Cassation review limits to legality: factual re-evaluation of criminal evidence and civil damages excluded from extraordinary appeal

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 867/A din data de 24 iulie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 190 din 6 mai 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Năsăud, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului A., din infracţiunea de instigare la distrugere calificată în formă continuată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 217 alin. (1) şi (4) şi la art. 218 alin. (1) C. pen. din 1969, cu reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracţiunea de instigare la distrugere în formă continuată, prevăzută de art. 47 raportat la art. 253 alin. (1) şi (4) cu reţinerea art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 47 raportat la art. 253 alin. (1) şi (4) cu reţinerea art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la distrugere în formă continuată, la o pedeapsă de 6 ani închisoare.

În art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatul A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de arme din categoria celor supuse autorizării prevăzută de art. 361 din Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor şi al muniţiilor.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus deducerea duratei măsurii preventive a reţinerii din 09.09.2008 până la 10.09.2008 şi a duratei măsurii arestării preventive din 12.09.2008 până la 15.10.2009 luate faţă de inculpat.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) s-a dispus menţinerea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor şi sumelor de bani aparţinând inculpatului.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) s-a dispus restituirea către inculpat a pistolului marca B., seria x, ridicat conform procesului-verbal încheiat la data de 09.09.2008, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la imobilul din comuna Şcheia, str. x, jud. Suceava.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei pentru inculpatul A.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului C., din infracţiunile de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen. din 1969 şi distrugere calificată în formă continuată, prevăzută de art. 217 alin. (1) şi (4), raportat la art. 218 alin. (1) C. pen. din 1969, cu reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, toate infracţiunile cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen. din 1969 în infracţiunile de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. şi distrugere în formă continuată, prevăzută de art. 253 alin. (1) şi (4) cu reţinerea art. 35 alin. (1) C. pen., ambele infracţiuni cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. cu reţinerea art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului C., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 253 alin. (1) şi (4) cu reţinerea art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului C., pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în formă continuată, la o pedeapsă de 6 ani închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că cele două infracţiuni au fost săvârşite în concurs real, iar în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse, stabilind pedeapsa rezultantă la 7 ani închisoare, prin adăugarea la pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare a sporului de 1 an, reprezentând 1/3 din pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen. raportat la art. 10 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a C. pen., s-a adăugat pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare la restul de 540 zile închisoare rămas neexecutat, din pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul prin S.P. 438 din 17.12.2003 a Judecătoriei Vatra Dornei, urmând ca inculpatul C. să execute o pedeapsă de 7 ani şi 540 zile închisoare.

În baza art. 112 alin. (1) lit. d) s-a dispus confiscarea de la inculpatul C. a sumelor de 3000 euro, 4200 RON şi 1074,59 RON reprezentând sume de bani şi contravaloarea produselor primite de către acesta de la inculpatul A.

S-a dispus anularea actualului mandat de executare a pedepsei inculpatului C. şi emiterea pentru acesta a unui nou mandat de executare a pedepsei.

În baza art. 19 şi art. 25 C. proc. pen.. coroborat cu art. 1357 C. civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de părţile civile S.C. D. S.A. (fostă E. SA) şi S.C. F. S.R.L. - Sucursala Suceava.

S-a dispus obligarea inculpaţilor la plata în solidar a sumei de 676.172,00 RON către partea civilă S.C. D. S.A. şi a sumei de 209.902,24 RON către partea civilă S.C. F. S.R.L. - Sucursala Suceava, cu titlu de despăgubiri, reprezentând daune materiale, la care s-au adăugat penalităţi de întârziere în cuantumul dobânzii legale calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la efectuarea plăţii.

În baza art. 19 şi art. 25 C. proc. pen.. coroborat cu art. 1357 C. civ. s-a respins acţiunea civilă formulată de părţile civile G., H. şi I., ca neîntemeiate.

Împotriva sentinţei penale nr. 190 din 6 mai 2016 pronunţată de Judecătoria Năsăud, au formulat apel inculpatul A., părţile civile G., H., S.C. J. S.R.L., S.C. F. S.R.L.

Prin decizia penală nr. 867/A din 24 iulie 2018, Curtea de Apel Cluj a admis apelurile declarate de inculpatul A., părţile civile G., H., S.C. J. S.R.L., S.C. F. S.R.L. împotriva sentinţei penale nr. 190 din 6 mai 2016 pronunţată de Judecătoria Năsăud.

A extins efectele apelului declarat de inculpatul A. asupra inculpatului C.

A desfiinţat, în parte sentinţa penală apelată, sub următoarele aspecte: individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi C.; neacordarea despăgubirilor civile părţilor civile G., H., S.C. J. S.R.L., momentul de la care s-a acordat dobânda legală părţii civile S.C. F. S.R.L., neacordarea cheltuielilor de judecată solicitate de părţile civile G., H. şi S.C. J. S.R.L. pentru judecata în primă instanţă şi rejudecând:

A menţinut dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului A., din infracţiunea de instigare la distrugere calificată în formă continuată, prevăzută art. 25 raportat la art. 217 alin. (1) şi (4) şi la art. 218 alin. (1) C. pen. din 1969, cu reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracţiunea de instigare la distrugere în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 253 alin. (1) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la distrugere în formă continuată, prevăzută de art. 47 raportat la art. 253 alin. (1) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. de la 6 ani închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare.

A menţinut restul dispoziţiilor referitoare la inculpatul A. aferente laturii penale.

A menţinut dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpatului C., din infracţiunile de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen. din 1969 şi distrugere calificată în formă continuată, prevăzută de art. 217 alin. (1) şi (4), raportat la art. 218 alin. (1) C. pen. din 1969, cu reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, toate infracţiunile cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen. din 1969 în infracţiunile de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. şi distrugere în formă continuată, prevăzută de art. 253 alin. (1) şi (4) cu reţinerea art. 35 alin. (1) C. pen., ambele infracţiuni cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 540 zile închisoare aplicată inculpatului C. şi a repus în individualitate pedepsele, astfel:

- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. cu reţinerea art. 5 C. pen.

- pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în formă continuată prevăzută art. 253 alin. (1) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

- restul de 540 zile închisoare rămas neexecutat, din pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul prin S.P. 438 din 17.12.2003 a Judecătoriei Vatra Dornei.

A redus pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. de la 3 ani la 2 ani şi 6 luni închisoare.

A redus pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în formă continuată prevăzută art. 253 alin. (1) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. de la 6 ani la 5 ani închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., a constatat că cele două infracţiuni au fost săvârşite în concurs real, iar în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse, stabilind pedeapsa rezultantă la 5 ani şi 10 luni închisoare, prin adăugarea la pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare a sporului de 10 luni închisoare, reprezentând 1/3 din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza 104 alin. (2) C. pen. a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 3 ani şi 800 zile aplicată prin sentinţa penală nr. 52/11.02.2004 pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei, definitivă prin neapelare la data de 10.03.2004 şi în baza art. 43 alin. (2) C. pen., pentru, a adăugat pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 10 luni închisoare la restul de 540 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 800 zile închisoare, urmând ca inculpatul C. să execute o pedeapsă de 5 ani 10 luni şi 540 zile închisoare.

A înlăturat dispoziţia de anulare a actualului mandat de executare a pedepsei emis pe numele inculpatului.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii din 9.09.2008 până în 10.09.2008 şi durata arestării preventive din 12.09.2008 până în 15.10.2009.

A menţinut restul dispoziţiilor referitoare la inculpatul C. aferente laturii penale.

A menţinut dispoziţia de obligare în solidar a inculpaţilor A. şi C. la plata sumei de 676.172,00 RON către partea civilă S.C. D. S.A. (fostă E.).

A menţinut dispoziţia de obligare în solidar a inculpaţilor A. şi C. la plata sumei de 209.902,24 RON către partea civilă S.C. F. S.R.L. - Sucursala Suceava, cu titlu de daune materiale, la care a adăugat dobânda legală, astfel: pentru suma de 122.404 RON dobânda se acordă de la data de 16 decembrie 2008 până la data plăţii efective; pentru sumele de 85.233,12 RON şi 2.265,12 RON dobânda se acordă de la data de 08 aprilie 2009 până la data plăţii efective.

A admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile G., H. şi a obligat inculpaţii A. şi C. în solidar la plata daunelor morale în sumă de câte 20.000 RON fiecărei părţi civile.

A admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. J. S.R.L. şi obligă inculpaţii A. şi C. în solidar la plata sumei de 1.028.793 RON daune materiale şi suma de 100.000 RON daune morale.

A obligat inculpaţii A. şi C. la plata cheltuielilor judiciare aferente judecăţii în primă instanţă către părţile civile, astfel: suma de 1.750 RON fiecare părţii civile G.; suma de 8.403,5 RON fiecare părţii civile H.; suma de 750 RON fiecare părţii civile S.C. J. S.R.L.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

A respins ca nefondate apelurile declarate de partea civilă I. şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud împotriva aceleiaşi sentinţe.

A obligat partea civilă I. la plata cheltuielilor judiciare parţiale în apel în sumă de 200 RON.

A obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare parţiale aferente judecăţii în apel către părţile civile, astfel: suma de 4.003 RON părţii civile S.C. J. S.R.L.; suma de 597 RON părţii civile H..

A încuviinţat onorariul solicitat de doamna expert K. în sumă de 5.060 RON şi a obligat partea civilă S.C. J. S.R.L. la plata sumei de 3.040 RON, reprezentând diferenţa neachitată.

Împotriva acestei decizii, la data de 03 septembrie 2018, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

Astfel, recurentul a indicat în cuprinsul cererii temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi art. 438 alin. (1) pct. 12 "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În motivarea recursului în casaţie, inculpatul a invocat nelegalitatea hotărârii atacate prin depăşirea limitelor şi obiectului judecăţii, fiind condamnat pentru o faptă pentru care nu a fost trimis în judecată.

Astfel, a precizat că a fost trimis în judecată pentru două acte materiale de instigare, unul presupus a fi săvârşit în data de 20.07.2018 iar celălalt în data de 29.07.2018, ori nici în rechizitoriu şi nici în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti nu sunt descrise două acţiuni de instigare distincte.

Un alt motiv al recursului în casaţie vizează împrejurarea că în cuprinsul rechizitoriului se face referire la anumite listinguri telefonice, însă acestea nu există la dosarul cauzei şi instanţa de apel a respins solicitarea inculpatului de emitere a unei adrese către IPJ Suceava în vederea comunicării listingurilor respective.

De asemenea, o altă critică adusă deciziei penale atacate se referă la faptul că instanţa de apel a exclus proba constând în transcrierea convorbirilor interceptate în mediu ambiental în arestul IPJ Suceava, la care se face referire la fila x rechizitoriu; a înlăturat declaraţiile numiţilor L., M. şi N., principalii martori ai acuzării.

A mai invocat că înregistrările telefonice existente la dosarul cauzei, au fost efectuate de SIPI, structură care nu face parte din rândul organelor de urmărire penală, astfel că, în temeiul deciziei nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale, acestea nu puteau fi luate în considerare de instanţa de apel.

Sub aspectul laturii civile, cu privire la daunele morale acordate părţilor civile G. şi H., a susţinut că în mod nelegal s-au acordat şi daune morale de instanţa de apel, având în vedere că acestea nu au fost solicitate expres de către părţile civile.

Cu referire la sumele acordate părţii civile S.C. D. S.A., a precizat că cererea de constituire parte civilă este tardivă, fiind depusă după citirea actului de sesizare, astfel citirea actului de sesizare s-a realizat la data de 03.12.2008, iar cererea de constituire a fost depusă la data de 05.01.2009.

De asemenea, la data de 09.11.2018, recurentul a formulat o contestaţie împotriva Ordonanţei nr. x/2008 şi a Procesului Verbal de Sechestru din 15.09.2008 solicitând admiterea contestaţiei, anularea actelor contestate şi refacerea lor cu efectuarea unei expertize de specialitate care să individualizeze atât cota de 1/2; a acestuia din bunurile aflate în devălmăşie, cât şi valoarea investiţiilor S.C. O. S.R.L., respectiv restrângerea sechestrului asupra cotei de 1/2; din bunurile proprii, faţă de aplicarea lui din prezent asupra tuturor bunurilor identificate la adresa din Com. Şcheia, str. x, Jud. Suceava, P.

Examinând recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar examinării fondului prezentei cauze, Înalta Curte notează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

În acelaşi sens, se constată că fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste consideraţii sunt aplicabile şi cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Conceptul de faptă care nu este prevăzută de legea penală este explicitat prin coroborarea dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. cu cele ale art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., rezultând că, în concepţia legiuitorului, pentru a constitui un caz de casare, trebuie să fie vorba doar despre critici care privesc latura obiectivă a infracţiunii, pe când cele ce ţin de latura subiectivă nu pot fi examinate în recurs în casaţie.

În plus, având în vedere atât prevederile art. 15 alin. (1) C. pen. - "infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o", cât şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. - "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege", Înalta Curte reţine că în noul C. pen. şi noul C. proc. pen.. nu se mai face deosebire între lipsa de prevedere în legea penală şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

Drept urmare, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În concordanţă cu aceste dispoziţii, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Prin urmare, instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speţa de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aspectele invocate de apărare sunt nefondate.

În acest sens, se reţine că, în fapt, prin cererea de recurs în casaţie, recurentul solicită o reapreciere a probatoriului considerând că instanţa de apel nu ar fi administrat în mod corect probatoriul în cauză, or, administrarea probatoriului este o chestiune care vizează situaţia de fapt şi nu legalitatea hotărârii.

Înalta Curte reaminteşte că instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, cazul de recurs în casaţie neputând fi invocat pentru a se obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Astfel, se constată că s-a reţinut, în mod definitiv, existenţa a două acte de instigare, precum şi existenţa infracţiunii în formă continuată, aceste aspecte fiind menţionate atât în rechizitoriu, cât şi în hotărârea instanţei de fond, precum şi în hotărârea instanţei de apel.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare a laturii civile, prin prisma criticilor formulate, se constată că nu se încadrează în cazurile de casare pentru care s-a dispus admiterea în principiu a recursului în casaţie, ci doar o eventuală admitere a recursului în casaţie, întemeiată pe pct. 7 al art. 438 C. proc. pen., ar fi putut duce la un efect asupra laturii civile a cauzei.

În ceea ce priveşte invocarea cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se constată că pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită, astfel cum a fost reţinută încadrarea juridică, (infracţiunea de instigare la distrugere în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 253 alin. (1) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.) este în limite legale, fiind aplicată o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare.

Referitor la contestaţia formulată de inculpatul A. cu privire la măsura asiguratorie, Înalta Curte constată următoarele:

La data de 09.11.2018, după înregistrarea prezentului dosar având ca obiect recurs în casaţie, recurentul a formulat o contestaţie împotriva Ordonanţei nr. x/2008 şi a Procesului Verbal de Sechestru din 15.09.2008 solicitând admiterea contestaţiei, anularea actelor contestate şi refacerea lor cu efectuarea unei expertize de specialitate care să individualizeze atât cota de 1/2; a acestuia din bunurile aflate în devălmăşie, cât şi valoarea investiţiilor S.C. O. S.R.L., respectiv restrângerea sechestrului asupra cotei de 1/2; din bunurile proprii, faţă de aplicarea lui din prezent asupra tuturor bunurilor identificate la adresa din Com. Şcheia, str. x, Jud. Suceava, P.

Având în vedere modul de calificare a cererii de către recurent, faptul că, potrivit art. 250 alin. (1) C. proc. pen., împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, precum şi faptul că, prin sentinţa penală nr. 190 din 6 mai 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Năsăud, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) s-a dispus menţinerea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor şi sumelor de bani aparţinând inculpatului, Înalta Curte urmează a trimite cauza având ca obiect contestaţie împotriva măsurii sechestrului asigurător la Judecătoria Năsăud.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte, constatând că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 867/A din data de 24 iulie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 276 C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 3.330,00 către părţile civile G.,H. şi S.C. J. S.R.L. prin reprezentant legal G. cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de aceasta, reprezentând onorariu apărător ales.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge ca nefondat recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 867/A din data de 24 iulie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obliga recurentul inculpat la plata sumei de 3.330,00 către părţile civile G.,H. şi S.C. J. S.R.L. prin reprezentant legal G. cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de aceasta, reprezentând onorariu apărător ales.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C., în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

II. Trimite cauza având ca obiect contestaţie împotriva măsurii sechestrului asigurător la Judecătoria Năsăud.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 decembrie 2018.