Cassation appeals dismissed: convictions for qualified theft and harboring upheld; factual and sentencing challenges barred

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 34 din data de 03.02.2017 pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. x/2013, cu privire la inculpaţii A., B., C. şi D., s-au dispus următoarele:

"În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., respinge cererea inculpatului D. privind schimbarea încadrării juridice din prevederile art. 221 alin. (1) şi art. 26 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi aplic. art. 33 lit. a) C. pen. anterior în prevederile art. 270 alin. (1) şi art. 48 rap. la art. 295 alin. (1), cu aplic. art. 308 alin. (1) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., art. 38 şi art. 5 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen.. şi art. 5 alin. (1) din C. pen. actual, admite cererile de schimbare a încadrărilor juridice formulate de Ministerul Public, astfel:

- cu privire la inculpatul A.: din infracţiunea de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) C. pen. de la 1969, totul cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, în infracţiunea de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) lit. a) C. pen. actual, cu aplic. art. 77 lit. a) şi art. 35 alin. (1) C. pen. actual;

- cu privire la inculpatul C.: din infracţiunea de complicitate la furt calificat în formă continuată, prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) C. pen. de la 1969, totul cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, în infracţiunile de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) C. pen. actual, şi, respectiv, complicitate la furt calificat în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) lit. a) C. pen. actual, cu aplic. art. 77 lit. a) şi art. 35 alin. (1) C. pen. actual, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. actual;

- cu privire la inculpatul B.: din infracţiunea de complicitate la furt calificat în formă continuată, prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) C. pen. de la 1969, totul cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, în infracţiunile de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) C. pen. actual, şi, respectiv, complicitate la furt calificat în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) lit. a) C. pen. actual, cu aplic. art. 77 lit. a) şi art. 35 alin. (1) C. pen. actual, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. actual;

- cu privire la inculpatul D.: din infracţiunile de tăinuire şi complicitate la furt calificat în formă continuată, prev. de art. 221 alin. (1) şi art. 26 rap. la art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. a), e) şi g), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) C. pen. de la 1969, totul cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi aplic. art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969, în infracţiunile de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) C. pen. actual, şi, respectiv, complicitate la furt calificat în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) lit. a) C. pen. actual, cu aplic. art. 77 lit. a) şi art. 35 alin. (1) C. pen. actual, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. actual.

A. Latura penală:

(…)

6. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) lit. a) C. pen. actual, cu aplic. art. 77 lit. a) şi art. 35 alin. (1) C. pen. actual.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. rap. la art. 72 din C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii şi a arestului preventiv, de la data de 11.07.2013 şi până la data de 09.12.2013.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul C. la o pedeapsă de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) C. pen. actual.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.

(…)

13. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul C. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) lit. a) C. pen. actual, cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen. actual.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 (patru) ani închisoare, la care se adăugă sporul obligatoriu de 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioada de 5 ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. rap. la art. 72 din C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C. durata reţinerii şi a arestului preventiv, de la data de 11.07.2013 şi până la data de 12.08.2013.

14. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul B. la o pedeapsă de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) C. pen. actual.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul B. la o pedeapsă de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) lit. a) C. pen. actual, cu aplic. art. 77 lit. a) şi art. 35 alin. (1) C. pen. actual.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la care se adăugă sporul obligatoriu de 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 5 (cinci) ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioada de 5 ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. rap. la art. 72 din C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B. durata reţinerii şi a arestului preventiv, de la data de 11.07.2013 şi până la data de 12.08.2013.

(…)

18. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul D. la o pedeapsă de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) C. pen. actual.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul D. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) lit. a) C. pen. actual, cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen. actual.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.

În baza art. 97 C. pen., dispune anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată condamnatului D. prin decizia penală nr. 702/A din 21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ce a modificat sentinţa penală nr. 4 din 06.01.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Cornetu.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 (patru) ani închisoare, la care se adăugă sporul obligatoriu de 1 an închisoare (o treime din totalul celorlalte două pedepse), pedeapsa rezultantă de executat fiind de 5 (cinci) ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen., pe o perioada de 3 ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 din C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D. durata reţinerii şi a arestului preventiv, de la data de 11.07.2013 şi până la data de 12.08.2013.

B. Latura civilă:

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 19 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. cu ref. la art. 1349, art. 1357, art. 1381 şi art. 1382 C. civ., admite, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă Z. S.A. şi, în consecinţă, obligă pe inculpaţi să plătească părţii civile Z. S.A. despăgubiri civile în cuantum total de 155.856 RON după cum urmează:

- inculpaţii E., F., G., A. şi H., în solidar, suma de 22.866 RON;

- inculpaţii E., F., G., A., H. şi I., în solidar, suma de 4.200 RON;

- inculpaţii E., F., G., A., H., I., B. şi D., în solidar, suma de 42.900 RON, iar pentru suma de 6.000 RON din cea de 42.900 RON răspunde în solidar împreună cu inculpaţii menţionaţi şi inculpatul J.;

- inculpaţii E., F., G., A. şi H., în solidar, suma de 5.640 RON, iar pentru suma de 5.400 RON din cea de 5.640 RON răspunde în solidar împreună cu inculpaţii menţionaţi şi inculpatul K.;

- inculpaţii E., F., G., A., H., L. şi B., în solidar, suma de 18.000 RON;

- inculpaţii E., F., G., A., H., I. şi C., în solidar, suma de 6.000 RON;

- inculpaţii E., F., G., A., H., I. şi B., în solidar, suma de 24.000 RON;

- inculpaţii E., F., G., A. şi H., în solidar, suma de 4.050 RON, iar pentru suma de 2.850 RON din cea de 4.050 RON răspunde în solidar împreună cu inculpaţii menţionaţi şi inculpatul B.;

(…)

C. Alte măsuri:

În temeiul art. 162 alin. (5), prima teză, C. proc. pen., dispune restituirea către inculpatul C. a următoarelor bunuri:

- telefon mobil marca M. cu seria x;

- telefon mobil marca N., cu seria x;

- telefon mobil marca N., cu seria x;

- telefon mobil marca N., cu seria x;

- telefon marca O., cu seria x;

- telefon mobil marca AA., cu seria x;

- telefon mobil marca N., cu seria x;

- telefon mobil marca N., cu seria x;

- telefon mobil marca N., cu seria x;

- telefon mobil marca N., cu seria x;

- telefon mobil marca M., cu seria x;

- telefon mobil marca M., cu seria x;

- telefon mobil marca M., cu seria x;

- telefon mobil marca N., cu seria x;

- telefon mobil marca O., cu seria x, având cartela SIM seria x;

- telefon mobil marca N., cu seria x, având cartelă SIM seria x;

- telefon mobil M., cu seria x;

- cartelă SIM cu seria x;

- telefon mobil marca N., cu seria x;

- telefon mobil marca N., cu seria x;

- telefon mobil marca O., cu seria x;

- telefon mobil marca P. model 225, cu serie x nevizibilă;

- telefon mobil marca O., cu seria x;

- telefon mobil marca N., cu seria x;

- telefon mobil marca N., cu seria x;

- telefon mobil marca P., cu seria x;

- telefon mobil marca N., cu seria x;

- cartelă SIM seria x.

(…)

În temeiul art. 162 alin. (5), prima teză, C. proc. pen., dispune restituirea către inculpatul B. a următoarelor telefoane mobile în măsura în care aceste bunuri au fost ridicate (n.n. din cele înscrise în procesul-verbal de percheziţie din 11.07.2013, filele x, vol. IV - d.u.p., ar rezulta contrariul):

- telefon mobil marca O., cu seria x, având cartela SIM seria x, cu numărul de apel xx;

- telefon mobil marca N., cu seria x, având cartela SIM seria x, având numărul de apel xx;

- telefon mobil marca Q., cu seria x;

- telefon mobil marca P., cu seria x, având cartela SIM seria x cu numărul de apel xx."

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, de către inculpaţii A., I., R., S., E., G., F., H., T., C., U., B., D., K., V., L. şi J., precum şi de partea civilă S.C Z. S.A.

Prin decizia nr. 513/A din 03.04.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a respins, printre altele apelurile declarate de inculpaţii A., C., B. şi D., obligând inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, au formulat cerere de recurs în casaţie inculpaţii C. (9 august 2018), A. (14 septembrie 2018), D. (9 iulie 2018) şi B. (4 iulie 2018).

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, recurentul C. a invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. apreciind că instanţa de fond şi cea de apel au analizat greşit dispoziţiile privind aplicarea legii penale mai favorabile, prin soluţiile pronunţate ambele instanţe procedând efectiv la calculul matematic al limitelor minime şi maxime ale pedepsei prevăzute în C. pen. anterior şi în noul C. pen.. Potrivit deciziei nr. 265 din 06.05.2015 Curtea Constituţională stabilea că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Prin aceeaşi decizie s-a statuat că aplicarea legii penale mai favorabile se face în mod global şi nu pe instituţii autonome.

Decizia nr. 7/2016 pronunţată de Î.C.C.J. a stabilit că: în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen., în cazul pluralităţii de infracţiuni constând în săvârşirea unor infracţiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului C. pen., pentru infracţiunile săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă - identificată ca fiind legea veche sau legea nouă - iar pentru infracţiunile săvârşite sub imperiul legii penale noi, precum şi pentru tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, se va aplica legea nouă, conform art. 3 din C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

Prin decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, CCR a statuat că determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativa, recidiva etc. Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă.

Având în vedere dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie precum şi cele ale art. 7 paragraful 1 din Convenţie, precum şi caracterul facultativ al sporului aplicabil, potrivit vechiul C. pen. în cazul concursului de infracţiuni, recurentul inculpat apreciază că prin aplicarea legii penale vechi în mod global ţinând cont de limitele de pedeapsă prevăzute de lege la momentul săvârşirii faptei care îi sunt defavorabile inculpatului dar şi de celelalte elemente care determină caracterul favorabil al legii penale se încalcă principiului neretroactivităţii legilor penale mai severe ţinând cont că până la publicarea deciziei nr. 265/2015 a CCR instanţele de judecată au făcut aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii autonome.

Prin decizia 29/2015 a ICCJ - Completul de dezlegarea a unor chestiuni de drept - s-a stabilit că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul C. pen. anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului C. pen. pentru o infracţiune săvârşită sub C. pen. anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din C. pen. şi ţinând cont că dispoziţiile mai favorabile în ceea ce priveşte contopirea sunt dispoziţiile legii penale vechi şi anume art. 34 C. pen. anterior.

Recurentul inculpat a apreciat că pentru identificarea legii penale mai favorabile trebuiau avute în vedere toate particularităţile cauzei deduse judecăţii, efectuând o analiză comparativă a normelor existente în cele două legi succesive, respectiv cele referitoare la condiţiile de incriminare, la criteriul sancţiunii principale, la situaţiile ce pot constitui circumstanţe atenuante, la individualizarea executării pedepsei, etc.

S-a susţinut că, analizând activitatea infracţionala reţinută în sarcina inculpatului C. chiar dacă prin prisma regimului sancţionator noua reglementare este mai favorabilă, întrucât limitele speciale ale infracţiunii de furt calificat sunt mai reduse, atâta timp cât instituţiile participaţiei penale sub forma complicităţii şi cea a tentativei nu a suferit modificări, iar noul C. pen. prevede ca modalitate de sancţionare a unităţii de infracţiune incidentă în cauză sub forma unităţii legale a infracţiunii continuate, posibilitatea majorării maximului prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, legea penală mai favorabilă inculpatului este C. pen. anterior din perspectiva modalităţii de executare a pedepsei, respectiv suspendarea sub supraveghere.

Totodată, a solicitat suspendarea executării pedepsei până la soluţionarea cauzei.

Inculpatul D. a invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitând admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie, iar pe fond, achitarea sa conform art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În motivarea cererii, inculpatul a arătat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât faptei de furt îi lipseşte un element constitutiv, respectiv promisiunea de tăinuire a bunului.

Cu privire la reţinerea în concurs a infracţiunii de tăinuire cu infracţiunea de furt. instanţa de apel a arătat că "se constată participaţia inculpatului la cel puţin două acte materiale - cel din data de 30.04.2013, în care întreaga cantitate a ajuns la B. şi cel urmare căruia a fost depistată în locuinţa sa cantitatea de aproximativ o tonă de produs petrolier".

În motivele scrise, recurentul a menţionat că fapta considerată de către instanţă ca realizând conţinutul infracţiunii de furt calificat nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu este descrisă prin raportare la elementele constitutive ale acestei infracţiuni, respectiv lipseşte promisiunea de tăinuire. Din hotărârea recurată rezultă că cel de-al doilea act material - considerat de instanţa de apel ca fiind actul material care probează participaţia la furt - este cel urmare căruia a fost depistată în locuinţa sa cantitatea de aproximativ o tonă de produs petrolier. În aceste condiţii, recurentul a apreciat că practic, fapta apreciată de către instanţă ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de furt este deţinerea în locuinţa inculpatului a cantităţii de aproximativ o tonă de produs petrolier. Însă pentru această cantitate, recurentul inculpat arată că există şi dovada provenienţei, astfel că simpla deţinere a unor produse petroliere este insuficientă pentru a realiza conţinutul infracţiunii de furt. De asemenea, recurentul a subliniat faptul că respectivul combustibil a fost descoperit la percheziţie în luna iulie 2013, la peste două luni de la precedentul act material (30.04.2013). În acelaşi timp, a precizat că reţinerea unui prim act material de tăinuire, nu exclude de plano reţinerea şi unui al doilea act material de tăinuire sau a unei fapte nerelevante penal.

În opinia recurentului, în speţă, nu se poate stabili că în momentul realizării primului act material, considerat de tăinuire, inculpatul a promis sau a lăsat să se creadă că va înlesni valorificarea produselor petroliere, iar decizia I.C.C.J. nr. 2/2008, invocată de instanţa de apel, nu stabileşte că întotdeauna cel de-al doilea act material realizează conţinutul infracţiunii de furt, având în vedere multitudinea de posibilităţi practice.

Astfel, conform Deciziei nr. 2/2008:

"dacă o persoană săvârşeşte activitate de tăinuire, reprezentarea acesteia se referă la infracţiunea din care a provenit bunul în forma ei consumată, încât consumarea infracţiunii de tăinuire este posterioară infracţiunii cu care se află în conexitate. Tot astfel, dacă o persoană care tăinuieşte un bun, indiferent de modalitate, expresă sau tacită, face cu acest prilej şi o promisiune de tăinuire, activitatea sa nu ar putea fi calificată juridic decât ca fiind un concurs real între infracţiunea de tăinuire şi complicitate la furt informă simplă sau continuată, chiar dacă promisiunea anticipată de tăinuire a bunurilor nu a fost îndeplinită. In acest sens, trebuie observat că autorul, săvârşind prima faptă de tăinuire, a avut reprezentarea consumării numai a infracţiunii cu care ea este conexă (tăinuirea consumându-se în momentul primirii, dobândirii, transformării sau înlesnirii valorificării bunului). Împrejurarea că odată cu activitatea ulterioară, în raport cu alte elemente ce au survenit, făptuitorul şi-a format o nouă reprezentare, a unei alte infracţiuni ce urmează a fi săvârşită, la care el se hotărăşte să participe prin promisiunea de tăinuire a bunului provenit din aceasta, impune ca activitatea sa de ansamblu să fie considerată că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la furt în formă simplă sau continuată, după caz, în concurs real cu infracţiunea de tăinuire, chiar dacă promisiunea anticipată de tăinuire a bunurilor nu a fost îndeplinită".

Recurentul a apreciat că, în speţă, nici măcar instanţa nu afirmă că există o promisiune de tăinuire a bunurilor provenite din furt, ceea ce duce la concluzia că lipseşte un element constitutiv necesar pentru conţinutul infracţiunii de complicitate la furt, şi anume promisiunea de tăinuire.

Inculpatul B. şi-a fundamentat cererea de recurs în casaţie pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susţinând că raportat la textele normative care incriminează faptele pentru care a fost condamnat, din probatoriul administrat în întreg dosarul nu rezultă că ar fi "primit, dobândit (cu titlu gratuit), transformat ori înlesnit valorificarea, către terţe persoane, a respectivului produs".

În cuprinsul motivelor de recurs amplu dezvoltate - filele x recurentul inculpat a făcut o analiză a probatoriului administrat, în special al mijloacelor de probă care au condus la stabilirea vinovăţiei sale şi respectiv condamnarea sa, apreciind că instanţele ar fi putu să îi aplice sancţiunea amenzii penale.

De asemenea, recurentul inculpat apreciază că din probatoriul administrat nu rezultă calitatea sa de "complice", conform "definiţiilor teoretice" expuse de instanţă în considerentele deciziei, având în vedere că nu reiese din nicio convorbire telefonică faptul că a cunoscut că respectivul combustibil ar proveni dintr-o faptă penală, iar "bănuiala" nu este prevăzută ca element constitutiv al infracţiunii de tăinuire, aşa cum a fost reţinută de instanţă.

Elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de furt calificat în formă continuată sunt prevăzute clar în art. 48 alin. (1), iar discuţiile telefonice purtate cu inculpatul E. nu dovedesc faptul că ar fi înlesnit sau ajutat în vreun mod la săvârşirea acestei fapte. Ca urmare, individualizarea judiciară a pedepselor aplicate este făcută cu "greşita aplicare a legii penale" şi cu greşita interpretare a normelor penale. Pedepsele aplicate nu sunt proporţionale cu activitatea concretă desfăşurată de inculpat, la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate neţinându-se cont de circumstanţele reale personale.

Inculpatul A. a invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., apreciind în esenţă că instanţele au pronunţat condamnarea sa cu aplicarea greşită a legii.

Prin încheierea din data de 20 noiembrie 2018, Înalta Curte a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B., D. şi C. împotriva deciziei penale nr. 513/A din 3 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursurilor în casaţie, constatându-se îndeplinite condiţiile de formă prev. de art. 434-437 C. proc. pen., şi a respins ca inadmisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de A. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Examinând cauza în temeiul art. 442-444 C. proc. pen.. şi prin prisma criticilor circumscrise cazurilor de casare invocate, Înalta Curte apreciază că recursurile în casaţie declarate inculpaţii B., D. şi C. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurentul C. a invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. conform căruia, hotărârile sunt supuse casării, dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. este corespondentul fostului art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanţa de fond prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depăşirea limitelor legale.

Recurentul a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., criticând modul în care instanţa de apel a aplicat dispoziţiile privind legea penală mai favorabilă, apreciind că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior din perspectiva modalităţii de executare a pedepsei şi a dispoziţiilor art. 34 C. pen. anterior.

Se reţine că C. a fost condamnat la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) C. pen. actual şi 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) lit. a) C. pen. actual, cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen. actual. Ca urmare a aplicării dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, conform art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul a fost obligat să execute pedeapsa de 4 ani închisoare la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 6 luni închisoare, astfel că pedeapsa totală de executat este de 4 ani şi 6 luni închisoare.

Înalta Curte reţine că aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută/menţinută prin hotărârea atacată. Raportat la această împrejurare instanţa de recurs în casaţie verifică dacă pedeapsa stabilită de instanţa de fond/apel se încadrează în limite legale, nefiind abilitată de lege să analizeze critici vizând greşita individualizare a pedepsei, întrucât acestea exced cazurilor de casare prevăzute de lege, circumscrise numai la chestiuni de legalitate, precum şi limitelor fixate prin încheierea de admitere în principiu a recursului în casaţie de faţă.

Se constată însă că prin motivele invocate recurentul inculpat critică greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei pentru care a fost condamnat, critică ce nu poate fi analizată prin cazul de casare invocat.

În actuala reglementare nefiind posibilă individualizarea pedepsei în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, ci numai verificarea legalităţii pedepsei aplicate, se constată că pedepsele de 1 an şi 6 luni, respectiv 4 ani închisoare se încadrează între limitele minime şi maxime prevăzute de legiuitor pentru infracţiunile de tăinuire şi complicitate la furt calificat, iar pedeapsa totală de executat - 4 ani şi 6 luni a fost stabilită conform dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., fiind compusă din pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi sporul de 6 luni, reprezentând o treime din pedeapsa de 1 an şi 6 luni.

Recurentul inculpat B. a invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. susţinând că probatoriul administrat nu a demonstrat că ar fi "primit, dobândit, transformat ori înlesnit valorificarea, către terţe persoane, a respectivului produs". De asemenea, din probatoriul administrat nu rezultă calitatea sa de "complice", având în vedere că din convorbirile telefonice nu reiese faptul că a cunoscut că respectivul combustibil ar proveni dintr-o faptă penală, iar "bănuiala" nu este prevăzută ca element constitutiv al infracţiunii de tăinuire, aşa cum a fost reţinută de instanţă. Elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de furt calificat în formă continuată sunt prevăzute clar în art. 48 alin. (1), iar discuţiile telefonice purtate cu inculpatul E. nu dovedesc faptul că ar fi înlesnit sau ajutat în vreun mod la săvârşirea acestei fapte. Ca urmare, individualizarea judiciară a pedepselor aplicate este făcută cu "greşita aplicare a legii penale" şi cu greşita interpretare a normelor penale. Pedepsele aplicate nu sunt proporţionale cu activitatea concretă desfăşurată de inculpat, la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate neţinându-se cont de circumstanţele reale personale.

În faţa instanţei de recurs, apărătorul recurentului inculpat cu privire la infracţiunea de tăinuire a arătat că, iniţial, în rechizitoriu parchetului nu a fost reţinută această infracţiune, ulterior, în faţa instanţei de fond s-a revenit şi s-a solicitat schimbarea încadrării juridice; probatoriul administrat reţine că inculpatul nu ar fi primit ci ar fi achiziţionat motorină, iar achiziţionarea presupune o plată, în timp ce dobândirea şi primirea nu, astfel că achiziţionarea nu poate fi o modalitate alternativă de săvârşire a infracţiunii reţinute în sarcina sa.

În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la furt calificat a arătat că fapta reţinută în sarcina inculpatului nu este prevăzută de legea penală întrucât produsele respective nu se circumscriu termenului de produse petroliere şi nici nu s-a făcut dovada că inculpatul, a înlesnit sau a ajutat, cu intenţie, în orice mod, la săvârşirea faptei respective. Inculpatul nu a promis că va asigura valorificarea în continuare şi altor bunuri sustrase, ci dorea să cumpere o marfă la un preţ mai mic, convorbirile telefonice sunt nişte discuţii extrem de seci.

Conform dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penala.

Cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. este corespondentul celui prevăzut de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen.. anterior potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Ipoteza circumscrisă acestui caz de casare în vechea legislaţie procesual penală viza lipsa de prevedere a faptei de legea penală, ca trăsătură esenţială a infracţiunii.

Conform art. 17 C. pen. anterior: "Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de lege", spre deosebire de dispoziţiile art. 15 din C. pen. în vigoare potrivit cărora "(1) Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. (2) Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.".

Noile reglementări, respectiv C. pen. şi C. proc. pen.. intrate în vigoare la 1 februarie 2014, stabilesc astfel un nou concept de ilicit penal, deoarece nu se mai face deosebire între lipsa de prevedere în legea penală şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, raportat la soluţia reglementată de art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. în vigoare, respectiv de achitare pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Rezultă, aşadar, că faţă de soluţia reglementată prin dispoziţiile art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din noua reglementare a C. proc. pen., sintagma fapta nu este prevăzută de legea penală vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

Se observă că recurentul inculpat W., prin motivele invocate solicită instanţei să facă o reapreciere a probatoriului administrat în cauză, să stabilească o situaţie de fapt contrară celei deja stabilite de instanţele anterioare care aibă drept consecinţă pronunţarea unei soluţii de achitare. Stabilirea situaţiei de fapt este, în principiu, atributul exclusiv al instanţelor competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel, în cazul ambelor fiind admisibilă administrarea oricăror probe pentru corecta şi completa stabilire a faptelor.

Or, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Cazurile în care se poate exercita recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt, înlăturând astfel, rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel.

În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme.

În acest context, motivele de recurs în casaţie, întemeiate pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., raportat la argumentaţia concretă oferită de inculpat, respectiv sunt apreciate ca nefondate, în condiţiile în care criticile vizează chestiuni de fapt ce nu pot face obiectul recursului în casaţie. Analiza care trebuie făcută de instanţa de recurs în casaţie trebuie să vizeze concordanţa dintre fapta săvârşită şi configurarea legală şi nicidecum neconcordanţa dintre situaţia de fapt deja reţinută cu autoritate de lucru judecat şi încadrarea juridică dată faptelor. Argumentele prezentate de apărare în sensul că soluţia de condamnare nu este susţinută de probatoriul administrat care nu a relevat date că ar fi comis faptele în niciuna din modalităţile alternative reglementate de textul incriminator şi, în consecinţă, nici vinovăţia, constituie veritabile critici în cadrul soluţionării cauzei în fond şi în căile de atac devolutive integral, critici care în mod evident nu constituie motive de casaţie.

Criticile privind individualizarea judiciară a pedepselor aplicate nu pot fi circumscrise niciunui caz de casare.

Recurentul inculpat D. invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a arătat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât faptei de furt îi lipseşte un element constitutiv, respectiv promisiunea de tăinuire anticipată a bunului.

Înalta Curte reţine că promisiunea de tăinuire a bunurilor reprezintă o formă tipică a complicităţii morale. Această modalitate se diferenţiază de celelalte forme ale complicităţii prin aceea că urmăreşte să consolideze indirect hotărârea şi voinţa autorului faptei, prin aceea că va fi sprijinit şi după consumarea faptei, fie prin tăinuirea bunurilor sustrase, fie prin asigurarea profitului ilicit obţinut. Pentru existenţa acestei forme de complicitate, care poate fi anterioară sau concomitentă cu executarea, nu prezintă nici un interes faptul dacă promisiunea a fost sau nu respectată de complice după consumarea infracţiunii. Esenţial este faptul ca promisiunea făcută mai înainte sau în timpul executării, să exercite o stimulare psihică favorabilă asupra autorului, întărindu-i convingerea de a săvârşi fapta.

Potrivit situaţiei de fapt stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel, inculpatul D. a dobândit de la inculpatul E. combustibil, mai exact motorină, furat din vagoane cisternă, cunoscând la momentul dobândirii bunului că acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală şi că a înlesnit valorificarea combustibilului furat din vagoane cisternă de către gruparea condusă de inculpatul E., cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Recurentul inculpat a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire şi complicitate la furt calificat, prev. de art. 270 alin. (1) C. pen. actual, şi art. 48 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) lit. a) C. pen. actual.

Recurentul inculpat a arătat că nu se poate stabili că în momentul realizării primului act material, considerat de tăinuire, a promis sau a lăsat să se creadă că va înlesni valorificarea produselor petroliere, iar decizia nr. 2/2008 a Înaltei Curţi, invocată de instanţa de apel, nu stabileşte că întotdeauna cel de-al doilea act material realizează conţinutul infracţiunii de furt, având în vedere multitudinea de posibilităţi practice.

Înalta Curte constată că această critică vizează o reapreciere a probatoriului cu privire la rolul avut de inculpat în cadrul activităţii ilicite desfăşurate cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută cu autoritate de lucru judecat.

Instanţa de apel, în baza probatoriului administrat, a stabilit participaţia inculpatului la cel puţin două acte materiale - cel din data de 30.04.2013, în care întreaga cantitate a ajuns la inculpatul B. şi cel urmare căruia a fost depistată în locuinţa sa cantitatea de aproximativ o tonă de produs petrolier. De altfel, conform situaţiei de fapt stabilite de instanţa de apel, inculpatul D. nu numai că a primit produsele în custodie, produse identificate la locuinţa acestuia, dar a şi comandat anticipat, cu scopul valorificării, cantităţi de produse petroliere de la inculpatul E., care îl ţinea la curent cu evoluţia "vânzărilor".

Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, prin Decizia nr. 2/2008 (M.O. nr. 859 din 19 decembrie 2008) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, s-a stabilit că:

"În situaţia existenţei unui prim act de tăinuire, urmat de o altă acţiune a aceluiaşi tăinuitor care promite că va asigura valorificarea în continuare şi a altor bunuri sustrase, sunt întrunite elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de furt în formă simplă sau continuată, după caz, în concurs real cu infracţiunea de tăinuire, chiar dacă promisiunea anticipată de tăinuire a bunurilor nu a fost îndeplinită."

Recurentul inculpat, prin apărătorul său a precizat că există dovezi de achiziţie a combustibilului de la X., că pentru întreaga cantitate de combustibil găsită la domiciliul său există documente justificative, recurentul deţinând utilaje de deszăpezire, din acestea vara scoate combustibilul, motiv pentru care avea aproximativ o tonă de combustibil la domiciliul său.

La fel ca şi în cazul inculpatului B., criticile vizează reaprecierea probatoriului administrat în cauză, cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt contrară celei deja stabilite de instanţele anterioare care aibă drept consecinţă pronunţarea unei soluţii de achitare.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Cazurile în care se poate exercita recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt, înlăturând astfel, rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B., D. şi C. împotriva deciziei penale nr. 513/A din 3 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va obliga recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi B., D. şi C., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B., D. şi C. împotriva deciziei penale nr. 513/A din 3 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi B., D. şi C., în sumă de câte 100 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2019.