Validity of appellate penalty cumulation under recidivism and statutory limits for continued attempted murder in cassation review.

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1/10.01.2018, în baza art. 386 C. proc. pen., Tribunalul Caraş-Severin a respins, printre altele, cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 C. pen., pentru inculpatul A.

S-a constatat că inculpatul A. a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată, în stare de recidivă postcondamnatorie, faţă de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea la care fusese condamnat prin sentinţa penală nr. 364/11.10.2011, în dosarul nr. x/2011 a Judecătoriei Reşiţa, definitivă prin decizia penală nr. 1939/R/05.12.2011 a Curţii de Apel Timişoara. S-a reţinut art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 42 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru tentativă de omor în formă continuată (două acte materiale), la 3 ani şi 4 luni închisoare, cu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 3 ani, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., iar în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., conform art. 65 alin. (3) C. pen.

S-a constatat că infracţiunea de tulburare a liniştii publice pentru care a fost condamnat inculpatul, prin sentinţa penală nr. 365/15.12.2016 a Judecătoriei Reşiţa, definitivă la 12.04.2017, prin decizia penală nr. 476/A/12.04.2017, pronunţată de Curtea Apel Timişoara, este concurentă cu infracţiunea de tentativă de omor.

Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente ale rezultantei de 1 an şi 6 luni închisoare şi 1.500 RON amendă penală, aplicate prin sentinţa de mai sus.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa contopită dintre pedepsele cu menţionată amendă penală şi pedeapsa aplicată prin prezenta, conform art. 39 lit. d) C. pen., deci pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 1.500 RON amendă penală, la care a adăugat restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 365/15.12.2016, pronunţată de Judecătoria Reşiţa, definitivă la 12.04.2017 prin decizia penală nr. 476/A/12.04.2017 a Curţii de Apel Timişoara.

În baza art. 45 C. pen., s-a dispus aplicarea şi executarea pedepselor complementare şi accesorii stabilite mai sus faţă de inculpat.

S-a dispus anularea formelor de executare, emise în baza sentinţei penale nr. 365/15.12.2016 a Judecătoriei Reşiţa, definitivă la 12.04.2017, prin decizia penală 476/A/12.04.2017 a Curţii de Apel Timişoara, şi emiterea de noi forme de executare.

S-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 7 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpa, învederându-i-se acestuia că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic, după obţinerea obligatorie în prealabil a acordului la prelevarea probelor.

În baza art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a art. 19 alin. (3), (5) şi art. 25 alin. (1), art. 397 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă formulată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa şi a fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa suma de 9.571,95 RON, actualizată cu indicele de inflaţie, calculat din luna iunie 2016 până la data plăţii efective.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat la plata sumei de 1.500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON reprezintă cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, prin rechizitoriul nr. x/2016 din 28.10.2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, în stare de libertate, între alţii, a inculpatului A., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul A. a săvârşit în două rânduri acte de agresiune asupra victimei B., atât în interiorul discotecii unde fapta a fost consumată, cât şi în afara localului unde s-a ţinut discoteca. Prima instanţă a reţinut că starea de fapt din rechizitoriu este, în linii mari, conformă cu probatoriul administrat în cauză în faza urmăririi penale şi nu a fost contrazisă de probele administrate în instanţă.

Astfel, în seara zilei de 27.05.2016, în jurul orei 23, persoana vătămată B. s-a deplasat la discoteca "C." unde s-a întâlnit cu prietenul său D.. Acesta a mers să comande bere după care a mers şi persoana vătămată B. să-l ajute să aducă berea. Când a ajuns lângă D. acesta i-a spus că a fost lovit cu palma de către E..

Persoana vătămată B. a mers la masa unde se afla E., spunându-i acestuia să-l lase în pace pe prietenul său. În aceste momente a apărut o persoană pe care persoana vătămată l-a cunoscut ca având porecla "F." (inculpatul A.) care l-a lovit puternic cu pumnul în bărbie, iar în urma loviturii persoana vătămată a căzut. Fiind căzut, persoana vătămată B. a fost lovit cu pumnii şi picioarele de mai multe ori de către inculpaţii A. şi E. A intervenit agentul de ordine de la discotecă - martorul G. care a reuşit să-i liniştească pe inculpaţi.

Mai multe persoane au aplicat lovituri persoanei vătămate, acest lucru fiind relatat de martorul G. şi de martorul H., martor acoperit, şi parţial I., precum şi de J., declaraţii ce se coroborează cu ale martorilor D. şi K. .

Persoana vătămată B. s-a ridicat de jos şi a fost condus de către agentul de ordine până la uşa de acces în discotecă cu scopul de a pleca acasă, a ieşit afară din localul discotecii împreună cu prietenul său D. La şosea, în apropierea semaforului, a întâlnit o cunoştinţă ce era în autoturismul tip L., cu volanul pe dreapta, începând să discute cu această persoană (martorul M., declaraţia fila x d.u.p., vol. II). În aceste momente a venit inculpatul A. care l-a lovit cu o sticlă în zona capului, apoi cu pumnii şi picioarele, persoana vătămată B., căzând în stare de inconştienţă. A intervenit din nou agentul de ordine G. care i-a despărţit, trăgându-l la o parte, aproximativ 5-6 m, pe inculpatul A.. Persoana vătămată B. s-a ridicat şi, împreună cu prietenul său D., cu un taxi, au mers la Poliţia Reşiţa şi a sesizat evenimentul.

Persoana vătămată a alegat, de asemenea, în declaraţiile sale iniţiale, a se vedea fila x d.u.p. vol. I, în concordanţă cu cele declarate de martorul D. şi de aceea prima instanţă a reţinut că acele declaraţii sunt corespunzătoare adevărului şi realei stări de fapt.

Organele de poliţie l-au dus la spital pe B. însă, după primirea îngrijirilor medicale, a refuzat să fie internat, plecând împreună cu prietenul său D.. După aproximativ 3 zile, fiindu-i foarte rău, s-a deplasat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, secţia Chirurgie unde a fost internat mai multe zile, respectiv în perioada 01.06.2016 - 14.06.2016.

Din Raportul de constatate medico-legală nr. x din 03.06.2016, întocmit de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Caraş-Severin, au fost constatate mai multe leziuni traumatice ce s-au putut produce, în noaptea de 27/28.05.2016, asupra victimei B., leziuni produse în zona ochilor, urechii, la nivelul vertexului, leziune mandibulară, pe faţa internă şi la nivelul zonei toraco-abdominală. Pentru vindecarea leziunilor au fost necesare un număr de 40 de zile de îngrijiri medicale. Victimei i-a fost produsă şi ruptură de splină în 2 timpi, din această cauză viaţa sa a fost pusă în primejdie. Leziunile suferite au avut drept consecinţă lipsă de organ prin splenectomie de necesitate.

Cele declarate de martorii N., O., P., Q. şi R. sunt concordante, dar neadevărate, prima instanţă înlăturându-le, ca necorespunzătoare adevărului.

Declaraţiile din prima instanţă ale persoanei vătămată B. sunt nuanţate, dar nu au fost luate în seamă de aceasta la stabilirea stării de fapt, fiind evidentă complezenţa acestora şi fiind probată înclinaţia sa de a tranzacţiona cu inculpatul A. în legătură cu aspectele cauzei penale (episodul prezentării la notar şi conţinutul declaraţiei).

Un plus de amănunte a adus audierea din 21.09.2017 a martorului cu identitate protejată "H.", în sensul că patru persoane au lovit în discotecă persoana vătămată, două fiind inculpaţii şi două persoane necunoscute. Loviturile au fost la fel de puternice din partea tuturor acestor persoane, au fost puternice, au fost la cap şi la corp. Precizare, la mijlocul corpului, unde se află splina. Prima instanţă a apreciat ca sincere declaraţiile acestui martor, deoarece anonimatul protecţiei a fost necesar şi a făcut posibilă sinceritatea acelui martor cu privire la cele percepute.

Inculpatul A. a fost auzit de mai mulţi martori, şi care au reprodus clar afirmaţiile în cauză, urlând că vrea să îl omoare pe B., şi care a lovit şi cu sticla persoana vătămată în zona capului, zonă vitală, chiar de două ori.

Fapta acestui inculpat nu realizează conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 193 C. pen., intenţia indirectă de a ucide e clară din materialitatea agresiunii repetate, din modul de comitere a acesteia, din afirmaţiile inculpatului.

S-a mai arătat că se impune reţinerea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. raportat la art. 76 C. pen., cu reducerea cu câte o treime a limitelor de pedeapsă, deoarece nu doar inculpaţii au agresat victima, ci şi alte două persoane; persoana vătămată a refuzat internarea în spital şi investigaţiile ce ar fi putut clar să deceleze ruptura de splină şi să o trateze timpuriu, în loc de asta internarea având loc, din culpa persoanei vătămate, trei zile mai târziu; ruptura a survenit în doi timpi şi putea fi depistată încă de la primele semne; din F.O. nr. 11833, fila x d.u.p. vol. I, din scrisoarea medicală şi din alte documente rezultă că splina ruptă a părţii vătămate era gigantă şi patologică. Toate acestea sunt împrejurări ce conferă faptei un caracter mai puţin grav au fost valorificate ca şi circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, cu orientarea pedepsei spre minimul lor special.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş - Severin şi inculpatul A..

Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş - Severin a criticat hotărârea sub aspectul reţinerii faptului că inculpatul A. a săvârşit fapta pentru care este judecat în stare de recidivă post condamnatorie, prevăzută de art. 41 alin. (1) C. pen., în raport de sentinţa penală nr. 364/11.10.2011 a Judecătoriei Reşiţa, definitivă la data de 15.12.2011, prin decizia penală nr. 1939/R/05.12.2011 a Curţii de Apel Timişoara, prin care a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (4) şi (7) C. proc. pen., iar în temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani şi 6 luni ca şi termen de încercare. În aceste condiţii termenul de încercare expiră la 05.06.2015, or fapta pentru care este judecat în prezentul dosar a fost comisă după expirarea termenului de încercare, mai exact în data de 27.05.2016. Or, la data expirării termenului de încercare, inculpatul A. a fost reabilitat de drept.

S-a mai criticat hotărârea atacată şi sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, apreciindu-se că sancţiunea de 3 ani şi 4 luni închisoare nu este în măsură să prevină săvârşirea în viitor de noi infracţiuni şi de formare a unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.

Inculpatul A., a solicitat schimbarea încadrării juridice făcând aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., şi pe cale de consecinţă, în temeiul art. 76 alin. (1) C. pen., reducerea cuantumului pedepsei închisorii şi a arătat că fapta persoanei vătămate de a-l lovi pe prietenul său a generat atitudinea sa agresivă ca şi a altor persoane implicate, devenind incidente dispoziţiile legale privind "scuza provocării".

Prin decizia penală nr. 557/A/21.05.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timişoara, printre altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 1/10.01.2018, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, împotriva aceleiaşi sentinţe, a fost desfiinţată hotărârea atacată şi, în rejudecare, au fost înlăturate circumstanţele atenuante, prevăzute la art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 76 C. pen., reţinute în favoarea inculpatului A.

În baza art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 42 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru tentativă de omor în formă continuată (două acte materiale) la 5 ani închisoare.

S-a constatat că infracţiunea de tulburare a liniştii publice pentru care a fost condamnat inculpatul la 1.500 RON amendă penală, prin sentinţa penală nr. 365/15.12.2016 a Judecătoriei Reşiţa, definitivă la 12.04.2017, prin decizia penală nr. 476/A/12.04.2017, pronunţată de Curtea Apel Timişoara, este concurentă cu infracţiunea de tentativă de omor, din prezentul dosar.

Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente ale rezultantei de 1 an şi 6 luni închisoare şi 1.500 RON amendă penală.

În baza art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului A., din prezentul dosar, cu pedeapsa de 1.500 RON amendă penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 365/15.12.2016 a Judecătoriei Reşiţa, definitivă la 12.04.2017, prin decizia penală nr. 476/A/12.04.2017 a Curţii Apel Timişoara, în pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 1.500 RON.

În baza art. 43 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost adăugată la pedeapsa de mai sus, pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) şi 5 (C).pen., aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 364/11.10.2011, în dosar nr. x/2011 al Judecătoriei Reşiţa, definitivă la 05.12.2011 şi faţă de care, acesta se află în stare de recidivă postcondamnatorie, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă totală de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 1.500 RON amendă penală.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa rezultantă de mai sus, arestul executat de inculpatul A. din data de 20.04.2017 la zi.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor hotărârii atacate.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.. a fost obligat apelantul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat în apel.

Analizând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, în raport cu probele de la dosar şi cu dispoziţiile legale în materie, Curtea a constatat că prima instanţă, din probatoriul administrat, a reţinut în mod corect starea de fapt dedusă judecăţii şi a făcut o legală încadrare juridică a faptelor săvârşite de inculpat.

Astfel, chiar acceptând că persoana vătămată B. a mers la masa unde se afla E. şi l-a lovit cu palma peste ureche pentru că l-a împins pe prietenul său, este de necontestat din declaraţiile tuturor martorilor şi inclusiv din declaraţiile inculpaţilor că inculpatul A., l-a lovit puternic pe persoana vătămată cu pumnul în bărbie, iar în urma loviturii persoana vătămată a căzut. Fiind căzut, persoana vătămată B. a fost lovit cu pumnii şi picioarele de mai multe ori de către inculpaţii A. şi E., încetând doar la intervenţia agentul de ordine de la discotecă - martorul G..

Este adevărat că aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor, pe lângă cei doi inculpaţi au mai lovit persoana vătămată, după ce a căzut jos şi alte două persoane, care erau în anturajul celor doi inculpaţi, dar această împrejurare nu este deloc de natură în a-i disculpa pe aceştia, în contextul în care, aceste persoane erau din anturajul lor, fiind în discotecă cu inculpaţii, la aceeaşi masă sau în apropierea lor şi pe care inculpaţii, nesinceri în declaraţii, nu au avut nicio intenţie să le nominalizeze în faţa organelor de anchetă.

La a doua agresiune, în afara discotecii, pe şosea, inculpatul A. a lovit-o pe persoana vătămată cu o sticlă în zona capului, apoi cu pumnii şi picioarele, persoana vătămată, căzând în stare de inconştienţă.

Organele de poliţie au dus la spital persoana vătămată în aceea seară, însă, după primirea îngrijirilor medicale, acesta a refuzat să fie internat, plecând împreună cu prietenul său D., iar, după aproximativ 3 zile, fiindu-i foarte rău, s-a deplasat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, secţia Chirurgie unde a fost internat mai multe zile, respectiv în perioada 01.06.2016 - 14.06.2016.

Din Raportul de constatate medico-legală nr. x din 03.06.2016, întocmit de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Caraş-Severin, au fost constatate mai multe leziuni traumatice ce s-au putut produce, în noaptea de 27/28.05.2016, asupra victimei B., leziuni produse în zona ochilor, urechii, la nivelul vertexului, leziune mandibulară, pe faţa internă şi la nivelul zonei toraco-abdominală. Pentru vindecarea leziunilor au fost necesare un număr de 40 de zile de îngrijiri medicale. Victimei i-a fost produsă şi ruptură de splină în 2 timpi, din această cauză viaţa sa a fost pusă în primejdie. Leziunile suferite au avut drept consecinţă lipsă de organ prin splenectomie de necesitate.

Curtea a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod corect că cele declarate de martorii N., O., P., Q. şi R. sunt concordante, dar neadevărate, aceştia fiind persoanele din anturajul inculpaţilor şi care au relatat o stare de fapt care contravine nu doar declaraţiilor martorilor oculari obiectivi ci şi înscrisurilor medicale din dosar.

Curte a apreciat că declaraţiile din prima instanţă date de persoana vătămată B. sunt într-adevăr mai nuanţate, datorită faptului că persoana vătămată a primit de la inculpatul A. suma de 9.800 RON, aceştia urmărind să stingă conflictul amiabil, ceea ce însă nu a mai fost posibil datorită gravităţii faptei comise. S-a mai arătat că prima instanţă a apreciat în mod corect că au fost sincere numai declaraţiile date în faza de urmărire penală, fapt probat şi de coroborarea lor cu alte probe.

Curtea a apreciat că situaţia inculpatului A., este diferită, pentru că acesta, nu doar că a fost auzit de mai mulţi martori, urlând că vrea să îl omoare pe B., dar l-a şi lovit pe persoana vătămată în două rânduri, cu o ferocitate ieşită din comun, şi cu sticla în zona capului, zonă vitală, chiar de două ori, lovindu-l din nou cu pumnul şi picioarele după ce a căzut la pământ, inconştient, astfel că în cazul său, intenţia indirectă de omor rămas în faza tentativei e clară.

Motivul de apel invocat de inculpatul A., în sensul că faţă de acesta sunt incidente dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., respectiv scuza provocării, a fost apreciat ca nefondat întrucât chiar din declaraţia inculpatului E., dată în faţa instanţei de apel, a rezultat că inculpaţii nu au venit împreună la discotecă şi că aceştia nu erau prieteni, cum inculpatul A. a pretins, ci doar cunoştinţe. Acceptând că persoana vătămată ar fi împins sau lovit cu palma pe inculpatul E., reacţia de violenţă extremă a inculpatului A. în două rânduri, a fost apreciată ca evident nejustificată, disproporţia faţă de comportamentul persoanei vătămate.

Curtea a arătat că circumstanţa atenuantă a scuzei provocării are aplicabilitate când fapta a fost comisă într-un moment de furie, de puternică tulburare cauzată de provocarea violentă din partea victimei, inculpatul neputându-şi stăpâni surescitarea nervoasă. Riposta inculpatului a fost însă fără nicio legătură cu surescitarea sa nervoasă, răspunderea inculpatului A. fiind corect stabilită de prima instanţă pentru tentativă la infracţiunea de omor, având în vedere obiectul folosit, amploarea loviturilor, zona corpului victimei vizată şi rezultatul produs.

Motivul de apel al procurorului, referitor la înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute de prima instanţă a fost apreciat ca întemeiat întrucât s-a avut în vedere faptul că nu doar inculpaţii au agresat victima, ci şi alte două persoane, la fel de dur, astfel încât nu le poate fi imputată doar lor întreaga vătămare a lui B.; faptul că persoana vătămată a refuzat internarea în spital şi investigaţii ce ar fi putut clar să deceleze ruptura de splină şi să o trateze timpuriu, iar internarea s-a produs din culpa persoanei vătămate, trei zile mai târziu. S-a mai reţinut că din F.O. nr. x, din scrisoarea medicală şi din alte documente rezultă că splina ruptă a părţii vătămate era gigantă şi patologică.

Curtea a apreciat că, deşi prima instanţă a constatat că toate acestea împrejurări conferă faptei un caracter mai puţin grav şi trebuie valorificate ca şi largi circumstanţe atenuante, faptul lovirii persoanei vătămate şi de alte persoane din anturajul inculpaţilor oricum, cu atât mai mult cu cât aceştia, care au început lovirea persoanei vătămate nu au împiedicat celelalte persoane să lovească victima şi nici nu le-au precizat anchetatorilor, nu este de natură a face ca fapta lor să fie mai puţin periculoasă.

Nici faptul că persoana vătămată nu s-a dus decât după trei zile la spital sau că din F.O. nr. x, fila x d.u.p. vol. I, din scrisoarea medicală şi din alte documente rezultă că splina ruptă a părţii vătămate era gigantă şi patologică, nu înlătură gravitatea deosebită a faptei inculpatului şi nu se pot circumscrie dispoziţiilor art. 76 C. pen., care au în vedere împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

În plus, reţinerea acestei circumstanţe atenuantă judiciară este facultativă, astfel încât raportat la sălbăticia inacceptabilă de care s-a dat dovadă la săvârşirea infracţiunilor, de faptul că inculpatul este recidivist cu condamnări anterioare pentru infracţiuni de violenţă, fiind perseverent în acest gen de infracţiuni, Curtea a apreciat că nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare.

Curtea a avut în vedere împrejurările de mai sus şi faptul că inculpatul A. după săvârşirea infracţiunii a dat persoanei vătămate o sumă de bani, altfel că aceasta nu s-a mai constituit parte civilă, astfel încât pedeapsa minimă în raport cu infracţiunea săvârşită, a fost considerată de instanţa de apel ca suficientă.

Curtea a apreciat ca nefondat şi motivul de apel al parchetului referitor la greşita reţinere a stării de recidivă post condamnatorie, prevăzută de art. 41 alin. (1) C. pen., în raport de sentinţa penală nr. 364/11.10.2011 a Judecătoriei Reşiţa, definitivă prin decizia penală nr. 1939/R/05.12.2011 a Curţii de Apel Timişoara. În aceste condiţii termenul de încercare al pedepsei de 3 ani şi 6 luni expira la 05.06.2015, or fapta pentru care este judecat în prezentul dosar a fost comisă după expirarea termenului de încercare, mai exact la 27.05.2016. Or, potrivit art. 15 din Legea nr. 187/2012 şi art. 86 C. pen. (1969), la 05.06.2015 data expirării termenului de încercare, inculpatul A. a fost reabilitat de drept.

Curtea a arătat că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 86 C. pen. (1969), întrucât, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar a inculpatului A., acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 365/15.12.2016 a Judecătoriei Reşiţa, pronunţată în dosar nr. x/2015, definitivă la data de 12.04.2017, la 1.500 RON amendă penală şi conform art. 83 C. pen. (1969), s-a revocat şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 364/11.10.2011 a Judecătoriei Reşiţa, urmând ca inculpatul să execute în detenţie pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi amenda de 1500 RON. În baza acestei sentinţe, la data de 20.04.2017, Judecătoria Reşiţa a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 632/2017, pe care inculpatul A. îl execută în prezent.

Prin urmare, Curtea a arătat că acest motiv de apel al procurorului este contrazis de însăşi realitatea că inculpatul nu poate executa în detenţie o pedeapsă din care s-ar fi reabilitat de drept.

S-a observat că prima instanţă, a reţinut, în mod corect, starea de recidivă postcondamnatorie pentru inculpat, în raport de condamnările anterioare suferite de aceştia, însă a greşit în ce priveşte operaţiunea contopirii acestor pedepse, contopire care s-a făcut nelegal şi cu pedepse rezultante mai mici.

Prin urmare, Curtea a apreciat că apelul procurorului referitor la pedeapsa rezultantă şi cuantumul ei este admisibil, însă pentru alte motive de nelegalitate decât cele invocate de parchet, constatându-se că prima instanţă a ignorat, în operaţiunea de contopire a pedepselor, dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. şi mai ales ale art. 43 alin. (1) şi (2) C. pen.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat S. (cu delegaţie la dosar, fila x, nr. 18 din 28 iunie 2018), la data de 29 iunie 2018.

În cuprinsul căii de atac formulată de inculpatul A., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat, în esenţă, că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât partea civilă nu a fost citată la discutarea cererii de schimbare a încadrării juridice, că singura probă în baza căreia a fost condamnat o reprezintă declaraţia martorei cu identitate protejată (H.), că fapta sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen., că pedeapsa aplicată a fost majorată, fără administrarea vreunei probe, că instanţele inferioare nu i-au admis cererea de schimbare a încadrării juridice, precum şi că, în mod netemeinic, în apel, au fost înlăturate circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în principal, stabilirea unei pedepse legale spre minimul prevăzut de lege, iar, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice dată faptei în infracţiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. şi reţinerea circumstanţelor atenuate prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen., cu consecinţa aplicării unei pedepse în limitele legale.

Prin încheierea pronunţată la data de 11 octombrie 2018 în dosarul nr. x/2016, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 557/A din 21 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală şi a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Astfel, Înalta Curte reţine că recurentul A. a fost condamnat de instanţa de apel potrivit art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare, sancţiune care se încadrează în limitele prevăzute de lege, în condiţiile în care tentativa la omor este pedepsită cu închisoarea de la 5 la 10 ani, iar, pentru săvârşirea infracţiunii în formă continuată nu s-a aplicat un spor de până la 3 ani, având în vedere că stabilirea acestuia este facultativă.

De asemenea, infracţiunea de tulburare a liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., pentru care recurentul A. a fost condamnat la amenda penală în cuantum de 1.500 RON prin sentinţa penală nr. 365 din 15.12.2016 a Judecătoriei Reşiţa, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 476/A din 12.04.2017 a Curţii de Apel Timişoara, este concurentă cu tentativa la infracţiunea de omor, săvârşită în formă continuată, astfel încât, în mod corect, instanţa de control judiciar a contopit, în baza art. 38 C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. d) C. pen., pedeapsa de 5 ani închisoare cu cea de 1.500 RON amendă penală, stabilind ca pedeapsă rezultantă 5 ani închisoare şi 1.500 RON.

Totodată, inculpatul A. a săvârşit, la 27.05.2016, faptele pentru care a fost condamnat definitiv în cauza ce formează obiectul acestui dosar, în stare de recidivă post condamnatorie (prevăzută de art. 41 alin. (1) C. pen.), în condiţiile în care a suferit, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., o condamnare la 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 364 din 11.10.2011 a Judecătoriei Reşiţa, definitivă prin decizia penală nr. 1939/R din 05.12.2011 a Curţii de Apel Timişoara, motiv pentru care, în baza art. 43 alin. (1) şi (2) C. pen., la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 1.500 RON amenda penală a fost adăugată pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, în final aceasta având de executat o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 1.500 RON amenda penală.

Ca atare se constată că instanţa de apel a individualizat în mod corect tratamentul sancţionator aplicat recurentului A. în raport de dispoziţiile ce reglementează concursul de infracţiuni şi starea de recidivă postcondamnatorie, pedeapsa rezultantă fiind în limitele prevăzute de lege.

Referitor la greşita înlăturare a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen., Înalta Curte constată că nu poate fi cenzurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât acesta este incident doar în situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; or, în cauza dedusă judecăţii, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate, considerate prea mari în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele sale personale, solicitând o reapreciere a criteriilor de individualizare, fapt interzis a fi examinat în calea de atac a recursului în casaţie.

Criticile privind necitarea părţii civile la discutarea şi respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice, precum şi cele referitoare la majorarea pedepsei fără administrarea de probe, dar şi la împrejurarea că fapta săvârşită întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen., fapt ce ar fi determinat limite de pedeapsă diferite, nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., dispoziţiile fiind de strictă interpretare şi vizează doar situaţia în care s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei, în condiţiile în care, situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel nu mai poate fi reexaminată prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.

Prin urmare, Înalta Curte constată că pedeapsa de 5 ani închisoare, stabilită conform art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., precum şi cea rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare, individualizată în condiţiile art. 38 C. pen. - art. 39 alin. (1) lit. d) C. pen., respectiv art. 43 alin. (1) şi (2) C. pen., sunt cuprinse în limitele stabilite de norma incriminatoare, respectiv cea care reglementează pluralitatea de infracţiuni.

În consecinţă, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. şi, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 65 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 557/A din 21 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 06 decembrie 2018.