Revision of final conviction rejected as inadmissible; appellate court upholds dismissal, imposes judicial costs

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 87 din data de 19 octombrie 2017, pronunţată Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 459 alin. (3), lit. e) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire a sentinţei penale cu nr. 17/01.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul x/2013, rămasă definitivă la data de 30.06.2017 prin decizia penală nr. 251/A/2017 a ÎCCJ, secţia Penală, formulată de către condamnatul revizuent A., cu dom. în jud. Bacău.

De asemenea, în baza disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 100 RON.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Iaşi a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, sub nr. x/2017, condamnatul A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 17 din 01.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2013, invocând în susţinerea cereri cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin. (1), lit. a) şi lit. e) C. proc. pen.

Condamnatul a învederat şi faptul că cererea de revizuire se referă la soluţia de condamnare pronunţată de prima instanţă de judecată şi menţinută de instanţa de apel, pentru: art. 26 C. pen. din 1969, art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 3.000 RON amendă penală, invocând, în esenţă, următoarele motive:

A. În susţinerea cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.:

1. motivarea instanţei de fond a condamnării pentru art. 26 C. pen. din 1969, art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., este eronată, în condiţiile în care Recursul în interesul legii nr. 15/21.09.2015 se referă la exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, infracţiune prevăzută de art. 348 C. pen., iar el a fost trimis în judecată numai pentru art. 26 C. pen. din 1969, art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată. Pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi nu a fost trimis în judecată, întrucât nu era membru al Baroului paralel din Bacău. A mai adăugat că aşa cum legea penală nu se poate aplica prin analogie la fel nici interpretarea dată unui text legal printr-un recurs în interesul legii nu se poate aplica la un alt text legal incriminator, care prevede o altă infracţiune.

2. atât parchetul cât şi prima instanţă de judecată trebuiau să încadreze fapta în art. 57 alin. (6) din Legea 51/1995 modificată prin legea nr. 270/2010, şi să constate că textul a fost abrogat la 01.02.2014, având în vedere că, la data examenelor, în luna iunie 2012, textul O.U.G nr. 159/2008 fusese suspendat prin Decizia C.C.R. nr. 109/09.02.2010, textul incriminator din Legea nr. 270/2010 (art. 57 alin. (6) a fost abrogat prin Legea nr. 187/2012, iar textul reincriminator din Legea nr. 187/2012 - art. 60 alin. (6) - a intrat in vigoare la 01.02.2014.

3. instanţa de fond trebuia să constate lipsa previzibilităţii textului legal incriminator, în condiţiile în care, faţă de dispoziţiile Legii nr. 270/2010 care a incriminat fapta prin art. 57 alin. (6) şi ale art. 60 alin. (6) din Legea 187/2012, chiar dacă aceste dispoziţii în succesiunea lor ar fi în vigoare până astăzi (lucru neadevărat), există o contradicţie flagrantă cu hotărârile judecătoreşti de înfiinţare a baroului fapt ce generează lipsa de previzibilitate. Acest aspect a fost întărit şi de hotărârile judecătoreşti de achitare respectiv de confirmare a NUP/SUP/Clasări dispuse de instanţele penale.

4. instanţa de fond trebuia să constate incidenţa unei cauze de neimputabilitate - eroarea de drept - art. 30 alin. (5) C. pen., în condiţiile în care necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a caracterului ilicit a faptei rezultă din următoarele împrejurări: existau actele de înregistrare ale entităţilor juridice la MFP; existau hotărâri judecătoreşti de înfiinţare a acestor persoane juridice; existau act constitutiv şi statut în privinţa baroului, ambele autentificate de notarul public competent; existau sute de NUP/SUP/achitări în privinţa persoanelor fizice cercetate ori urmărite penal sau trimise în judecată. Se arată că împrejurarea care nu ar putea fi evitată se referă la existenţa şi aparenta legalitate a baroului consacrată prin acte ale puterii executive (înregistrări la Ministerul Finanţelor Publice şi la structurile subordonate acestuia) şi, totodată, prin actele adoptate de puterea judecătorească, constând în: acte ale parchetelor de NUP şi SUP; achitări pronunţate de instanţele de judecată penală; hotărâri de înfiinţare ale persoanelor juridice.

Revizuentul a mai invocat şi faptul că soluţia de condamnare s-a întemeiat pe eludarea principiului - dubiul profită făptuitorului/făptuitorilor care ar fi condus la achitarea inculpaţilor în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 4 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că, deşi prima instanţă de judecată reţine în considerente că existau două orientări ale jurisprudenţei, una care atrăgea răspunderea juridică penală a făptuitorilor şi cealaltă, în temeiul căreia, persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unei hotărâri judecătoreşti nu pot fi trase la răspundere juridică penală datorită lipsei formei de vinovăţie prevăzute de lege.

5. în cauză se impunea a se constata paralelismul instituit prin multitudinea de reglementări în privinţa infracţiunii pentru care a fost condamnat şi, totodată, să se constate că textele nefiind concentrate în unice reglementări, trebuiau abrogate în mod expres. Ca urmare a acestui fapt revizuentul a solicitat instanţei să accepte interpretarea sa în sensul că respectivele texte sunt abrogate în mod implicit sau tacit datorită prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 24/2000.

S-a arătat că la judecata cauzei în calea ordinară de atac a apelului instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor acestor chestiuni prin încheiere sau prin decizia penală nr. 251/A/30.06.2017. Toate aceste chestiuni ridicate în faţa onoratului complet al Curţii de Apel Iaşi, învestit cu soluţionarea cererii de revizuire pendinte, sunt considerate ca argumentând în favoarea existenţei unor cauze care conduc la achitarea sa datorită neîntrunirii, în integralitatea sa, a conţinutului constitutiv al infracţiunii pentru care a fost definitiv condamnat.

6. Prima instanţă de judecată nu a soluţionat cererea sa, în sensul dacă preşedintele completului de judecată este sau nu este, după caz, rudă cu soţia decanului Baroului tradiţional Bacău, ceea ce potrivit art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. este de natură a genera o suspiciune rezonabilă în sensul că imparţialitatea doamnei judecător a fost afectată, suspiciune rezonabil care este întărită şi de modul în care instanţa a pus în discuţia contradictorie şi s-a pronunţat sau nu s-a pronunţat asupra cererilor formulate de părţi (revizuentul a invocat un număr de 18 astfel de împrejurări). S-a mai invocat şi faptul că această suspiciune rezonabilă există şi cu privire la imparţialitatea a doi dintre membrii completului de judecată al I.C.C.J. a României, care au participat la soluţionarea Recursului în interesul legii nr. 15/21.09.2015 privind exercitarea profesiunii de avocat în România, imparţialitatea acestora rezultând şi din faptul că, cu ocazia judecării apelului, nu au soluţionat toate cererile invocate în cauză şi nu s-au pronunţat prin încheiere sau prin dispozitivul deciziei penale asupra tuturor apărărilor invocate (revizuentul făcând trimitere în cererea de revizuire la 12 astfel de cereri şi apărări).

A mai precizat faptul că există o contradicţie în dispozitivul deciziei penale nr. 251/A/30.06.2017, pronunţată de I.C.C.J., secţia Penală, în apel, în dosar nr. x/2013, între recunoaşterea calităţii de subiecte de drept tuturor celor 3 entităţi juridice, pe de o parte, şi menţinerea condamnării acestuia înfăptuită de prima instanţă de judecată, pe de altă parte. Aspectul invocat anterior reprezintă o împrejurare nouă, necunoscută la data soluţionării cauzei penale şi dovedeşte netemeinicia soluţiei de condamnare adoptată şi ulterior menţinută, cu privire la art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată.

7. În cauză era incidentă o cauză de încetare a procesului penal, respectiv existenţa autorităţii de lucru judecat, raportat la Hotărârii C.J.U.E. din cauza C-398/2012, Camera a patra, precum şi la faptul că există un număr de hotărâri judecătoreşti referitoare la infracţiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată prin care s-au menţinut soluţiile de netrimitere în judecată - NUP, SUP, clasări - dispuse de parchete în cauze privitoare la Baroul paralel din Bacău.

În aceste condiţii, Decizia sus menţionată a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că o soluţie de netrimitere în judecată adoptată în faza de urmărire penală atrage autoritatea de lucru judecat. Or, în speţele indicate care se regăsesc în dosarul de fond, se constată că toate aceste rezoluţii/ordonanţe de netrimitere în judecată au fost şi confirmate de către instanţele judecătoreşti penale.

B. În susţinerea cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. e) Cod procedură s-a invocat că hotărârea a cărei revizuire o solicită nu se conciliază cu următoarele hotărâri penale ataşate la dosarul primei instanţe de judecată:

- sentinţa penală nr. 1682/31.10.2011 din dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Bacău;

- sentinţa penală nr. 1232/2009 pronunţată în dosar nr. x/2009 al Judecătoriei Bacău;

- sentinţa penală nr. 1417/2015 pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Bacău;

- sentinţa penală nr. 1077/2007 pronunţată în dosar nr. x/2007 al Judecătoriei Bacău;

- sentinţa penală nr. 533/2007 pronunţată în dosar nr. x/2007 al Judecătoriei Roman;

- sentinţa penală nr. 156/2007 pronunţată de Judecătoria Bacău;

- sentinţa penală nr. 1793/2011 pronunţată în dosar nr. x/2011 al Judecătoriei Bacău;

- sentinţa penală nr. 2287/2008 pronunţată în dosar nr. x/2009 al Judecătoriei Bacău;

- sentinţa penală nr. 2015/2009 pronunţată în dosar nr. x/2009 al Judecătoriei Bacău;

- încheierea penală nr. 273/2015 pronunţată în dosar nr. x/2015 al Judecătoriei Sibiu;

- Decizia penală nr. 467R din 02.04.2012 pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Galaţi.

S-a mai arătat că sentinţa penală nr. 17/01.03.2016 pronunţată de C.A. Iaşi, secţia Penală nu se poate concilia cu sentinţa civilă pronunţată în materia contenciosului administrativ, nr. 2425/16.12.2013, definitivă şi irevocabilă la 07.03.2014, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ si Fiscal (Sentinţa se află la dosarul primei instanţe de judecată), prin care s-a constatat existenţa şi legalitatea entităţilor juridice - UNBR, Barou, Cabinet Avocat, reprezentate de numitul B. - în contradictoriu cu pârâtul P.C.A. Bacău.

Faţă de soluţia dispusă în dosarul nr. x/2013 de secţia pentru judecători în materie disciplinară, prin care s-a respins, ca fiind rămasă fără obiect acţiunea disciplinară vizând aceleaşi fapte pentru care revizuentul a fost trimis în judecată, şi care a antamat fondul cauzei, în penal, revizuentul arată că a fost condamnat definitiv la amendă penală pentru complicitate la art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, hotărârea de condamnare neconciliindu-se, astfel, cu hotărârea disciplinară.

Analizând cererea de revizuire din prisma admisibilităţii formulării acestei căi extraordinare de atac, Curtea a constatat următoarele:

Prin sentinţa penală cu nr. 17/01.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul x/2013, rămasă definitivă la data de 30.06.2017 prin decizia penală nr. 251/A/2017 a ÎCCJ, secţia Penală, s-a dispus condamnarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. din 1969, art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., la pedeapsa principală a amenzii în cunatum de 3000 RON, reţinând, în esenţă, în sarcina acestuia că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în luna iunie 2012 a semnat înscrisurile întocmite de inculpatul B. în care a folosit fără drept denumirile de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "UNBR", denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi a însemnelor specifice profesiei, respectiv ştampile, cunoscând că nu sunt respectate prevederile Legii nr. 51/1995 republicată, pentru admiterea în profesia de avocat.

Condamnatul A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 17 din 01.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2013, invocând în susţinerea cereri cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin. (1), lit. a) şi lit. e) C. proc. pen., ce au fost prezentate mai sus.

Potrivit disp. art. 459 alin. (3), lit. a)-f), C. proc. pen., la examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, instanţa are în vedere dacă cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute de lege, dacă cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3), dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv, dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea şi dacă persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4), în cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute anterior, dispunând, prin sentinţă, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Având în vedere calitatea de inculpat pe care a avut-o revizuentul în cauza cu nr. x/2013, precum şi faptul că cererea de revizuire este în favoarea condamnatului, Curtea a constatat că cererea de faţă este formulată în termenul prev. de art. 457 alin. (1) C. proc. pen. şi de o persoană dintre cele prevăzute de lege, respectiv de art. 455 alin. (1), lit. a) C. proc. pen.

Totodată s-a constatat că cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) C. proc. pen., respectiv a fost formulată în scris şi motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază, respectiv cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin. (1), lit. a) şi lit. e) C. proc. pen., precum şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.

Însă, Curtea a constatat că nu este îndeplinită condiţia de admitere în principiu, referitoarele la faptul dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

În concret, referitor la cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1), lit. a) C. proc. pen., Curtea a constatat că motivaţia prezentată pe larg în cuprinsul cererii de revizuire nu se încadrează în acest caz.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1), lit. a) C. proc. pen. priveşte situaţia în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

În concret, revizuentul trebuie să invoce descoperirea, după rămânerea definitivă a hotărârii, de fapte sau împrejurări necunoscute instanţei de judecată la soluţionarea cauzei şi nu reinterpretarea aceleiaşi situaţii de fapt.

Expresia "fapte sau împrejurări" se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, şi anume orice întâmplare, situaţie, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate conduce la dovedirea netemeiniciei hotărârii, în cazul de faţă a hotărârii de condamnare.

Pe calea revizuirii nu sunt, deci, posibile o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări cunoscute de instanţă şi nici o readministrare sau o reinterpretare a probatorului administrat.

Analizând motivele invocate în sprijinul acestui caz de revizuire, Curtea a constatat următoarele:

- motivele privind motivarea eronată (prezentate la pct. 1 din prezenta), încadrarea greşită (prezentate la pct. 2 din prezenta), lipsa previzibilităţii textului legal incriminator (prezentate la pct. 3 din prezenta), existenţa unei cauze de neimputabilitate - eroare de drept, încălcarea principiului in dubio pro reo (prezentate la pct. 4 din prezenta), existenţa unui paralelism instituit prin multitudinea de reglementări în privinţa infracţiunii pentru care a fost condamnat (prezentate la pct. 5 din prezenta), nu se referă la fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, ci se referă la împrejurări şi apărări pe care condamnatul A. le putea invoca, şi chiar le-a invocat, atât în faţa instanţei de judecată care a soluţionat fondul cât şi în faţa instanţei de apel şi, astfel, nu pot fi considerate a fi necunoscute.

- motivele privind incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat cauza în fond, precum şi a judecătorilor care au soluţionat în apel, nu constituie "fapte sau împrejurări", expresie care, aşa cum s-a precizat mai sus, se referă la probe propriu-zise şi nu la presupuse încălcării ale dispoziţiilor privitoare la incompatibilităţi, aceste încălcări putând fi invocate într-o altă cale extraordinară de atac, şi anume contestaţie în anulare;

- motivul referitor la existenţa autorităţii de lucru judecat, nu se circumscrie cazului de revizuire invocat de condamnat, ci constituie un caz expres prevăzut de lege de contestaţie în anulare, respectiv cel prev. de art. 426 lit. i) C. proc. pen.

Aşa fiind, Curtea constată că motivele dezvoltate de revizuent în cererea adresată şi precizate în faţa instanţei în sprijinul cazului de revizuire prev. de 453 alin. (1), lit. a) C. proc. pen., nu pot fi circumscrise acestui caz de revizuire, faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea neconducând, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Referitor la cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1), lit. e) C. proc. pen., Curtea a constatat că acest caz priveşte situaţia când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

Pentru a ne afla în prezenţa acestui caz de revizuire trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

a) existenţa a două sau mai multor hotărâri penale definitive prin care a fost soluţionat fondul cauzei.

Nu îndeplinesc această condiţie sentinţa penală nr. 1682/31.10.2011 a Judecătoriei Bacău, sentinţa penală nr. 1232/15.06.2009 a Judecătoriei Bacău, sentinţa penală nr. 1077/03.05.2007 a Judecătoriei Bacău, sentinţa penală nr. 533/13.11.2007 a Judecătoriei Roman, sentinţa penală nr. 1793/10.11.2011 a Judecătoriei Bacău, sentinţa penală nr. 2287/08.12.2009 a Judecătoriei Bacău, încheierea penală nr. 273/07.09.2015 a Judecătoriei Sibiu, prin care nu a fost soluţionat fondul cauzei, ci plângeri împotriva rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale.

Nici prin sentinţa penală nr. 1241/07.05.2014 a Judecătoriei Bacău nu s-a rezolvat fondul cauzei, dispunându-se încetarea procesului penal, ca urmare a lipsei unei condiţii legale necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, şi anume lipsa începerii urmăririi penale.

b) hotărârile inconciliabile trebuie să fie hotărâri penale.

Nu îndeplinesc această condiţie sentinţa civilă nr. 2425/16.12.2013 a Tribunalului Bacău, secţia a II a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, precum şi soluţia dispusă în dosarul x/2013 de secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM, soluţie care nici nu este o hotărâre judecătorească şi, astfel nu poate fi supusă revizuirii.

c) hotărârile definitive nu se pot concilia, adică, prin dispoziţiile pe care le conţin, se exclud între ele.

Referitor la decizia penală nr. 467R/02.04.2012 a Curţii de Apel Galaţi, Curtea constată că aceasta priveşte pe numitul C., ce a fost achitat, în temeiul disp. art. 11 pct. 2, lit. a) C. proc. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 281 C. pen. din 1969, fiind acuzat că ar fi desfăşurat, în perioada iulie 2009 - ianuarie 2010 activitate specifică profesiunii de avocat fără a fi înscris pe Tabloul Avocaţilor din Baroul Bacău. Cum, această hotărâre şi sentinţa penală nr. 17/01.03.2016 a Curţii de Apel Iaşi, în care a fost condamnat revizuentul, se referă la persoane diferite, dar şi la fapte diferite ce ar fi fost săvârşite în ani diferiţi, acestea nu se exclud, nefiind îndeplinită astfel condiţia inconciliabilităţii hotărârilor penale.

Împotriva sentinţei penale nr. 87 din data de 19 octombrie 2017, pronunţată Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 30 octombrie 2017, a declarat apel revizuentul A.

În motivarea apelului, în esenţă, s-a susţinut că toate împrejurările menţionate în cererea de revizuire reprezintă împrejurări noi, fie cu caracter absolut (cum este cazul aplicării greşite a RIL nr. 15/21.09.2015), fie împrejurări noi datorită faptului că nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu s-au pronunţat asupra lor (cazurile 2-7 de la punctul I al cererii de revizuire).

Cu privire la punctul II al cererii de revizuire, respectiv cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. 3 C. proc. pen., a susţinut că, din motivarea sentinţei apelate, rezultă că nu se pot invoca împrejurările, situaţiile, probele care nu au fost dezbătute, care nu au fost puse în discuţie şi asupra cărora nici prima instanţa şi nici instanţa de apel nu s-au pronunţat.

Înalta Curte, analizând apelul de faţă, raportat la actele dosarului şi la criticile formulate, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Analizând cererea de revizuire formulată de petent, instanţa reţine că, în mod corect, instanţa fondului a dispus respingerea, ca inadmisibilă în principiu, a cererii de revizuire.

Din economia dispoziţiilor art. 452 şi 453 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.

Concomitent, din aceleaşi dispoziţii rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.

În concret, revizuentul condamnat a invocat cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) şi lit. e) C. proc. pen.

Faţă de acestea, în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă că, pe calea revizuirii nu sunt posibile o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări cunoscute de instanţă şi nici o readministrare sau o reinterpretare a probatorului administrat.

Or, motivele invocate de revizuent în susţinerea cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu reprezintă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi care, dacă ar fi fost cunoscute, are fi conduse la pronunţarea unei hotărâri diferite, ci se referă la împrejurări pe care condamnatul A. le-a invocat în apărare în faţa instanţelor (fond şi apel) care s-au pronunţat cu privire la vinovăţia sa.

În consecinţă, toate acestea nu pot fi considerate fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Referitor la cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., instanţa de control judiciar constată, în acord cu instanţa fondului, că susţinerile revizuentului nu se încadrează în acest caz de revizuire.

Astfel, cazul de revizuire anterior menţionat priveşte situaţia când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

Or, pentru a ne afla în situaţia acestui caz de revizuire trebuie să existe cel puţin două hotărâri care să conţină o rezolvare a fondului cauzei care nu se pot concilia.

În acest sens, doctrina este unanim constantă şi trebuie să fim în faţa a două hotărâri care să rezolve fondul cauzei, atât cu privire la acţiunea penală, prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, cât şi cu privire la acţiunea civilă, alăturată celei penale.

În consecinţă, dacă una dintre aceste hotărâri sau chiar toate nu dau o soluţionare acţiunii penale (de exemplu printr-o hotărâre prin care s-a soluţionat o plângere împotriva soluţiei de clasare şi alta e o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul cauzei), revizuirea nu este posibilă.

Astfel, în mod corect, prima instanţă a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru existenţa acestui caz de revizuire.

În acest sens, s-a arătat că sentinţa penală nr. 1682/31.10.2011 a Judecătoriei Bacău, sentinţa penală nr. 1232/15.06.2009 a Judecătoriei Bacău, sentinţa penală nr. 1077/03.05.2007 a Judecătoriei Bacău, sentinţa penală nr. 533/13.11.2007 a Judecătoriei Roman, sentinţa penală nr. 1793/10.11.2011 a Judecătoriei Bacău, sentinţa penală nr. 2287/08.12.2009 a Judecătoriei Bacău, încheierea penală nr. 273/07.09.2015 a Judecătoriei Sibiu, reprezintă hotărâri prin care nu a fost soluţionat fondul cauzei, fiind soluţionate plângeri împotriva rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale.

Nici prin sentinţa penală nr. 1241/07.05.2014 a Judecătoriei Bacău nu s-a rezolvat fondul cauzei, dispunându-se încetarea procesului penal, ca urmare a lipsei unei condiţii legale necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, şi anume lipsa începerii urmăririi penale.

Cu privire la sentinţa civilă nr. 2425/16.12.2013 a Tribunalului Bacău, secţia a II a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, precum şi soluţia dispusă în dosarul x/2013 de secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM, se constată că acestea nu sunt hotărâri prin care se rezolvă o acţiune penală, iar cu privire la decizia penală nr. 467R/02.04.2012 a Curţii de Apel Galaţi, s-a constatat că aceasta priveşte o altă persoană, respectiv numitul C., ce a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 281 C. pen. din 1969 şi fapte diferite ce ar fi fost săvârşite în ani diferiţi, nefiind îndeplinită astfel condiţia inconciliabilităţii hotărârilor penale.

În consecinţă, niciuna din hotărârile indicate de către revizuent, nu reprezintă o hotărâre penală care să soluţioneze fondul cauzei, să aibă identitate de subiect şi să privească aceleaşi fapte pentru care a fost condamnat revizuentul prin sentinţa penală nr. 17/01.03.2016 a Curţii de Apel Iaşi, rămasă definitivă la data de 30.06.2017 prin decizia penală nr. 251/A/2017 a ÎCCJ, secţia Penală.

Faţă de toate aceste considerente, constatând că motivele invocate de către revizuentul A. nu se circumscriu cazurilor de revizuire invocate de către acesta, Înalta Curte, cu opinie majoritară, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei penale nr. 87 din data de 19 octombrie 2017, pronunţată Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei penale nr. 87 din data de 19 octombrie 2017, pronunţată Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2018.

OPINIE SEPARATĂ

În sensul admiterii apelului şi admiterii în principiu a cererii de revizuire.

Revizuirea, aşa cum s-a arătat şi în cuprinsul opiniei majoritare, constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Judecarea unei cereri de revizuire presupune parcurgerea a două etape: prima constă în examinarea admisibilităţii în principiu şi se desfăşoară în cameră de consiliu, însă într-o procedură contradictorie, iar cea de-a doua etapă, posibilă doar în cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire presupune rejudecarea în fond a acesteia, în şedinţă publică şi în procedură contradictorie.

Cu privire la acest aspect, în jurisprudenţă s-a reţinut că cererea de revizuire se soluţionează în mai multe etape, prima din aceasta fiind, conform art. 459 C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanţa verifică cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.

Această fază a admiterii în principiu priveşte examinarea admisibilităţii exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.

În consecinţă, în această etapă a admisibilităţii în principiu, instanţa va verifica întrunirea condiţiilor referitoare la hotărârea atacată (aceasta trebuie să fie una definitivă prin care a fost soluţionat fondul cauzei), titularul cererii (condamnatul sau cel faţă de care s-a dispus o soluţie dintre cele prevăzute de art. 396 C. proc. pen., un membru de familie al acestuia, partea civilă sau partea responsabilă civilmente sau procurorul), introducerea în termen a cererii de revizuire, întrunirea condiţiilor de formă, invocarea unor temeiuri legale, precum şi inexistenţa unei cereri de revizuire anterioare ce a fost judecată definitiv, care să se bazeze pe aceleaşi fapte şi mijloace de probă în baza cărora este formulată cererea dedusă judecăţii.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, revizuentul apelant A. a formulat critici subsumate cazurilor de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) şi lit. e) C. proc. pen.

Înalta Curte, în opinie minoritară, apreciază că cererea de revizuire a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) C. proc. pen., respectiv a fost formulată în scris şi motivată, cu arătarea cazurilor de revizuire pe care se întemeiază, respectiv cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin. (1), lit. a) şi lit. e) C. proc. pen., precum şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.

În susţinerea cazurilor de revizuire, revizuentul a indicat în cuprinsul cererii faptele sau împrejurările ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei (referitor la cazul prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.) şi hotărârile judecătoreşti ce nu se pot concilia (referitor la cazul prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.).

De asemenea, se constată că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prev. de art. 459 alin. (3) C. proc. pen. necesare pentru a se dispune admiterea în principiu a cererii de revizuire.

În consecinţă, Înalta Curte, în opinie minoritară, constată că hotărârea atacată este una definitivă prin care a fost soluţionat fondul cauzei, cererea de revizuire a fost introdusă în termenul de revizuire prev. de art. 457 C. proc. pen. şi de către o persoană dintre cele prev. de art. 455 C. proc. pen. şi, aşa cum s-a arătat anterior, cererea a fost formulată în scris şi motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază, respectiv cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) şi lit. e) C. proc. pen., precum şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.

Cum în etapa admiterii în principiu instanţa nu se implică în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecăţii, fiind îndeplinite condiţiile de formă şi de fond ale cererii de revizuire, pentru toate considerentele anterior arătate apreciez că se impunea admiterea în principiu a cereii de revizuire formulată de revizuentul apelant A. împotriva sentinţei penale nr. 87 din data de 19 octombrie 2017, pronunţată Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30.03.2018.