Labor wage recovery dispute: negative jurisdictional conflict resolved in favor of the employer's seat

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea Înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ la data de 27 septembrie 2017, reclamanta A.N. "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamţ, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea pârâtei la plata sumei de 191 RON, reprezentând plata nedatorată pe care acesta a încasat-o în perioada octombrie 2014 - noiembrie 2015, rezultat al recalculării drepturilor salariale, conform dispoziţiilor Deciziei Directorului General al Administraţiei Naţionale "Apele Romane" nr. 816 din 14.12.2015 şi a Notei ANAR nr. 24484 din 14.12.2015.

Prin sentinţa nr. 151 din 26 ianuarie 2018, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2013 care prevăd că, în materia conflictelor individuale de muncă, competenţa revine instanţei de la domiciliul/sediul sau locul de muncă al reclamantului.

S-a reţinut că, în speţă, angajatorul are calitatea de reclamant, iar sediul acestuia se află în municipiul Bacău, judeţul Bacău.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 16 martie 2018.

Prin sentinţa civilă nr. 367/D din 16 aprilie 2018, Tribunalul Bacău, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Neamţ şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Tribunalul Bacău a apreciat că în cauză calitatea de reclamant o are Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamţ, iar sediul acesteia se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Neamţ.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele;

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are ca obiect un conflict de muncă, astfel cum acesta este definit în dispoziţiile art. 1 lit. n) şi p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Din punct de vedere al competenţei de soluţionare a cauzei, se reţine că în materia conflictelor individuale de muncă sunt relevante prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul ori, după caz, sediul sau locul de muncă reclamantul. Referirea generică la domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

Aşadar, în reglementarea actuală, în materia litigiilor de muncă competenţa de soluţionare a unor asemenea cereri se stabileşte în funcţie de domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, spre deosebire de reglementarea anterioară reprezentată de Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, unde se prevedea stabilirea competenţei în raport de sediul "unităţii", aşadar al angajatorului, indiferent dacă acesta avea sau nu calitatea de reclamant.

Conflictul negativ de competenţă cu a cărui soluţionare este învestită Înalta Curte nu a fost generat de raportarea la norme de competenţă diferite, întrucât ambele instanţe care s-au dezinvestit reciproc au considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, ci a fost determinat de aplicarea acestor dispoziţii legale în speţă, în ceea ce priveşte calitatea de reclamant, pe care ar putea să o aibă diversele unităţi menţionate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 61 din Legea nr. 107/1996: (1) În coordonarea autorităţii publice centrale din domeniul apelor se înfiinţează Administraţia Naţională "Apele Române", instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii, aşa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" care funcţiona cu statut de regie autonomă. (2) Administraţia Naţională "Apele Române" are în subordine administraţii bazinale de apă, organizate ia nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituţii publice cu personalitate juridică.

În cauză, se constată că acţiunea a fost formulată de A.N. Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamţ. Dat fiind caracterul obligatoriu, al indicării elementelor oricărei cereri de chemare în judecată, prevăzute de art. 194 C. proc. civ., inclusiv cele referitoare la numele sau denumirea părţilor şi numele reprezentantului, menţiunile din cuprinsul cererii deduse judecăţii relevă calitatea de reclamantă a A.N. Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret.

Mai mult, în speţă, din dosarul Tribunalului Neamţ se află împuternicirea acordată de către Administraţia Bazinală de Apă Siret, cu sediul în judeţul Bacău, în favoarea Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ, cu sediul în judeţul Neamţ, pentru a reprezenta instituţia în litigiile cu agenţi economici şi persoanele fizice aflate pe aria administrativă a SGA Neamţ, fapt ce demonstrează că Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamţ acţionează ca mandatar al reclamantei Administraţia Bazinală de Apă Siret şi nu poate întruni concomitent calitatea de reclamant si aceea de mandatar.

Astfel, în determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial, este important sediul unităţii ce are calitatea de reclamantă, iar nu sediul unităţii fără personalitate juridică, care acţionează ca mandatar al reclamantei, chiar dacă raportul de muncă s-ar fi derulat la sediul mandatarului.

Calitatea de mandatar a Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ şi instituţia reprezentării nu au efecte juridice în planul competenţei şi nu atrag o anume competenţă, ci reprezintă mijloace procedurale prin care părţile înţeleg să figureze în proces.

Indicarea sediului procedural la adresa unităţii fără personalitate juridică, în condiţiile art. 158 C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură, fără a constitui criteriu de stabilire a competenţei teritoriale.

În plus, dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii stabilesc o competenţă teritorială exclusivă ce nu poate fi înlăturată nici de alegerea reclamantului şi nici de dreptul comun în materie de competenţă teritorială, conform principiului specialia generali bus derogant.

Întrucât sediul Administraţiei Bazinale de Apă Siret se află în judeţul Bacău, iar aceasta figurează în proces în calitate de reclamantă, instanţa competentă teritorial a soluţiona pricina, în conformitate cu cele anterior prezentate, este instanţa de la sediul societăţii reclamante.

Pentru argumentele prezentate, în aplicarea art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bacău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.05.2018.