Challenge to execution dismissed as unfounded; conviction upheld since res judicata cannot be relitigated

Asupra contestaţiei de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 25/F din data de 12 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de:

- încăierare prev. de art. 322 alin. (1) vechiul C. pen. - fapta din 23.04.2010 - B.

- lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) vechiul C. pen. - fapta din 06.07.2008 - C. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 321 alin. (1), (2) vechiul C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (fapta din 23.04.2010 - B.).

În baza art. 321 alin. (1), (2) vechiul C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (fapta din 06.07.2008 - C.)

În baza art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i), 176 lit. b) vechiul C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav (fapta din 06.07.2008 - C.).

În baza art. 65 alin. (2) vechiul C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a) şi lit. b) vechiul C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la grup infracţional organizat.

În baza art. 65 alin. (2) vechiul C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a) şi lit. b) vechiul C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a constatat că faptele deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sp. nr. x/2011 a Tb. Bucureşti, def. prin dp. nr. 2737 din 01.10.2014 a ICCJ la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare.

În baza art. 36 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 vechiul C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta cu pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 9 luni închisoare, în final inculpatul executând 8 ani şi 9 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), b) vechiul C. pen. pentru o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 alin. (1) vechiul C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a). lit. b) vechiul C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioadele executate, respectiv 22.03.2006-01.03.2007, 02.10.2014-17.03.2015, 19.03.2015 - 08.09.2015 şi prevenţia în cauză, respectiv 22.02.2013-07.03.2013 şi 24.09.2008-22.11.2008.

Pentru a pronunţa această hotărâre, cu privire la inculpatul A., Curtea de apel a reţinut că în data de 06.07.2008, în jurul orelor 16:00, persoanele vătămate D., E., F. se aflau în interiorul Complexului Comercial "C.", situat pe Bulevardul x, Bucureşti, la Cafeneaua "G.", situată la etajul 1 al complexului comercial, fiind observaţi de inculpaţii H. zis "J.", K. zis "L.", A. zis "M." şi N. zis "O.". Pe fondul unor conflicte preexistente şi al rivalităţii grupărilor din care aceştia făceau parte, cel de-al doilea grup menţionat mai sus s-a deplasat la masa la care se aflau persoanele vătămate, intenţia fiind de agresare a lui E.. Acesta a sesizat acest lucru şi le-a comunicat şi prietenilor săi, în acelaşi timp schimbându-şi poziţia şi mutându-se în partea din spate a mesei, în scop de apărare. Persoana vătămată F., care avea relaţii bune cu o parte dintre cei patru inculpaţi, s-a ridicat şi a încercat să vorbească cu aceştia, pentru a-i linişti.

Nu a reuşit acest lucru, acţiunea acestuia determinând un răspuns agresiv al inculpaţilor, unul dintre aceştia ridicând un scaun deasupra capului, de asemenea inculpaţii K. şi I. scoţând la vedere armele pe care le aveau asupra lor, inculpatul K. un cuţit şi un pistol iar inculpatul I. două cuţite. Persoanele vătămate au încercat să se apere, împingând masa către agresori, fără însă ca această acţiune să-i oprească pe agresori.

În ceea ce priveşte derularea evenimentelor precum şi persoanele implicate, Curtea a constatat că, din declaraţiile coroborate ale persoanelor vătămate dar şi ale inculpaţilor, rezultă că un grup a fost format din persoanele vătămate E., F. şi D., aceştia fiind aşezaţi la o masă a cafenelei G.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere declaraţiile persoanei vătămate E. care, în faza de urmărire penală a arătat că i-a recunoscut pe inculpaţii K., M. - A., J. - H. şi O. - N., în spatele acestora aflându-se şi alte persoane pe care nu le cunoştea.

Curtea a reţinut că, în declaraţiile din faza de urmărire penală, persoana vătămată a afirmat că din grupul iniţial de 6-7 persoane, a existat una care nu s-a implicat în acest incident, respectiv o persoană tatuată pe cap, indicând, cu grad de certitudine, că inculpatul A., prezent în sala de judecată, este acea persoană.

De asemenea, inculpatul A. a fost indicat şi de către persoana vătămată D., cu ocazia recunoaşterilor - (fl. 201 vol. 6 dup), şi acesta afirmând că inculpatul era înarmat cu un cuţit şi un par din lemn.

Există şi un martor, respectiv P. care a asistat la evenimente şi, cu ocazia recunoaşterilor după planşă foto - în acest sens procesul-verbal fl. 289 vol. 6 dup, l-a indicat pe inculpatul A., spunând că l-a văzut pe terasa cafenelei G. având asupra lui un cuţit şi însoţit de alţi indivizi care de asemenea erau înarmaţi provocând un scandal cu un alt grup de persoane.

De asemenea, Curtea a reţinut că similar persoanei vătămate E., F. a susţinut că, astfel cum îşi aminteşte la momentul audierii sale în faţa instanţei, la un moment dat A. şi o altă persoană, la începutul altercaţiei, s-au îndepărtat şi au coborât scările, neparticipând la evenimente.

Curtea a înlăturat această declaraţie ca nesinceră ţinând cont că participarea activă a inculpatului A. la ameninţarea persoanei vătămate rezultă nu numai din declaraţiile părţilor vătămate D. şi E. precum şi din declaraţia martorului P. care a afirmat expres că a văzut cum A. îi aplica lovituri lui E., după ce acesta a căzut la pământ.

În raport de toate acestea, Curtea a considerat că probele dovedesc cu certitudine că inculpaţii H. Cristian zis "J.", K. zis "L.", A. zis "M." şi N. zis "O., în baza unei rezoluţii infracţionale preexistente comune, au exercitat acte de violenţe asupra persoanelor vătămate E., D. şi F., tulburând grav ordinea şi liniştea publică, provocându-le acestora şi leziuni care le-au pus în pericol viaţa.

În raport de această situaţie de fapt instanţa a constatat că în drept, fapta inculpatului A. care, în data de 06.07.2008, a exercitat acte de violenţă împotriva persoanei vătămată F., provocându-i acestuia leziuni pentru care a necesitat un număr de 3-4 zile îngrijiri medicale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) vechiul C. pen., în prezent art. 193 alin. (2) C. pen.

De asemenea, inculpatul A. a provocat scandal public, tulburând grav ordinea şi liniştea publică, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1), (2) vechiul C. pen., în prezent tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 C. pen., a exercitat acte de violenţă asupra persoanelor vătămate D. şi E., folosind cuţite şi obiecte contondente, cauzând acestora leziuni care le-au pus în pericol viaţa întrunesc, elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i), 176 lit. b) vechiul C. pen., în prezent tentativă la omor calificat prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin. (1), 189 alin. (1) lit. f) C. pen.

În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de încăierare prev. de art. 322 alin. (1) vechiul C. pen. şi lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) vechiul C. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatul A. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Împotriva sentinţei penale nr. 25/F din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, persoanele interesate Q. şi R., precum şi inculpaţii S., T., U., V., H. Cristian, W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., K., A., N., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF. şi GGG.

Prin motivele de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti, printre altele, a susţinut că soluţia de condamnare dispusă de instanţa de fond faţă de inculpatul A., este corectă, având în vedere înregistrările surprinse de camerele de filmat, care semnifică faptul că acesta a fost primul care a plecat de la incident, şi nu împrejurarea că nu s-ar fi implicat în vreun fel şi în mod corect a fost înlăturată apărarea acestuia, făcută în sensul prezentării unor aspecte care ar atrage achitarea pe motiv că inculpatul nu ar fi participat la acest incident.

Inculpatul A. a solicitat ca, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., să se dispună admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a soluţiei criticate şi, rejudecând, să se constate că se impune o soluţie de achitare în raport de faptele imputate inculpatului.

Prin decizia penală nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013, printre altele, s-a admis apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 25/F din data de 12 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală precum şi apelul declarat de parchet cu privire la inculpatul A.

S-a desfiinţat, în parte, hotărârea atacată şi, rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa de 8 ani şi 9 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pentru o perioadă de 5 ani, aplicate inculpatului A., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor şi sporul de 9 luni închisoare.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior de la 3 ani la 2 ani închisoare (fapta din 23.04.2010 - B.).

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. .anterior de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani închisoare (fapta din 06.07.2008 - C.)

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. b) C. pen. anterior de la 8 ani închisoare la 7 ani şi 6 luni închisoare (fapta din 06.07.2008 - C.)

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. anterior s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de aderare la grup infracţional organizat - prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. anterior s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A constatat că faptele deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 438/2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2737 din 01.10.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare.

În baza art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. anterior s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta cu pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare şi s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pentru o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioadele executate, respectiv 22.03.2006-01.03.2007, 02.10.2014 - 08.09.2015 şi prevenţia în cauză, respectiv 24.09.2008-22.11.2008 şi 22.02.2013-07.03.2013.

Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, a considerat că inculpatul A. împreună cu ceilalţi membrii ai grupului au acţionat, în plan subiectiv, cu intenţia indirectă de a ucide victimele, astfel că, a apreciat că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i), 176 lit. b) C. pen. anterior (art. 32 raportat la art. 188 alin. (1), 189 alin. (1) lit. f) C. pen.) în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior (art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen.), cum au solicitat inculpaţii.

Aşa cum a constatat şi prima instanţă pentru cele două infracţiuni s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, astfel că în mod corect s-a dispus încetarea procesului penal.

Înalta Curte a apreciat că se justifică reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului A., de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., săvârşită la data de 23.04.2010 (str. x) şi 6.07.2008 (C.) având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei referitoare la gradul de pericol social concret al faptei, datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar şi perioada de timp îndelungată care s-a scurs de la data faptei până în prezent.

Deşi inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală şi a comis fapte de o gravitate ridicată, având în vedere însă concurenţa faptelor din prezenta cauză cu cea pentru care a fost condamnat anterior şi perioada mare de timp care a trecut de la comiterea lor (peste 7 ani, respectiv peste 9 ani), împrejurarea că şi instanţa de fond a aplicat pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, instanţa de control judiciar a apreciat, contrar susţinerilor Parchetului, că se impune reducerea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului conform celor menţionate.

Împotriva deciziei penale nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2013, a formulat contestaţie A., motivele acesteia fiind expuse în partea introductivă a hotărârii.

Se observă că A. a formulat contestaţie la executare împotriva deciziei penale nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2013, prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare.

A susţinut că s-a dispus condamnarea contestatorului în temeiul legii penale vechi, apreciind că această hotărâre este nelegală şi netemeinică.

A arătat că la momentul implementării acestei legi, care reglementează tranziţia dintre legile penale succesive, s-a abrogat, în totalitate C. pen. anterior, în baza căruia contestatorul a fost condamnat în anul 2017.

S-a invocat ca temei de drept al cererii art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., solicitând pronunţarea unei hotărâri care să lămurească hotărârea care se execută.

Analizând contestaţia declarată, atât potrivit susţinerilor orale ale inculpatului, cât şi în raport de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Procedurile de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii penale definitive sunt reglementate în Capitolul IV din C. proc. pen., acestea vizând exclusiv aspecte ce ţin de executarea hotărârii şi nu de fondul cauzei. Tocmai de aceea legiuitorul le-a reglementat în cadrul fazei de executare a hotărârilor penale definitive şi nu la capitolul privitor la căile de atac extraordinare.

Prin urmare, prin contestaţia la executare se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Contestaţia la executare este doar un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până la acest moment, în cursul executării, dacă incidentul s-a ivit în perioada executării şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei.

Prin intermediul contestaţiei la executare se asigură punerea în executare şi executarea propriu - zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi drept procesual penal care se referă la executarea unei hotărâri.

În cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. "când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare", împiedicarea la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea acesteia.

În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestatorul condamnat A. nu pot constitui un temei pentru exercitarea contestaţiei la executare împotriva hotărârii penale de condamnare, întrucât, în lipsa unei neclarităţi care să împiedice punerea în executare a deciziei penale, nu rezultă incidenţa niciunui motiv dintre cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 598 C. proc. pen., ci, reprezintă critici de fond aduse hotărâri penale de condamnare rămase definitive.

Criticile contestatorului condamnat se referă la faptul că s-a dispus condamnarea sa în temeiul legii penale vechi, apreciind că această hotărâre este nelegală şi netemeinică, deoarece la momentul implementării acestei legi, s-a abrogat, în totalitate C. pen. anterior, în baza căruia contestatorul a fost condamnat în anul 2017, critici care privesc legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, ceea ce nu este permis pe calea contestaţiei la executare, neputându-se ajunge la modificarea hotărârii rămase definitive.

Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuţie legalitate şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executare şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Aşadar, a accepta o soluţie contrară decât cea enunţată anterior ar însemna, fără îndoială, a fi încălcat principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce, pe de o parte, nu poate fi admis într-o astfel de situaţie, iar pe de altă parte, nu a fost nici în litera şi în spiritul legii atunci când au fost edictate dispoziţiile prevăzute de art. 598 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 599 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2013.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2019.