Trademark cancellation appeal declared null for failure to formulate specific legal criticisms addressing the appellate court's reasoning

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15,10.20.14 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2014, reclamantele A., H. şi S.C. B. au chemat în judecată pe pârâţii S.C. C. S.R.L., Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, S.C. D. S.R.L. şi Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Informatică, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:

1. anularea mărcii din 15.05.2012 E. cu element figurativ pentru toate produsele cuprinse în clasele 29, 30 şi 32, conform Clasificării Internaţionale de la Nisa, 2. obligarea pârâtului O.S.I.M, la publicarea hotărârii în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, Secţiunea Mărci şi înscrierea anulării mărcii în Registrul Mărcilor înregistrate O.S.I.M.; 3. să se constate faptul că numele de domeniu "E." înregistrat în numele pârâtei S.C. D. S.R.L. aduce atingere drepturilor exclusive ale reclamantelor asupra mărcilor "E." anterior înregistrate de către acestea; 4. obligarea pârâtului I.C.I. la ştergerea numelui de domeniu "E." din Registrul de Domenii, RO; 5. să se constate faptul că prin folosirea denumirii "E." de către pârâta S.C. C. S.R.L. se aduce atingere drepturilor exclusive ale reclamantelor asupra mărcilor "E." anterior înregistrate în România pentru produsele protejate în clasa 32; 6. interzicerea pârâtei S.C. C. S.R.L. a folosi în activitatea sa comercială denumirea "E." 7. obligarea primei pârâte S.C. C. S.R.L. la suportarea cheltuielilor de judecată generate de proces.

Prin cerere precizatoare, reclamantele A., H. şi S.C. B., în temeiul art. 204 C. proc. civ., au solicitat completarea cererii de chemare în judecată sub aspectul motivării în drept, invocând şi dispoziţiile art. 1349, 1357-1359 C. civ. cu aplicare la capetele principale de cerere 3 şi 5. Au susţinut că înregistrarea numelui de domeniu "E." precum şi utilizarea denumirii "E." de către pârâte îndeplineşte condiţiile de aplicare ale răspunderii civile delictuale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. b) şi c), art. 36 din Legea nr. 84/1998 republicată privind mărcile şi indicaţiile geografice, art. 39 din H.G. nr. 1134/2010 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare al Legii nr. 84/1998; art. 192 şi următoarele din C. proc. civ.

Prin sentinţa civila nr. 885 din 26.06.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele A. H. şi S.C. B. în contradictoriu cu pârâţii Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Informatică, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, S.C. D. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., a dispus anularea mărcii nr. x din 15.05.2012 pentru toate clasele de produse pentru care este înregistrată şi a obligat Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci la publicarea hotărârii în BOPI şi la înscrierea menţiunii în Registrul Mărcilor. A interzis pârâtei S.C. C. S.R.L. folosirea semnului în activitatea comercială şi a dispus anularea înregistrării numelui de domeniu "E.". Totodată, a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată, şi a obligat pe pârâta S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 2720 euro către reclamante.

Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel pârâta S.C. C. SRL.

Prin decizia nr. 957/A din 13 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 885/26.06.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014. A obligat apelanta la 1500 euro cheltuieli de judecată către intimatele-reclamante.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. C. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta susţine, în esenţă, că instanţa de fond şi cea de apel au pronunţat două hotărâri în totală discordanţă cu normele legale incidente în speţa de fată, dând dovadă de un subiectivism exacerbat şi fără a-şi fundamenta cu argumente probatorii şi legale soluţia adoptată.

Recurenta a invocat prevederile art. 2 şi art. 6 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, arătând că elementul E. se regăsea cu mult înainte înregistrat de către alte persoane juridice decât reclamanta, însă în alte clase de produse.

Dacă, însă, faptul că acest cuvânt E. se regăseşte într-un brand, un concept înregistrat de ea, arată recurenta-pârâtă, pe trei tipuri de clase: 29, 30 şi 32, iar instanţa de fond a comparat strict cuvântul E. nu şi toate clasele în care a înregistrat conceptul, înseamnă că a încălcat flagrant principiul de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans, prin faptul că a ignorat că reclamantele se prevalau de culpa proprie pentru a-şi satisface interesele lor, respectiv doreau anularea unei mărci care conţinea cuvântul E. într-o denumire mult mai lungă şi o reprezentare grafică total diferită, deşi acest cuvânt era înregistrat cu mult timp înainte de alte persoane la nivel internaţional.

Altfel, menţionează recurenta-pârâtă, nu există nici o explicaţie plauzibilă pentru faptul că s-a anulat marca înregistrată de ea şi pentru alte clase de produse, respectiv 29 şi 30 (deşi reclamantele au înregistrat cuvântul E., respectiv cuvintele E. doar pentru clasa 32), precum şi pentru anularea domeniului "E.".

Practic, în data de 30.01.2012, B. a înregistrat în România în clasa 32 cuvintele E., fără nicio reprezentare grafică, iar, ulterior, la data de 15.05.2012, recurenta-pârâtă a înregistrat în România un concept cu o reprezentare grafică respectată şi în prezent: natural 100% E. alles gut, atât pe clasa 32, cât pentru clasele 29 şi 30.

Abia în data de 08.04.2014, B. a înregistrat în clasa 32 un brand sau concept cu reprezentare grafică monocromă (gri), respectiv E.1, E.2 şi E.3 (dovadă fiind extrasele de pe site-ul OSIM+TMview, depuse Sa dosarul de apel), deşi de la cea dată şi până în prezent a folosit diferit denumirea şi reprezentarea grafică pe etichetele produselor comercializate (denumirea conţinând şi alte cuvinte, fiind şi în culori reprezentarea grafică), cu toate că nu a înregistrat sub acea denumire şi reprezentare grafică folosite pe etichetele produselor comercializate marcă.

Consideră recurenta ca aceasta reprezintă încă o dovadă clara de încălcare flagrantă a principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans din partea reclamantelor.

În concluzie, marca înregistrată de pârâtă este total diferită de mărcile înregistrate de reclamante, recurenta fiind până în prezent cea care a respectat cu acurateţe marca înregistrată, folosind-o pe etichetele produselor comercializate exact în forma înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, pe când reclamantele nu.

De asemenea, se mas arată că recurenta-pârâtă şi reclamantele comercializează produse total diferite din punct de vedere ai conţinutului, ambalajului, formei de prezentare şi au pieţe de desfacere total diferite. Tocmai de aceea legiuitorul a statuat expres faptul că nu este suficient o simplă asemănare de cuvânt sau produs, ci această asemănare să fie de aşa manieră încât să poată crea, în percepţia publicului, un. risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară.

Or, reclamantele nu au făcut dovada acestei confuzii a publicului asupra produsului comercializat de ea şi a celor comercializate de reclamante, condiţie sine qua non impusă de legiuitor.

Niciodată nu se va putea dovedi această confuzie între produsele comercializate de pârâtă şi cele comercializate de către reclamante, fiind vorba în cazul său de un produs natural 100% (aşa cum este şi logo-ul său), prezentat total diferit ca grafică şi ambalaj şi vândut într-o piaţă de desfacere total diferită,

Totodată, logo-ul său conţine şi cuvântul "E.", iar al reclamantelor "E. ", scris diferit cu majuscule) şi fiind citit diferit, într-o reprezentare grafică care îţi impune citirea practic în două cuvinte E. şi L. a produsului comercializat de reclamante.

În caz contrar, s-ar crea un precedent grav pentru toţi comercianţii din România prin faptul că s-ar putea înregistra la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci cu un cuvânt format din 2 litere şi apoi să se încerce de către o persoană rău intenţionată anularea tuturor mărcilor care ar avea în componenţa denumirii lor şi acele 2 litere, ceea ce ar fi o absurditate.

Nu în ultimul rând, precizează recurenta-pârâtă, ea face parte din categoria micro-întreprinderilor care niciodată nu a avut vreo datorie restantă la bugetul de stat, iar prin anularea gratuită a mărcii sub denumirea căreia. îşi comercializează într-un mediu oarecum privat şi îngust ca arie de desfacere, i s-ar produce o pagubă de proporţii majore pentru bugetul de care dispune, rămânând cu marfa pe stoc, produse şi ambalaje (care au fost achiziţionate din Germania), de peste 71.000 RON, conform actelor anexate.

Practic, dacă s-ar menţine soluţia instanţei de fond, ar intra în insolvenţă pentru o eroare judiciară şi s-ar crea un precedent grav pentru societatea şi economia naţională.

Un exemplu clasic mediatizat la nivel naţional de confuzie dintre două mărci; folosite de două entităţi diferite este celebrul caz recent soluţionat de instanţele din Bucureşti "F. versus G.", cu câştig de cauză în favoarea celei dintâi. Dar în cazul de faţă nu există acea confuzie între mărcile lor.

În încheiere, recurenta-pârâtă arată şi faptul că, şi dacă se admite doar în parte acţiunea, instanţa de fond o obligă (doar pe ea) la plata tuturor cheltuielilor de judecată, deşi vina pentru înregistrarea acestei mărci nu îi aparţine ei, ci autorităţilor competente a cenzura naţional denumirea unei mărci solicitate şi a o înregistra.

Pentru toate aceste considerente, şi pentru cele arătate şi la fond, solicită admiterea apelului şi respingerea acţiunii faţă de recurenta-pârâtă.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la comunicarea cererii de recurs.

Intimatele-reclamante A. şi S.C. B. au depus, în termen legal, întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului pârâtei.

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

La data de 14 februarie 2018, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul a fost declarat în termenul legai, fiind motivat şi timbrat, dar criticile nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru CI, la data de 14 iulie 2017, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 64-70 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La dosar nu au fost depuse puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 18 mai 2018, tară citarea părţilor.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii recursului, reţinută prin raport, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului, pentru următoarele considerente:

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din aceiaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi acţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, astfel că, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ.

În speţă, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci, în esenţă, sunt reluate pur şi simplu susţinerile din motivele de apel, indicându-se formal cazul de casare şi normele legale încălcate, cu privire Sa faptul că probele administrate la fond şi în apel nu dovedesc existenţa riscului de confuzie, a similarităţii şi a distinctivităţii între mărcile din litigiu, în sensul dispoziţiilor art. 2 şi art. 6 lit. a) şi b) din Legea nr. 84/1998, tara a arăta în ce constă încălcarea acestor prevederi legale, respectiv ce anume impută instanţei de apel.

Înalta Curte reţine că pentru "a motiva" recursul, recurenta a procedat la reproducerea apărărilor invocate prin motivele de apel, deşi trebuia să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanţa de apei în fundamentarea soluţiei pronunţate.

În atare situaţie, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurentei privitoare la considerentele deciziei atacate, respectiv în ce au constat, în mod efectiv, greşelile instanţei de apel pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat, formal, de către recurentă prin memoriul de recurs.

Astfel, simpla nemulţumire a reclamantei faţă de hotărârea recurată, sub aspectul unei greşite aplicări a prevederilor art. 2 şi art. 6 lit. a) şi b) din Legea nr. 84/1998, ale căror texte sunt redate integral de către recurentă în memoriul de recurs, fără a se arăta în ce fel au aplicate sau interpretate greşit de instanţa de apel, iar, pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conţinutului motivelor de apel, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate.

În acest context, în ipoteza în care se invocă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material -, recurenta era datoare să argumenteze raţiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit prevederile legale invocate prin memoriul de recurs.

Pe de altă parte, determinarea riscului de confuzie şi a distinctivităţii mărcii a cărei anulare a fost analizată de instanţa de apel prin prisma criteriilor desprinse din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, fiind respinse ca nefondate toate apărările invocate de recurentă prin motivele de apel.

Or, prin memoriul de recurs sunt reluate doar argumentele din susţinerile din motivele de apel, fiind ignorată, practic, motivarea instanţei de apel cu privire la aceste critici.

Prin urmare, tară. să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziţii speciale, de strică interpretare.

În acest context, se constată că susţinerile recurentei vizând riscul de confuzie, distinctivitatea şi similaritatea semnelor aflate în conflict sunt formale şi nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate, neputând fi luate în considerare drept critici de nelegalitate la adresa deciziei recurate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că indicarea ca ternei a! recursului şi a dispoziţiilor ari 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este pur formală, întrucât, în cuprinsul memoriului de recurs, recurenta nu dezvoltă critici concrete de natură a se circumscrie acestei teze de nelegalitate, ci, în esenţă, sunt reluate susţinerile din motivele de apei; or, aceste susţineri prin care se tinde a demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanţe de recurs, în condiţiile în care dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat numai pentru motive de nelegalitate, statuate expres în ipotezele de la pct. 1 -8 ale aceluiaşi articol.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică.

Or, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanţă, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unui din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În speţă, deşi recurenta-reclamantă a indicat, formal, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. pe care şi-a întemeiat recursul, criticile din memoriul de recurs nu pot fi încadrate, în condiţiile art. 489 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâta SC C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 957/A din data de 13 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 957/A din data de 13 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.05.2018.