Territorial competence in labor disputes: applicability of union headquarters rule when union acts solely as legal representative

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă, la data de 14 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., reprezentaţi legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vadu Moldovei, obligarea acesteia la punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 43 din 31 august 2016, astfel cum au fost modificate şi completate prin O.U.G. nr. 57/2015, actualizată prin O.U.G. nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; salarizarea reclamanţilor la nivelul maxim al salariului de bază, îndemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice şi acordarea diferenţelor salariale începând cu data de 9 aprilie 2015 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe art. 7 din Legea nr. 554/2004, O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 136 din 23 ianuarie 2018, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficia, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia I civilă.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Suceava a reţinut că litigiul dedus judecăţii este de competenţa jurisdicţiei muncii, astfel cum este definită prin art. 266 din Codul muncii, care prevede că "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă eu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice între partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii cererile în materia jurisdicţiei muncii se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Instanţa a reţinut că normele care reglementează competenţa teritorială au caracter imperativ, în materia jurisdicţiei muncii această competentă fiind exclusivă.

Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, "(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi. (2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres. (3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă."

Aplicând coroborat dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 cu cele ale art. 269 alin. (2) din Codul muncii, Tribunalul Suceava a reţinut că în materia jurisdicţiei muncii, prin derogare de la dreptul comun, atunci când cererea de chemare în judecată este formulată de o organizaţie sindicală în numele membrilor săi, competenţa teritorială aparţine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul organizaţia sindicală.

Prin raportare la prevederile legale menţionate, având în vedere că sediul organizaţiei sindicale care a introdus acţiunea civilă se află în Galaţi, instanţa a constatat că Tribunalul Galaţi, în raza căruia îşi are sediul reclamantul, este competent teritorial să soluţioneze cauza.

in acest context a reţinut şi aspectele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1/2013, pronunţată în recurs în interesul legii, în sensul că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea nr. 62/2011) organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar conform prevederilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă, în cazul acestor acţiuni, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Tribunalul Suceava a constatat că prin Legea nr. 62/2011, aplicabilă în cauză, a fost reluată dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013, pronunţată în recurs în interesul legii cu privire la calitatea procesuală activă a organizaţiei sindicale care a formulat acţiunea în justiţie în numele membrilor săi, însă în acest act normativ nu există prevederi cu privire ia competenţa de soluţionare a unor astfel de litigii. Cu toate acestea, a apreciat ca, în speţă, sunt incidente considerentele pentru care, prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată în recurs în interesul legii, s-a statuat că, din moment ce organizaţiei sindicale i s-a recunoscut legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, urmează să se ţină seama de sediul reclamantului.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Suceava a apreciat că este competent să soluţioneze cauza Tribunalul Galaţi.

Urmare declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, la data de 5 martie 2018, sub acelaşi număr de dosar,

Prin sentinţa civilă nr. 403 din 25 aprilie 2018, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a decimat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă. Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, a. dispus suspendarea cauzei şi trimiterea acesteia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţa.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Galaţi a reţinut că reclamanţii domiciliază pe raza judeţului Suceava, sunt angajaţii pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vadu Moldovei, iar prin acţiunea civilă s-a solicitat plata unor drepturi salariale.

De asemenea, a constatat că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanţi, iar Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România are calitatea de reprezentant al acestora.

În acest sens, reţinând dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 62/2011 a apreciat că în litigiile de muncă salariaţii pot fi reprezentaţi de sindicat, acesta putând întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor săi.

Tribunalul Galaţi a reţinut că, potrivit menţiunilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, cu sediul în judeţul Galaţi, are calitatea de reprezentant al reclamanţilor care domiciliază pe raza judeţului Suceava. Pentru acest motiv a apreciat că, în cauză, competenţa de soluţionare se stabileşte în raport de domiciliul reclamanţilor, iar nu de sediul sindicatului, întrucât acesta nu a formulat acţiunea în numele membrilor săi, ci a menţionat expres că are calitatea de reprezentant legal al acestora.

Tribunalul Galaţi a apreciat că domiciliul reclamanţilor determină stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cererii de chemare în judecată, care potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii aparţine Tribunalului Suceava.

A reţinut că normele acestui act normativ, care reglementează competenţa teritorială, potrivit cărora instanţa competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al reclamantului. De asemenea, a avut în vedere şi dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., în sensul că reclamanţii au ales să se judece la Tribunalul Suceava.

Tribunalul Galaţi a tăcut referire şi la Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată în recurs în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogat prin Legea nr. 62/2011) organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă doar în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

Or, în cauză cererea de chemare în judecată este formulată de reclamanţi, persoane fizice, care au ales să fie reprezentate de sindicat, motiv pentru care a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictului de muncă este cea de la sediul sindicatului reclamant doar în cazul acţiunilor promovate de sindicat, în calitate de reclamant, pentru membrii de sindicat.

Cum în speţă acţiunea a fost formulată de reclamanţi, reprezentaţi legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, instanţa a apreciat că revine Tribunalului Suceava competenţa de soluţionare a pricinii.

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că, în cauza, competenţa soluţionării pricinii revine Tribunalului Suceava, în considerarea dispoziţiilor legale şi a următoarelor argumente;

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă, la data de 14 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., reprezentaţi legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vadu Moldovei, obligarea acesteia ia punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 43 din 31 august 2016, astfel cum au fost modificate şi completate prin O.U.G. nr. 57/2015, actualizată prin O.U.G. nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; salarizarea reclamanţilor la nivelul maxim ai salariului de bază/îndemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice şi acordarea diferenţelor salariale începând cu data de 9 aprilie 2015 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorie, conform art. 3307 din C. proc. civ. de la 1865, s-a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

Înalta Curte reţine că, pentru a face aplicarea dezlegărilor date cu caracter obligatoriu prin decizia mai sus menţionată, în vederea stabilirii competenţei de soluţionare a cererii deduse judecăţii în favoarea tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul sindicatului este necesar ca cererea de chemare în judecată să fie formulată de organizaţia sindicală (căreia i-a fost recunoscută legitimare procesuală activă prin aceeaşi decizie).

Or, din această perspectivă, Înalta Curte reţine că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., prin reprezentant legal Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, persoane fizice care şi-au ales domiciliul procesual pentru comunicarea actelor de procedură la sediul acestuia, respectiv în Jud. Galaţi.

Pe cale de consecinţă, nu se poate face aplicarea, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze conflictul de muncă, a regulilor cuprinse în Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Înalta Curte constată că reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. domiciliază pe raza teritorială a municipiului Suceava, şi, conform menţiunilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, sunt angajaţii pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vadu Moldovei, cu sediul în jud. Suceava.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22.05.2018.