Extraordinary appeal inadmissible as remedy not provided by law against refusal to annul final conviction.

Asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1538/A din 27 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2018, în baza art. 431 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 297 din 25.11.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2012, dispunându-se obligarea contestatorului la plata de cheltuielile judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

La data de 27.09.2018, au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. x/2018, contestaţiile în anulare formulate de persoanele condamnate A., B., C. şi D. împotriva deciziei penale nr. 297 din 25.11.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2012.

La termenul din 23.10.2018, având în vedere poziţia contestatorilor C. şi D. şi aspectele susţinute de apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană condamnată B., dar şi conţinutul deciziei contestate, Curtea a dispus disjungerea contestaţiei formulată de persoana condamnată A. şi înregistrarea acesteia într-un dosar distinct.

În acest context, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală s-a înregistrat dosarul nr. x/2018, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 297 din 25.11.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2012.

În acest dosar, la termenul din data de 23.10.2018, contestatorul a depus motivele contestaţiei în anulare, pe care le-a susţinut şi oral, la termenul la care au avut loc dezbaterile, respectiv 20.11.2018, prin care, în temeiul art. 426 lit. b) C. proc. pen., a invocat faptul că a fost condamnat deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, sens în care a susţinut că aceeaşi cantitate de droguri presupus traficată de el a fost găsită cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la un alt inculpat; totodată, în considerarea art. 426 lit. c) C. proc. pen., a invocat faptul că hotărârea contestată a fost pronunţată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului, întrucât redactarea deciziei penale s-a făcut de un alt judecător decât cel menţionat în cuprinsul încheierii de dezbateri şi a practicalei deciziei contestate.

La cererea contestatorului-condamnat, în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri constând în procesul-verbal de percheziţie domiciliară din data de 06.09.2010 şi procesul-verbal din data de 06.09.2010.

Examinând, în condiţiile art. 431 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a constatat că, în condiţiile în care condamnatul A. a formulat anterior mai multe cereri de contestaţii în anulare, invocând motive şi cazuri identice celor susţinute în prezenta cauză, toate respinse, ca inadmisibile, prin deciziile penale nr. 1785 din 05.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016 (art. 426 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. pen..), nr. 570 din 31.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015 (art. 426 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. pen..), nr. 63 din 19.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015 (art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.), nr. 30/A din 17.01.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016 (art. 426 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.), şi nr. 1369/A din 17.10.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017 (art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.), ataşate dosarului cauzei, calea extraordinară de atac cu care a fost învestită este inadmisibilă.

A mai notat că, în ceea ce priveşte cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., motivele invocate de contestator sunt apărări de fond, proprii examinării făcute de prima instanţă cu ocazia judecării cauzei, respectiv, de instanţa de control judiciar, cu ocazia soluţionării căilor de atac declarate în cauză, iar nu erori de procedură în sensul dispoziţiilor legale precitate.

Împotriva acestei decizii, la data de 16 noiembrie 2018, a formulat "recurs" contestatorul A.

Calea de atac au fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 15 ianuarie 2019, sub nr. x/2018, ca şi "contestaţie în anulare-apel".

La termenul fixat în cauză, 15 februarie 2019, reprezentatul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac ce formează obiectul cauzei, susţinând că aceasta este exercitată împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă a fi atacată cu apel.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea apelului exercitat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1538/A din 27 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, prin care, în procedura verificării admisibilităţii în principiu prevăzută de art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de aceeaşi parte împotriva deciziei penale nr. 297 din 25.11.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2012.

Decizia contestată este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condiţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., având în vedere următoarele argumente:

Dispoziţiile art. 431 C. proc. pen., care reglementează etapa distinctă a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, nu prevăd posibilitatea atacării hotărârilor pronunţate în cadrul acestei proceduri, indiferent de tipul lor.

Statuând asupra acestei chestiuni de drept, doctrina (E., "Tratat de Drept procesual penal", Editura F., 2013; G., H., I., J., K., L., M., N., O., P.," Noul C. proc. pen.. comentat", Editura F., 2014) şi jurisprudenţa (I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 599/2014, I. C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 817/2014, I. C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 892/2014) au subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.

Dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., care prevăd că "sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" nu sunt incidente în etapa verificării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, ci în etapa analizării pe fond a cererii, ulterior admiterii în principiu a acesteia.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în considerentele deciziei nr. 5/2015 (publicată în M. Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015), a reţinut, mutatis mutandis, că "aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu", acest alineat fiind integrat în economia textului de lege care reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu.

În consecinţă, indiferent de soluţia dispusă, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, nefiind susceptibile a fi atacate prin căi ordinare de atac.

Pentru argumentele prezentate, constatând că, în speţă, contestatorul A. a formulat apel împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de reformare prin promovarea unei căi ordinare de atac, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.,va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat.

Ca urmare, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea contestatorului la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 627 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1538/A din 27 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 627 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2019.