Fraud conviction upheld after annulment appeal; further appeal inadmissible.

Asupra apelului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 11/AP din data de 26 ianuarie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a decis, după cum urmează:

1. A respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a art. 108 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., a art. 35 C. pen., a art. 244 C. pen., precum şi a termenului de prescripţie referitor la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 C. pen.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare.

2. A admis contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. cu privire la decizia penală nr. 237/AP din 23.03.2017 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosar nr. x/2014*¸ pe care a desfiinţat-o.

A anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2764/2016 din data de 23.03.2017 emis de Judecătoria Braşov.

3. A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr. 2125 din 17.11.2016 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosar nr. x/2014*, pe care a desfiinţat-o în ceea ce priveşte soluţia de condamnare pentru infracţiunea de deţinere, fără drept, de armă letală din categoria celor supuse autorizării, prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004.

Rejudecând în aceste limite, a descontopit pedeapsa principală de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor şi a înlăturat sporul de 6 luni închisoare, după cum urmează:

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - faptă comisă în dauna persoanei vătămate B.;

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - faptă comisă în dauna persoanelor vătămate: Întreprinderea Individuală C., Întreprinderea Individuală D., Întreprinderea Individuală E., F., G., H., I., J. şi K.;

- 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de armă letală din categoria celor supuse autorizării, prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de armă letală din categoria celor supuse autorizării, prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004.

În baza art. 33 C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus şi a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 4 ani şi 6 luni închisoare.

A dedus din pedeapsa aplicată perioada de timp executată de inculpat de la 5.09.2017 la 26.01.2018.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 260 RON, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului de Avocaţi Braşov.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că la data de 15.09.2017, sub nr. x/2014*, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov contestaţia în anulare formulată de A. cu privire la decizia penală nr. 237/AP din 23.03.2017 a Curţii de Apel Braşov, întrucât judecata în apel a avut loc fără citarea sa, unele fapte erau prescrise la momentul judecării apelului, judecata a avut loc fără prezenţa sa, deşi era obligatorie.

A fost ataşat dosarul penal nr. x/2014

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, curtea a reţinut următoarele:

1. Prin sentinţa penală nr. 2125 din 17.11.2016, pronunţată în dosarul penal nr. x/2014, Judecătoria Braşov, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunile de: înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale), înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte), tentativă la înşelăciune, faptă prevăzută de art. 20 vechiul C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (6 fapte), deţinere, fără drept, de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, faptă prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) vechiul C. pen. în infracţiunile de înşelăciune, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. (faptă comisă în dauna persoanei vătămate B.), înşelăciune, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. (faptă comisă în dauna persoanelor vătămate Întreprinderea Individuală C., Întreprinderea Individuală D., Întreprinderea Individuală E., F., G., H., I., J. şi K.), deţinere, fără drept, de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, faptă prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) vechiul C. pen.

În temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A., cetăţean român, studii superioare, căsătorit, necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune calificată săvârşită în formă continuată (faptă comisă în decursul lunilor septembrie - noiembrie 2009 în dauna persoanei vătămate B.).

În temeiul art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa în cuantum de 4 (patru) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune calificată săvârşită în formă continuată (faptă comisă în decursul perioadei aferentă intervalului 2010-2012 în dauna persoanelor vătămate Întreprinderea Individuală C., Întreprinderea Individuală D., Întreprinderea Individuală E., F., G., H., I., J. şi K.).

În temeiul art. 134 din Legea nr. 295/2004, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere, fără drept, de armă neletală din categoria celor supuse autorizării.

În temeiul art. 33 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite în cauză şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 6 luni închisoare pentru concursul de infracţiuni dedus judecăţii, urmând ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, şi lit. b) C. pen. din 1969, i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice precum şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 88 C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive începând cu data de 23.02.2012 până la data de 17.05.2012.

În temeiul art. 19 raportat la art. 998-999 vechiul C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă B., şi în consecinţă, s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei în cuantum de 4.400 euro, cu titlu de daune materiale, precum şi la plata sumei de 3.600 euro cu titlu de daune morale, sumele urmând să fie achitate la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii.

În temeiul art. 19 raportat la art. 1357 Noul C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Întreprinderea Individuală D., cu sediul în comuna Ivăneşti, sat Ivăneşti, judeţul Vaslui, şi în consecinţă, s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 15.320 euro, care se va achita în RON la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii, pentru compensarea prejudiciului material cauzat.

În temeiul art. 19 raportat la art. 1357 Noul C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Întreprinderea Individuală E., cu sediul în comuna Gârceni, sat Gârceni, judeţului Vaslui, şi în consecinţă, s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei în cuantum de 7.660 euro, care se va achita în RON la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii, pentru compensarea prejudiciului material cauzat.

În temeiul art. 19 raportat la art. 998-999 vechiul C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Întreprinderea Individuală C., cu sediul în comuna Feldioara, strada x, nr. 41, judeţul Braşov şi în consecinţă, s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei în cuantum de 12.940 euro, care se va achita în RON la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii, pentru compensarea prejudiciului material cauzat.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 249 Noul C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituit asupra imobilului proprietate personală a inculpatului A., imobil situat în comuna Snagov, judeţul Ilfov, nr. cadastral x, identificat CF x, în limita sumei de 36.020 euro.

În baza art. 276 alin. (1) Noul de C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către părţile civile pe parcursul procedurilor, după cum urmează: suma în cuantum de 2.300 RON în favoarea părţii civile B., suma în cuantum de 1.800 RON, în favoarea părţii civile Î.I.D., suma în cuantum de 2.300 RON, în favoarea părţii civile Î.I.E., suma în cuantum de 500 RON în favoarea părţii civile Î.I.C.

În baza art. 274 alin. (1) Noul C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 4.700 RON, dintre care suma de 3.200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în fază de urmărire penală.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2011 întocmit la data de 24.01.2014 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, înregistrat pe rolul instanţei la data de 30.01.2014 sub dosar nr. x/2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: înşelăciune, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (2 acte materiale), înşelăciune, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (5 acte materiale), înşelăciune, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (6 acte materiale), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 (2 fapte), tentativă la înşelăciune, faptă prevăzută de art. 20 C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 (6 fapte) şi deţinere, fără drept, de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, faptă prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969.

Pe parcursul desfăşurării urmăririi penale, inculpatul A. a infirmat învinuirea penală reţinută în sarcina sa, ulterior încunoştinţării sale sub aspectul infracţiunilor care au format obiectul anchetei, acesta sustrăgându-se procedurilor penale.

În urma înregistrării rechizitoriului nr. x, pe rolul Judecătoriei Braşov s-a format dosarul penal nr. x/2014, care a urmat etapele procesuale desprinse din prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) şi d) Noul C. proc. pen., respectiv procedura de cameră preliminară şi judecată în fond.

Prin sentinţa penală nr. 601 din 07.04.2015, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosar penal nr. x/2014, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă în cuantum de 4 ani şi 6 luni închisoare, dispunându-se şi obligarea sa pe latura civilă a cauzei, conform pretenţiilor materiale formulate pe parcursul procedurilor .

Această sentinţă a fost desfiinţată prin decizia penală nr. 738/AP din 05.11.2015 a Curţii de Apel Braşov, în urma apelului promovat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, fiind criticată maniera în care a fost soluţionată cauza, cu încălcarea principiului nemijlocirii procesului penal. S-a dispus prin decizia instanţei de control judiciar ca în rejudecare, prima instanţă să procedeze la audierea nemijlocită a tuturor persoanelor indicate în cuprinsul actului de sesizare, precum şi la audierea inculpatului, condiţionat de prezentarea sa efectivă pe parcursul desfăşurării procedurilor.

De asemenea, s-a dispus prin aceeaşi decizie ca, după readministrarea probelor, să fie dezbătută critica de nelegalitate formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov privitoare la analiza legii penale mai favorabile, urmând să fie stabilită, în măsura în care se va impune, o altă încadrare juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, prin reţinerea a două infracţiuni de înşelăciune, ambele în formă continuată, în concurs real, respectiv una cu partea civilă B. şi cealaltă cu toate părţile civile şi persoanele vătămate C., D., E., F., G., H., I., J., L.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov sub număr de dosar x/2014, la data de 13.11.2015.

La dosarul cauzei, a fost ataşată fişa de cazier judiciar a inculpatului şi s-a procedat la reaudierea martorilor M., G., E., O., H., F. şi L. conform declaraţiilor redate şi consemnate în cuprinsul dosar judecătorie, respectiv în cuprinsul dosar judecătorie.

În privinţa inculpatului A., în pofida actelor de căutare dispuse în privinţa sa, inclusiv semnalarea unei alerte la nivelul Sistemului de Informaţii Schengen, instanţa de fond a luat act de imposibilitatea audierii nemijlocite a acestuia, ca urmare a sustragerii sale de la desfăşurarea procedurilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

I. În perioada 16.09.2009-20.11.2009, inculpatul a indus în eroare partea civilă B., promiţându-i că o va angaja în cadrul societăţii P. (persoană juridică inexistentă), entitate comercială care activa în domeniul distribuţiei de dispozitive medicale şi, în acest sens, i-a transmis prin intermediul poştei electronice facturile proforme nr. x din 18.09.2009 pentru suma de 3.500 de euro reprezentând garanţii şi x/29.10.2010 pentru suma de 900 de euro reprezentând contribuţia sa pentru participarea la o conferinţă desfăşurată în Viena, determinând-o în acest fel să depună succesiv, în contul nr. x deschis pe numele Q. S.A. la R., (cont controlat de inculpat), suma totală de 4.400 de euro, sumă care a fost transferată de inculpat prin dispoziţii date prin intermediul poştei electronice în contul cu nr. x deschis pe numele S. S.A la R. (cont controlat de inculpat) şi apoi în contul de euro cu nr. x deschis la S.C. T. S.A. pe numele inculpatului, suma de bani fiind folosită de acesta în scop personal.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, în perioada septembrie - noiembrie 2009, a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată B., prin formularea unei oferte de angajare, sub pretextul căreia, victima a plătit suma în cuantum de 4.400 Euro în beneficiul inculpatului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

II. Prin formularea unor anunţuri privind acordarea unui sprijin pentru dezvoltarea micilor întreprinderi cu profil zootehnic, în decursul perioadei decembrie 2010 - ianuarie 2012, inculpatul A. a indus în eroare persoanele vătămate Întreprinderea Individuală C., Întreprinderea Individuală D. şi Întreprinderea Individuală E., care au achitat diverse sume de bani în scopul achiziţionării unor animale de rasă superioară, fără ca acestea să le fie ulterior livrate.

a) Astfel, în perioada 07.12.2010-25.02.2011, inculpatul a indus în eroare reprezentanţii părţii civile Întreprinderea Individuală C., oferindu-se să intermedieze livrarea de către o societate comercială elveţiană a unui număr de 33 de bovine de rasă şi, în acest sens, le-a transmis prin intermediul poştei electronice facturile proforme nr. x/16.02.2011 emisă pentru suma de 4.450 de euro, x/20.12.2010 emisă pentru suma de 2.850 de euro, x/24.01.2011 emisă pentru suma de 1.550 de euro, nr. x/07.12.2010 emisă pentru suma de 5.850 de euro şi o altă factură proformă în valoare de 1.800 de euro, determinându-i pe aceştia să plătească în contul nr. x deschis pe numele Q. S.A. la R.., (cont controlat de inculpat), suma totală de 12.940 de euro cu titlurile de avans, garanţii şi asigurări, pentru achiziţionarea bovinelor de rasă, sumă care a fost transferată de inculpat prin dispoziţii date prin intermediul poştei electronice în contul cu nr. x deschis pe numele S. S.A. la R.. (cont controlat de inculpat) şi apoi în contul de euro cu nr. x deschis la S.C. U. S.A. pe numele inculpatului, suma de bani fiind folosită de acesta în scop personal.

b) În perioada 11.07.2011-21.11.2011, inculpatul a indus în eroare reprezentanţii părţii civile Întreprinderea Individuală D., oferindu-se să intermedieze livrarea de către o societate comercială elveţiană a unui număr de 20 de bovine din rasa V. şi, în acest sens, după ce i-a determinat să plătească suma de 1.000 de euro în contul nr. x deschis pe numele Q. S.A. la R.., (cont controlat de inculpat), le-a transmis prin intermediul poştei electronice facturile proforme nr. x/20.07.2011 pentru suma de 6.000 de euro, x/17.08.2011 pentru suma de 5.000 de euro, x/19.10.2011 pentru suma de 2.400 de euro, x/07.11.2011 pentru suma de 920 de euro şi x/21.11.2011 pentru suma de 3.540 de euro (factură neachitată) determinându-i pe aceştia să plătească în contul nr. x deschis pe numele Q. S.A. la R.., (cont controlat de inculpat), suma totală de 15.320 de euro cu titlurile de avans, garanţii, asigurări şi plată, pentru achiziţionarea bovinelor de rasă, sumă care a fost transferată de inculpat prin dispoziţii date prin intermediul poştei electronice în contul cu nr. x deschis pe numele S. S.A la R.. (cont controlat de inculpat) şi apoi în contul de euro cu nr. x deschis la S.C. U. S.A. pe numele inculpatului, suma de bani fiind folosită de acesta în scop personal.

c) În perioada 12.07.2011-21.11.2011, inculpatul A. a indus în eroare reprezentanţii părţii civile Întreprinderea Individuală E., oferindu-se să intermedieze livrarea de către o societate comercială elveţiană a unui număr de 10 bovine din rasa V. şi, în acest sens, după ce i-a determinat să plătească suma de 1.000 de euro în contul nr. x deschis pe numele Q. S.A. la R.., (cont controlat de inculpat), le-a transmis prin intermediul poştei electronice facturile proforme nr. x/20.07.2011 pentru suma de 3.000 de euro, x/17.08.2011 pentru suma de 2.000 de euro, x/19.10.2011 pentru suma de 1.200 de euro, x/07.11.2011 pentru suma de 460 de euro şi x/21.11.2011 pentru suma de 1.770 de euro (factură neachitată), determinându-i pe aceştia să plătească în contul nr. x deschis pe numele Q. S.A. la R.., (cont controlat de inculpat), suma totală de 7.660 de euro cu titlurile de avans, garanţii, asigurări şi plată, pentru achiziţionarea bovinelor de rasă, sumă care a fost transferată de inculpat prin dispoziţii date prin intermediul poştei electronice în contul cu nr. x deschis pe numele S. S.A. la R.. (cont controlat de inculpat) şi apoi în contul de euro cu nr. x deschis la S.C. U. S.A. pe numele inculpatului, suma de bani fiind folosită de acesta în scop personal.

d) În decursul perioadei 2010-2012, acţionând într-o manieră similară, inculpatul A. a încercat să inducă în eroare şi alţi potenţiali parteneri comerciali, printre care martorii F., G., H., I., J. şi L., prin formularea unor anunţuri prin care inculpatul oferea spre vânzare animale de rasă superioară, precum şi diverse utilaje agricole, cu plata preţului în rate.

În drept, s-a reţinut de către prima instanţă că fapta inculpatului A. care, în intervalul 2010-2012 a indus în eroare părţile civile Întreprinderea Individuală C., Întreprinderea Individuală D. şi Întreprinderea Individuală E. prin formularea unor oferte privind vânzarea de animale de rasă cu plata în rate, oferte urmate de remiterea unor sume de bani cu titlul de avans, asigurări şi transportul bovinelor achiziţionate de către reprezentanţii părţilor civile, inculpatul acţionând în baza unei rezoluţii infracţionale unice care a fundamentat şi încercarea de inducere în eroare a numiţilor F., G., H., I., J. şi L. cu privire la aspecte similare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În privinţa unităţii legale, sub forma infracţiunii continuate, de observat este faptul că, inculpatul A. a săvârşit în decursul unei perioade de aproximativ 1 an, mai multe acţiuni de inducere în eroare a unor potenţiali parteneri contractuali, activitatea infracţională desfăşurându-se în baza unei rezoluţii infracţionale unice.

Situaţia de fapt reţinută în cauză pe baza ansamblului probator administrat pe parcursul procedurilor, a evidenţiat împrejurarea potrivit căreia, acţiunile concrete ale inculpatului, constând în lansarea unor oferte privitoare la înstrăinarea unor bovine de rasă cu plata preţului în rate, au realizat conţinutul aceleiaşi infracţiuni, lezând acelaşi obiect juridic cu referire directă la securitatea raporturilor contractuale.

Unitatea de conţinut a infracţiunii de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului A. este realizată, cu toate că, activitatea de inducere în eroare a numiţilor F., G., H., I., J. şi L. a rămas în forma tentativei, forma consumată a faptelor comise în dauna celor trei întreprinderi individuale, constituite părţi civile în cauză, imprimând acelaşi caracter consumat întregii activităţii infracţionale.

Prima instanţă a mai arătat că se impune a fi observată omogenitatea faptică a întregii activităţii infracţionale supusă analizei, inculpatul acţionând într-un mod similar, prin postarea unor anunţuri comerciale în cadrul unor publicaţii de specialitate, urmată de prezentarea în concret a unor oferte contractuale viitorilor colaboratori, acesta având reprezentarea ansamblului activităţilor infracţionale anterior comiterii primului act de executare, urmărind realizarea în timp a tuturor actelor care au format conţinutul infracţiunii de înşelăciune reţinută în sarcina sa.

III. Cu prilejul anchetei penale desfăşurată pentru investigarea infracţiunilor de înşelăciune reţinute în sarcina inculpatului A., cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuată la data de 23.02.2012 la adresa de reşedinţă a inculpatului, situată în comuna Snagov, strada x, nr. 1 Bis, a putut fi identificată o puşcă cu aer comprimat, marca x, model x, de calibru 4.5 mm, cu seria x, aflată în stare de funcţionare.

În urma verificărilor efectuate, conform datelor evidenţiate în cuprinsul adresei nr. x/15.06.2012 întocmită de Inspectoratul General al Poliţiei Române, s-a putut constata faptul că, inculpatul A. nu figura în Registrul Naţional al Armelor ca deţinător legal de arme şi muniţii letale sau neletale .

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A., care a deţinut în locuinţa sa situată în comuna Snagov, strada x nr. 1 Bis, judeţul Ilfov, o armă neletală fără a poseda permis, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere, fără drept, de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, faptă prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004.

Întrucât, cele trei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, respectiv infracţiunea constând în deţinerea, fără drept, de armă neletală din categoria celor supuse autorizării şi cele două infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, au fost comise prin acte materiale distincte, anterior condamnării inculpatului pentru vreuna dintre ele, s-a constatat ca fiind îndeplinite condiţiile pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului real, conform prevederilor cuprinse în art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

Analizând incidenţa legii penale mai favorabile din perspectiva prevederilor cuprinse în art. 5 Noul C. pen., astfel cum aceste dispoziţii au fost interpretate în cuprinsul Deciziei nr. 265 din 06.05.2014 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20.05.2014, potrivit căreia, în stabilirea dispoziţiilor mai favorabile nu este permisă combinarea prevederilor cuprinse în reglementările succesive, instanţa de fond a apreciat în sensul că, încadrarea juridică stabilită conform vechilor prevederi penale are un caracter mai favorabil raportat la situaţia juridică a inculpatului.

Aşa fiind, cu toate că, limitele de pedeapsă instituite prin reglementările succesive cu privire la infracţiunile de înşelăciune reţinute în sarcina inculpatului sunt mai scăzute prin raportare la noile dispoziţii penale cuprinse în art. 244 alin. (1) şi (2) Noul C. pen., aprecierea privind incidenţa legii penale mai favorabile se impune a fi realizată în concret observând incidenţa şi efectele tuturor instituţiilor penale relevante pentru clarificarea situaţiei dedusă judecăţii.

În acest sens s-a reţinut că dispoziţiile penale instituite în codificarea anterioară sub aspectul tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, dar şi al condiţiilor de încriminare a infracţiunii continuate sunt mai favorabile inculpatului.

Astfel, în vreme ce dispoziţiile penale cuprinse în art. 34 C. pen. din 1969, instituie în materia regimului sancţionator al concursului de infracţiuni, regula privind aplicarea celei mai grele pedepse dintre cele stabilite pentru fiecare infracţiune în parte, cu posibilitatea aplicării unui spor de pedeapsă, actualele dispoziţii cuprinse în art. 39 Noul C. pen., instituie obligativitatea aplicării unui spor de pedeapsă, într-un cuantum fix de o treime din suma pedepselor stabilite în cauză, spor care se adiţionează prin cumul aritmetic la cea mai aspră dintre pedepsele stabilite în privinţa infracţiunilor concurente.

Tot astfel, spre deosebire de vechile prevederi penale conţinute în cuprinsul art. 41 C. pen. din 1969, cu referire la condiţiile de încriminare ale infracţiunii continuate, în prezent dispoziţiile echivalente cuprinse în art. 35 Noul C. pen., stabilesc în mod expres faptul că, unitatea legală de infracţiune poate fi reţinută doar în cazul în care actele de executare care formează conţinutul aceleiaşi fapte, au fost comise în dauna unui subiectiv pasiv unic.

Or, conform celor analizate în cuprinsul prezentei, infracţiunea de înşelăciune calificată comisă de inculpatul A. în intervalul aferent anilor 2010-2012, a fost săvârşită în dauna mai multor persoane vătămate, împrejurare de natură să excludă forma continuată a infracţiunii în discuţie în contextul noilor dispoziţii penale şi aplicarea pe cale de consecinţă, a prevederilor mai severe referitoare la sancţionarea concursului real de infracţiuni.

Având în vedere cele mai sus analizate şi reţinând faptul că, în prezent infracţiunea constând în deţinerea, fără drept, de armă neletală din categoria celor supuse autorizării este reglementată într-o manieră similară în conţinutul dispoziţiilor cuprinse în art. 342 alin. (2) Noul C. pen., s-a constatat că, încadrarea juridică stabilită conform vechilor prevederi penale are un caracter mai favorabil raportat la situaţia juridică dedusă analizei.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, instanţa de fond a arătat că a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. din 1969, respectiv dispoziţiile din partea generală a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute în conţinutul normelor de încriminare reţinută în cauză, gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, modul şi împrejurările concrete ale comiterii acestora, motivul comiterii infracţiunilor şi scopul urmărit, urmarea care s-ar fi putut produce, persoana inculpatului şi conduita după comiterea infracţiunii şi în cursul procesului penal.

S-a avut în vedere că, în abstract, gradul de pericol social al faptelor este unul ridicat raportat la necesitatea asigurării unei protecţii corespunzătoare în privinţa relaţiilor sociale referitoare la apărarea patrimoniului împotriva actelor de fraudare.

În concret, prin raportare la datele acuzaţiei penale reţinută în sarcina inculpatului, instanţa de fond a apreciat în sensul că, periculozitatea infracţiunilor se evidenţiază prin raportare la modalitatea în care s-a realizat inducerea în eroare a victimelor, respectiv prin captarea atenţiei şi a încrederii acestora pe calea formulării unor oferte atractive privind înstrăinarea unor animale de rasă, precum şi a unor utilaje agricole cu plata preţului în rate, în urma mijloacelor dolosive întrebuinţate, o parte dintre potenţiali contractanţi virând în conturile indicate de inculpatul A. sume importante plătite în monedă Euro, care nu au putut fi recuperate pe durata procedurilor.

Nu mai puţin, de evidenţiat este faptul că, inculpatul şi-a desfăşurat activitatea infracţională pe o durată semnificativă de timp, în intervalul decembrie 2010- ianuarie 2012, după ce, în prealabil, în decursul anului 2009, acesta reuşise să inducă în eroare persoana vătămată B. prin prezentarea unei oferte de angajare, sub pretextul căreia a încasat în mod nejustificat suma în valoare de 4.400 Euro.

Ca un corolar al activităţii supusă anchetei, instanţa a reţinut conduita inculpatului constând în deţinerea unei arme din categoria celor supuse autorizării, fără deţinerea unui permis corespunzător, aspect de natură să evidenţieze predispoziţia inculpatului în dezvoltarea unui comportament infracţional.

Sub aspectul datelor personale, s-a arătat că deşi, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, ulterior încunoştinţării sale cu privire la acuzaţia penală reţinută în sarcina sa şi al înlocuirii măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai uşoară, inculpatul s-a sustras procedurilor, fără ca acesta să poată fi localizat în pofida multiplelor acte de căutare dispuse în privinţa sa.

Sintetizând, în raport de cele mai sus analizate, şi reţinând periculozitatea sporită a infracţiunilor săvârşite, precum şi lipsa unor garanţii referitoare la reeducarea inculpatului în absenţa aplicării unei pedepse cu executare efectivă în regim carceral, s-a apreciat că se impune condamnarea inculpatului pentru fiecare dintre faptele reţinute în sarcina sa, fără a stabili o modalitate de individualizare judiciară a pedepsei rezultante în urma aplicării regulilor privitoare la sancţionarea concursului de infracţiuni, de natură să evite plasarea inculpatului sub supraveghere instituţionalizată.

Sub aspectul pedepsei accesorii, în baza art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, şi lit. b) C. pen. din 1969, instanţa de fond a apreciat că se impune interzicerea inculpatului a exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice precum şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

IV. Sub aspectul pretenţiilor formulate pe latura civilă a cauzei, partea civilă B., precum şi părţile civile Întreprinderea Individuală C., Întreprinderea Individuală D. şi Întreprinderea Individuală E. solicitând obligarea inculpatului la compensarea prejudiciului cauzat, s-a constatat ca fiind îndeplinite condiţiile desprinse din dispoziţiile art. 19 Noul C. proc. pen.. raportat la art. 998-999 vechiul C. civ. şi art. 1357 Noul C. civ., respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate şi vinovăţia, pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a inculpatului, ca temei pentru obligarea la plata daunelor.

Astfel, materialul probator administrat în cauză a dovedit săvârşirea cu intenţie directă a unor fapte ilicite, respectiv infracţiunile de înşelăciune care au format obiectul dispoziţiei de trimitere în judecată, precum şi legătura de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi prejudiciul material cauzat victimelor, produs în urma inducerii acestora în eroare prin prezentarea unor oferte nereale de angajare, respectiv de înstrăinare a unor bovine de rasă.

Cu titlu prealabil, în soluţionarea pretenţiilor civile formulate în cauză de către părţile civile B. şi Întreprinderea Individuală C., se impune observaţia potrivit căreia, în acord cu normele tranzitorii cuprinse în art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., devin incidente prevederile cuprinse în vechea codificare, respectiv dispoziţiile cuprinse în art. 998-999 vechiul C. civ., activitatea infracţională, în urma căreia s-a produs prejudicierea acestora, desfăşurându-se în decursul anilor 2009, respectiv 2010, anterior momentului care a marcat adoptarea noilor prevederi civile de drept material substanţial.

Aşa fiind şi reţinând că, în urma activităţii infracţionale desfăşurată de inculpatul A. constând în inducerea în eroare a persoanei vătămate B. prin prezentarea unei oferte de angajare în cadrul unei societăţi care nu exista în fapt, respectiv prin prezentarea unor oferte privind vânzarea unor bovine de rasă cu plata preţului în rate în cazul părţilor civile Întreprinderea Individuală C., Întreprinderea Individuală D. şi Întreprinderea Individuală E., s-a produs prejudicierea victimelor, care au virat în conturile bancare indicate de inculpat o parte din sumele de bani pe care acesta le solicitase în virtutea raporturilor de colaborare care urmau să fie iniţiate, s-a constatat ca fiind întemeiată solicitarea privind obligarea inculpatului la plata daunelor materiale în cuantumul indicat pe parcursul procedurilor.

În acest sens, şi reţinând ca fiind dovedite plăţile efectuate de către cele patru victime în urma inducerii lor în eroare prin activitatea infracţională supusă anchetei, instanţa de fond a admis pretenţiile materiale formulate în cauză şi a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei în cuantum de 4.400 euro în favoarea părţii civile B., la plata sumei în cuantum de 15.320 euro în favoarea Întreprinderii Individuale D., respectiv la plata sumei în cuantum de 7.660 euro datorată Întreprinderii Individuale E., precum şi la plata sumei în cuantum de 12.940 euro în favoarea părţii civile Întreprinderea Individuală C., sume care se vor plăti în RON la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii.

În suplimentar, în privinţa părţii civile B., care a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei în cuantum de 3.600 euro cu titlu de daune morale, instanţa de fond a apreciat ca fiind întemeiate pretenţiile formulate sub acest aspect, demersurile efectuate pentru recuperarea sumei iniţial achitată în speranţa obţinerii unui loc de muncă care să-i asigure o remuneraţie corespunzătoare, precum şi efortul financiar efectuat în acest sens, dovedind suferinţa moral afectivă care i-a fost pricinuită victimei în urma modului în care a fost regizată activitatea de inducere în eroare desfăşurată în dauna sa.

Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că se impune obligarea inculpatului A. la plata sumei în cuantum de 3.600 Euro, care se va achita în RON la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii, pentru compensarea prejudiciului moral cauzat victimei B.

2. Împotriva hotărârii menţionate a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, hotărâre criticată pentru netemeinicie în ceea ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate inculpatului.

Prin decizia penală nr. 237/AP din 23.03.2017, pronunţată în dosar nr. x/2014, Curtea de Apel Braşov a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr. 2125 din 17.11.2016 a Judecătoriei Braşov, hotărâre ce a fost menţinută.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea a reţinut următoarele:

Prima instanţă a stabilit pe baza materialului probator existent la dosar - administrat nemijlocit în cea mai mare parte - o stare de fapt corectă, constând, în esenţă, în aceea că în perioada septembrie - noiembrie 2009, a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată B., prin formularea unei oferte de angajare, sub pretextul căreia, victima a plătit suma în cuantum de 4.400 euro în beneficiul inculpatului, iar în intervalul 2010-2012 a indus în eroare părţile civile Întreprinderea Individuală C., Întreprinderea Individuală D. şi Întreprinderea Individuală E. prin formularea unor oferte privind vânzarea de animale de rasă cu plata în rate, oferte urmate de remiterea unor sume de bani cu titlul de avans, asigurări şi transportul bovinelor achiziţionate de către reprezentanţii părţilor civile, inculpatul acţionând în baza unei rezoluţii infracţionale unice care a fundamentat şi încercarea de inducere în eroare a numiţilor F., G., H., I., J. şi L. cu privire la aspecte similare

S-a reţinut de asemenea corect că, cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuată la data de 23.02.2012 la adresa de reşedinţă a inculpatului, situată în comuna Snagov, strada x, nr. 1Bis, a fost identificată o puşcă cu aer comprimat, marca x, model x, de calibru 4.5 mm, cu seria x, aflată în stare de funcţionare deşi acesta nu era posesor de permis pentru utilizarea unei arme din categoria celei identificate.

Situaţia de fapt reţinută de către prima instanţă îşi găseşte corespondent în materialul probator existent la dosar care a fost amănunţit analizat de către prima instanţă, coroborat şi evaluat corespunzător.

În raport de starea de fapt reţinută, prima instanţă a dat o încadrare juridică corectă faptelor, reţinând în mod temeinic că analiza materialului probator administrat în cauză a confirmat întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 (persoană vătămată B.), înşelăciune în formă continuată, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 (persoane vătămate Întreprinderea Individuală C., Întreprinderea Individuală D., Întreprinderea Individuală E., F., G., H., I., J. şi L.) şi deţinere, fără drept, de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, faptă prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004. Latura obiectivă a celor trei infracţiuni a fost dovedită cu întreg materialul probator administrat în cauză, iar sub aspectul laturii subiective, vinovăţia inculpatului îmbracă, astfel cum a apreciat şi prima instanţă, forma intenţiei directe.

Prima instanţă a procedat corect schimbând încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. prin care a indus în eroare, respectiv a încercat inducerea în eroare a persoanelor vătămate Întreprinderea Individuală C., Întreprinderea Individuală D., Întreprinderea Individuală E., F., G., H., I., J. şi L., reţinând comiterea de către acesta a unei singure infracţiuni continuată.

Având în vedere faptul că, inculpatul A. a săvârşit în decursul unei perioade de aproximativ 1 an, mai multe acţiuni de inducere în eroare a unor potenţiali parteneri contractuali, activitatea infracţională desfăşurându-se în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prima instanţă a apreciat corect că activitatea infracţională a inculpatului îmbracă forma unei unităţi legale; acţiunile concrete ale inculpatului, constând în lansarea unor oferte privitoare la înstrăinarea unor bovine de rasă cu plata preţului în rate, au realizat conţinutul aceleiaşi infracţiuni, lezând acelaşi obiect juridic cu referire directă la securitatea raporturilor contractuale; omogenitatea faptică a întregii activităţi infracţionale, împrejurarea că inculpatul a acţionat într-un mod similar, prin postarea unor anunţuri comerciale în cadrul unor publicaţii de specialitate, urmată de prezentarea în concret a unor oferte contractuale viitorilor colaboratori, conduce la concluzia unei rezoluţii infracţionale unice; acesta a avut reprezentarea ansamblului activităţilor infracţionale anterior comiterii primului act de executare, urmărind realizarea în timp a tuturor actelor care au format conţinutul infracţiunii de înşelăciune reţinută în sarcina sa. Împrejurarea că unele dintre actele materiale au rămas în forma tentativei din împrejurări exterioare voinţei inculpatului, nu justifică excluderea acestora din infracţiunea continuată.

Apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că faptele deduse judecăţii există, constituie infracţiune şi au fost săvârşite de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, în cauză a fost antrenată în mod corect răspunderea penală a inculpatului pentru infracţiunile comise.

Dată fiind succesiunea de legi penale în timp, prima instanţă a procedat judicios aplicând inculpatului dispoziţiile legii penale mai favorabile, lege care a fost corect identificată, pentru considerentele expuse pe larg de către prima instanţă.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului pentru infracţiunile comise, Curtea constată că sunt nefondate criticile aduse de către Parchet hotărârii apelate, întrucât prima instanţă a avut deja în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepselor aspectele menţionate în memoriul de apel.

S-a constatat că prima instanţă a avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. de la 1969, evaluând corect gravitatea fiecăreia dintre faptele comise de inculpat precum şi periculozitatea inculpatului. Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunile comise, s-a avut în vedere atât modul în care au fost comise, condiţiile concrete în care persoanele vătămate au fost induse în eroare şi scopul urmărit, prejudiciul creat persoanelor vătămate şi nerecuperat de către acestea, caracterul repetat al acţiunilor inculpatului şi premeditarea cu care acesta a acţionat precum şi numărul actelor materiale ce intră în componenţa infracţiunilor de înşelăciune continuate.

În ceea ce priveşte persoana inculpatului, au fost avute în vedere circumstanţele personale ale acestuia, împrejurarea că deşi nu posedă antecedente penale a dat dovadă de perseverenţă infracţională, prelungind activitatea infracţională şi repetând la diverse intervale de timp activitatea infracţională în aceeaşi modalitate. S-a avut în vedere de către prima instanţă şi împrejurarea că inculpatul este cetăţean român, are studii superioare şi este căsătorit, dar şi faptul că acesta s-a sustras de la judecată, îngreunând în această modalitate procedura desfăşurată pentru dovedirea vinovăţiei sale.

Raportat la această situaţie, instanţa de apel a constatat că au fost avute în vedere de către prima instanţă toate circumstanţele reale şi cele personale ale inculpatului, care au fost corect evaluate şi valorificate de către instanţa de fond în procesul de individualizare judiciară a pedepselor. S-a stabilit corect gradul de pericol social concret al faptelor comise de inculpat, iar pedepsele aplicate acestuia sunt în acord cu încălcările normelor penale, şi sunt în măsură să conducă la reeducarea inculpatului.

Pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului este legal stabilită şi majorarea sau sporirea ei nu se impune, chiar dacă inculpatul a comis în concurs trei infracţiuni intenţionate, dintre care două continuate. O pedeapsă privativă de libertate de 4 ani şi 6 luni închisoare este îndestulătoare şi suficientă pentru îndreptarea comportamentului inculpatului raportat şi la posibilităţile sale concrete de reeducare şi împrejurarea că are un nivel de instrucţie şcolară ridicat; ea este în măsură să conducă la conştientizarea de către inculpat a necesităţii respectării pe viitor a valorilor protejate de legea penală.

Faţă de aceste considerente, văzând aşadar că sunt nefondate criticile aduse de către Parchet hotărârii apelate, iar instanţa de apel din oficiu nu a identificat aspecte care să impună reformarea hotărârii, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr. 2125 din 17.11.2016 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal nr. x/2014, pe care o va menţine.

S-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. x/2017 de către Judecătoria Braşov.

A. a fost arestat în executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare la data de 5.09.2017.

3. La data de 15.09.2017, condamnatul A. a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov contestaţia în anulare privind decizia penală nr. 237/AP din 23.03.2017, pronunţată în dosarul penal nr. x/2014

În motivare, condamnatul a arătat că judecata în apel a avut loc fără citarea sa, de peste 10 ani locuind la alte adrese din România şi străinătate decât cea menţionată în cartea de identitate.

Un alt caz invocat se referă la împrejurarea că unele fapte sunt prescrise, astfel că se impune încetarea procesului penal pentru acele infracţiuni.

De asemenea, condamnatul a arătat că judecata în apel a avut loc în lipsa sa, deşi prezenţa era obligatorie.

4. Cauza a fost înregistrată la data de 15.09.2017 pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. x/2017.

5. Asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale:

Pe parcursul derulării procesului penal, condamnatul A. a înaintat la dosar mai multe cereri pe care nu le-a susţinut oral în şedinţă publică, astfel că la data de 23.11.2017 a fost repusă pe rol cauza pentru a fi pusă în discuţia părţilor solicitarea acestuia de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a art. 108 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., a art. 35 C. pen., a art. 244 C. pen., precum şi a termenului de prescripţie referitor la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 C. pen.

Cu referire la această cerere formulată de condamnat, curtea de apel a constatat că acesta a indicat doar textele de lege care să fie supuse controlului, fără a arăta care dispoziţii din Constituţie au fost încălcate.

Or, pentru a sesiza Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate, instanţa de judecată trebuie să examineze şi cerinţa implicită de admisibilitate ce se deduce din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Or, în speţă, cum condamnatul A. a invocat neconstituţionalitatea art. 108 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., art. 244 C. pen. şi a termenului de prescripţie referitor la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 C. pen. fără a le raporta la exigenţele Constituţiei şi fără a prezenta argumente pertinente, curtea a reţinut o legătură formală cu soluţionarea cauzei a textelor invocate, împrejurări în care nu poate fi admisă cererea de investire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate.

În acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin deciziile penale nr. 355/2017 şi nr. 134 din 14.04.2017 "instanţa trebuie să verifice şi măsura în care excepţia de neconstituţionalitate tinde, în mod real, la investirea Curţii cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale cu exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută Curţii prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. Obligaţia de a examina şi această condiţie implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional ale cărei decizii au fost, în mod constant, în sensul respingerii, ca inadmisibile, a excepţiilor de neconstituţionalitate formulate cu nerespectarea competenţei sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992".

Cu referire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 35 C. pen. invocată de către condamnatul A., instanţa a constatat că prin decizia nr. 368 din 30 mai 2017, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul admiterii excepţiei.

Potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Aşa fiind, cum excepţia de neconstituţionalitate a art. 35 C. pen. este inadmisibilă, instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

6. Asupra contestaţiei în anulare:

Potrivit art. 426 alin. (1) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare, între altele:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

e) când judecata în apel a avut loc fără participarea inculpatului, deşi aceasta era obligatorie, potrivit legii.

Raportând aceste dispoziţii legale la actele şi lucrările dosarului, având în vedere cazurile de contestaţie în anulare invocate de condamnatul A., instanţa a reţinut următoarele:

6.1 Potrivit art. 259 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul se citează la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta nu este cunoscută la adresa locului de muncă, prin serviciul de personal al unităţii la care lucrează.

Inculpatul are obligaţia de a comunica în termen de cel mult 3 zile organului judiciar schimbarea adresei unde locuieşte (alin. (2) al art. 259 C. proc. pen.).

Inculpatul care a indicat, printr-o declaraţie dată în cursul procesului penal, un alt loc pentru a fi citat este citat la locul indicat (alin. (3) al art. 259 C. proc. pen.).

În speţă, inculpatul A. a fost citat în faţa instanţei de control judiciar la adresele cunoscute de către organele judiciare: Bucureşti, x nr. 8, sector 6 şi Snagov, str. x nr. 1Bis, judeţul Ilfov.

Aceste adrese au fost aduse la cunoştinţa organelor de urmărire penală la data de 23.02.2012, când A. a dat declaraţii în calitate de învinuit/inculpat în faza de urmărire penală.

Din încheierea de şedinţă din 24.02.2012, pronunţată în dosarul penal nr. x/2012, având ca obiect propunere de arestare preventivă, a rezultat că a fost identificat inculpatul A.

În perioada 23.02.2012 până la data de 17.05.2012, inculpatul s-a aflat sub măsură preventivă - arest preventiv, însă la nicio şedinţă de judecată nu a adus la cunoştinţa instanţei o altă adresă în afara celor deja cunoscute.

Aceeaşi atitudine a avut-o inculpatul şi pe parcursul derulării procedurilor judiciare, împrejurări în care instanţa de control judiciar, investită cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr. 2125 din 17.11.2016 a Judecătoriei Braşov, l-a citat pe inculpat la adresele cunoscute.

Prin urmare, susţinerea inculpatului A. în sensul că nu a fost legal citat este vădit nefondată, astfel că un prim caz al contestaţiei în anulare invocat - nelegala citare - nu poate fi primit.

Dacă inculpatul locuia fără forme legale la o altă adresă sau locuia în străinătate, după cum susţine, avea obligaţia de a indica, printr-o declaraţie dată în cursul procesului penal, un alt loc pentru a fi citat. Neprocedând la respectarea dispoziţiilor art. 259 alin. (3) C. proc. pen., iar din verificările efectuate de către instanţă nu a rezultat o altă reşedinţă pentru inculpatul A., procedura de citare atât la instanţa de fond, cât şi la instanţa de control judiciar a fost legal îndeplinită.

De precizat, sunt vădit nefondate susţinerile inculpatului cum că nu a cunoscut despre existenţa prezentului dosar întrucât a fost arestat preventiv în cauză şi s-au efectuat şi percheziţii la domiciliu, pe lângă faptul că a şi fost audiat în calitate de învinuit/inculpat în data de 23.02.2012.

6.2 Potrivit art. 420 alin. (2) C. proc. pen.. judecarea apelului nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului când acesta se află în stare de deţinere.

În speţă, inculpatul A. nu s-a aflat în stare de deţinere nici la judecata în primă instanţă şi nici la judecata în apel.

Ca atare, prezenţa inculpatului nu era obligatorie la judecată, astfel că acest caz de contestaţie invocat este nefondat şi urmează a fi respins.

6.3 Însă, în cauză există cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv a fost condamnat pentru infracţiunea de deţinere fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004, deşi s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Aşa fiind, s-a admis contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. cu privire la decizia penală nr. 237/AP din 23.03.2017 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. x/2014 şi s-a dispus în consecinţă.

7. Cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov:

Potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., la termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare.

În raport de actele şi lucrările dosarului, instanţa a procedat de îndată la soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr. 2125 din 17.11.2016 a Judecătoriei Braşov.

De precizat, înainte de a proceda la judecarea apelului, instanţa de control judiciar l-a întrebat pe inculpat dacă are cereri, răspunsul fiind negativ, împrejurări în care s-a acordat cuvântul în dezbaterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

Pe parcursul dezbaterii apelului, la un moment dat, inculpatul A. a solicitat un termen pentru angajarea unui apărător, cerere pe care a reiterat-o de mai multe ori, după ce cauza a rămas în pronunţare.

O atare cerere nu poate fi admisă, întrucât a fost formulată în timpul dezbaterilor pe apelul declarat şi după rămânerea în pronunţare, cu atât mai mult cu cât cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 15.09.2017, dată de la care inculpatul putea să-şi angajeze un apărător.

Împotriva sentinţei penale nr. 2125 din 17.11.2016, pronunţată în dosar nr. x/2014 al Judecătoriei Braşov a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, hotărâre criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare procurorul a arătat că pentru infracţiunea prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004 se impune încetarea procesului penal având în vedere că la momentul judecării apelului în primul ciclu procesual se împlinise termenul de prescripţie.

În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate, procurorul a arătat că nu au fost valorizate cu adevărat criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., în raport de numărul actelor materiale şi al persoanelor vătămate se impune aplicarea unui spor de pedeapsă.

Pentru majorarea cuantumului pedepsei procurorul a făcut referire la modul în care inculpatul a acţionat, cu premeditare, punând în schemă un sistem complex de atragere a persoanelor vătămate de inducere în eroare, de intrare în posesie a foloaselor patrimoniale rezultate din comiterea infracţiunilor.

Aşa fiind, procurorul a solicitat admiterea apelului declarat împotriva sentinţei penale menţionate în sensul celor arătate.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, curtea a reţinut următoarele:

Starea de fapt a fost corect stabilită de către instanţa de fond prin coroborarea mijloacelor de probă administrate, respectiv în perioada septembrie - noiembrie 2009 inculpatul A. a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată B., prin formularea unei oferte de angajare, sub pretextul căreia, victima a plătit suma de 4400 euro în beneficiul inculpatului.

Totodată, s-a reţinut că în intervalul 2010-2012 inculpatul a indus în eroare părţile civile Întreprinderea Individuală C., Întreprinderea Individuală D. şi Întreprinderea Individuală E. prin formularea unor oferte privind vânzarea de animale de rasă cu plata în rate, oferte urmate de remiterea unor sume de bani cu titlu de avans, asigurări şi transportul bovinelor achiziţionate de către reprezentanţii părţilor civile, inculpatul acţionând în baza unei rezoluţii infracţionale unice care a fundamentat şi încercarea de inducere în eroare a numiţilor F., G., H., I., J. şi L. cu privire la aspecte similare.

De asemenea, inculpatul a deţinut la locuinţa sa situată în comuna Snagov, str. x Bis, judeţ Ilfov o armă letală fără a poseda permis.

Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că inculpatul a acţionat pe baza unui plan prealabil şi în executarea unei hotărâri unice, atât în ceea ce o priveşte pe persoana vătămată B., cât şi cu referire la persoanele vătămate Întreprinderea Individuală C., Întreprinderea Individuală D., Întreprinderea Individuală E., F., G., H., I., J. şi K.

Chiar dacă unele din actele componente au fost fapte consumate, în timp ce altele au rămas în faza de tentativă (cu referire la F.,G., H., I., J., K.) este legală schimbarea de încadrare juridică a faptei întrucât prin săvârşirea infracţiunii în sensul art. 41 alin. (2) C. pen. se înţelege conform art. 144 C. pen. atât infracţiunea consumată, cât şi tentativa.

De altfel, inculpatul a avut de la început reprezentarea acţiunilor sale, ceea ce caracterizează existenţa rezoluţiei infracţionale unice prin formularea unor oferte privind vânzarea de animale de rasă cu plata în rate, oferte urmate de remiterea unor sume de bani cu titlu de avans, asigurări şi transportul bovinelor achiziţionate de către reprezentanţii părţilor civile, respectiv încercarea de inducere în eroare a lui F., G., H., I., J. şi L. cu privire la aspecte similare.

Prin urmare, schimbarea de încadrare juridică dispusă de către instanţa de fond este legală şi temeinică cu referire la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Din procesul-verbal de percheziţie domiciliară datat 23.02.2012 rezultă că la domiciliul inculpatului A. din localitatea Snagov, str. x Bis, judeţ Ilfov a fost găsită o puşcă cu aer comprimat model x, seria x calibru de carton de culoare albastră care pentru aruncarea proiectilului foloseşte forţa de expansiune dirijată a aerului comprimat conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 28.02.2012.

Aşa fiind, inculpatul A. a fost trimis în judecată şi condamnat şi pentru infracţiunea de deţinere, fără drept, de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor

Potrivit art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. raportat la art. 124 C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de deţinere, fără drept, de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor este de 4 ani şi 6 luni.

Cum arma a fost identificată în locuinţa inculpatului la data de 23.02.2012, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit la data de 23.08.2016.

Aşa fiind, cum decizia penală nr. 237/AP/2017 a Curţii de Apel Braşov a fost pronunţată la data de 23.03.2017, s-a dispus încetarea procesului penal pornit faţă de inculpatul A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004, în baza art. 16 lit. f) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - 2 fapte -, săvârşite de inculpatul A., curtea a apreciat că s-a realizat prin aplicarea coroborată a criteriilor generale de individualizare, prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa privativă de libertate de 4 ani şi 6 luni fiind îndestulătoare pentru reeducarea acestuia.

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, aspect criticat de inculpatul A., care de altfel nici nu a declarat apel împotriva sentinţei penale menţionate, curtea a apreciat, în acord cu opinia instanţei de fond, că legea penală mai favorabilă este legea veche prin raportare la tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni.

Astfel, dacă potrivit vechiul C. pen., în caz de concurs de infracţiuni, aplicarea unui spor de pedeapsă este facultativă, noul C. pen. impune obligativitatea aplicării unui spor de pedeapsă în cuantum de o treime din suma pedepselor stabilite în cauză, care se adaugă la pedeapsa cea mai grea.

Totodată, inculpatul susţine că noul C. pen. este mai favorabil întrucât pentru infracţiunea de înşelăciune părţile pot încheia un acord de mediere, posibilitate care în vechiul C. pen. nu era prevăzută.

Conform art. 244 alin. (3) C. pen., cu referire la infracţiunea de înşelăciune, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Prin decizia nr. 397/2016, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală sunt constituţionale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracţiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.

Prin urmare, întrucât cauza se află în apel, momentul citirii actului de sesizare a fost depăşit, chiar dacă inculpatul ar încheia un acord de mediere cu persoanele vătămate, acesta nu poate produce efecte.

Aşa fiind, nici din acest punct legea penală nouă nu este mai favorabilă inculpatului.

Împotriva deciziei penale nr. 11/AP din data de 26 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, a declarat apel contestatorul condamnat A. pentru motivele arătate în scris, astfel cum au fost depuse la dosarul cauzei.

La termenul de judecată din data de 28 februarie 2019, în şedinţă publică, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii prezentei căi de atac, raportat la dispoziţiile art. 408 C. proc. pen.

Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate şi excepţia invocată, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Conform art. 16 (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale."

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelantul condamnat a declarat apel împotriva unei hotărâri pronunţate într-o contestaţie în anulare, cale extraordinară de atac.

Conform art. 429 alin. (1) C. proc. pen.. "Contestaţia în anulare se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere".

Totodată, potrivit disp. art. 432 C. proc. pen., intitulat "Procedura de judecare", alin. (4) arată că "Sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă."

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţată cu încălcarea normelor procesual penale.

Raţiunea legiuitorului a fost aceea că, întrucât contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, hotărârea contestată fiind deja cenzurată prin căile ordinare de atac, respectiv fond şi apel de către instanţe, pe calea dreptului comun, astfel încât în această etapă procedurală nu mai este necesar a se relua tot ciclul procesual deja parcurs.

Aşa fiind, cum în speţă ne aflăm într-o astfel de procedură, rezultă că decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov, prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat împotriva unei decizii definitive pronunţate în apel este definitivă, după cum, de altfel, era menţionat şi în dispozitivul deciziei pronunţate.

Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen.. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

C. proc. pen.. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.

Cum excepţia invocată primează în soluţionarea cauzei, fondul acesteia nu va mai fi antamat, astfel încât criticile susţinute de apelantul contestator condamnat nu vor mai fi analizate.

Prin urmare, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 11/AP din data de 26 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Văzând şi disp. art. 275 alin. (2) şi (6) C. proc. civ. pen,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 11/AP din data de 26 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 868 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 februarie 2019.