Exclusive territorial jurisdiction for labor disputes: domicile of the juridical claimant versus location of non-juridical sub-unit

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă, la data de 27 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta AN Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea acesteia la plata sumei de 392 RON, reprezentând plată nedatorată încasată în perioada octombrie 2014 - noiembrie 2015, ca rezultat al recalculării drepturilor salariate, conform deciziei directorului general al Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR) nr. 816 din 14 decembrie 2015 şi a notei ANAR nr. 24484 din 14 decembrie 2015, emise în vederea punerii în aplicare a prevederilor legale succesive privind salarizarea unitară.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 266 şi art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii şi pe prevederile art. 92 şi art. 194 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1406 din 11 decembrie 2017, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a trimis cauza având ca obiect "obligaţia de a face", spre competentă soluţionare, Tribunalului Bacău -- complet specializat litigii de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Suceava a reţinut că obiectul principal al cererii de chemare în judecată, întemeiată pe dispoziţiile art. 256 alin. (1) din Codul muncii, constă în solicitarea reclamantei cu privire la obligarea pârâtei la piaţa unei sume de bani, reprezentând plată nedatorată, încasată de la reclamantă în calitate de angajator.

A apreciat că în reglementarea actuală în materia conflictelor de drepturi, reprezentată de art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare a unor asemenea cereri se stabileşte în funcţie de domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul. Similar, art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul

Art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu conţine niciun indiciu al intenţiei legiuitorului de a se raporta, în toate cazurile, la sediul angajatorului cu care salariatul a încheiat contractul de muncă, iar referirea generică la domiciliul/sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces,

Tribunalul Suceava a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 107/1996, (1) În coordonarea autorităţii publice centrale din domeniul apelor se înfiinţează Administraţia Naţională "Apele Române", instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii, aşa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", care funcţiona cu statut de regie autonomă. (2) Administraţia Naţională "Apele Române" are în subordine administraţii bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituţii publice cu personalitate juridică.

Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa a constatat că Administraţia Bazinală de Apa Siret are personalitate juridică, fiind titularul raportului juridic de muncă încheiat cu pârâtul.

Astfel, a apreciat că sediul reclamantei vizat de art. 269 alin. (2) din Codul muncii este reprezentat de sediul Administraţiei Bazinale de Apă Siret, independent de existenţa unor subunităţi tară personalitate juridica şi chiar dacă raportul juridic dedus judecăţii s-a derulat la această subunitate.

De asemenea, a reţinut că, în situaţia în care legiuitorul ar fi intenţionat stabilirea competenţei şi în funcţie de eventualele dezmembrăminte, de genul subunităţilor tara personalitate juridică, ar ti inserat această posibilitate în conţinutul normei reglementate de art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Tribunalul Suceava a considerat că tăcerea legiuitorului în această privinţă nu poate fi interpretată în sensul posibilităţii, pentru interpretul normei, de a extinde aplicarea normei şi la situaţii de excepţie care nu au fost reglementate expres, în caz contrar, adăugându-se nepermis ia lege.

A apreciat că, atunci când legiuitorul a intenţionat reglementarea unor asemenea situaţii de excepţie, a tăcut acest lucru explicit, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care vizează competenţa de soluţionare a unei cereri formulate împotriva unei persoane juridice de drept privat, regulă care operează în considerarea sediului principal, iar excepţiile au fost prevăzute în art. 109 şi art. 110 C. proc. civ.

De asemenea, instanţa a reţinut că în cauză nu operează alegerea instanţei de judecată de către reclamantă, chiar dacă ar fi existat un acord tacit al pârâtului, deoarece dispoziţiile art. 116 şi art. 126 C. proc. civ. sunt incidente numai în cazul necompetenţei relative sau de ordine privată, ceea ce nu este căzui în speţă, competenţa teritorială reglementată de art. 269 alin. (2) Codul muncii fiind una exclusivă, neputând fi înlăturată de către părţi.

Cum sediul principal al reclamantei (Administraţia Bazinală de Apă Siret) este în municipiul Bacău, Tribunalul Suceava a stabilit că este competent să soluţioneze cauza Tribunalul Bacău.

Urmare declinării, pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă, la data de 8 februarie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă, la data de 8 februarie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 319 din 4 aprilie 2018, Tribunalului Bacău, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocata de reclamantă, şi a decimat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Suceava, Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bacău a reţinut că, potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de mutică reclamantul".

A reţinut că, în speţă, calitatea de reclamant o are Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, iar lipsa personalităţii juridice nu interesează în această fază procesuală, acest aspect urmând a fi analizat ulterior, în raport de dispoziţiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ.

Constatând că sediul reclamantului se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Suceava, a apreciat că această instanţă este competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată.

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii revine Tribunalului Bacău, în considerarea dispoziţiilor legale şi a următoarelor considerente:

Litigiul supus analizei, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta AN "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, in calitate de angajator, în contradictoriu cu pârâta A., are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum acesta este definit în dispoziţiile art. 1 lit. n) şi p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei, se reţine că în materia conflictelor individuale de muncă sunt relevante prevederile art. 269 alin. (2) din Codul Muncii şi cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul ori, după caz, sediul sau locul de muncă reclamantul. Referirea generică la domiciliul ori, după caz, la sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

Astfel, în reglementarea actuală, în materia litigiilor de muncă competenţa de soluţionare a unor asemenea cereri se stabileşte în funcţie de domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, spre deosebire de reglementarea anterioară reprezentată de Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, unde se prevedea stabilirea competenţei în raport de sediul "unităţii", aşadar al angajatorului, indiferent dacă acesta avea sau nu calitatea de reclamant.

În speţă, în dosarul Tribunalului Bacău se află precizarea în cuprinsul căreia se menţionează că are calitatea de reclamantă în cauză Administraţia Bazinală Siret - Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, cu sediul în jud. Suceava (sediu evidenţiat în acelaşi dosar - extras din O.U.G. nr. 107 din 5 septembrie 2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române"). La termenul de judecată din data de 4 aprilie 2018, reprezentanta convenţională a reclamantei a precizat că are calitatea de reclamant în cauză Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, care stă în judecată în nume propriu.

În determinarea instanţei competente să soluţioneze cauza nu prezintă relevanţă aceste precizări, câtă vreme ele nu provin de ia persoana reprezentată, ci de la reprezentantul convenţional al acesteia, care nu a făcut dovada că exprimă punctul de vedere al persoanei juridice reprezentate.

Împrejurarea că în cererea de chemare în judecată este menţionat Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în calitate de mandatar al reclamantei Administraţia Bazinală Siret, nu este de natură să producă efecte juridice în ceea ce priveşte competenţa teritorială, întrucât competenţa teritorială este reglementată printr-o normă specială imperativă, autoritatea care are calitatea de reclamantă fiind Administraţia Bazinală Siret, iar nu unitatea mandatată, chiar dacă raportul juridic dedus judecăţii s-a derulat la aceasta din urmă.

Indicarea sediului procedural la adresa unităţii tară personalitate juridică, în condiţiile art. 158 C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură, tară a constitui criteriu de stabilire a competenţei teritoriale.

Textele legale mai sus menţionate stabilesc o competenţă teritorială exclusivă care nu poate fi înlăturată nici de alegerea reclamantului, nici de dreptul comun în materie de competenţă teritorială, conform principiului special ia generali bus derogant.

Cum sediul Administraţiei Bazinale Siret se află judeţul Bacău, iar aceasta figurează în proces în calitate de reclamantă, instanţa competentă teritorial să soluţioneze pricina, în conformitate cu cele anterior prezentate, este instanţa de la sediul societăţii reclamante, respectiv Tribunalul Bacău.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22.05.2018.