Compensation for technical invention use: inadmissibility of revision due to strict one-month decadence deadline and absence of new pre-existing documentary evidence.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I-a civilă, la data de 29.11.2016 revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 2102 din 1.11.2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

La data de 7.12.2016 revizuentul A. a formulat precizare a cererii de revizuire, arătând că solicită revizuirea deciziei nr. 129/A din 29.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2006 şi deciziilor nr. 961 din 26.02.2013 şi nr. 2102 din 1.11.2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. secţia I civilă.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul A. a arătat următoarele:

1. Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în sensul că instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (ultra petita) şi nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut (minus petita).

Instanţele s-au pronunţat ultra petita, întrucât au admis acţiunea în parte pe un alt temei juridic şi în alte limite procesuale faţă de cele stabilite de reclamant, şi minus petita, întrucât nu au analizat cererea privind daunele moratorii deşi au fost solicitate de către reclamant în mod expres în acţiune, înlăturând efectele puterii de lucru judecat derivate din sentinţa civilă nr. 329/PI din 21.04.1999 a Tribunalului Timiş, irevocabilă prin decizia civilă nr. 562 din 12.02.2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,

1.1. Ultra petita.

Instanţele au admis în parte acţiunea pe un alt temei juridic - art. 73 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, care reglementează drepturi băneşti, şi nu pe temeiul juridic precizat de reclamant în cererea de judecată, art. 73 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, care reglementează dreptul la despăgubiri conform dreptului comun, ce implică şi daune moratorii potrivit art. 1075 şi art. 1084 şi următoarele C. civ., şi în alte limite procesuale decât cele stabilite de reclamant, contrar art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Reclamantul a solicitat ca instanţa să se pronunţe asupra obligaţiei de plată a despăgubirilor cuvenite pentru folosirea Iară drept de către pârâtă a realizării tehnice, temeiul juridic ai cererii fiind art. 72 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 (fost art. 67, ulterior art. 73), art. 1075 şi art. 1084 şi urm. C. civ.

Dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 statuează asupra drepturilor băneşti ce se cuvin autorului unei realizări tehnice stabilite prin contract încheiat între autor şi unitate şi nu asupra despăgubirilor, care se acordă în condiţiile art. 72 alin. (3) din Legea nr. 64/1991.

Cererea a fost motivată în fapt prin împrejurarea că pârâta a folosit realizarea tehnică fără contractul prevăzut de art. 72 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 şi după data rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 329 din 21.04.1998 pronunţată de Tribunalul Timiş, irevocabilă prin decizia civilă nr. 562/2004 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamantul arătând că este îndreptăţit să primească despăgubiri (daune compensatorii şi daune moratorii) pentru perioada în care pârâta a obţinut venituri din folosirea realizării tehnice, pe baza aceloraşi criterii, stabilite cu putere de lucru judecat, care au fost avute în vedere la pronunţarea primului titlului executoriu, anume sentinţa Tribunalului Timiş.

Cu toate acestea, instanţa de apel şi instanţa de recurs au calificat cererea de chemare în judecată ca o acţiune având ca obiect despăgubiri, raportându-se, aparent, la dispoziţiile art. 73 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, însă, concret, prin hotărârile pronunţate au analizat obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind drepturi băneşti şi o altă cauză juridică, un alt temei juridic.

Contrar motivării reţinute în hotărârea Curţii de Apel, reclamantul nu a solicitat drepturi băneşti sub formă de prestaţie succesivă, adică 50% lunar din eficienţa economică, ci despăgubiri (integrale) pe întreaga perioada 1998-2004 în care pârâta a utilizat soluţia tehnică fără contract, în raport de eficienţa economică realizată.

Obligaţia pârâtei stabilită cu titlu definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr. 329/PI din 21.04.1998 a Tribunalului Timiş, aceea de a încheia contract cu autorul realizării tehnice şi stabilirea drepturilor băneşti, ce trebuiau să fie fixate în contract în proporţie de 50% lunar din valoarea eficientei economice, se referă la aplicarea art. 72 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 şi nu la aplicarea art. 72 alin. (3) din aceeaşi lege, cum în mod greşit a fost calificat temeiul juridic al acţiunii şi cadrul procesual.

Reclamantul avea posibilitatea sesizării instanţei cu o cerere având ca obiect plata drepturilor băneşti în proporţie de 50% lunar din valoarea eficientei economice, întemeiată pe dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 numai în ipoteza încheierii contractului şi nerespectării clauzelor contractuale de către pârâtă.

Cererea având ca obiect despăgubiri pentru utilizarea realizării tehnice şi pentru nerespectarea obligaţiei de a încheia contract are o altă cauză juridică, anume art. 72 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, raportat la dispoziţiile art. 1075, 1084 şi 1088 C. civ., părţile nefiind în relaţii contractuale.

Motivând că "modul de determinare a cuantumului despăgubirilor ţine de probarea situaţiei de fapt pretinse iar nu de obiectul cererii de chemare în judecată" fără a se analiza temeiul juridic al cererii de chemare în judecata, cauza juridică, instanţele nu s-au pronunţat asupra obiectului cererii de chemare în judecată în limitele în care reclamantul a formulat cererea sa.

1.2. Minus petita

Reclamantul a solicitat acordarea despăgubirilor (daunele compensatorii şi moratorii), în temeiul art. 72 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 (fost art. 67, ulterior art. 73), art. 1075 şi art. 1084 şi următoarele C. civ., conform titlului executoriu, anume sentinţa civilă nr. 329/PI din 21.04.1999, pronunţată de Tribunalul Timiş.

Deşi cererea având ca obiect daune moratorii a fost formulată în cauză, aceasta nu a fost soluţionată de instanţe.

Fără a observa conţinutul integral al cererii de chemare în judecată formulată In prezentul litigiu, la fel ca şi în cauza anterioară, soluţionata irevocabil prin sentinţa nr. 329/1998 pronunţată de Tribunalul Timiş şi decizia civilă nr. 562/2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atât în decizia civilă nr. 961 din 26 februarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizia civilă nr. 129/A/2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, dar şi în decizia nr. 2102 din 01.11.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constatat eronat că aceasta cerere nu a fost formulată cu ocazia judecăţii în fond.

Reclamanta! a arătat în cererea formulată ia data de 09.11.2004, pe rolul Tribunalului Argeş, că obligarea pârâtei la aceste despăgubiri este efectul încălcării de către pârâtă a dreptului de proprietate industrială, utilizării realizării tehnice şi nerespectării obligaţiei de a încheia contract cu acesta, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 1075, 1084 şi 1088 C. civ. este îndreptăţit la despăgubiri, reprezentând pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit, concret daunele moratorii - dobânda legală.

Deşi au constatat irevocabil aplicarea dispoziţiilor art. 1201 C. civ. cu privire ia principiul puterii de lucru judecat, referitor la criteriile juridice şi tehnico-economice de stabilire a despăgubirilor, neobservând ca reclamantul a solicitat aplicarea dispoziţiilor dreptului comun în materia daunelor moratorii - art. 1075, art. 1084 şi art. 1088 C. civ. - instanţele de recurs nu s-au pronunţat asupra acestei cereri şi nici asupra motivului de recurs.

În condiţiile în care precizarea unei sume cu ocazia formulării cererii de recurs s-a motivat că reprezintă o precizare a cuantumului obiectului acţiunii, care a fost admisă în parte, pentru a se justifica o compensare nelegală a cheltuielilor de judecată, este evident că cererea privind plata daunelor moratorii sub forma dobânzii legale, deşi a fost formulată cu ocazia investirii instanţei, printr-o greşeală evidentă materială şi ca efect al neobservaţii conţinutului cererii de chemare în judecată, instanţele nu au analizat-o.

Prin cele trei hotărâri atacate nu s-au acordat daunele interese solicitate legal şi nici cheltuielile de judecată şi, în consecinţă, s-a acordat mai puţin decât s-a cerut.

2. Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

După pronunţarea hotărârii a obţinut un înscris care nu a putut fi prezentat, mai presus de voinţa sa, respectiv Hotărârea C.E.C.C.A.R. nr. 6 din 18.01.2017, prin care i s-a admis plângerea şi s-a statuat că expertiza contabilă realizată de expert contabil B. nu a avut drept suport documente primare şi înregistrarea evenimentelor şi tranzacţiilor în contabilitate, aşa cum prevede Standardul profesional nr. 35.

În aceste condiţii, expertiza contabilă este nulă.

Expertiza efectuată în cauză a stat la baza pronunţării deciziei civile nr. 129/A/2016 a Curţii de Apel Bucureşti şi deciziei nr. 2102 din 01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au statuat cu privire la cuantumul despăgubirilor în mod nelegal şi eronat, stabilind că acestea sunt de 832.436,61, ce reprezintă jumătate din suma de 1.664.873,22, cât sunt economiile S.C. C. S.A. realizate din aplicarea soluţiei tehnice proprii din avizul din 22.10.1993, în perioada 01.01.1998-24.07.2004.

Astfel cum a arătat. în obiecţiunile formulate şi în motivele de recurs, expertiza contabilă efectuată de expert B. este lovită de nulitate, întrucât este în contradicţie cu întreg probatoriul dosarului, inclusiv cu actele emise de pârâta S.C. C. S.A., tar experta a concluzionat fără să aibă competenţă că soluţia tehnică ce îi aparţine nu s-a mai folosit după 01.01.1998.

Concluziile prezentate de expertă au reprezentat temeiul de fapt şi de drept al stabilirii despăgubirilor, care, cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, au statuat că realizarea tehnică a suferit modificări, deşi acest fapt a fost tranşat definitiv şi irevocabil prin decizia civilă nr. 2102 din 01.11.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că nu au intervenit niciun fel de modificări asupra realizării tehnice.

Actele care au stat la baza expertizei, respectiv situaţiile comparative unilaterale ale pârâtei S.C. C., adresa din 14.02.1998 a pârâtei S.C. C. şi adresa unilaterala a S.C. D. S.A. din 23.02.2015, referitor la preţul eleronului, fără ca acestea să fie însoţite de documente contabile, au stat la baza pronunţării hotărârilor judecătoreşti supuse revizuirii - detaliindu-se argumentele pentru care se contestă cele două adrese.

Având în vedere că soluţia tehnică ce îi aparţine nu a fost schimbată, nici eficienţa economică nu a fost modificată, iar modalitatea de calcul a despăgubirilor pentru perioada 01.01.1998-24.07.2004 de utilizare ilegală de către pârâtă se impune cu putere de lucru judecat, conform sentinţei civile nr. x/PI/1998 pronunţată Tribunalul Timiş.

3. Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Cele trei hotărâri pronunţate în cea de a doua procedură sunt potrivnice cu hotărârile nr. x/2004 a Înaltei Curţi şi nr. x/PI/1998 a Tribunalului Timiş, pronunţate în prima procedură.

În decizia de casare x/2013 instanţa stabileşte că nu se pot admite contestaţii privind realizarea tehnică ce îi aparţine sub aspectul ca aceasta a fost modificată prin avizul x/1993, întrucât acesta a fost cercetat şi statuat în sentinţa din 21.04.1998 (pag. 33), iar ulterior, contrazicându-se şi încălcând puterea de lucru judecat, a dispus cercetarea şi aplicarea consecinţelor avizelor din 1993, statuând irevocabil şi potrivnic sieşi să se verifice dacă a intervenit vreo modificare a realizării tehnice în baza avizului din 1997, adică din 26.09.1997, adică a avizelor din 1993 invocate, neobservând că menţiunile de pe prima pagină a avizului (pag 35).

S-a mai reţinut că dezlegările privind calitatea de autor al realizării tehnice în discuţie a reclamantului recurent, procentul în care se stabilesc drepturile acestuia, precum şi modul de determinare a bazei de calcul se impun cu putere de lucru judecat între părţi.

În decizia nr. 2102/2016 a Înaltei Curţi se statuează irevocabil că soluţiile din avizul x/1993 nu modifică realizarea tehnică ce aparţine reclamantului, iar modalitatea de calcul a despăgubirilor este cea data de sentinţa civilă din 21.04.1998 a Tribunalului Timiş, subliniindu-se şi că în stabilirea bazei de calcul a despăgubirilor trebuia să se aibă în vedere modalitatea de calcul a eficienţei economice (criteriile avute în vedere în stabilirea acesteia) abordată în litigiul în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. x/1998 a Tribunalului Timiş.

Prin sentinţa din 21.04.1998 a Tribunalului Timiş, irevocabilă, s-au stabilit cu putere de lucru judecat următoarele fapte şi împrejurări:

- realizarea tehnică este nouă şi utilă societăţii, aşa cum prevede alin. (1) al art. 67 (art. 72 ulterior art. 73) din Legea 64/1991;

- autorul realizării tehnice ca fiind reclamantul;

- apărarea (unică) de fond a pârâtei S.C. C. S.A. cu privire la modificarea soluţiei tehnice ce îi aparţine, prin micşorarea adâncimii de ambutisare cu 10 mm în zona eleronului conform x din 22.10.1993, a fost respinsă în mod irevocabil;

- economia pe autoturism la data de 01.03.1992 (data intrării în fabricaţie a realizării tehnice) este de 41,16 dolari SUA sau 83 51 ROL;

- pârâta S.C. C. S.A. a încălcat alin. (1) şi alin. (2) al art. 67 din Legea nr. 64/1991, respectiv nu a încheiat contractul şi a ignorat autorul, astfel încât, conform alin. (3) din acelaşi articol din lege, este obligată la despăgubiri;

- pârâta S.C. C. S.A, conform alin. (3) ai art. 67 din Legea nr. 64/1991 a fost obligată la plata despăgubirilor de 120,25 miliarde iei ROL (14,146 milioane dolari SUA la 21.04.1998) pentru perioada de utilizare fără contract, aferentă 01.03.1992-31.1.2.1997, cu un total de auto fabricate de 291.099 buc.

- despăgubirile au fost stabilite ca fiind formate din paguba suferită de 101.5 miliarde lei ROL (damnum emergens - 291.099 buc. x41 dolari SUA/buc - 11.935.059 dolari SUA, 11.935.059 S xS500 lei/dolari SUA=101.448.001.500 lei ROL) şi beneficiul de care a fost lipsit (lucrum cessans, conform art. 1075 C. civ. coroborat cu art. 1084 C. civ.) şi de 18,5 miliarde lei ROL corespondentă dobânzii legale de 6%/an, cu capitalizare aplicată economiilor lunare stabilite în dolari USD;

- modalitatea de calcul a fost statuată irevocabil ca fiind actualizarea economiilor lunare stabilite în dolari USD (produsul dintre numărul capote fabricate lunar şi economia de 41,16 dolari SUA/buc) cu dobânda legala la devize convertibile de 6%an cu capitalizare şi transformare ia data pronunţării în moneda naţională;

- obligaţia de plată a fost stabilită în moneda naţionala lei ROL.

Prin decizia nr. 129A/24.02.2016 pronunţată în rejudecare de Curtea de Apel Bucureşti, deciziile din 26.02.2013 şi din 01.11.2016 pronunţate de Înalta Curte s-au stabilit următoarele fapte şi împrejurări, instanţa având la baza expertiza tehnică E. şi expertiza contabilă B:

- autorul realizării tehnice în perioada 01.01.1998-24.07.2004 este pârâta S.C. C. S.A, care prin avizul x/1997 a îmbunătăţit şi perfecţionat realizarea tehnică ce a aparţinut lui A.;

- dacă după 01.01.1998 s-ar fi folosit soluţia lui A., pârâta ar fi avut pierderi de 86.913,42 euro;

- după 01.01.1998 soluţia lui A. nu s-a mai folosit în forma iniţială, ci îmbunătăţită prin soluţia din avizul x/1997;

- soluţia pârâtei din avizul de modificare din 22.10.1993, avizată în producţia de serie prin avizul S din 26.09.1997, prin care se reduce adâncimea de ambutisare cu 10 mm, a determinat eficienţa economică care a redus cheltuielile de producţie şi a scăzut rebuturile;

- preţul eleronului în perioada 01.01.1998-24.07.2004 este de 7 euro/buc în 1998, 5,67 euro/buc în 1999,5 euro/buc în 2000, 4 euro/buc în 2001, 4,1 euro/buc în 2002, 4,1 euro/buc 2003 şi 4,45 euro/buc în 2004, după actul unilateral din 23.02.2015, nesusţinut de documente contabile primare ai S.C. D. S.A. Piteşti, act fals în înscrisuri sub semnătura privată;

- preţul eleronului a scăzut datorită scăderii spumei poliuretanice şi pieţei de desfacere;

- modul de stabilire a drepturilor băneşti este diferenţa în costuri între soluţia lui A. şi soluţia F. din avizul x/1993;

- valoarea economiei aduse de soluţia pârâtei din avizul de modificare x/1993 este conform expertizei contabile B. E de 1.664.873,22 euro, iar 50% din acesta este de 832.436,61 euro;

- procentul cuvenit autorului realizării tehnice este de 50% din eficienta economica şi a fost stabilit prin decizia de casare x/2013;

- dobânda legală nu se acordă întrucât a fost respinsa prin decizia de casare 961/2013 a Înaltei Curţi, pe motiv ca nu a fost solicitată prin cererea de chemare în judecata, ci tardiv.

Comparând statuările irevocabile, se disting statuările potrivnice din a doua procedură, care au încălcat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, după cum urmează:

- temeiul legal al acordării despăgubirilor - în primul ciclu procesual i s-au acordat despăgubiri conform art. 67 alin. (3) [art. 72 şi ulterior art. 73] din Legea nr. 64/1991, iar în ciclul actual i s-au acordat în temeiul art. 72 alin. (1) [fost art. 67 ulterior art. 73] din Legea nr. 64/1991.

Deşi instanţele au reţinut aparent corect temeiul juridic al acţiunii, respectiv art. 72 alin. (3) [art. 67 ulterior 73] din Legea nr. 64/1991, în realitate nu i-au dat eficienţă juridică, argumentând soluţiile date, prin raportare la hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior în cauză asupra cererii privind obligaţia pârâtei de a încheia contract, având ca temei juridic dispoziţiile art. 72 alin. (1).

- calitatea de autor - în primul ciclu procesual a fost considerat autor, iar în actualul autor al realizării a fost considerată pârâta care, a fost obligată, fără să se indice cui, să plătească despăgubiri de 832.436,71 euro.

În decizia civilă nr. 129/A din 24,02. 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a reţinut că "avizul x/1997 (fost x/1993 şi y/1993) a intervenit asupra soluţiei propusă de reclamant prin modificarea cotelor de ambutisare pentru eleron, având ca efect reducerea costurilor de producţie şi a rebuturilor la realizarea tablei pentru capotă spate a autoturismului F.".

În decizia 2102/2016 se statuează contrar, că soluţiile din avizele x/1993 şi y/1993 nu modifică realizarea tehnică a reclamantului şi implicit încălcarea puterii de lucru judecat a cercetării acestora.

Dacă anumite adăugiri sau corectări ale elementelor principale au avut loc anterior anului 1998 şi nu ulterior, chiar înainte de emiterea avizului x/1997, era necesar ca, în rejudecare, instanţa să analizeze în ce măsură acestea reprezintă modificări ale soluţiei tehnice care să-i schimbe caracterul de noutate, recunoscut în primul litigiu, în aplicarea art. 72 alin. (1) din Legea nr. 64/1991.

Întrucât nu a fost înlăturat caracterul de noutate al realizării tehnice, evident că nu se poate discuta despre modificări de natură a influenţa modul de calcul al eficienţei economice, situaţie confirmată cu raportul de control nr. 1080 din 17.05.1996 al capotelor realizate, conform avizului x/1993, prin care s-a arătat anul când modificarea a fost finalizată, respectiv 17.05.1996 (acesta fiind momentul în care capota spate, conform avizului x/1993 a fost folosită în fabricaţie şi nu ulterior datei de 1.01.1998).

- economia pe autoturism - în primul ciclu procesual economia a fost statuată la 41 dolari SUA/auto, iar în actualul ciclu procesual economia a fost statuată de la 7 euro/auto în 1998, la 4 euro/auto în 2004.

- modalitatea de calcul a despăgubirilor - în primul ciclu procesual modalitatea de calcul a despăgubirilor a fost stabilită ca fiind actualizarea economiilor lunare stabilite în dolari USD (produsul dintre numărul capote fabricate lunar şi economia de 41,16 dolari SUA/buc) cu dobânda legală la devize convertibile de 6%/an cu capitalizare şi transformare la data pronunţării în moneda naţională, iar în actualul ca fiind 50% din diferenţa de costuri dintre soluţia F. şi soluţia A., cu toate că instanţa supremă a statuat irevocabil că realizarea tehnică nu a fost modificată, iar soluţia F. nu există.

- criteriul de determinare a despăgubirilor, reprezentând procentul lunar de 50 % din valoarea eficienţei economice. Acesta nu reprezintă în fapt şi în drept elementul de fundament al acordării despăgubirilor către reclamant pe tărâmul dispoziţiilor art. 72 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, astfel cum s-a reţinut în hotărârile atacate, acesta fiind stabilit în considerarea executării obligaţiei de a încheia contract pe tărâmul dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, ce nu a format obiectul celui de-al doilea litigiu.

- daunele interese - în primul ciclu procesual i s-au acordat daune interese conform art. 1075 şi 1084 C. civ., iar în actualul ciclu au fost respinse pe motiv greşit că le-a cerut tardiv.

Prin Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a statuat că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impunând şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucram cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

Articolul 72 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 arată că încălcarea prevederilor alin. (1) şi (2) atrage obligaţia unităţii de a plăti despăgubiri autorului potrivit dreptului comun, despăgubirile determinându-se în funcţie de rezultatele economice obţinute de unitate, iar dreptul comun în materia despăgubirilor este reprezentat de dispoziţiile art. 1075 şi art. 1084 C. civ., în raport de care, astfel cum s-a statuat cu putere de lucru judecat în cauza anterioară şi în Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, cuprind pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit.

- calificarea răspunderii - în prima procedură pârâtei i s-a reţinut o răspundere civilă delictuală cu despăgubire integrală, iar în actuala o răspundere contractuală, fiind obligată la despăgubiri de 50% din eficienţa economică.

Cum temeiul juridic al celor două cereri de chemare în judecată formulate de către reclamant este identic, art. 67 alin. (1), alin. (2) şi (3) [art. 72, ulterior 73] din Legea nr. 64/1991 (în prima cerere dedusă judecăţii), art. 72 alin. (3) [fost art. 67, ulterior art. 73] din aceeaşi lege republicată (în cea de-a doua cerere dedusă judecăţii) şi art. 1075 şi art. 1084 C. civ., pronunţarea hotărârilor din cel de-al doilea litigiu cu înlăturarea efectelor principiului puterii de lucru judecat din primul litigiu, cu privire la aceeaşi cauză, acelaşi temei juridic şi acelaşi act (realizarea tehnică proprietatea reclamantului revizuent), a încălcat dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului privind respectarea procedurii echitabile şi principiul securităţii raporturilor juridice.

Prin decizia nr. 648 din 4.04.2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a decis următoarele:

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 70/2004, astfel cum a fost modificată şi completată.

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 şi 7 C. proc. civ., formulată împotriva deciziei nr. 961 din data de 26 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., formulată împotriva deciziei nr. 961 din data de 26 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ., formulată împotriva deciziei nr. 2102 din 1 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată împotriva deciziei nr. 2102 din 1 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, şi nr. 129/A din data de 24 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 129/A din data de 24 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 20.07.2017 sub nr. x/2016.

Prin decizia nr. 1177A din 15 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a constatat că instanţa nu este învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a deciziei nr. 129/A din 24.02.2016 întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a admis excepţia tardivităţii şi a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire a deciziei nr. 129A/24.02.2016 întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. a respins excepţia de tardivitate a cererii de revizuire a deciziei nr. 129A/24.02.2016 întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. a admis excepţia de inadmisibilitate şi, în consecinţă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 129/A din 24.02.2016 întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În considerentele hotărârii Curtea de Apel Bucureşti a reţinut prioritar, cu privire ta solicitarea revizuentului de a se reţine că instanţa este investită şi cu cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., că aceasta nu poate fi primită.

Astfel, prin decizia nr. 648 din 4.04.2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată împotriva deciziei nr. 2102 din 1 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă şi nr. 129/A din data de 24 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 129/A din data de 24 februarie

2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Prin urmare, cererea, de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată împotriva deciziei civile nr. 129/A din 24.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a declinat în favoarea prezentei instanţe doar cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 129/A din 24.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, curtea de apel a constatat că nu este învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 129/A din 24.02.2016 întemeiată pe dispoz. art. 322 pct. 7 C. proc. civ., conform deciziei nr. 648 din 4.04.2017 a I.C.C.J.

Cu privire la excepţia de tardivitate a cererii de revizuire, curtea de apel a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia tardivităţii declarării cererii de revizuire, excepţie pe care a. apreciat-o ca fiind întemeiată cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 342 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de 1 lună, care se va calcula de la comunicarea hotărârii definitive.

Decizia civilă nr. 129A/24.02.2016 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ce face obiectul cererii de revizuire de faţă, a fost comunicată revizuentului A. la data de 02.06.2016. după cum reiese din dovada de comunicare aflată din dosarul nr. x/2006, vol. IV.

Aplicând regula de calcul stabilită de art. 101 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căreia termenele statornicite pe luni se sfârşesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare, rezultă că declaraţia de revizuire putea fi depusă până cel mai târziu la data de 02.07.2016, inclusiv.

Revizuentul-reclamant A. a depus cererea de revizuire a deciziei civile nr. 2102 din 01.11.2016 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 29.11.2016, iar precizarea prin care arăta că solicită şi revizuirea deciziei civile nr. 129/A din 24.02.2016 a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 07.12.2016, cu depăşirea termenului de 1 lună de la comunicarea hotărârii vizate de cererea de revizuire.

Cu privire ia excepţia tardivităţii, revizuentul s-a apărat, arătând că termenul de revizuire a fost întrerupt conform art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, până la data de 01.11.2016, când s-a pronunţat în recurs decizia civilă nr. 2102/2016 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile, astfel încât formularea cererii de revizuire la data de 29.11.2016 este înăuntrul termenului prevăzut de art. 324 pct. 1 C. proc. civ.

Curtea de apel a constatat că nu este întemeiată această apărare, având în vedere că decizia nr. 129/A/2016 este o hotărâre rămasă definitivă în instanţa de apel în înţelesul art. 377 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., iar legea leagă începutul termenului de declarare a căii extraordinare de atac de momentul comunicării hotărârii definitive, iar nu de cel al pronunţării deciziei din recurs (cum susţine revizuentul), deoarece motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. vizează dispozitivul hotărârii din apel astfel că acest motiv de revizuire este cunoscut părţii de la momentul comunicării respectivei hotărâri judecătoreşti.

Prin dispoziţiile art. 324 C. proc. civ. legiuitorul a stabilit că termenul de revizuire (de 1 lună) începe să curgă în mod diferit, în raport de cauza cererii de revizuire: de la comunicarea deciziei definitive - în cazurile de revizuire de la pct. 1, 2; de la pronunţarea ultimei hotărâri în cazul de revizuire de la pct. 7; de la cel din urmă act de executare în cazul de revizuire prevăzut de pct. 3, ş.a.m.d.

Pentru cazul de revizuire reglementat la pct. 2 al art. 322 C. proc. civ. - invocat în cauza de faţă de revizuentul A. - legiuitorul a considerat că partea interesată cunoaşte existenţa cazului de revizuire de la momentul comunicării hotărârii întrucât vizează inadvertenţele dintre ceea ce partea a cerut şi ceea ce instanţa a hotărât prin dispozitivul hotărârii,

Invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 teza I C. proc. civ., revizuentul a susţinut că instanţa de apel s-a pronunţai ultra petita - admiţând în parte acţiunea pe un alt temei juridic şi în alte limite procesuale faţă de cele cu care reclamantul a investit instanţa - şi că instanţa de apel s-a pronunţat minus petita - în sensul că nu a analizat cererea privind daunele moratorii deşi au fost solicitate de reclamant în mod expres prin acţiune.

Or, incidenţa acestui caz de revizuire putea fi cunoscută de revizuentul-reclamant A. încă de la momentul comunicării deciziei civile nr. 129/A din 24.02.2016, prin care instanţa de apel a arătat motivele de fapt şi de drept pentru care "a admis apelurile formulate de toate părţile; a schimbat, în parte, sentinţa, în sensul că a respins excepţia prescripţiei extinctive ca neîntemeiată şi a admis, în parte, acţiunea; a obligat pârâta S.C. C. S.A. la plata sumei de 832.436,61 euro în echivalent în la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru perioada 01.01.1998 - 21.07.2004, urmând ca A.A.A.S. să plătească suma menţionată către S.C. C. S.A, conform art. 6 din O.U.G. nr. 70/2004 şi a compensat cheltuielile de judecată".

S-a arătat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora "prescripţia se întrerupe: b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent", deoarece recursul şi revizuirea sunt căi de atac distincte, cu un regim juridic specific, cu termene de declarare reglementate expres de legiuitor, astfel că nu se poate considera că introducerea în termen a căii de atac a recursului a condus la întreruperea termenului de declarare a cererii de revizuire.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., curtea de apel a admis excepţia tardivităţii şi, în consecinţă, a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire a deciziei nr. 129/A din 24.02.2016 întemeiată pe dispoz. art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii declarării cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., curtea de apel a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 342 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., termenul de revizuire de 1 lună se calculează din ziua când s-au descoperit înscrisurile ce se invocă.

În susţinerea acestui caz de revizuire, revizuentul a invocat Hotărârea nr. 6 din 18.01.2017 emisă de Comisia de disciplină CECCAR.

Cererea de revizuire fiind înregistrată la data de 07.12.2016, anterior emiterii înscrisului invocat (şi, implicit, anterior luării la cunoştinţă de către revizuent a conţinutului înscrisului), nu se pune problema tardivităţii acesteia.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., curtea de apel a respins excepţia tardivităţii cererii de revizuire a deciziei nr. 129/A din 24.02.2016, întemeiată pe dispoz. art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., excepţie pusă în discuţia contradictorie a părţilor, curtea de apel a apreciat-o ca fiind întemeiată, pentru următoarele motive:

În susţinerea cazului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuentul a arătat că după pronunţarea deciziei nr. 2102 din 1.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, CECCAR a soluţionat plângerea sa împotriva expertului B. şi a statuat că "expertiza contabilă realizată de expert contabil B. nu a avut drept suport documente primare şi înregistrarea evenimentelor şi tranzacţiilor în contabilitate aşa cum prevede Standardul Profesional nr. 35".

Potrivit textului art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Prin urmare, din interpretarea acestui text legai instanţa reţine că, pentru admiterea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 ipoteza întâia C. proc. civ., trebuie a fi îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

1. revizuentul să invoce un înscris;

2. înscrisul să fi existat ia data pronunţării hotărârii; însă să fi fost descoperit după pronunţarea hotărârii;

3. înscrisul să fie doveditor, adică să fie probant prin el însuşi;

4. partea care invocă înscrisul trebuie să facă dovada împiedicării de a-l fi prezentat în judecata încheiată prin hotărârea atacată, fie că înscrisul a fost reţinut voluntar sau involuntar de partea potrivnică, fie că a existat o împrejurare mai presus de voinţa sa care a împiedicat-o să-l administreze în procesul finalizat prin hotărârea irevocabilă;

5. înscrisul să fie determinant.

Condiţiile legale fiind cumulative, neîndeplinirea uneia este suficientă pentru a se constata inadmisibilitatea cazului de revizuire,

Astfel, curtea de apel a constatat că nu este îndeplinită condiţia ca înscrisul să fi existat ia data pronunţării hotărârii, fiind vorba de un înscris ce a fost emis de CECCAR ulterior pronunţării deciziei a cărei revizuire se solicită.

Drept consecinţă, curtea de apei a apreciat că nu este îndeplinită nici condiţia ca revizuentul sa fi făcut dovada că înscrisul respectiv a fost reţinut de partea potrivnică sau a împrejurării mai presus de voinţa sa care a împiedicat-o să înfăţişeze instanţei înscrisul respectiv - atât timp cât înscrisul invocat în susţinerea cererii de revizuire a fost emis în data de 18.01.2017, după data pronunţării deciziei civile nr. 129/A din 24.02.2016.

Curtea de apel a constatat că revizuentul nu a susţinut (şi nici dovedit) existenţa unor împrejurări obiective, mai presus de voinţa părţii, care să o fi împiedicat să facă demersurile necesare pentru a prezenta aceste înscrisuri în cadrul judecăţii litigiului, împrejurare care să aibă caracteristicile forţei majore.

Or, aşa cum a arătat instanţa supremă într-o decizie de speţă (decizia civilă nr. 1419 din 03.03.2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. x/2008) "raţiunea reglementării motivului de revizuire prev. de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu este aceea de a da părţilor posibilitatea să valorifice mijloace de probă lăsate neadministrate din culpa lor, ci de a asigura retractarea unor hotărâri întemeiate pe mijloace de probă insuficiente şi denaturând realitatea, datorită unor împrejurări mai presus de voinţa părţilor. Altminteri, ar însemna să se pună în discuţie hotărâri irevocabile intrate în puterea lucrului judecat şi să se aducă astfel atingere drepturilor câştigate ale părţilor, confirmate jurisdicţional şi stabilităţii circuitului juridic".

De aceea, curtea de apel a apreciat că cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primită, deoarece, în caz contrar, s-ar aduce atingere principiului securităţii juridice, care stabileşte că nicio parte nu este îndreptăţită să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive, şi mai ales nu în scopul de a obţine o rejudecare şi o nouă analiză a cauzei, pentru simplul motiv că ar avea o opinie diferită cu privire la stabilirea situaţiei de fapt decât instanţa anterioară. Aşa cum a statuat în repetate rânduri instanţa de contencios european a drepturilor omului, puterea de control a instanţelor trebuie exercitată pentru a corecta erorile şi greşelile justiţiei, iar nu pentru a se efectua o nouă analiză a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista două opinii diferite asupra cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O excepţie de la această regulă se admite numai atunci când este justificată de circumstanţe riguroase şi de substanţă. Curtea are în vedere cauza Ryabykh c. Rusiei, (cererea nr. 52854/99, par. 52, CEDO 2003-IX), cauza Androne c\ României (cererea nr. 54.062/00, hotărârea din 22.12.2004, definitivă la 06.06.2005, publicată în M. Of. nr. 875 din 29.09.2005), cauza Stanca Popescu c. României (cererea nr. 8727/03, hotărârea din 7.07.2009) şi Bărcănescu c României (cererea nr. 75.261/2001, hotărârea din 12.10.2006).

În consecinţă, constatând că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. - care reglementează ipoteze expres şi limitativ prevăzute de lege pentru retractarea unei hotărâri judecătoreşti în cadrul acestei căi extraordinare de atac, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ., curtea de apel a respins cererea de revizuire întemeiată pe aceste dispoziţii legale, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. arătând următoarele:

A. Referitor la admiterea excepţiei tardivităţii cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa de apei, prin motive contradictorii, interpretând greşit actul dedus judecaţii, a încălcat şi aplicat greşit legea, astfel încât sunt aplicabile prevederile art. 304 pct. 1, 8 si 9 C. proc. civ.

Instanţa de apel a dispus nelegal şi în mod eronat admiterea excepţiei tardivităţii şi respingerea, ca tardiv formulată, a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 129/A din 24.02.2016 pentru cazul întemeiat pe dispoziţiile la art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Se arată că Decretul 167/1958 derogă de la norma de drept comun, în sensul că reglementează întreruperea cursului prescripţiei extinctive, iar prevederile acestuia primează faţă de norma generala.

Astfel, termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire a fost întrerupt, conform art. 16 lit. b) din Decretul 167/1958, de cererea de recurs formulata împotriva deciziei nr. 129 din 24.02.2016, până la data de 01.11.2016, când s-a pronunţat în recurs decizia nr. 2102/2016, hotărâre prin care s-au respins recursurile.

Conform art. 17 din Decretul 167/1958, întreruperea cursului prescripţiei şterge prescripţia începută înainte de la data de 24.02.2016, data pronunţării deciziei nr. 129/A a Curţii de Apel Bucureşti, jar de la data de 01.11.2016, data pronunţării deciziei civile nr. 2102/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începe să curgă un nou termen de o lună pentru cererea de revizuire împotriva deciziei nr. 129/A a Curţii de Apel Bucureşti.

Având în vedere că cererea de revizuire împotriva deciziei nr. 129/A a Curţii de Apel Bucureşti a fost formulată la 29.11.2016 (mai puţin de o lună de la pronunţarea deciziei nr. 2102 din 01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) recurentul solicită admiterea recursului şi respingerea excepţiei tardivităţii (excepţie de ordine publica), ea neîntemeiată.

Totodată, potrivit principiului "electa una via non datur recursus ad alteram", arată că de vreme ce avea acces, potrivit legii, la calea de atac a recursului, este absurd a se pretinde că trebuia formulată o cerere de revizuire concomitent cu recursul.

Art. 304 pct. 6 C. proc. civ. reglementează motivul de recurs potrivit căruia instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut; în economia titlului V Căile extraordinare de atac din C. proc. civ., calea de atac a recursului este prevăzuta prima (cap 1), înaintea contestaţiei in anulare si revizuirii (cap 1/1 si cap II), ceea ce denotă intenţia clara a legiuitorului cu privire la ordinea exercitării acestor căi de atac.

Recurentul face referire şi la prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru obligativitatea tranşării pe fond a cauzei, în sensul că nu sunt permise excepţii procedurale care împiedica judecarea fondului cauzei (ex. Basco vs. România - nr. 9293/03 din 04.11.2008, Visan vs. România - nr. 15741/03 din 24.04.2008, Amuraritei vs. România - nr. x/2008, Federation Naţionale de Familles vs. Franţa - nr. 63026/00 din 14.02.2006, etc.).

B. Referitor la admiterea excepţiei de inadmisibilitate a caracterului de înscris nou a hotărârii CECCAR Bucureşti nr. 6 din 18.01.2017, Curtea de Apel Bucureşti, prin motive contradictorii, interpretând greşit actul dedus judecaţii a încălcat si aplicat greşit legea, astfel încât sunt aplicabile prevederile art. 304 pct. 7, 8 si 9 C. proc. civ.

Recurentul arată că instanţa a admis nelegal excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5, motivându-şi soluţia pe împrejurarea că nu este îndeplinită condiţia ca înscrisul să fi existat la data pronunţării hotărârii, fiind vorba de un înscris ce a fost emis de CECCAR ulterior pronunţării deciziei a cărei revizuire se solicită.

Se învederează că un asemenea înscris cu dată ulterioară pronunţării, conform jurisprudenţei instanţei supreme, poate fi primit ca înscris nou, conform art. 322 pct. 5 C. proc. civ., dacă se refera la situaţii atestate de alte înscrisuri preexistente, respectiv înscrisuri doveditoare în cauză, înainte de darea hotărârii, care să ateste în mod independent concluziile înscrisului nou.

Recurentul susţine că în cauza de faţă există înscrisuri care atestă independent făptui că expertiza contabila B. nu este fundamentată pe niciun document contabil şi anume: expertiza contabilă anterior menţionată, din6 care la o simplă analiză reiese acest fapt, obiecţiunile recurentului la expertiză, încheierile de şedinţă prin care au fost admise obiecţiunile şi s-a dispus ca expertul să răspundă concret la obiecţiuni, adică să prezinte documentele care au fundamentat lucrarea, răspunsurile expertului la obiecţiuni în care expertul nu răspunde, practic, acestei obiecţiuni.

Înscrisul nou nu a putut fi înfăţişat la judecata pe fond a cauzei din cauza unor împrejurări mai presus de voinţa recurentului - anume procedura administrativă finalizată prin hotărârea nr. 6 din 18.01.2017 a CECCAR- Bucureşti, dar cu toate acestea înscrisul îndeplineşte condiţia referitoare la existenta faptelor, actelor si datelor referitoare la raporturile juridice dintre părţi din perioada procedurii judiciare aflate pe roiul instanţei, anterior pronunţării deciziei nr. 129/A din 24.02.2016, pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, care a statuat cu privire la cuantumul despăgubirilor în mod nelegal.

Prin Hotărârea nr. 6 din 18.01.2017 data de CECAR Bucureşti s-a stabilit că expertiza contabila nu a avut drept suport documente primare şi nici înregistrarea evenimentelor si tranzacţiilor în contabilitate; concluziile expertului contabil nu au fost fundamentate numai pe documente care atesta evenimente si tranzacţii ce fac sau trebuie să facă obiectul recunoaşterilor evaluărilor, clasificărilor si prezentărilor contabile.

Actele care au stat ia baza expertizei, respectiv situaţiile comparative unilaterale ale pârâtei S.C. C., adresa din 14.02.1998 a pârâtei S.C. C. şi adresa unilaterala a S.C. D. S.A. din 23.02.2015, referitor la preţul eleronului, rară ca acestea să fie însoţite de documente contabile, au stat la baza pronunţării hotărârilor judecătoreşti supuse revizuirii - detaliindu-se argumentele pentru care se contestă cele două adrese.

Având în vedere că soluţia tehnică ce îi aparţine nu a fost schimbată, nici eficienţa economică nu a fost modificată, modalitatea de calcul a despăgubirilor pentru perioada 01.01.1998-24.07.2004 de utilizare ilegală de către pârâtă se impunea cu putere de lucru judecat, conform sentinţei civile nr. x/1998 pronunţată Tribunalul Timiş.

Recurentul se referă ia considerentele deciziilor nr. 2102/2016 şi 648/2017 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi învederează că hotărârea nr. 6 din 18.01.2017 a CECCAR. este un act nou care arată ca expertiza contabilă B. nu are documente contabile justificative, iar aceasta a fundamentat decizia nr. 2102/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie si decizia nr. 129/A/2016 a Curţi de Apel Bucureşti, prin care s-a comis o gravă eroare judiciară pe care instanţele de revizuire trebuie să o îndrepte.

C. Referitor ia nesoluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. se arată că instanţa, prin motive contradictorii, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a încălcat şi aplicat greşit legea, statuând nelegal ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 648 din 04.04.2017, nu a învestit instanţa curţii de apel sa se pronunţe pe acest motiv de revizuire, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 si 9 C. proc. civ.

Recurentul învederează că prin decizia civila nr. 2102/01.11.2017 (pag. 33 şi urm.) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat irevocabil că decizia 129/24.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti a încălcat puterea de lucru judecat a deciziei nr. 961/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, făcând referire la prevederile art. 315 C. proc. civ. şi redând o parte din considerentele deciziei nr. 2102 din 01.11.2017.

Se arată că modalitatea de calcul avută în vedere în titlul executoriu - sentinţa nr. x/1998 a Tribunalului Timiş a fost următoarea:

- despăgubirile au fost stabilite (sent. x/1998 a Trib. Timiş) ca fiind formate din paguba ce a suferit-o, de 101.5 miliarde iei ROL (damnum emergens) 293.099 bucx41 dolari SUA/buc =11.935.059 dolari SUA, 11.935.059 dolari SUAx8500 RON/dolari SUA=101.448.001,500 Iei ROL) şi beneficiul de care a fost lipsit (lucrum cessans, conform art. 1075 coroborat cu art. 1084 C. civ.) de 18,5 miliarde Iei ROL corespondenta dobânzii legale de 6%/an cu capitalizare aplicată economiilor lunare stabilite an dolari USD calculate ca fiind produsul dintre numărul capote fabricate lunar şi economia de 41,16 dolari SUA/buc iar

- modalitatea de calcul a fost statuată irevocabil ca fiind actualizarea economiilor lunare stabilite în dolari USD (produsul dintre numărul capote fabricate lunar si economia de 41,16 dolari SUA/buc) cu dobânda legala la devize convertibile de 6%/an cu capitalizare şi transformare la data pronunţării în moneda naţionala,

Recurentul susţine că interpretând greşit actul juridic, prin încălcarea şi aplicarea greşită a legi, în decizia nr. 2102/2016 s-a statuat în mod contradictoriu/potrivnic - printr-un fals intelectual veritabil, că "această constatare nu poate duce la modificarea deciziei întrucât s-ar produce o situaţie mai grea reclamantului în propriul recurs, cu încălcarea art. 296 C. proc. civ. Astfel, daca s-ar calcula despăgubirile ca fiind 50% din valoarea eleronului înmulţită cu numărul de maşini produse, elemente aferente perioadei pentru care se solicită despăgubiri, conform datelor aflate la filele 896 (valoarea eleronului) şi 956 (numărul de maşini), din volumul 1.V al dosarului curţii de apel, s-ar ajunge la suma de 659.619,51 euro, care ar fi mal mică decât suma acordată prin decizia atacată, de 832.436,61 euro".

Se arată că acest raţionament este nelegal, contradictoriu/potrivnic cu întreg probatoriul dosarului, inclusiv cu actele emanate de la pârâte.

Decizia nr. 2102/2016 statuează irevocabil asupra încălcării puterii de lucru judecat prin decizia nr. 129/A din 24.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, faţă de decizia nr. 961/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (conexă cu titlul executoriu nr. x/1998). Prin urmare decizia 129/A din 24.02.2016 este potrivnică deciziei nr. 961/2013, situaţie care se încadrează în prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Statuarea acestei împrejurări de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se arată că instituie în sarcina instanţei de revizuire - fond, obligaţia de a pune în discuţie din oficiu şi de a rezolva această excepţie, tară a fi necesară o învestire expresă în acest sens, excepţia fiind una de ordine publică (art. 105 si urm. C. proc. civ.).

Recurentul mai susţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 2102/2016, statuează irevocabil în sensul că:

1 Decizia nr. 129/2016 a Curţii de Apel Bucureşti a încălcat puterea de lucru judecat şi a cercetat şi concluzionat pe faptele si împrejurările generate de avizele din 1993x/1993 si 15132/1993, lansate în producţia de serie cu avizul nr. x/1997, şi a dispus efectuarea expertizelor tehnice si contabile având drept obiective cercetarea aceloraşi avize. Avizele, conform deciziei de casare 961/2013 nu mai puteau fi cercetate, decât cu încălcarea puterii de lucru judecat, ceea ce s-a şi întâmplat, de fapt.

2 Decizia nr. 129/2016 a Curţii de Apel Bucureşti a încălcat puterea de lucru judecat, fundamentându-şi concluziile pe faptele si împrejurările generate de avizele din x/1993 si y/1993, lansate în producţia de serie cu avizul x/1997.Idem pct. l., privind necercetarea avizelor.

3 Decizia nr. 129/2016 a Curţii de Apel Bucureşti a încălcat puterea de lucru judecat, fundamentându-şi concluziile pe expertiza contabilă B. CL. si expertiza tehnica E., expertize bazate la rândul lor, cu încălcarea puterii de lucru judecat, pe faptele si împrejurările generate de avizele din x/1993 şi y/1993 lansate în producţia de serie cu avizul x/1997. Idem pct. 1 şi 2, privind necercetarea avizelor.

4 Decizia nr. 129/2016 a Curţii de Apel Bucureşti a încălcat puterea de lucru judecat în privinţa stabilirii eficientei economice si modalităţii de calcul a despăgubirilor, fundamentându-şi concluziile pe expertiza contabilă B. şi pe adresa din 23.02.2015, act unilateral al S.C. D. S.A., referitor la preţul eleronului de 4-7 euro ptr. perioada 1998-2004, iar nu pe dispoziţiile deciziei civile nr. 961/2013, care impunea cu putere de lucru judecat: "conform deciziei de casare (961/2013 n.n), în stabilirea bazei de calcul a despăgubirilor trebuia să se aibă în vedere modalitatea de calcul a eficientei economice (criteriile avute în vedere în stabilirea acesteia) abordată în litigiul în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 329/1998 a Tribunalului Timiş".

Se susţine că excepţia încălcării puterii de lucru judecat (efectele pozitive ale puterii de lucru judecat, conferite de titlul executoriu - sentinţa nr. x/1998 a Tribunalului Timiş) este norma imperativă de ordine publică care trebuia pusă în discuţie din oficiu de către instanţele de judecată (art. 108, art. 137, art. 163 C. proc. civ.), întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, prin decizia nr. 2102/2016, ca decizia 129/A/2016 a Curţii de Apel Bucureşti a încălcat norma imperativa de ordine publică privind încălcarea puterii de lucru judecat, recurentul arată că instanţa de revizuire trebuia să se sesizeze din oficiu şi să aplice dispoziţiile legale ce vizează anularea tuturor actelor de procedură realizate sub acest incident, potrivit art. 105 şi următoarele C. proc. civ., iar nu să constate că nu ar fi fost învestită cu soluţionarea cererii de revizuire întemeiata pe disp. art. 322 pct. 7 C. proc. civ., legea obligând instanţa să pună în discuţie şi să soluţioneze aspectele de ordine publica ce pun în pericol securitatea raporturilor juridice.

În concluzie, se arată că încălcarea puterii de lucru judecat confirmată irevocabil prin decizia 2102/2016, fiind o excepţie de ordine publică, instanţa de revizuire - Curtea de Apel Bucureşti trebuia sa pună în discuţie din oficiu şi să soluţioneze aceasta excepţie, fără a fi necesară o dispoziţie în acest sens a instanţei superioare.

Intimatele A.A.A.S. şi C. S.A. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.

La data de 21 mai 2018 recurentul a depus o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru a răspunde la următoarele întrebări preliminare:

1. Este compatibil cu dreptul comunitar ca statul român să poată în mod legal şi constituţional sa reglementeze instituţia juridica a incompatibilităţii judecătorilor într-un mod care să permită acestora sa se pronunţe în mai multe faze procesuale în care sunt aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauza, respectiv: apel, primul recurs şi ai doilea recurs ?

2. Dreptul comunitar, precum şi principiile efectivităţii si echivalenţei se opun unei (unor) reglementari naţionale care:

2.1.permit instanţelor de judecată să nu ţină cont de considerentele unor hotărâri judecătoreşti anterioare, ci numai de dispozitivul acestora pentru a admite excepţia puterii de lucru judecat ?

2.2. permit instanţelor să nu analizeze excepţia puterii de lucru judecat într-o cale extraordinară de atac de retractare, cum ar fi revizuirea şi, prin urmare, să refuze a constata nulitatea actelor de procedură şi a hotărârilor judecătoreşti care încalcă puterea de lucru judecat ?

3. Este compatibil cu dreptul comunitar ca o dispoziţie din dreptul naţional, respectiv art. 324 alin. (1), pct. 1) din C. proc. civ. de la 1865, să prevadă sancţiunea tardivităţii cererii de revizuire în condiţiile în care:

3.1. s-a formulat recurs împotriva unei decizii civile şi după pronunţarea în recurs s-a formulat cerere de revizuire ?

3.2. nu se ia în considerare de către instanţe faptul că s-a întrerupt curgerea termenului atâta vreme cat s-a formulat recurs şi trebuia văzută decizia din recurs ?

3.3. nu se ia m considerare faptul ca recurentul se judecă în contradictoriu cu S.C. C. S.A. şi cu Statul Roman de 26 ani şi, în niciun caz, nu i se poate imputa că a fost pasiv sau lipsit de diligentă în desfăşurarea proceselor;

3.4. nu este nicidecum firesc şi legal sa i se impute recurentului, care se judecă de 26 ani pentru a i se recunoaşte nişte drepturi, o culpă în a promova o cale extraordinară de atac (revizuire), pe motiv ca nu s-a încadrat într-un termen de 1 lună (termen care a arătat că era oricum întrerupt).

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

I. În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, Înalta Curte constată că opiniile preliminare solicitate nu sunt utile şi pertinente în prezenta cauză. Se reţine că prin modul de formulare a solicitării, recurentul tinde să obţină din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene o "decizie de îndrumare" în soluţionarea în concret a cauzei de către instanţa naţională, ceea ce excede în mod evident competenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care se rezumă la interpretarea sau validitatea unei norme comunitare, fără a putea analiza aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, astfel încât va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de recurent.

II. a) Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, în condiţiile în care, deşi se arată că prin motive contradictorii instanţa a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a admis excepţia de inadmisibilitate şi a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a constatat că nu este învestită cu soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., nu se arată în mod concret în ce constă contradicţia dintre motivele cuprinse în considerentele deciziei atacate prin prezentul recurs.

Totodată, întrucât în argumentaţia expusă recurentul face referire la existenţa unor motive contradictorii în considerentele deciziei nr. 2102/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se reţine că în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pot fi analizate doar eventualele motive contradictorii din decizia nr. 1177/A din 15.12.2017, atacată cu recurs în prezentul dosar, nu pretinse motive contradictorii din alte hotărâri judecătoreşti.

În ceea ce priveşte motivarea deciziei nr. 1177/A din 15.12.2017, se constată că hotărârea recurată este corect şi amplu argumentată în fapt şi în drept, neexistând nicio contradictorialitate în motivarea soluţiei, dezlegarea dată de Curtea de Apel Bucureşti problemelor de drept deduse judecăţii fiind pe deplin şi coerent susţinută de considerente ce nu se contrazic şi care conduc la soluţia din dispozitiv.

b) Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, care sancţionează încălcarea principiului forţei obligatorii a convenţiilor legal făcute între părţile contractante, nu sunt prin ipoteză aplicabile în speţă, urmând a cerceta motivele de recurs ce vizează faptul că instanţa a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiata pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a admis excepţia de inadmisibilitate şi a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a constatat că nu este învestită cu soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

c) Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Nu poate fi primită critica recurentului ce vizează admiterea excepţiei tardivităţii cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurentul susţinând că termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire a fost întrerupt, conform art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, de cererea de recurs formulata împotriva deciziei nr. 129 din 24.02.2016, până la data de 01.11.2016, când s-a pronunţat în recurs decizia nr. 2102/2016, hotărâre prin care s-au respins recursurile. Recurentul a invocat prevederile art. 17 din Decretul 167/1958, învederând că întreruperea cursului prescripţiei şterge prescripţia începută înainte de la data de 24.02.2016, data pronunţării deciziei nr. 129/A a Curţii de Apel Bucureşti, iar de la data de 01.11.2016, data pronunţării deciziei civile nr. 2102/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începe să curgă un nou termen de o lună pentru cererea de revizuire împotriva deciziei nr. 129/A a Curţii de Apel Bucureşti.

Înalta Curte reţine că decăderea este o sancţiune proprie termenelor legale imperative şi operează în cazul în care legea stabileşte un termen fix pentru exercitarea dreptului sau pentru îndeplinirea actului şi partea a lăsat sa treacă acel termen. În acest sens, dispoziţiile art. 103 C. proc. civ. arată că neexercitarea oricărei căi de atac si neîndeplinirea oricărui act de procedură în termen legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte ca a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

Termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este un termen de decădere şi, ca atare, nu poate fi suspendat sau întrerupt, ca în cazul prescripţiei extinctive; prin urmare, cererea de revizuire formulată după împlinirea acestui termen este tardivă, titularul acesteia fiind decăzut din dreptul de a mai exercita calea extraordinară de atac în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Cum în speţă revizuentul a formulat cererea de revizuire cu depăşirea termenului de o lună de la comunicarea hotărârii vizate de cererea de revizuire, Înalta Curte reţine că sancţiunea aplicabilă este decăderea şi că termenul prevăzut de disp. art. 324 alin. (1) C. proc. civ. nu este supus prevederilor Decretului nr. 167/1958, neputând fi suspendat sau întrerupt.

Nu poate fi primită nici susţinerea în sensul că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu sunt premise excepţii procedurale care împiedică judecarea fondului cauzei, recurentul susţinând că în mod nelegal a fost admisă excepţia tardivităţii şi nu a fost soluţionată pe fond cererea sa.

Înalta Curte reţine că dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut El nu are caracterul unei libertăţi absolute, fiind supus unor limitări. Aceste limitări sunt impuse de puterea de stat, ele având scopul protejării altor interese, principiului securităţii raporturilor juridice sau drepturilor şi libertăţilor persoanelor.

Existenţa unor limitări ale dreptului de acces la justiţie este implicită exercitării normale a acestuia, motiv pentru care această posibilitate este recunoscută la nivelul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, în cauza cauza Perez de Rada Cavanilles c. Spaniei (cererea nr. 28090/95), s-a arătat că termenele-l imită pentru introducerea unei acţiuni se numără printre limitările permise ale dreptului de acces la o instanţă.

Este nefondată şi critica ce vizează admiterea excepţiei de inadmisibilitate şi respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul susţinând că hotărârea nr. 6 din 18.01.2017 dată de C.E.C.C.A.R. Bucureşti, deşi are dată ulterioară pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită, poate fi primită ca înscris nou, conform art. 322 pct. 5 C. proc. civ., dacă se refera la situaţii atestate de alte înscrisuri preexistente, anume înscrisuri doveditoare în cauză, înainte de darea hotărârii, care să ateste în mod independent concluziile înscrisului nou. Se arată că în cauza de faţă există înscrisuri care atestă independent faptul că expertiza contabila B. nu este fundamentată pe niciun document contabil şi anume: expertiza contabilă anterior menţionată, din care la o simplă analiză reiese acest fapt, obiecţiunile recurentului la expertiză, încheierile de şedinţă prin care au fost admise obiecţiunile şi s-a dispus ca expertul să răspundă concret la obiecţiuni, adică să prezinte documentele care au fundamentat lucrarea, răspunsurile expertului la obiecţiuni în care expertul nu răspunde, practic, acestei obiecţiuni.

Sub aspectul limitelor învestirii, Înalta Curte reţine că la pronunţarea soluţiei de respingere a cererii de revizuire curtea de apel a avut în vedere neîndeplinirea unor condiţii prevăzute de lege cumulativ. Astfel, instanţa a reţinut mai întâi că nu este îndeplinită condiţia ca înscrisul să fi existat la data pronunţării hotărârii, fiind vorba de un înscris ce a fost emis de C.E.C.C.A.R. ulterior pronunţării deciziei a cărei revizuire se solicită. Din acelaşi motiv curtea de apel a apreciat că nu este îndeplinită nici condiţia ca revizuentul să fi făcut dovada că înscrisul respectiv a fost reţinut de partea potrivnică sau a împrejurării mai presus de voinţa sa care a împiedicat-o să înfăţişeze instanţei înscrisul respectiv - atât timp cât înscrisul invocat în susţinerea cererii de revizuire a fost emis în data de 18.01.2017, după data pronunţării deciziei civile nr. 129/A din 24.02.2016.

Curtea de apel a reţinut că revizuentul nu a susţinut (şi nici dovedit) existenţa unor împrejurări obiective, mai presus de voinţa părţii, care să o fi împiedicat să tacă demersurile necesare pentru a prezenta aceste înscrisuri în cadrul judecăţii litigiului, împrejurare care să aibă caracteristicile forţei majore.

Faţă de situaţia prezentată în susţinerea cererii de revizuire, Înalta Curte constată că nu este întrunită ipoteza reglementată de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât înscrisul doveditor de care se prevalează revizuentul nu a existat la data pronunţării hotărârii şi nu este îndeplinită nici condiţia ca revizuentul să fi făcut dovada că înscrisul respectiv a fost reţinut de partea potrivnică sau a împrejurării mai presus de voinţa sa care a împiedicat-o să înfăţişeze instanţei înscrisul respectiv.

De altfel, în cererea de recurs revizuentul a arătat că a formulat plângere împotriva expertului B. la data de 25.07.2017, înregistrată la nr. 7254/2017, după pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, anume decizia nr. 129/A din 24.02.2016.

În ceea ce priveşte susţinerea că hotărârea nr. 6 din 18.01.2017 se referă situaţii atestate de alte înscrisuri preexistente, anume înscrisuri doveditoare în cauză, înainte de darea hotărârii, care atestă în mod independent concluziile înscrisului nou, revizuentul făcând referire la expertiza contabila B., la obiecţiunile recurentului la expertiză, la încheierile de şedinţă prin care au fost admise obiecţiunile şi s-a dispus ca expertul să răspundă concret la obiecţiuni, adică să prezinte documentele care au fundamentat lucrarea, la răspunsurile expertului la obiecţiuni, Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa C.E.D.O. s-a reţinut în mod constant ca revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un "defect fundamental", care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, în situaţia în care el este/devine cunoscut în cursul procesului, atunci părţile au ia îndemâna căile ordinare de atac (cauza Popescu Stanca contra României).

Este nefondat şi motivul de recurs prin care se arată că în mod nelegal Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 648 din 04.04.2017, nu a învestit instanţa curţii de apel sa se pronunţe pe motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susţinând că instanţa de revizuire trebuia să pună în discuţie din oficiu excepţia puterii de lucru judecat, în raport de cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2102/2016.

Înalta Curte constată că asupra cererii de revizuire formulate de recurent împotriva deciziei nr. 2i02/2016 în temeiul prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin decizia nr. 648 din 04.04.2017, decizie ce se bucură de autoritate de lucru judecat.

Totodată, prin decizia nr. 648 din 04.04.2017 s-a decimat în favoarea Curţii de Apel Bucureşti doar cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ., astfel că în mod întemeiat s-a reţinut de către Curtea de Apel Bucureşti că nu a fost învestită cu soluţionarea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de revizuentul A.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1177A din data de 15 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22.05.2018.