate este derizorie, raportat la concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul C. care a stabilit că valoarea reală a terenurilor de aceeaşi categorie de folosinţă cu cea a reclamantului, la momentul transferului dreptului de proprietate, este de 40.896 lei.

Pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 1983/PI din 27.06.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş.

Prin Decizia civilă nr. 277 din 11.10.2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins excepţia tardivităţii apelului, a admis apelul formulat şi a schimbat în parte sentinţa primei instanţe, stabilind valoarea despăgubirilor acordate reclamantului pentru cele două parcele expropriate la suma de 4.012,22 RON. A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata celorlalte despăgubiri pretinse şi au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei.

Soluţionând excepţia tardivităţii apelului, instanţa de apel a reţinut că, încă de la primul termen de judecată, pârâtul şi-a ales un domiciliu procesual indicând şi numele persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură. în temeiul art. 93 C. proc. civ., instanţa avea obligaţia de a comunica toate actele de procedură, deci inclusiv hotărârea pronunţata, la domiciliul ales de pârât.

Sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş a fost comunicată la sediul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., ceea ce afectează de nulitate procedura comunicării. Remedierea a fost însă făcută printr-o altă comunicare - de data aceasta, corectă - la domiciliul judiciar ales, ca urmare a cererii din 09.08.2016 formulată în acest sens de avocatul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.

În raport de data comunicării legale a hotărârii (19.08.2016), dar şi de data formulării apelului (12.08.2016), instanţa de apel a constatat că excepţia de tardivitate a declarării apelului este nefondată.

Pe fondul cauzei, curtea de apel a reţinut că în cauză sunt incidente prevederile art. 480-481 C. civ., art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum a fost explicitat prin Decizia nr. 380/2015 a Curţii Constituţionale, art. 44 alin. (3) din Constituţie, art. 1 alin. (1) din Protocolului 1 (adiţional) la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând propunerea de despăgubire făcută de dl. expert C., care a fost omologată de prima instanţă, curtea de apel a reţinut că reperul avut în vedere de expert pentru calculul contravalorii terenului şi a! despăgubirilor pentru daune colaterale l-a constituit preţul imobilelor ce au făcut obiectul unei singure tranzacţii apropiate momentului exproprierii, respectiv al contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. x din 16.12.2011.

Instanţa de apel a apreciat că fundamentul acestei evaluări nu corespunde cerinţei ca expertul să fi avut în vedere imobile de acelaşi fel pentru că, din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 16.12.2011 reiese că obiectul acestuia l-au constituit nu terenuri agricole extravilane arabile din perimetrul oraşului Lugoj (ca cele două parcele care au făcut obiectul exproprierii), ci terenuri extravilane din categoria de folosinţă vie, păşune şi fâneaţă şi terenuri intravilane cu sau fără construcţii.

Pe de altă parte, chiar dacă el ar fi vizat terenuri extravilane arabile vândute în perioada contemporană exproprierii, în absenţa măcar a încă unui contract similar din aceeaşi perioadă, el n-ar fi putut constitui un element de comparaţie în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, neputându-se demonstra caracterul "obişnuit" al preţului tranzacţiilor în materie din acea perioadă.

Prin urmare, a concluzionat curtea de apel, omologând o expertiză bazată pe alte criterii decât cele impuse de lege, Tribunalul Timiş a interpretat şi aplicat greşit legea în privinţa modului de stabilire a despăgubirilor pe care i le-a acordat reclamantului.

Examinând punctul de vedere al expertului D., instanţa de apei a considerat că niciuna dintre variantele propuse nu corespunde criteriilor legale, întrucât prima nu a avui în vedere contracte efective de vânzare-cumpărare, ci oferte de vânzare iar, cea de-a doua, contracte de vânzare-cumpărare încheiate într-o altă perioadă decât cea contemporană exproprierii.

După data publicării Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, expertul, răspunzând obiecţiunilor la suplimentul raportului de expertiză a apreciat că terenul expropriat are valoarea de 8,68 euro/mp folosind ca repere patra contracte de vânzare-cumpărare puse la dispoziţie de către reclamant, respectiv contractul de vânzare-cumpărare x din 29.09.2011, contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 22.11.2011, contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 06.12.2010 şi contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 20.02.2012.

Curtea de apel a constatat că primul şi ai treilea contract nu puteau fi avute în vedere întrucât terenurile ce au făcut obiectul lor au fost terenuri intravilane - iar nu extravilane arabile ca cel în discuţie - iar cel de-al patrulea a fost încheiat cu privire la un teren extravilan, însă la o altă dată decât cea apropiată exproprierii şi fără a se preciza categoria de folosinţă a acestuia (păşune, fâneaţă, arabil sau o alta) şi nici dacă amplasamentul lui în zonă este similar celui în discuţie.

Singura referinţă valabilă din punct de vedere temporal şi al destinaţiei terenului ar fi putut fi astfel comparabila reprezentând contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 22.11.2011 însă nici pentru acest teren nu s-a precizat şi demonstrat că amplasarea iui este similară terenului expropriat.

În ceea ce priveşte opinia formulată în cauză de către cel de-al treilea expert - respectiv domnul E. - instanţa de apel a constatat că au fost utilizate şase contracte având ca obiect terenuri agricole extravilane, încheiate în perioada apropiată exproprierii, respectiv încheiate la datele de: 1) 31.10.2010 (pentru preţul de 1,00 RON/mp), 2) 12.11.2010 (pentru preţul de 1,33 RON/mp), 3) 15.02.2010 (pentru preţul de 1,30 Iei/mp), 4) 17.02.2010 (pentru preţul de 1,36 Iei/mp), 5) 03.10.2011 (pentru preţul de 1,38 RON/mp) şi 6) 03.10.2011 (pentru preţui de 1,66 RON/mp).

Curtea de apel a considerat că opinia domnul expert E. corespunde criteriilor de evaluare a despăgubirilor prevăzute de art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 (astfel cum a fost explicitat prin Deciziile nr. 12/2015 şi nr. 380/2015 ale Curţii Constituţionale).

Însă, pentru a corespunde exigenţelor textului art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 (la care se raportează dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 în baza căreia s-a operat exproprierea), nu se pot reţine spre comparare decât contractele de vânzare-cumpărare nr. x şi nr. y (respectiv cele încheiate în perioada cea mai apropiată exproprierii). în concret, este vorba despre contractele încheiate la data de 03.10.2011 care atestă un preţ de vânzare asemănător pentru terenuri din aceeaşi zonă şi cu aceeaşi categorie de folosinţă (arabil în extravilan), de 1,38 RON/mp şi, respectiv, de 1,66 RON/mp, fapt ce denotă caracterul obişnuit al acestora în sensul dispoziţiilor art. 26 alin. (2).

Prin urmare, curtea de apel a constatat că evaluarea făcută de domnul expert F. este singura care răspunde criteriilor de evaluare consacrate de legiuitor, motiv pentru care o a omologat-o, prin luarea în considerare a preţului de 1,66 RON pentru un mp de teren expropriat, ca fiind cel mai favorabil reclamantului. Prin luarea în considerare a acestui reper valoric şi a suprafeţei expropriate, a rezultat că reclamantului i se datorează ca despăgubire suma de 4.102,22 RON reprezentând contravaloarea terenului expropriat.

Instanţa de apel a mai reţinut că nu au fost administrate probe din care să rezulte existenţa daunelor cauzate reclamantului prin faptul exproprierii, iar stabilirea despăgubirilor acordate cu acest titlu prin simpla aplicare a cotei procentuale de 10% la suma ce reprezintă valoarea terenurilor rămase în proprietatea sa (astfel cum a procedat domnul expert C., fără a indica însă temeiul legal al acestei proceduri), conduce la concluzia că impunerea lor la plată în sarcina pârâtului este nelegală.

Recurs împotriva acestei decizii, în termen legal, a. declarat şi motivat recurs reclamantul A.

Prin Decizia nr. 392 din 23 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamant împotriva Deciziei nr. 277 din 11.10.2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Înalta Curte a constatat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 având în vedere următoarele considerente:

În cauza este dovedit şi necontestat că terenurile ce au fost expropriate sunt situate în municipiul Lugoj, judeţul Timiş şi fac parte din categoria de folosinţă "arabil extravilan".

Instanţa de apel a înlăturat concluziile raportului de expertiză efectuat de expert C., cu motivarea că acesta a avut în vedere un singur contract de vânzare-cumpărare încheiat la o dată apropiată momentului exproprierii, şi că, din conţinutul acestui contract reiese că tranzacţia a avut ca obiect nu terenuri agricole extravilane arabile din perimetrul oraşului Lugoj (ca cele două parcele care au făcut obiectul exproprierii), ci terenuri extravilane din categoria de folosinţă vie, păşune şi fâneaţă şi terenuri intravilane cu sau fără construcţii.

Raportul de expertiză întocmit de expert D. nu a fost omologat de curtea de apel cu motivarea că primul şi al treilea contract (din cele patru ia care s-a raportat expertul) au avut ca obiect terenuri intravilane - iar nu extravilane arabile ca cel în discuţie -, cel de-al patrulea, deşi a avut ca obiect un teren extravilan, a fost încheiat la o altă dată decât cea apropiată exproprierii, şi fără a cuprinde precizări cu privire la categoria de folosinţă a terenului (păşune, fâneaţă, arabil sau o alta), ori amplasamentul lui în zonă, iar cel de-al doilea, deşi constituie o referinţă valabilă din punct de vedere temporal şi al destinaţiei terenului, nu cuprinde precizări din care să rezulte că amplasarea lui este similară terenului expropriat.

În schimb, instanţa de apel a considerat ca raportul efectuat de expertul F. corespunde criteriilor de evaluare a despăgubirilor prevăzute de art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 (astfel cum a fost explicitat prin Deciziile nr. 12/2015 şi nr. 380/2015 ale Curţii Constituţionale) deoarece s-a bazat pe două contracte de vânzare-cumpărare "nr. x şi nr. y, respectiv cele încheiate la data de 03.10.2011, care atestă un preţ de vânzare asemănător pentru terenuri din aceeaşi zonă şi cu aceeaşi categorie de folosinţă (arabil în extravilan)".

Verificând cele două contracte de vânzare-cumpărare - nr. y din 03.10.2011 şi nr. z din 03.10.2011 - în baza cărora curtea de apei a omologat raportul de expertiză efectuat de expertul F., Înalta Curte a constatat, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că acestea nu cuprind menţiuni legate de categoria de folosinţă a terenurilor ce fac obiectul celor două tranzacţii. Prin urmare, susţinerea instanţei de apel în sensul că acestea fac parte din categoria de folosinţă "arabil extravilan" ca şi terenurile expropriate, ce au aparţinut reclamantului, nu are acoperire în cuprinsul celor două înscrisuri menţionate.

Înalta Curte a constatat, de asemenea, că lipsa unei menţiuni privind categoria de folosinţă a terenului într-un alt contract de vânzare-cumpărare nr. x din 20.02.2012 - a fost cauza pentru care, instanţa de apel a înlăturat expertiza efectuată de expertul D., considerând că, în lipsa identificării categoriei de folosinţă a ternului în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, nu se poate verifica dacă Imobilele comparate sunt "de acelaşi fel", în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cu cele care au aparţinut reclamantului şi au făcut obiectul exproprierii.

Într-adevăr, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, "la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială (...)". Or, nu se poate stabili dacă imobilele sunt "de aceiaşi fel" în sensul normei legale citate, dacă nu se probează că fac parte din aceeaşi categorie de folosinţă cu cele pentru care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri.

Prin urmare, fundamentându-şi hotărârea pe concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul F., curtea de apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care impun în mod expres obligaţia instanţei de a ţine seama de preţul cu care se vână, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială.

Înalta Curte a dat îndrumări ca, în rejudecare, să fie efectuat un nou raport de expertiză, cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi să fie administrate dovezi care să probeze tranzacţiile efectuate în condiţiile impuse de aceste dispoziţii legale.

Înalta Curte a constatat nefondate criticile recurentului-reclamant vizând greşita respingere a excepţiei tardivităţii declarării apelului de către pârât precum şi soluţia pronunţată de instanţa de apel cu privire la prejudiciul cauzat reclamantului prin expropriere, corect reţinând instanţa de apel că nu au fost administrate probe care să dovedească pretenţiile reclamantului sub aspectul prejudiciului pretins, rezultat din expropriere, deşi prin cererea de chemare în judecată, prejudiciul a fost cuantificat de reclamant la valoarea de 10.000 euro.

Rejudecare apel

Dosarul a fost reînregistrat la Curtea de Apel Timişoara la 16.03.2017 sub nr. x/2011*

În rejudecare, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin Decizia nr. 21 din 14 februarie 2018, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 1983/PI din 27.06.2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2011 de Tribunalul Timiş, pe care a schimbat-o în parte.

A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 4.834 RON, cu titlu de despăgubiri pentru parcelele de teren expropriate.

A respins celelalte pretenţii ale reclamantului.

A menţinut în rest sentinţa atacată.

A obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 1.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în prealabil, că Înalta Curte a respins irevocabil criticile reclamantului privind tardivitatea apelului şi nelegala respingere a cererii privind despăgubirile solicitate pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, aşa încât, în rejudecare, nu mai are a se pronunţa asupra acestor aspecte.

Procedând la rejudecarea pe fond a apelului şi în vederea stabilirii valorii reale a terenurilor expropriate în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel a solicitat experţilor să examineze contractele utilizate drept comparabile de fiecare dintre aceştia şi să comunice instanţei dacă acestea sunt similare în sensul art. 26 din lege, punând în vedere părţilor ca, în situaţia în care dispun de alte contracte decât cele de ia dosar, care să se constituie în comparabile în sensul dispoziţiei legale menţionate, să le pună la dispoziţia experţilor pentru ca aceştia să întocmească şi în baza lor un supliment la raportul de expertiză, participanţii la proces fiind de acord cu administrarea probei astfel propusă.

Urmare a celor astfel dispuse, experţii au întocmit un nou raport de expertiză, ajungând tot la concluzii diferite şi au răspuns la obiecţiunile formulate de părţi şi cenzurate de instanţă.

În rejudecare, instanţa de apel a reţinut că exproprierea constă în achiziţia forţată pentru cauză de utilitate publică a unor bunuri din proprietatea privată în vederea executării de lucrări de utilitate publică cu plata unei drepte şi prealabile despăgubiri şi că, în acest sens, art. 1 din Legea nr. 33/1994 prevede că "Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire (...)", art. 562 alin. (3) C. civ. că "Exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu justă şi prealabilă despăgubire(...)" Constituţia României prevede în art. 44 alin. (3) că "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire", iar art. 1 alin. (1) din Protocolul 1 adiţionai la Convenţie că; "(...). Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de Iege’’, în acord cu normele evocate, cu relevanţă asupra limitelor rejudecării apelului, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 prevede că "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului’’, iar alin. (2) al aceluiaşi articol, că "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (...)".

În ceea ce priveşte data vânzărilor, prin Decizia nr. 380 din 26 mai 2015, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 (în baza căreia au fost emise hotărârile contestate de reclamantul expropriat) raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt neconstituţionale, instanţa de contencios constituţional constatând că acest cuantum trebuie să se raporteze la data transferului dreptului de proprietate.

Examinând materialul probator administrat în rejudecare din perspectiva acestor considerente, instanţa de apel a reţinut că, prin raportul întocmit, expertul C. a stabilit valoarea terenului expropriat ca fiind în cuantum total de 40.949 RON (38.730+2219) - fila 67 dosar, concluzie menţinută şi în cuprinsul răspunsului la obiecţiuni, în opinia acestuia contractele pe care Ie-a utilizat drept comparabile (nr. x din 28.09.2011, nr. y din 22.11.2011 şi nr. z din 16.12.2011) reflectând pe deplin valoarea terenurilor expropriate calculată conform dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi ale Deciziei nr. 380/2015 a Curţii Constituţionale.

Analizând aceste contracte, instanţa de apel a constatat că primul (nr. x din 28.09.2011 - fila 44, 45 dosar) are ca obiect un teren intravilan situat în municipiul Lugoj, cu preţ relativ mai mare, peste media aritmetică a celorlalte valori unitare de piaţă, cum chiar expertul arată, aspect învederat şi de expertul F. şi a statuat că acest contract nu se constituie în comparabilă în sensul normei sus-arătate.

Cu privire ia cel de-al doilea (nr. x din 22.11.2011 - fila 19, 20 dosar), având ca obiect o suprafaţă de teren arabil situată în extravilan, instanţa de apel a reţinut că nici din cuprinsul său şi nici din explicaţiile expertului nu rezultă amplasamentul parcelei astfel înstrăinată; că expertul însuşi arătă că (şi) terenul tranzacţionat prin acest contract are un preţ ce depăşeşte media aritmetică a celorlalte valori din zonă, că nu se află într-un perimetru parcelar apropiat şi nu are aceleaşi caracteristici; că tranzacţia intervenită între vânzătorul persoană fizică şi cumpărătorul societate comercială care are ca asociat unic şi reprezentant chiar pe vânzător nu este una obişnuită în sensul art. 26 din lege, din examinarea contractelor de la dosarul cauzei rezultând contrariul, anume caracterul ei singular. Instanţa de apel a statuat că nici acest contract nu se constituie în comparabilă în sensul art. 26 din lege.

Aceeaşi situaţie a fost constatată şi cu privire la celălalt contract apreciat de expert ca fiind relevant, anume cel cu nr. x din 16.12.2011 în condiţiile în care acesta vizează vânzarea unui număr de 11 parcele formând un Iot unic de teren având categorii de folosinţă diferite atât între ele, cât şi raportat la terenul arabil în extravilan expropriat de la reclamant (anume, curţi şi construcţii în intravilan, vie, păşune, fâneaţă), expertul însuşi arătând că acest contract vizează o vânzare specială în raport cu cele obişnuite în zonă.

Instanţa de apel, în baza acestor constatări, a înlăturat concluziile expertului C. privind valoarea reală a terenului expropriat de la reclamant, reţinând că această valoare a fost stabilită cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin concluziile separate, formulate la raportul menţionat, expertul F. a stabilit valoarea terenului expropriat ca fiind în cuantum total de 3.142 RON (2972+170) - fila 79 dosar, concluzie menţinută şi în cuprinsul răspunsului la obiecţiuni.

Pentru a concluziona astfel, expertul a folosit drept comparabile un număr de şase contracte de vânzare-cumpărare, patru dintre ele fiind încheiate în perioada februarie - noiembrie 2010, iar celelalte două, în luna octombrie 2011.

Cum, în cauză, s-a reţinut şi nu s-a contestat că data transferului dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator în sensul Deciziei nr. 380 din 26.05.2015 a Curţii Constituţionale a fost luna august 2011, primele patru contracte au fost înlăturate de instanţa de apel, având în vedere perioada în care au fost încheiate. Este adevărat că nu se poate pretinde în mod rezonabil raportarea la tranzacţii cu terenuri de natura celor expropriate care să fi intervenit exclusiv la data menţionată, însă aplicarea corectă a prevederilor legale incidente presupune ca expertul şi instanţa să utilizeze drept comparabile contracte încheiate într-o perioadă cât mai apropiată de cea a transferului prin expropriere a proprietăţii; or, încheiate fiind în perioada februarie - noiembrie 2010, cele patru contracte nu pot fi avute în vedere pentru corecta stabilire a valorii reale a terenului preluat de la reclamant.

Celelalte două contracte (nr. x din 03.10.2011 şi y din 03.10.2011 - fila 8-11 dosar) sunt încheiate în perioada cerută de lege şi au ca obiect terenuri situate în extravilan şi, chiar dacă sunt amplasate la circa 450 m distanţă de parcelele în litigiu (plan - fila 76 dosar, alin. (3) şi (7) fila 77 dosar), iar din cuprinsul lor nu rezultă dacă terenurile au aceeaşi categorie de folosinţă cu cele expropriate (arabil), ele se pot constitui în comparabile în sensul cerut de lege întrucât nu doar că părţile nu au indicat în mod expres şi punctual aceste eventuale lipsuri şi diferenţe, dar mai ales pentru că au fost însuşite drept comparabile şi de expertul D.

Instanţa de apel a reţinut că, în orice caz, aceste concluzii ale expertului F. privitoare la suma cuvenită reclamantului cu titlu de despăgubiri nu ar putea fi validate prin hotărârea prin care se va pronunţa în apel.

Astfel, pârâtul nu a recurat decizia prin care, în primul ciclu procesual, apelul pe care 1-a declarat a fost admis, cu consecinţa obligării sale la plata de despăgubiri în cuantum de 4.012,22 lei, ceea ce înseamnă ca a fost de acord să plătească reclamantului această sumă.

Or, validarea concluziilor expertului F. cu consecinţa acordării de despăgubiri în sumă de 3.142 RON prin decizia ce va fi pronunţată în rejudecarea dispusă ca urmare a admiterii recursului reclamantului, ar însemna ca acestuia să i se creeze o situaţie mai grea în propria cale de atac, câtă vreme acest cuantum este inferior celui pe care pârâtul îl acceptase prin neatacarea hotărârii de obligare la plată.

Instanţa de apel a mai reţinut că, ia rândul său, expertul D. a formulat concluzii proprii, stabilind iniţial valoarea despăgubirilor ca fiind în cuantum total de 18.718 Iei (17.689+1.029) - fila 111 din dosar, suma indicată de 18.778 lei fiind rezultatul unei greşeli de calcul, pentru ca, în răspunsul la obiecţiuni, să concluzioneze că valoarea reală a terenurilor expropriate este de 4.834 RON (4.572+262) - fila 171 dosar.

Examinând concluziile astfel formulate, instanţa de apel a constatat, în prealabil, că nu pot fi validate cele iniţiale, întrucât din examinarea contractelor folosite la calcul de expert rezultă diferenţe semnificative între terenurile expropriate şi cele ce au făcut obiect al contractelor de vânzare - cumpărare folosite de expert. Este adevărat, după cum s-a mai arătat, că art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu cere o identitate perfectă între imobilul expropriat şi cele cu care acesta se compară, însă depăşirea limitelor marjei de apreciere într-o manieră care nu mai este rezonabilă (aceasta fiind situaţia raportului examinat de instanţă, unde diferenţele între perioadele încheierii tranzacţiilor, între categoriile de folosinţă, între momentele la care preţui a fost achitat, între suprafeţele tranzacţionate sunt semnificative) are ca efect încălcarea normei legale menţionate.

Instanţa de apel a constatat că poate fi validată, însă, valoarea terenurilor în litigiu calculată de aceiaşi expert pe calea răspunsului la obiecţiuni.

Astfel, pentru a determina această valoare, expertul a reevaluat contractele ce i-au fost puse la dispoziţie de părţi (referindu-se şi la cele utilizate de ceilalţi doi experţi în efectuarea propriilor calcule) şi a concluzionat că, drept comparabile, pot fi reţinute un număr de şase contracte, restul neputând fi calificate astfel, întrucât nu vizează terenuri care să corespundă criteriilor cerut de art. 26 din lege

Din examinarea contractelor reţinute drept comparabile, instanţa de apel a constatat că sunt aceleaşi cu cele folosite şi de expertul F. astfel că, la fel, le-a înlăturat pe cele patru, care sunt încheiate în perioade prea îndepărtate de cea a transferului dreptului de proprietate.

În schimb, celelalte două contracte (nr. x din 03.10.2011 şi nr. y din 03.10.2011 - fila 8-11 dosar) corespund criteriilor prevăzute de art. 26 din lege pentru ca valoarea reală a terenurilor expropriate de la reclamant să fie calculată prin raportare la cea a terenurilor astfel tranzacţionate.

Aceasta pentru că, aşa cum s-a arătat, doi dintre experţi au avut în vedere spre comparaţie aceste vânzări, iar cel de-al treilea (expertul C.) le-a înlăturat dintre comparabile, calificându-le ca fund speciale, exclusiv pentru că preţul de vânzare ar fi exagerat de mic, observaţie ce ar putea fi justificată doar prin raportare la preţurile utilizate de acest expert; or,după cum s-a arătat, preţurile pe care acesta le-a reţinut reprezintă contravaloarea unor terenuri care nu se încadrează în prevederile legale incidente în cauză.

Pe de altă parte, pârâtul nu a contestat valorificarea acestor două tranzacţii drept comparabile, iar reclamantul, criticându-ie din perspectiva valorificării lor de către expertul F., a susţinut că terenurile ce au făcut obiectul lor nu au o amplasare similară cu cele expropriate, ci se găsesc la distanţe considerabile, chiar în satele aparţinătoare municipiului Lugoj; or, aceste susţineri au fost constatate ca neîntemeiate de instanţa de apel, pe de o parte, pentru că, aşa cum s-a arătat, legea nu cere similitudine şi, pe de altă parte, pentru că, aşa cum au şi constatat cei doi experţi (şi au redat în schiţele ce fac parte din rapoartele întocmite), parcelele expropriate sunt suficient de apropiate de cele înstrăinate pentru ca situaţia acestora din urmă să fie comparabilă cu cea a primelor în sensul legii.

Instanţa de apel a reţinut că, stabilind prin răspunsul la obiecţiuni valoarea terenurilor expropriate, expertul D. a avut în vedere comparabila cu corecţia cea mai mică (contractul nr. x din 03.10.2011).

Dincolo de faptul că, în contra susţinerilor pârâtului, legea nu interzice aplicarea de corecţii în calculul valorii terenurilor (corecţiile fiind folosite, de altfel, de toţi cei trei experţi, deci inclusiv de expertul propus de expropriator), în cuprinsul răspunsului la obiecţiunile pârâtului ce au vizat şi această împrejurare, expertul a aplicat din nou corecţia, iară ca pârâtul să mai facă vreo observaţie cu privire la această împrejurare.

Având în vedere cele mai sus-arătate, instanţa de apel a reţinut că, prin răspunsul la obiecţiuni, expertul D. a calculat valoarea reală a terenurilor expropriate cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a statuarilor Deciziei nr. 380 din 26.05.2015 a Curţii Constituţionale şi că, suma astfel calculată, este superioară celor acordate prin cele două hotărâri de stabilire a despăgubirilor date de pârât prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. şi contestate de reclamant şi a validat aceste concluzii.

Având în vedere considerentele expuse şi limitele rejudecării stabilite prin decizia de casare, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 1983/PI din 27.06.2016 pronunţată în Dosar nr. x/2011 de Tribunalul Timiş, a schimbat, în parte, sentinţa apelată şi, în consecinţă, 1-a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 4.834 RON cu titlu de despăgubiri pentru parcelele de teren expropriate şi a înlăturat obligaţia stabilită în sarcina pârâtului, de achitare, către reclamant, a despăgubirilor materiale în sumă de 4.627 Iei, sentinţa fiind menţinută sub aspectul respingerii celorlalte pretenţii ale aceluiaşi reclamant.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa de apel a constatat că criticile pârâtului privind obligarea sa, în primă instanţă, la plata, către reclamant, a sumei totale de 7.000 RON, cu acest titlu, au fost respinse prin Decizia nr. 277 din 11.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în primul ciclu procesual, iar hotărârea astfel pronunţată nu a fost recurată de pârât ci doar de reclamant, însă nu sub acest aspect.

Având în vedere această împrejurare şi aceleaşi limite ale rejudecării, sentinţa a fost menţinută sub aspectul obligării pârâtului la plata către reclamant a sumei de 7.000 RON menţionată (6.000 RON - onorariu experţi şi 1.000 RON - onorariu de avocat).

Instanţa de apel, totodată, având în vedere soluţia de admitere a apelului pârâtului, dovezile de la dosar şi prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., I-a obligat pe reclamant să plătească pârâtului suma de 1.300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Recurs împotriva Deciziei nr. 21 din 14 februarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, în termen legal, a declarat şi motivat recurs reclamantul A.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurent ul-reclamant a susţinut următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ciclul procesual anterior, admiţând recursul său şi trimiţând cauza spre rejudecare, a dispus să fie întocmit, cu ocazia rejudecării, un nou raport de expertiză cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi să fie administrate dovezi care să probeze tranzacţiile efectuate în condiţiile impuse de aceste dispoziţii legale.

Cu toate acestea, instanţa de apel, în rejudecare, a dispus efectuarea, de către aceiaşi experţi a unui supliment de expertiză şi nu o altă expertiză cu alţi experţi desemnaţi, încălcându-se astfel, de la început, cele statuate prin decizia de casare.

Astfel, cei trei experţi iniţiali (D., C. şi F.), au întocmit acest supliment, însă au ajuns la concluzii diferite, stabilind valori cu diferenţe foarte mari unii faţă de ceilalţi, mai mult expertul D. - desemnat de instanţă - a exprimat de fiecare dată alte valori.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a observat în mod corect că pentru a stabili o valoare corectă a terenului expropriat, raportat ia preţul cu care s-au vândut în mod obişnuit terenurile de acelaşi fel la data exproprierii, trebuie să se identifice aceeaşi categorie de folosinţă şi anume "arabil extravilan", ca şi cea a terenului expropriat.

Numai că, instanţa de apel, rejudecând, a încălcat din nou dispoziţiile art. 26, dar şi art. 27 din Legea nr. 33/1994, ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele argumente:

Analizând cele trei opinii ale experţilor, instanţa de apel a înlăturat concluziile experţilor C. şi F., omologând răspunsul la obiecţiuni formulat de expert D., stabilind astfel că parcelele expropriate, în suprafaţă de 2.286 mp şi de 131 mp, ar valora doar 4.834 Iei, concluzie vădit greşită, având în vedere valorile oscilante calculate de acest expert pe parcursul soluţionării cauzei, respectiv expertizele, suplimentele la expertize şi răspunsul la obiecţiuni la suplimentul de expertiză depuse pentru termenele din 17.06.2014; 12.01.2016; 17.05.2016; 27.09.2017 şi, respectiv, 10.01.2018.

Instanţa de apel a optat nejustificat pentru valorile stabilite prin răspunsul la obiecţiuni al expertului D. depus pentru termenul din 10.01.2018, deşi ar fi putut să omologheze valoarea stabilită de acelaşi expert în suplimentul de expertiză depus pentru termenul din 27.09.2017, adică 4.373 euro, pe care o consideră greşeală de calcul, fără să argumenteze.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că, din examinarea contractelor folosite la calcul de expert, rezultă diferenţe semnificative între terenurile expropriate şi cele ce au făcut obiect al contractelor de vânzare-cumpărare folosite de expert, însă această concluzie este nejustificată.

A mai susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pe contractele nr. x din 03.10.2011 şi y din 03.10.2011 despre care a susţinut că ar corespunde prevederilor art. 26 din lege, în care vânzător apare G., acelaşi care apare şi în contractul nr. x din 20.02.2012, contract care însă n-a fost luat în considerare de expert şi de instanţă.

Recurentul-reclamant a mai arătat că, deşi Înalta Curte a dat îndrumări de a se administra dovezi care să probeze tranzacţiile efectuate în condiţiile impuse de dispoziţiile legale şi deşi a depus aceste dovezi, instanţa de apel le-a ignorat.

În cererea de recurs, recurentul-reclamant a menţionat mai multe contracte autentificate: nr. x din 22.11.2011; nr. x din 25.09.2012; nr. x din 20.02.2012; nr. x din 20.08.2012; nr. x din 28.09.2011; nr. x din 06.12.2010; nr. x din 22.05.2013; nr. x din 18.02.2014; x din 22.05.2013; nr. x din 27.12.2012; nr. x din 16.12.2011; nr. x din 3.06.2014 şi nr. x din 20.06.2014 şi a susţinut că, faţă de preţurile menţionate în aceste contracte, a fost vădit nedreptăţit de instanţa de apel, care a luat în considerare valoarea cea mai mică stabilită de expertul D., cu toate că putea să omologheze şi o altă variantă a aceluiaşi expert.

Recurentul-reclamant a susţinut că nu a fost respectat principiul proporţionali taţii, instanţa de apei reducând de 10 ori cuantumul despăgubirilor stabilite de prima instanţă, fără o motivare pertinentă, ba mai mult motivarea este contrară dispoziţiilor legale în materie de expropriere.

A invocat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care precizează că statul are dreptul să exproprieze bunuri pentru cauză de utilitate publică, însă ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1, este ca această lipsire de proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă si rezonabilă, sub aspectul cuantumului, respectiv trebuie să fie făcută cu plata unei compensaţii corespunzătoare, ceea ce în cazul său nu s-a întâmplat, întrucât instanţa de apel, deşi a reţinut acest text legal, în final l-a ignorat.

Astfel, deposedarea trebuie să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internaţional, şi anume acelea potrivit cărora orice deposedare implică o obligaţie de despăgubire a titularului dreptului de proprietate, iar în stabilirea acestei despăgubiri trebuie avut în vedere principiul proporţionalităţii, respectiv necesitatea efectuării testului echilibrului echitabil.

În aceste condiţii, făcând aplicarea considerentelor enunţate şi ale dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanţa trebuia să stabilească acea despăgubire dreaptă, efectivă şi rezonabilă de care trebuie să beneficieze expropriatul, mai ales că nu a fost despăgubit în prealabil nici măcar cu suma menţionată în hotărârea de expropriere, încălcându-se legea şi din acest punct de vedere.

A conchis că soluţia instanţei de fond este legală, acţiunea sa fiind admisă de tribunal în baza concluziilor expertului C.

Valoarea de piaţă a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, ajungându-se la cel mai bun preţ ce se poate obţine, în mod rezonabil, de către vânzător şi cel mai avantajos preţ ce se poate obţine, în mod rezonabil, de către cumpărător.

Atunci când se analizează sintagma "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel" se ajunge, tară putinţă de tăgadă, în mod cert, la o singură concluzie, anume aceea că actul normativ special, ce reglementează criteriul de calcul a acestei prime componente a despăgubirii ce se cuvine în cazul exproprierii, a avut în vedere acel preţ, rezonabil, normal, comun, firesc, care se obţine atunci când tranzacţia se desfăşoară între un cumpărător şi un vânzător prudenţi şi diligenţi.

Actul normativ nu vorbeşte de preţul cu care se vând imobile de acelaşi fel, ci de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel.

Având în vedere preţul de vânzare a terenurilor extravilane din contractele la care a făcut referire, recurentul-reclamant a susţinut că acestea pot constitui indicatori elocvenţi pentru stabilirea valorii de circulaţie a suprafeţei expropriate. Aceasta pentru că, pe lângă valoarea în sine a terenului, potrivit legii trebuie adăugate şi daunele suferite ca urmare a exproprierii (fărâmiţarea unei parcele mari, costuri pentru redobândirea unui teren similar, inconvenientul deplasării la parcela rămasă peste autostradă, imposibilitatea construirii sau plantării de arbori pe parcela rămasă în imediata apropiere a autostrăzii etc).

A arătat că valoarea terenului expropriat este formată din preţui efectiv al terenului, la care se adaugă valoarea daunelor, ori instanţa de apel nu acordă nici un fel de daune, însă fără a motiva, care atrage incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a susţinut că totalul tranzacţiilor autentificate analizate de experţii F. şi D. în răspunsul la obiecţiuni, consemnează un preţ chiar şi sub cel minim notarial. Ori, chiar în Calculatorul notarial valabil pentru anul 2011 (momentul exproprierii) se stipulează că preţurile propuse sunt rezultatul unei estimări globale a valorii de piaţă şi că sunt preţuri informative minimale care nu ţin cont de unicitatea fiecărui imobil.

Nu se poate stabili astfel că, în mod obişnuit, frecvent, un vânzător încearcă să obţină cel mai mic preţ pentru imobilul pe care urmează să îl înstrăineze, sau că, pentru imobilele terenuri din cadrul unei unităţi administrativ teritoriale, în cazul vânzătorilor, preţul este unul uniform, liniar, plafonat la nivelul cel mai mic sau sub acest nivel şi independent de caracteristicile proprii ale fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, acces, utilităţi, front stradal etc.

Dacă s-ar adopta această opinie s-ar ajunge la situaţia în care, în urma deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea despăgubire, acea compensaţie corespunzătoare.

Acest drept ar deveni iluzoriu, cu caracter numai teoretic, aşa cum s-a întâmplat în cazul subsemnatului, fiind înfrânte atât legislaţia naţională, inclusiv legea fundamentală a statului român, cât şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care impun ca deposedarea să fie făcută numai cu dreaptă, cu rezonabilă despăgubire.

Nu este reglementat numai dreptul la despăgubire pur şi simplu ci se impune în mod clar şi neechivoc ca această despăgubire sa fie una dreaptă, respectiv să fie respectat principiul proporţionalităţii.

Atunci când se face referire la preţul cu care se vând în mod obişnuit terenuri de acelaşi fel, trebuie avută în vedere acea valoare cel mai probabil convenită de cumpărătorii şi vânzătorii bunului disponibil pentru cumpărare.

Această valoare nu reprezintă un fapt, ci o estimare a celui mai probabil preţ care va fi plătit pentru terenuri, la o anumită dată, în funcţie de caracteristicile proprii ale fiecăruia.

Recurentul-reclamant a solicitat instanţei de recurs să ţină cont de aspectele invocate şi să-i acorde o despăgubire dreaptă şi rezonabilă, comparând şi ţinând cont de contractele pe care ie-a depus, care sunt în mod cert comparabile corecte şi care ţin seama de art. 26 din Legea nr. 33/1994, fiind din aceeaşi categorie de folosinţă: teren arabil extravilan în municipiul Lugoj.

În concordanţă cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, despăgubirile ce se stabilesc ca urmare a exproprierii trebuie să respecte principiul rezonabilităţii şi proporţionalităţii. Ori, prin probele de la dosar - contracte de vânzare-cumpărare autentice a unor terenuri similare -, s-a demonstrat că preţul stabilit de către expertul C. este in concordanţă cu dispoziţiile legale, motiv pentru recurentul-reclamant a solicitat să fie menţinută hotărârea instanţei de fond.

Exproprierea, fiind o instituţie juridică de drept public care constă în achiziţia forţată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile legii şi sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată, se supune exigenţelor art. 481 C. civ. (în vigoare ia momentul exproprierii), care statuează că "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă si prealabilă despăgubire", întărite şi de prevederile art. 44 alin. (3) şi din Constituţie conform cărora "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă si prealabilă despăgubire", iar această despăgubire se stabileşte "de comun acord cu proprietarul său, în caz de divergenţă, prin justiţie".

Pentru argumentele expuse, recurentul-reclamant a susţinut că valoarea de despăgubire a fost stabilită eronat de instanţa de apel şi că hotărârea nu este motivată pertinent, fiind dată cu nerespectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 republicată.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei Tribunalului Timiş.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor formulate de reclamant, îl va respinge ca nefondat, pentru considerentele care succed.

Din examinarea lucrărilor dosarului reiese că, la primul termen fixat după trimiterea cauzei spre rejudecare - 26.04.2017 -, când au fost prezenţi atât avocatul reclamantului cât şi al pârâtului, instanţa de apel, având în vedere considerentele deciziei de casare, a pus în discuţie necesitatea solicitării ca toţi cei trei experţi desemnaţi în faza procesuală anterioară să examineze toate contractele utilizate drept comparabile de fiecare dintre aceştia şi să comunice instanţei dacă acestea sunt similare, în sensul dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, din punct de vedere al categoriei de folosinţă, cu cel în litigiu. Totodată, a pus în vedere părţilor ca, în situaţia în care dispun de contracte, altele decât cele de ia dosarul cauzei, care să se constituie în comparabile în sensul aceloraşi dispoziţii legale, să le pună la dispoziţia experţilor pentru ca aceştia să întocmească, şi în baza lor, un supliment la raportul de expertiză iar conform încheierii de şedinţă de la acel termen, reprezentanţii părţilor au arătat că sunt de acord cu administrarea probei propuse şi că se obligă să efectueze demersuri pentru a identifica noi contracte care să poate fi luate în considerare în sensul art. 26 din lege.

Aşa fiind, câtă vreme reclamantul, prin avocatul său, şi-a exprimat acordul ca, în rejudecare, administrarea probei cu expertiză să fie făcută în modul arătat, neopunându-se, în niciun fel, nici la termenul de judecată din 26.04.2017, nici la termenele de judecată ulterioare, susţinerile formulate în recurs, în sensul că instanţa de apel nu s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare şi nu a dispus o altă expertiză, cu alţi experţi desemnaţi, nu pot fi primite.

Cu privire la criticile formulate de recurentul-reclamant ce vizează modul de stabilire a despăgubirii pentru terenurile expropriate, întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt de reţinut următoarele:

Stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste şi echitabile în accepţiunea legii generale în materie, dar şi a normelor constituţionale (art. 44 din Constituţie).

Reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere şi în scopul asigurării unei protecţii depline şi adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziţia din Constituţie a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească".

Criteriile în raport cu care instanţele stabilesc cuantumul despăgubirii în caz de expropriere sunt dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd că:

- "despăgubirea se compune din valoarea reală a Imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi tel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".

Sintagma "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială" defineşte preţul de piaţă, anume preţui cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Din dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost interpretate prin Deciziile nr. 15/2015 şi nr. 380/2015 ale Curţii Constituţionale, rezultă că, la întocmirea raportului de expertiză trebuie avute în vedere două criterii esenţiale: preţul de piaţă al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacţii încheiate în perioada relevantă şi momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii.

Contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, instanţa de apel, în rejudecarea cauzei, a stabilit cuantumul despăgubirilor cu respectarea îndrumărilor date prin decizia de casare şi a criteriilor impuse de lege menţionate şi a omologat concluziile finale ale expertului D. exprimate prin răspunsul la obiecţiunile ia raportul de expertiză depus pentru termenul din 10.01.2018.

Instanţa de apel a motivat judicios de ce, faţă de data transferului dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator, necontestată de părţi (luna august 2011), doar contractele nr. x din 03.10.2011 şi nr. y din 03.10.2011 pot fi reţinute drept comparabile şi corespund criteriilor prevăzute de art. 26 din lege pentru ca valoarea reală a terenurilor expropriate de la reclamant să fie calculată prin raportare la cea a terenurilor tranzacţionale prin aceste contracte (din punct de vedere al datei încheierii tranzacţiilor, al amplasamentului şi al categoriei de folosinţă).

Instanţa de apel corect a reţinut că, chiar dacă art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu cere o identitate perfectă între imobilul expropriat şi cele cu care acesta se compară, depăşirea limitelor marjei de apreciere într-o manieră care nu mai este rezonabilă - prin constatarea vădită a diferenţelor între perioadele încheierii tranzacţiilor, între categoriile de folosinţă, între momentele la care preţul a fost achitat, între suprafeţele tranzacţionate, diferenţe care sunt semnificative - are ca efect încălcarea normei legale menţionate,

Astfel fiind, criticile recurentului-reclamant în sensul că instanţa de apel nu a luat în considerare contractele de vânzare-cumpărare pe care le-a invocat în recurs, precum şi contractul nr. x din 28.09.2011 - cu privire la care instanţa de apel a reţinut că are ca obiect un teren intravilan şi nu "arabil extravilan", ca cele expropriate, nu sunt fondate, acestea fiind încheiate în afara reperului temporal impus în speţă, de lege şi tară ca terenurile tranzacţionate să prezente caracteristicile comune necesare în vederea comparării (amplasament, categorie de folosinţă etc).

Nefondate sunt şi)criticile recurentului-reclamant întemeiate pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. care, susţinând că valoarea terenului expropriat este formată din preţul efectiv al terenului la care se adaugă valoarea daunelor, a invocat că instanţa de apei nu i-a acordat nici un fel de daune, fără a motiva.

În considerentele deciziei pronunţate în rejudecarea cauzei, instanţa de apel corect a statuat că Înalta Curte s-a pronunţat irevocabil cu privire la acest aspect atunci când, constatând că nu au fost dovedite, a respins criticile reclamantului.

Înalta Curte, având în vedere cele ce preced, reţine că, atâta cât timp legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, iar instanţa de apel a aplicat şi respectat aceste criterii, stabilind o despăgubire proporţională, ca urmare a măsurii exproprierii suportată de reclamant, hotărârea astfel pronunţată satisface exigenţele art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului si ale legislaţiei interne şi nu reprezintă o încălcare a normelor naţionale sau convenţionale.

Este de observat totodată că jurisprudenţa contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu alte cuvinte, măsura trebuie să fie, în acelaşi timp, convenabilă pentru realizarea ţelului ei legitim şi nedisproporţionată faţă de acesta (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James şi alţii vs. Regatul Unii).

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi pct. 7 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 21 din 14 februarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23.05.2018.