Final convictions and civil liability upheld in EU-funds fraud cassation appeal dismissed as unfounded.

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 24 pronunţată la 20 ianuarie 2017 de Judecătoria Târgovişte, s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 396, alin. (2), C. proc. pen. şi art. 181 alin. (1), din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 C. pen. (trei acte materiale) şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., domiciliat în judeţ Dâmboviţa, la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

În baza art. 67, alin. (1), raportat la art. 66, alin. (1), lit. a), b), C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani care se va socoti de la data rămânerii definitive a prezentei.

În baza art. 93 C. pen. pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

f) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Răzvad sau al Şcolii Răzvad.

În baza art. 404, alin. (2), C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării obligaţiilor impuse, în acest caz urmând a executa în mod efectiv pedeapsa.

În baza art. 396, alin. (6), raportat la art. 17, alin. (2), art. 16, alin. (1), lit. f), C. proc. pen. şi art. 5 C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, conform art. 155, alin. (4), C. pen.

II. În baza art. 396, alin. (2), şi art. 35 raportat la art. 181 alin. (1), din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 C. pen. (trei acte materiale) şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B., domiciliat în Bucureşti, la o pedeapsă de 2 ani închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

În baza art. 67, alin. (1), raportat la art. 66, alin. (1), lit. a), b), C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani care se va socoti de la data rămânerii definitive a prezentei.

În baza art. 93 C. pen. pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

f) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Sectorului 3 Bucureşti sau al unei şcolii din raza de domiciliu.

În baza art. 404, alin. (2), C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării obligaţiilor impuse, în acest caz urmând a executa în mod efectiv pedeapsa.

În baza art. 397, alin. (1), şi art. 25 C. proc. pen. s-a admis acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumelor de 108.528 RON reprezentând cheltuieli cu refacerea lucrărilor şi de 58.872,59 RON reprezentând costuri cu manopera, încasate pe nedrept.

III. În baza art. 396, alin. (6), raportat la art. 17, alin. (2), art. 16, alin. (1), lit. f), C. proc. pen. şi art. 5 C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul C., domiciliat în judeţ Dâmboviţa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 35 raportat la art. 322 C. pen. 18 acte materiale) ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, conform art. 155, alin. (4), C. pen.

IV. În baza art. 397, alin. (3), C. proc. pen.s-a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri falsificate:

- 6 procese-verbale de recepţie pentru lucrări ascunse: proces-verbal de lucrări ascunse fără număr din data de 14.05.2004, proces-verbal de lucrări ascunse fără număr din data de 24.05.2004, proces-verbal de lucrări ascunse fără număr din data de 29.06.2004, proces-verbal de lucrări ascunse fără număr din data de 10.07.2004, proces-verbal de lucrări ascunse fără număr din data de 24.07.2004, proces-verbal de lucrări ascunse fără număr din data de 15.09.2004;

- 11 situaţii de lucrări corespunzătoare devizelor de ofertă: situaţie de lucrări executate în luna a IV - a 2004 - deviz ofertă 003 - reţea distribuţie, situaţie de lucrări executate în luna a IV - a 2004 - deviz ofertă 005 - cişmele stradale, situaţie de lucrări executate în luna a IV - a 2004 - deviz ofertă 006 - hidranţi subterani, situaţie de lucrări executate în luna a VI - a 2004 - deviz ofertă 003 - reţea distribuţie, situaţie de lucrări executate în luna a VI - a 2004 - deviz ofertă 005 - cişmele stradale, situaţie de lucrări executate în luna a VI - a 2004 - deviz ofertă 006 - hidranţi subterani, situaţie de lucrări executate în luna a VI - a 2004 - deviz ofertă 007 - subtraversări, situaţie de lucrări executate în luna a VIII - a 2004 - deviz ofertă 005 - cişmele stradale, situaţie de lucrări executate în luna a VIII - a 2004 - deviz ofertă 007 - subtraversări, situaţie de lucrări executate în luna a X - a 2004 - deviz ofertă 003 - reţea distribuţie, situaţie de lucrări executate în luna a VIII - a 2004 - deviz ofertă 003 - reţea distribuţie;

- documente subsecvente - 11 liste cuprinzând consumurile de materiale cu mâna de lucru şi privind transporturile: listă cuprinzând consumurile de materiale în luna a IV - a 2004, listă cuprinzând consumurile cu mâna de lucru în luna a IV - a 2004, listă cuprinzând consumurile privind transporturile în luna a IV - a 2004, extras de materiale în luna a VI - a 2004, listă cuprinzând consumurile cu mâna de lucru în luna a VI - a 2004, extras de materiale în luna august 2004, listă cuprinzând consumurile cu mâna de lucru în luna a VIII - a 2004, listă cuprinzând consumurile privind transporturile în luna a VIII - a 2004, extrase de materiale în luna a X - a 2004, listă cuprinzând consumurile cu mâna de lucru în luna a X - a 2004, listă cuprinzând consumurile privind transporturile în luna a X - a 2004;

- documente subsecvente - 8 facturi fiscale privind lucrările executate şi actualizarea valorii lucrărilor executate: factura fiscală seria x nr. x/14.07.2004, factura fiscală seria x nr. x/04.08.2004, factura fiscală seria x nr. x/14.07.2004, factura fiscală seria x nr. x/09.08.2004, factura fiscală seria x nr. x/20.08.2004, factura fiscală seria x nr. x/20.08.2004, factura fiscală seria x nr. x/29.09.2004, factura fiscală seria x nr. x/29.09.2004 .

- proces-verbal de constatare nr. x/16.07.2004 .

V. În baza art. 274, alin. (1), C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata sumelor de câte 500 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Prin decizia penală nr. 1099/17.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr. 24 pronunţată la data de 20 ianuarie 2017 de Judecătoria Târgovişte.

A fost desfiinţat[, în parte, sentinţa apelată şi în consecinţă:

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. a fost impus[ inculpaţilor apelanţi A. şi B. obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei de judecată.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A., domiciliat în judeţ Dâmboviţa şi B., domiciliat în Bucureşti, împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost obligat fiecare apelant inculpat la plata sumei de câte 250 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial pentru apărătorul din oficiu pentru apelantul A. în cuantum de câte 50 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Împotriva deciziei penale nr. 1009/17.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 22.12. 2017.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul inculpat A. şi-a întemeiat cererea de recurs în casaţie pe disp. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

În motivarea recursului în casaţie, recurentul inculpat a susţinut, în esenţă, cu privire la cazul de casaţie prev. de art. 438 alin. pct. 7 C. proc. pen. că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu mai este prevăzută de legea penală, în forma de la momentul acuzării, având în vedere succesiunea de legi, respectiv legea penală mai favorabilă, cu trimitere la modificările suferite de legea 78/2000, coroborat cu modificările legii 215/2001.

Astfel, s-a arătat că instanţa de control judiciar nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 215/2001, astfel cum aceasta a fost modificată prin conţinutul art. 128 alin. (2) potrivit căruia "primarul, preşedintele consiliului judeţean, preşedintele de şedinţă al consiliului local şi al municipiului Bucureşti, precum şi persoana împuternicită să exercite această funcţie, învestesc cu formulă de autoritate executarea actelor administrative emise sau adoptate în exercitarea atribuţiilor care le revin potrivit legii."

Practic, prin această formulă legislativă, legiuitorul a dezincriminat răspunderea demnitarilor primari, care în calitatea lor de ordonatori de credite sau reprezentanţi legali, nu fac altceva decât, prin semnarea unui document, să învestească cu formulă de autoritate executarea actelor administrative emise sau adoptate în exercitarea atribuţiilor care le revin potrivit legii, situaţie faţă de care întreaga răspundere a întocmirii şi autenticităţii documentului aparţine personalului de specialitate.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. şi sancţionată de art. 181 alin. (1) din legea 78/2000, a considerat că în prezenta cauză, faţă de succesiunea de modificări ale acestei legi, implicit a generat o dezincriminare a faptelor săvârşite fără rea credinţă, respectiv fără intenţie directă, astfel încât elementele constitutive ale acestei infracţiuni în forma actuală a legii nu sunt întrunite în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.

A susţinut că infracţiunile de fraudare a fondurilor europene se pot comite sub aspectul laturii subiective doar cu intenţie directă (ceea ce presupune că autorul infracţiunii cunoaşte că documentul utilizat este falsificat, însă în persistenţa sa infracţională înţelege să îl folosească în materialitatea lui şi cu rea-credinţă tocmai pentru a obţine fonduri europene) rezultă cu ceritudine faptul că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii incriminate.

A mai susţinut că potrivit noului conţinut al infracţiunii incriminate, folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false trebuia să se fi făcut de către inculpat cu rea-credinţă, iar probele administrate nu dovedesc acest lucru, făcând apoi o analiză a probelor în acest sens.

În consecinţă, a considerat că a fost condamnat pentru o faptă care nu mai este prevăzută de legea penală în forma pentru care a fost trimis în judecată şi a apreciat că se impune admiterea recursului în casaţie şi pronunţarea unei soluţii de achitare în legătură cu fapta imputată acestuia.

Cu privire la cazul de casaţie prev. de art. 438 alin. pct. 8 C. proc. pen., recurentul inculpat a susţinut că instanţa de apel avea obligaţia de a verifica şi constata, referitor la latura civilă, că în legătură cu alţi doi inculpaţi din cauză, instanţa fondului a dispus încetarea procesului penal fără însă a da eficienţă dispoziţiilor procesual penale care indică în mod clar că în asemenea situaţie se impune lăsarea nesoluţionată a laturii civile.

În acest sens, a indicat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 25 alin. (5) C. proc. pen.

De asemenea, a susţinut faptul că, în cauza din care a fost disjuns prezentul dosar, respectiv dosarul nr. x/2008 (cauza ce iniţial fusese soluţionată prin sentinţa penală nr. 517/2.11.2011 a Judecătoriei Târgovişte, pronunţată în dosarul nr. x/2008, iar prin decizia penală nr. 933/29.06.2012 a Curţii de Apel Ploieşti pronunţată în dosarul nr. x/2008 s-a dispus casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, ulterior fiind disjunsă cauza cu privire la inculpaţii A., B. şi C., înregistrându-se dosarul nr. x/2014), prin sentinţa penală nr. 266/03.09.2015 a Judecătoriei Târgovişte, s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul D., iar în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Astfel, în cauza ce face obiectul dosarului al cărei decizie a fost recurată, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul C., fără a se explica în concret dacă acesta este obligat în solidar la plata prejudiciului stabilit sau dacă plata prejudiciului este lăsat în sarcina celorlalţi doi inculpaţi A. şi B.

Având în vedere că răspunderea civilă delictuală are caracter solidar şi că prin decizia recurată instanţa de control judiciar a menţinut sentinţa apelată fără a analiza cererea recurentului inculpat de lăsare a laturii civile nesoluţionată, în prezent s-a creat o situaţie inechitabilă şi împovărătoare inculpatului A. care este obligat să achite singur prejudiciul civil aşa cum a fost stabilit, deşi, conform dispoziţiilor procesual penale, în caz de încetare a procesului penal cu privire la unul dintre inculpaţi, instanţa este obligată să lase nesoluţionată acţiunea civilă.

Prin încheierea din data de 16 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1099/17.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

S-a trimis cauza Completului C5, în vederea judecării recursului în casaţie declarat de recurentul inculpat A., cu citarea inculpaţilor A., B. şi C. şi asigurarea apărării, precum şi a părţii civile Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit pentru termenul de judecată din data de 16 martie 2018, ora 09:00, Sala secţiei Penale.

Analizând recursul în casaţie în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prioritar analizei motivelor de recurs în casaţie aşa cum au fost formulate de inculpatul A., Înalta Curte reaminteşte următoarele aspecte:

Recursul în casaţie, în reglementarea noului C. proc. pen., în vigoare începând cu 01 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Aşa cum reiese chiar din Expunerea de motive la Proiectul noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, exercitată doar în cazuri excepţionale şi numai pentru motive de nelegalitate.

Recursul în casaţie urmăreşte asigurarea unei practici unitare la nivelul întregii ţări. Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Sunt prevăzute expres hotărârile ce pot fi atacate pe calea recursului în casaţie, precum şi cele care nu sunt supuse acestei căi extraordinare de atac.

Mai mult, chiar şi anterior noului C. proc. pen., odată cu apariţia Legii nr. 2/2013 au fost operate mai multe modificări în materia recursului, prin eliminarea unor cazuri de casare, această lege propunându-şi încă de la acea vreme, pe de o parte, asigurarea rolului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de unificare a practicii judiciare şi transformarea acesteia într-o veritabilă instanţă de casaţie, şi, pe de altă parte, o introducere anticipată a filozofiei noului C. proc. pen. în care recursul în casaţie devine o cale de atac extraordinară de atac, numai în drept.

Aşadar, această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Cazurile în care se poate exercita recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Analizând în aceste coordonate cererea de recurs în casaţie formulată în cauză, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. şi-a întemeiat cererea de recurs în casaţie pe disp. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Argumentarea faptică a cererii de recurs în casaţie circumscrisă dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. poartă asupra aspectului că fapta pentru care a fost trimis în judecată recurentul nu mai este prevăzută de legea penală, în forma de la momentul acuzării, având în vedere succesiunea de legi, respectiv legea penală mai favorabilă, cu trimitere la modificările suferite de Legea nr. 78/2000, coroborat cu modificările Legii nr. 215/2001, în sensul că "primarul, preşedintele consiliului judeţean, preşedintele de şedinţă al consiliului local şi al municipiului Bucureşti, precum şi persoana împuternicită să exercite această funcţie, învestesc cu formulă de autoritate executarea actelor administrative emise sau adoptate în exercitarea atribuţiilor care le revin potrivit legii."

Practic, prin această formulă legislativă, s-a apreciat că legiuitorul a dezincriminat răspunderea demnitarilor primari, care în calitatea lor de ordonatori de credite sau reprezentanţi legali, nu fac altceva decât, prin semnarea unui document, să învestească cu formulă de autoritate executarea actelor administrative emise sau adoptate în exercitarea atribuţiilor care le revin potrivit legii, situaţie faţă de care întreaga răspundere a întocmirii şi autenticităţii documentului aparţine personalului de specialitate.

Deopotrivă, recurentul A., în susţinerea aceluiaşi temei legal, a apreciat că şi în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, faţă de succesiunea de modificări ale acestei legi, implicit operează o dezincriminare a faptelor săvârşite fără rea-credinţă, respectiv fără intenţie directă, astfel încât elementele constitutive ale acestei infracţiuni în forma actuală a legii nu sunt întrunite în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.

În ceea ce priveşte cazul de casaţie prev. de art. 438 alin. pct. 8 C. proc. pen., recurentul inculpat a susţinut că în cauză, instanţa de apel nu a efectuat o verificare adecvată în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei în raport de alţi doi inculpaţi din cauză, faţă de care s-a dispus încetarea procesului penal şi fără a se da eficienţă dispoziţiilor procesual penale care indică în mod clar că în asemenea situaţie se impune lăsarea nesoluţionată a laturii civile.

În acest sens, în cauza ce face obiectul dosarului a cărei decizie a fost recurată, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul C., fără a se explica în concret dacă acesta este obligat în solidar la plata prejudiciului stabilit sau dacă plata prejudiciului este lăsat în sarcina celorlalţi doi inculpaţi A. şi B., creând o situaţie inechitabilă şi împovărătoare inculpatului A. care este obligat să achite singur prejudiciul civil aşa cum a fost stabilit, deşi, conform dispoziţiilor procesual penale, în caz de încetare a procesului penal cu privire la unul dintre inculpaţi, instanţa este obligată să lase nesoluţionată acţiunea civilă.

Analizând motivele invocate de recurentul A., Înalta Curte constată că, în concret, criticile aduse hotărârii recurate sunt nefondate.

Sintagma "nu este prevăzută de legea penală", regăsită în cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., şi invocat ca şi temei de drept de către recurent priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

În realitate fondul criticilor formulate de recurent pe calea recursului în casaţie are ca premisă negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei acestuia.

Mai exact, recurentul a solicitat, în mod implicit, reevaluarea materialului probator sub aspectul conţinutului faptic propriu-zis al actelor ce i se impută ori al altor împrejurări de fapt cu relevanţă asupra reţinerii configuraţiei tipice a infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Or, reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Aşa cum s-a subliniat în precedent, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.

Prin urmare, starea de fapt reţinută prin decizie nu poate fi cenzurată de Înalta Curte în actuala procedură. Ea constă, în esenţă, în aceea că, inculpatul A., în calitate de primar al judeţ Dâmboviţa, ordonator principal de credite şi responsabil legal al proiectului "Înfiinţare sistem de alimentare cu apă potabilă în judeţ Dâmboviţa", nr. C x din data de 18.02.2003, cu finanţare SAPARD, în perioada iulie - noiembrie 2004, cu intenţie, prin trei acte materiale repetate, corespunzătoare celor trei cereri de plată din datele de 19.07.2004, 23.08.2004 şi 29.10.2004, în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri nerambursabile din bugetul general al Comunităţilor Europene, a folosit şi prezentat autorităţii contractante - Agenţia SAPARD - Centrul Regional Târgovişte din cadrul Ministerului Agriculturii, Apelor şi Pădurilor, documente false (6 procese-verbale de recepţie calitativă a lucrărilor devenite ascunse, 11 situaţii de lucrări corespunzătoare devizelor ofertă, 11 liste conţinând consumuri de materiale, 8 facturi fiscale privind lucrările executate şi actualizarea valorilor lucrărilor executate, procesul-verbal F.N. din data de 20.07.2004 şi anexa aferentă privind lucrările calamitate), cunoscând conţinutul nereal al acestora şi care a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept din bugetul general al Comunităţilor Europene a sumei totale de 261.119,18 RON RON, care este şi prejudiciul adus proiectului, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1), din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 C. pen. (3 acte materiale).

Prin aceeaşi decizie s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, în calitate de reprezentant legal de proiect, în cursul lunii iulie 2004, cu intenţie, întocmeşte în fals şi semnează procesul-verbal F.N. datat 20.07.2004 şi neînregistrat în Registrul special al Consiliului Local al Comunei Răzvad, judeţ Dâmboviţa, în care a fost consemnată în mod nereal producerea unor precipitaţii în perioada 20.02.2004 - 20.07.2004 pe raza judeţ Dâmboviţa, care au condus la calamitarea lucrării pe o lungime de 5.593 m, document ce ulterior a fost prezentat la Agenţia SAPARD - Centrul Regional Târgovişte şi folosit pentru decontarea lucrărilor de refacere a tronsoanelor fictiv calamitate, în sumă de 130.181,6312 RON RON, constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 C. pen.

Or, criticile aduse hotărârii definitive nu antamează aspecte de nelegalitate, în realitate, recurentul contestă însuşi fundamentul soluţiei de condamnare, solicitând o reanalizare a situaţiei sale juridice, prin reaprecierea probatoriului administrat în cauză.

De asemenea, se constată că şi celelalte aspecte invocate de către recurent vizează elemente esenţial circumscrise atitudinii subiective pe care ar fi avut-o la săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat, pornindu-se de la alegaţia lipsei intenţiei în săvârşirea faptei şi continuându-se cu evidenta contestare a modului de apreciere a probatoriului administrat sub acest aspect, chestiuni care nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs în casaţie, scopul căii extraordinare de atac fiind reformarea numai sub aspect legal, de drept, iar nu faptic, a hotărârii definitive.

Cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile aduse de recurentul A. câtă vreme întreaga argumentare a acestuia vizează nemulţumiri referitoare la modul în care instanţa a rezolvat acţiunea civilă, prin raportare la soluţia de încetare a procesului penal faţă de unul dintre coinculpaţii din cauză.

Astfel, se constată că instanţa de fond a admis acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumelor de 108.528 RON reprezentând cheltuieli cu refacerea lucrărilor şi de 58.872,59 RON reprezentând costuri cu manopera, încasate pe nedrept, soluţie ce a fost menţinută de către instanţa de apel.

Prin urmare, criticile recurentului A. nu vizează aspecte care să se circumscrie cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. ce se referă la greşita încetare a procesului penal, întrucât faţă de acesta nu se identifică în cauză o astfel de soluţie.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1099 din data de 17 octombrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În raport de dispoziţiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 65 RON; onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B. în sumă de 260 RON şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C., în sumă de 65 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1099 din data de 17 octombrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B. în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C., în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.03.2018.