Extraordinary appeal rejected; conviction for evading tax-seizure sale affirmed

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 231 din 19.10.2017, Tribunalul Vaslui în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005. Cheltuielile judiciare avansate de stat au fost reţinute în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin decizia nr. 2093, emisă la data de 30.05.2013 de către A.N.A.F. - D.G.F.P. Vaslui - A.F.P. Vaslui, în temeiul art. 129 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii la contribuabilul S.C. B. S.R.L., în privinţa căruia au fost estimate obligaţii de plată în valoare de 621.120 RON şi s-a constatat existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul. Conform procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. x din 31.05.2013 încheiat de A.N.A.F. - D.G.F.P. Vaslui - A.F.P. Vaslui, în temeiul art. 129 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, s-a procedat la aplicarea sechestrului asupra autoturismului marca C., an fabricaţie 2010, nr. de înmatriculare x, aparţinând debitorului S.C. B. S.R.L. Vaslui. S-a menţionat că debitorul S.C. B. S.R.L. nu este de faţă, iar custode a fost menţionat D.

Autovehiculul marca C. cu nr. de înmatriculare x a fost înstrăinat de S.C. B. S.R.L. cumpărătorului S.C. E. S.R.L., conform facturii seria x nr. x din 28.02.2014, întocmite de martorul F., pentru suma de 7.500 de RON.

Instanţa a constatat că documentele privind instituirea măsurii asiguratorii, constând în sechestru asupra autoturismului proprietatea societăţii, marca G., cu nr. de înmatriculare x, respectiv procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. x din 31.05.2013 au fost primite de mama concubinei inculpatului neavând nicio calitate în cadrul S.C. B. S.R.L. Vaslui şi nu cunoaşte nimic în legătură cu vânzarea unui autoturism marca G.

În aceste condiţii, prima instanţă a apreciat că nu există certitudinea că inculpatul, administrator al S.C. B. S.R.L., a primit informaţiile referitoare la instituirea măsurii asigurătorii asupra autovehiculului.

Astfel a constatat că inculpatul nu poate fi tras la răspundere penală pentru înstrăinarea unui bun, câtă vreme nu se poate stabili fără echivoc faptul că acesta a ştiut că bunul a fost sechestrat în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.

Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Prin decizia penală nr. 289 din data de 3 mai 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui împotriva sentinţei penale nr. 231 din 19.10.2017 a Tribunalul Vaslui, pronunţată în dosarul nr. x/2017, pe care a desfiinţat-o integral şi rejudecând:

A condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de un an.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. i-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 91 şi art. 92 din C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani.

În baza art. 93 din C. pen., l-a obligat inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. a impus inculpatului A. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatului A. i s-a impus să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Municipiului Vaslui sau al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, potrivit dispoziţiilor art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., conform programului şi repartizării stabilite de consilierul de probaţiune.

A atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1), (2) şi (4) din C. pen., în conformitate cu care instanţa poate revoca suspendarea şi dispune executarea pedepsei, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, nu îndeplineşte integral obligaţiile stabilite prin hotărâre, precum şi în cazul în care săvârşeşte o nouă infracţiune.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul A. să achite suma de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat la fond.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au fost reţinute în sarcina acestuia.

Instanţa de apel, în rejudecare pe fondul cauzei, a reţinut, în esenţă, că inculpatul A. a vândut către S.C. E. S.R.L. Vaslui, în baza facturii fiscale seria x nr. x/28.02.2014, un autoturism marca G. cu nr. x, aparţinând S.C. B. S.R.L. Vaslui, deşi asupra autoturismului mai sus menţionat fusese instituit sechestru asigurator prin procesul-verbal de sechestru nr. x/31.05.2013 al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vaslui, pentru recuperarea unor debite către bugetul de stat.

Decizia penală nr. 289 din data de 3 mai 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen... a fost comunicată recurentului A. la data de 29 mai 2018.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, a declarat prezentul recurs în casaţie inculpatul A., la data de 29 iunie 2018.

Prin motivele scrise recurentul inculpat a invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.; ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), susţinând nelegalitatea soluţiei de condamnare, dispusă fără o investigare efectivă a temeiniciei acuzaţiilor şi cu ignorarea prezumţiei de nevinovăţie, cu ignorarea dreptului său la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 §1 şi 2 din CEDO. A menţionat că; transferarea dreptului de proprietate asupra autoturismului marca x către E. S.R.L. a avut loc ca urmare a dării în plată, întocmirea facturii fiscale seria x nr. x din 28.02.2014 reprezentând doar un act preparatoriu al operaţiunii, consolidarea acesteia fiind condiţionată de obţinerea certificatului de atestare fiscală, document hotărâtor în observarea eventualelor sarcini ce poartă asupra bunului, certificat în care nu se menţionează că; asupra bunului s-ar fi instituit vreun sechestru asigurător. A apreciat că instanţa de apel a ignorat elemente esenţiale pentru stabilirea adevărului în cauză cum ar fi documentul anterior menţionat, şi a extras din contextul faptico-juridic aspecte care, separate de acesta, conduc la concluzia că a săvârşit infracţiunea de sustragere de sub sechestru, respectiv de evaziune fiscală. A subliniat că, faţă de probatoriul administrat în primă instanţă, instanţa de apel nu a deţinut niciun element suplimentar, dar a dispus condamnarea sa, reţinând, în mod greşit, că; a avut reprezentarea instituirii sechestrului, fapt infirmat de declaraţia martorului H., procesul-verbal de sechestru nr. x din 31.05.2013, operaţiunile de punere în executare a măsurii, certificatul de atestare fiscală;, lipsa vreunui mobil în a săvârşi infracţiunea, raportat la valoarea redusă; a autoturismului, etc.

Prin încheierea din data de 23 octombrie 2018 Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie şi a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casaţie, constatându-se îndeplinite condiţiile de formă prev. de art. 434-437 C. proc. pen.

Examinând cauza în temeiul art. 442-444 C. proc. pen.. şi prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casaţie declarat inculpatul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Totodată, analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. De aceea, controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. Această limitare a recursului în casaţie doar la anumite probleme de drept, nu îngrădeşte accesul la justiţie prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenţie), atâta timp cât inculpatului i s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia şi-a putut susţine apărările. Instanţa europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluţii favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăşi existenţa ei (Vilvarajah şi alţii c. Regatului Unit).

Invocând cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat, prin apărător, a susţinut că în procesul-verbal de sechestru al maşinii nu era inserat numele său, sechestrul nu a fost înfiinţat în mod legal, iar din certificatul de atestare fiscală a maşinii nu a rezultat că autoturismul a fost sechestrat. În consecinţă a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Înalta Curte reţine, în sinteză, că inculpatul A. a fost condamnat, întrucât la data de 28.02.2014, a înstrăinat un autoturism sechestrat de executorul fiscal pentru asigurarea plăţii unor debite restante către bugetul de stat, în cuantum de 621.120 RON, debite pe care S.C. B. S.R.L. le avea către bugetul de stat, societatea aflându-se în administrarea inculpatului, fapta acestuia constituind infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005.

Infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2015 constă în substituirea, degradarea, sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile codului de procedura fiscală şi ale C. proc. pen.. în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Instanţa de apel a stabilit că "la data înstrăinării autoturismului sechestrat, inculpatul A. avea calitatea de administrator special al debitoarei S.C. B. S.R.L Vaslui şi potrivit normelor in vigoare, a căror necunoaştere nu o poate invoca, acesta nu putea să vândă autoturismului marca G. cu nr. de înmatriculare x, sechestrat de A.N.A.F. - D.G.F.P. Vaslui - A.F.P. Vaslui pentru datorii la bugetul de stat, procedura insolvenţei declanşată împotriva debitoarei S.C. B. S.R.L Vaslui suspendând doar posibilitatea legală a creditorului de a trece la executarea silită a bunului. Instanţa de fond a reţinut greşit in cauză că inculpatului A. nu i-a fost comunicată instituirea sechestrului de către A.N.A.F. - D.G.F.P. Vaslui - A.F.P. Vaslui, nesemnând el comunicarea de primire şi din acest motiv elementul material al infracţiunii nu este lămurit, nefiind răsturnată prezumţia de nevinovăţie, întrucât legea specială nu condiţionează îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de aceasta, rezultând clar din probe că inculpatul A. a cunoscut la data vânzării autoturismului marca G. cu nr. de înmatriculare x că acesta este sechestrat pentru recuperarea unor debite la bugetul de stat".

Se observă că recurentul inculpat, prin criticile invocate, nu neagă comiterea faptei în materialitatea ei, însă afirmă că nu ştia că asupra autoturismului fusese instituit sechestru asigurator prin procesul-verbal de sechestru nr. x din 31.05.2013 al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vaslui, pentru recuperarea unor debite către bugetul de stat.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie criticile ce pot fi analizate în cadrul cazului de casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. vizează lipsa incriminării sau situaţia în care lipsesc elementele constitutive la infracţiunii altele decât cele referitoare la vinovăţia prevăzută de lege.

Ca atare, aspectele ce vizează latura subiectivă a infracţiunii nu pot fi cenzurate prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 289 din 03 mai 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.

Va obliga recurentul inculpat A. la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 289 din 03 mai 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 400 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. în sumă de 90 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2019.