Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 76/A/2019 AI generated

Inadmissibility of appeal against decision on admissibility in principle of extraordinary appeal in criminal proceedings

Case Number Decizia nr. 76/A/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed as inadmissible the appeal filed by the convicted defendant against the Court of Appeal of Constanța’s decision, thereby upholding the lower court’s ruling and ordering the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state. The dispute concerned a procedural challenge in a criminal case where the defendant, attempting to overturn his conviction, argued that the facts did not exist and that the statute of limitations had expired; however, the appellate court had previously rejected his extraordinary appeal (contestație în anulare) at the admissibility stage. The Supreme Court held that under Article 431 of the Code of Criminal Procedure and consistent with the constitutional principle of legality of appeals, no ordinary appeal is available against the specific decision pronouncing on the admissibility of an extraordinary appeal, as such decisions become final immediately upon pronouncement; consequently, the appellant’s attempt to challenge the admissibility ruling via appeal violated the legal framework for accessing courts and exercising remedies.

Legislator headnote

AI generated

art. 431 alin. (1) C. proc. pen, art. 426 lit. b) C. proc. pen, art. 426 C. proc. pen, art. 431 C. proc. pen, art. 432 alin. (1) C. proc. pen, art. 432 alin. (4) C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against decision on admissibility in principle of extraordinary appeal in criminal proceedings: The dispute concerned a procedural challenge in a criminal case where the defendant, attempting to overturn his conviction, argued that the facts did not exist and that the statute of limitations had expired; however, the appellate court had previously rejected his extraordinary appeal (contestație în anulare) at the admissibility stage. The Supreme Court held that under Article 431 of the Code of Criminal Procedure and consistent with the constitutional principle of legality of appeals, no ordinary appeal is available against the specific decision pronouncing on the admissibility of an extraordinary appeal, as such decisions become final immediately upon pronouncement; consequently, the appellant’s attempt to challenge the admissibility ruling via appeal violated the legal framework for accessing courts and exercising remedies.

Keywords

AI generated
principle of legality code of criminal procedure judicial law ordinary proceedings procedural limitations statute of limitations

Cited Legislation

AI generated
art. 431 alin. (1) C. proc. pen
829/P din 27 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de contestatorul condamnat A.
art. 426 lit. b) C. proc. pen
Totodată, Curtea a reţinut că aspectele invocate de contestator în sensul că "faptele nu există" nu sunt prevăzute între situaţiile enumerate imperativ şi limitativ în dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen..
art. 426 C. proc. pen
pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazurile menţionate la art. 426 C. proc. pen., iar dispoziţiile art.
art. 431 C. proc. pen
pen., iar dispoziţiile art. 431 C. proc. pen..
art. 432 alin. (1) C. proc. pen
Mai mult, potrivit art. 432 alin.
art. 432 alin. (4) C. proc. pen
Totodată, dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen..
art. 408 alin. (1) C. proc. pen
pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare ulterioară admiterii în principiu, precum şi că prevederile art. 408 alin. (1) C. proc. pen..
art. 552 C. proc. pen
Aceste argumente sunt valabile şi în ceea ce priveşte decizia pronunţată în etapa admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, cum este cazul în speţă, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 552 C.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for imposing the payment of 200 RON in judicial costs on the appellant due to procedural fault.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 829/P din 27 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 386/P din 04 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2016.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, în raport de cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 10/2017 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 25 mai 2017, în sensul că "în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal", în cauză nu sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea în principiu a contestaţiei în anulare. În acest sens, s-a arătat că situaţia invocată de contestatorul condamnat, circumscrisă cazului reglementat de art. 426 lit. b) C. proc. pen., a fost analizată de instanţa de apel, care, în cuprinsul deciziei contestate, a expus pe larg raţiunile pentru care a considerat că nu se poate pronunţa încetarea procesului penal faţă de condamnat, întrucât nu sunt incidente dispoziţiile privind prescripţia răspunderii penale.

Totodată, Curtea a reţinut că aspectele invocate de contestator în sensul că "faptele nu există" nu sunt prevăzute între situaţiile enumerate imperativ şi limitativ în dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen.. ce reglementează cazurile în care se poate face contestaţie în anulare.

Împotriva acestei decizii, la data de 30 ianuarie 2019, a formulat apel contestatorul condamnat A., solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi, după rejudecare, admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, care, în opinia sa, întruneşte toate condiţiile de admisibilitate, iar, pe fondul căii extraordinare de atac, în urma analizării probatoriului din dosarul nr. x/2016 să se constate intervenirea prescripţiei speciale, dar şi faptul că nu a săvârşit infracţiunea de care a fost acuzat şi condamnat, care nu există, cu consecinţa anulării, în baza art. 426 lit. b) C. proc. pen., a deciziei penale nr. 386/P din 4 aprilie 2018 a Curţii de Apel Constanţa.

Totodată, faţă de împrejurarea că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa nu i-a fost niciodată comunicată, a solicitat repunerea în termenul de apel începând cu data de 28 ianuarie 2019, când a ridicat de la Poşta Română plicul conţinând adresa transmisă de instanţă, în urma demersurilor efectuate, prin care a fost informat că soluţia i-a fost transmisă anterior.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2018, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 4 pentru termenul de judecată din 7 martie 2019.

Premergător, Înalta Curte arată că admisibilitatea căii de atac primează analizării aspectelor privind introducerea ei în termen, doar în măsura în care se apreciază admisibil apelul formulat de condamnat, urmând a fi examinate susţinerile acestuia legate de comunicarea hotărârii.

Examinând apelul declarat de contestatorul condamnat, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, revizuită, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În prezenta cauză, cererea introductivă de instanţă este reprezentată de contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 386/P din 04 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2016, ca instanţă de apel. Se observă, astfel, că dispoziţiile legale incidente în cauză în raport cu obiectul cererii introductive sunt cele ale art. 426-432 C. proc. pen.. referitoare la calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

Analizând dispoziţiile cuprinse în Secţiunea 1 a Capitolului V din Titlul III din C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazurile menţionate la art. 426 C. proc. pen., iar dispoziţiile art. 431 C. proc. pen.. nu prevăd nicio cale de atac împotriva soluţiei pronunţate în faza examinării în principiu a admisibilităţii acestei căi extraordinare de atac. Mai mult, potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., după ce a fost depăşită faza admisibilităţii în principiu, dacă găseşte contestaţia în anulare întemeiată, instanţa desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare. Totodată, dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen.. prevăd că sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 5 din 4 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, a stabilit că hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului. În acest sens, s-a reţinut că aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare ulterioară admiterii în principiu, precum şi că prevederile art. 408 alin. (1) C. proc. pen.. (ce reglementează calea de atac a apelului) vizează doar sentinţele nedefinitive, pronunţate în cursul judecăţii, iar nu în procedura specifică unei căi extraordinare de atac.

Aceste argumente sunt valabile şi în ceea ce priveşte decizia pronunţată în etapa admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, cum este cazul în speţă, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 552 C. proc. pen., a rămas definitivă la data pronunţării acesteia şi, ca atare, nu este susceptibilă a fi atacată cu apel.

În aceste condiţii, raportat la prevederile legale anterior menţionate şi la aspectele statuate prin decizia nr. 5 din 4 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, se constată că numitul A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive (decizie pronunţată în contestaţia în anulare ce a vizat o altă decizie definitivă dată în apel), învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac şi împotriva hotărârilor definitive pronunţate în etapa examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile… pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 829/P din 27 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie. Totodată, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că acesta se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 829/P din 27 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 martie 2019.