Cassation scope of "act not provided by penal law": prohibition of factual re-evaluation and constitutive element analysis in extraordinary appeal

Deliberând asupra cauzei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 357/02.06.2015, pronunţată în dosar nr. x/2008, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în baza dispoziţiilor art. 248 - 2481 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat, printre alţii, pe inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) vechiul C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) din vechiul C. pen. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (2) vechiul C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) vechiul C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza dispoziţiilor art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) vechiul C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) din vechiul C. pen. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (2) vechiul C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) vechiul C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

A constatat că infracţiunile din prezenta sentinţa sunt concurente cu infracţiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală 3 din 07.01.2014 a Judecătoriei sector 1 Bucuresti definitiva prin decizia penala 1260/17.10.2014 A Curţii de apel Bucuresti, secţia I penală.

În baza dispoziţiilor art. 36 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) vechiul C. pen. a contopit pedepsele urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) vechiul C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) din vechiul C. pen. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 35 alin. (2) şi (3) vechiul C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) vechiul C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza dispoziţiilor art. 88 şi art. 36 alin. (3) vechiul C. pen. a dedus din pedeapsa prevenţia de la 17.06.2009 la 26.01.2012 şi perioada executata de la 17.10.2014 la zi de inculpatul A..

Prin sentinţa penală nr. 17/20.01.2016 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2012, a admis cererea reprezentantului Ministerului Public de schimbare a calificării faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor B., C. şi D., prin actul de sesizare a instanţei, respectiv din infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen. de la 1968 rap. la art. 248 - 2481 C. pen. de la 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1968, în infracţiunile prevăzute de art. 48 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (administrator societate comercială) şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., pe o perioada de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul C., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (administrator societate comercială) şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe o perioada de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

În baza art. 397 C. proc. pen., art. 19 C. proc. pen.. şi art. 998 - 999 din vechiul C. civ., a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Compania Naţională de Căi Ferate ""CFR" S.A. şi a obligat în solidar pe inculpaţii B., C. şi D. la plata către partea civilă a sumei de 4.862.160,58 RON.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., judecătoria a dispus confiscarea sumelor de câte 41.170 RON de la fiecare dintre cei trei inculpaţi.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor imobile aparţinând inculpaţilor B. (ordonanţa cu nr. 7/P/2008 din 17.07.2012 în ceea ce priveşte imobilul situat în Bucureşti, str. x nr. 26 - 30, compus din construcţii în suprafaţă totală de 1133,98 m.p. şi teren în suprafaţă totală de 2264,67 m.p. - dosar urmărire penală) şi C. (ordonanţa cu nr. x/2008 din 17.07.2012 în ceea ce priveşte imobilul situat în Bucureşti, x nr. 76, compus din construcţie corp principal în suprafaţă totală de 385,52 mp, pivniţă în suprafaţă totală de 173,05 mp, anexă în suprafaţă de 36,85 mp şi teren în suprafaţă totală de 814 mp - dosar urmărire penală), precum şi asupra sumelor de bani deţinute de inculpatul D. (conform ordonanţei cu nr. x/2008 din 17.07.2012 aflată la dosar urmărire penală), până la concurenţa sumei de 4.862.160,58 RON.

Împotriva sentinţei penale nr. 357/02.06.2015 pronunţată de Judecătoria Sector 1 în dosarul nr. x/2008 au declarat apel, printre alţii, inculpaţii A., E., şi partea civilă F., iar împotriva sentinţei penale nr. 17/20.01.2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2012,au declarat apel, printre alţii, inculpaţii C. şi B..

Prin încheierea din data de 23.06.2016, s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2012 cu dosarul nr. x/2008 şi judecarea laolaltă a tuturor apelurilor declarate împotriva celor două sentinţe.

Prin decizia penală nr. 1758 din data de 23 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-parte civilă F. S.A. Bucureşti, împotriva sentinţei penale nr. 357/02.06.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2008.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate, printre alţii, de apelanţii-inculpaţi A. şi E., împotriva sentinţei penale nr. 357/02.06.2015 a Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2008.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) Codul de procedură, penală au fost admise apelurile declarate, printre alţii, de apelanţii-inculpaţi, C. şi B., împotriva sentinţei penale nr. 17/20.01.2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2012, dosar conexat la prezenta cauză.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală nr. 17/20.01.2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2012, conexat la prezenta cauză şi rejudecând pe fond:

Cu referire la apelantul-inculpat C.:

S-a reţinut în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. a) noul C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) noul C. pen. şi în consecinţă:

A fost redus cuantumul pedepsei de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 48 noul C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) noul C. pen., cu aplicarea art. 309 noul C. pen. şi art. 35 alin. (1) noul C. pen. cu aplicarea art. 5 noul C. pen., la 2 ani închisoare.

Cu referire la apelantul-inculpat B.:

S-a reţinut în favoarea inculpatul ui, dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. a) noul C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) noul C. pen. şi în consecinţă:

A fost redus cuantumul pedepsei de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 48 noul C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) noul C. pen., cu aplicarea art. 309 noul C. pen. şi art. 35 alin. (1) noul C. pen. cu aplicarea art. 5 noul C. pen., la 2 ani închisoare.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală nr. 357/02.06.2015 a Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2008 şi rejudecând pe fond:

Cu referire la apelantul-inculpat A.:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare în cele trei pedepse componente, respectiv, pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 248 - 2481 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 noul C. pen., pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 noul C. pen. şi pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) noul C. pen. şi art. 5 noul C. pen., prin sentinţa penală nr. 3/07.01.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1260/17.10.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

A fost redus cuantumul pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 248 - 2481 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 noul C. pen., la 8 ani închisoare.

A fost redus cuantumul pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 noul C. pen., la 6 ani închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 36 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 33 lit. a) vechiul C. pen. şi 34 lit. b) vechiul C. pen., au fost contopite pedepsele astfel reduse, cu pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3/07.01.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1260/17.10.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

În baza dispoziţiile art. 72 noul C. pen. s-a dedus din pedeapsa de mai sus, prevenţia de la 17.06.2009 la 26.01.2012 şi perioada executată de la 17.10.2014, la 17.07.2015, când inculpatul a fost liberat condiţionat din executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3/07.01.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1260/17.10.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Prin aceeaşi decizie inculpatul a fost obligat la plata de despăgubiri civile către partea civilă CNCF "CFR" în raport de fiecare relaţie comercială în parte în solidar cu alţi inculpaţi, precum şi către partea civilă Ministerul Transporturilor.

Cu referire la apelantul-inculpat E.:

S-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea nouă şi în consecinţă:

În baza art. 48 noul C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) noul C. pen., cu aplicarea art. 309 noul C. pen., art. 35 alin. (1) noul C. pen. şi art. 5 noul C. pen., a fost condamnat inculpatul E., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) noul C. pen. a fost aplicată inculpatului E. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) noul C. pen., pe o perioada de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) noul C. pen. s-a aplicat inculpatului E. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

Împotriva deciziei penale nr. 1758 din data de 23 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2008 au declarat recurs în casaţie inculpaţii C., E., A. şi B.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 31 mai 2017 sub nr. x/2017.

În motivarea recursurilor în casaţie inculpaţii recurenţi au susţinut, în esenţă, următoarele:

Inculpatul A. a arătat că, în privinţa infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, compusă dintr-o pluralitate de acte materiale, fapta nu este prevăzută de legea penală, în primul rând datorită incidenţei deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 2016, care stabileşte, cu titlu imperativ, că este necesar ca atribuţiile de serviciu trebuie să fie prevăzute de o lege sau de o ordonanţă a Guvernului sau, după caz, de o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului.

Or, s-a arătat că, în speţă, ceea ce i se reproşează condamnatului A. este încălcarea unor prevederi din contractul de performanţă şi, de asemenea, din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a CNCFR şi, de asemenea, dintr-o hotărâre de Guvern, respectiv aceea privind înfiinţarea şi organizarea CNCFR.

Aceste încălcări de lege - în opinia recurentului inculpat - nu se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum aceasta a fost corectată prin decizia Curţii Constituţionale.

Totodată, elementele de fapt care i se reţin inculpatului A. nu se circumscriu conduitei care este prevăzută în ipoteza normei de incriminare, nefiind îndeplinite condiţiile elementare privind tipicitatea unei asemenea infracţiuni, în condiţiile în care i se reproşează condamnatului A. faptul că organizarea licitaţiei s-a realizat de către Bursa Română de Mărfuri.

Cu privire la infracţiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, s-a susţinut că din simpla descriere a situaţiei de fapt, lipsesc în mod evident două elemente, atât elementul material, pentru că se descrie o faptă comisă de Direcţia de Finanţări şi de Serviciul de Management Feroviar şi, de asemenea, lipseşte celălalt element privind mobilul infracţiunii, care este un element constitutiv ce condiţionează însăşi existenţa infracţiunii.

Inculpatul E. a susţinut că, la data pronunţării hotărârii de către curtea de apel, infracţiunea de abuz în serviciu era dezincriminată prin pronunţarea Deciziei nr. 405 din 15.06.2016 a Curţii Constituţionale, sensul legal declarat neconstituţional nefiind pus în acord în C. pen. în termenul legal prevăzut de Constituţia României la art. 147, respectiv de 45 zile.

În altă ordine de idei, s-a arătat că, achiziţiile de bunuri ale CNCFR au fost efectuate în baza unor norme interne şi nu în baza vreunei legi organice pentru ca inculpaţii să poată fi condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi respectiv pentru complicitate la săvârşirea acestei infracţiuni.

Inculpaţii C. şi B. au susţinut, în primul rând, faptul că, în mod greşit în sarcina inculpatului A., despre care se susţine că a fost ajutat în activitatea infracţională de cei doi recurenţi, s-au reţinut două categorii de fapte, care au fost introduse în aceeaşi unitate infracţională, unitate legală prevăzută în art. 41 C. pen. din vechea reglementare şi art. 35 din reglementarea în vigoare.

Astfel, inculpatul A. este acuzat că a semnat un contract cu încălcarea Ordonanţei nr. 60/2001, aceasta însemnând un act de tip abuziv care are în spatele lui şi o încălcare a legii şi că, mai apoi, a săvârşit mai multe acte de plată a sumelor facturate de către societatea parteneră G. şi de acceptare la plată a altor sume, ajungându-se la un prejudiciu în valoare de 49 miliarde RON vechi.

Or, de esenţa unei infracţiuni continuate este identitatea între acţiunile care intră în componenţa infracţiunii continuate pentru că dacă există o unitate legală de infracţiune ca în cazul art. 41 C. pen., actele materiale care intră în conţinutul constitutiv al acestei unităţi legale, ele însele, luate fiecare în parte, trebuie să întrunească elementele constitutive ale acelei infracţiuni, infracţiunile separat luate fiind unite de legiuitor pe baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. De aceea nu se poate accepta că actul semnării contractului şi că actele ulterioare de plată şi de acceptare a plăţii pot intra în conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni, pentru că acestea sunt acte diferite.

Au susţinut că, în situaţia în care se priveşte ca fiind abuziv actul semnării contractului cu încălcarea Ordonanţei 60/2001, în sarcina celor doi inculpaţi nu se reţine vreo contribuţie la încheierea acestui contract şi mai mult decât atât la semnarea lui, ceea ce înseamnă că orice complicitate la acest act material din conţinutul constitutiv al infracţiunii nu poate fi tratată ca o infracţiune, pentru că, aşa cum au reţinut instanţele de fond şi de apel, nu există contribuţii ale inculpaţilor C. şi B.

Dacă se reţine însă că actele ulterioare săvârşite de inculpatul A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, însemnând plăţi efectuate de H. şi acceptare de plăţi, au fost săvârşite cu ajutorul celor doi inculpaţi, atunci, cu privire la acest aspect, instanţele au ajuns la concluzia că inculpaţii C. şi B. au emis facturi (B. a emis o singură factură iar C. a emis 2 facturi) care au fost folosite de către inculpatul A. pentru a efectua plăţile către G., acestea fiind singurele acte reţinute în sarcina celor doi inculpaţi.

Instanţele au mai reţinut că numitul D. a emis el însuşi alte facturi iar inculpaţii C. şi B. au acceptat plata celorlalte facturi emise de către D. însă nu se putea reţine în sarcina inculpatului B. infracţiunea în formă continuată, aceasta însemnând emiterea unei facturi care a stat la baza unei plăţi şi mai apoi acceptarea plăţilor făcute pe baza facturilor emise de către ceilalţi doi inculpaţi.

Actul emiterii şi semnării facturii de către inculpatul B. nu este un act de ajutor dat la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu săvârşită de inculpatul A.. Atunci când instanţa a separat acţiunile inculpatului A. şi a constatat că el încheie raporturi comerciale cu S.C. G., a constatat că inculpatul a încălcat Ordonanţa 60/2001. Dacă fapta s-a săvârşit prin încălcarea Ordonanţei 60/2001, atunci actele inculpaţilor B. şi C. sunt acte ulterioare încheierii acestui contract şi dacă sunt ulterioare este de neconceput ca cei doi inculpaţi să fie consideraţi complici la o faptă care a fost deja săvârşită de inculpatul A.

Actele ulterioare de acceptare la plată sau de plată nu sunt acte de tip abuziv. Cu alte cuvinte, inculpatul A. face nişte plăţi pe baza acelui contract încheiat posibil cu nerespectarea legii sau cu încălcarea ei şi se pune problema dacă plăţile, ele însele, sunt făcute cu încălcarea legii. Răspunsul este negativ pentru că nici organul de urmărire penală şi nici instanţele de judecată care au pronunţat hotărâri în această cauză nu au constatat încălcări ale legii în operaţiunile de plată făcute de inculpatul A. cu ajutorul celor doi inculpaţi.

A fost invocată şi Decizia nr. 1/1987 a Tribunalului Suprem hotărâre dată în interesul legii şi care este o hotărâre fanion în legătură cu infracţiunea continuată, infracţiunea de obicei şi infracţiunea instantanee, în ceea ce priveşte momentul săvârşirii acestora.

S-a arătat că, la vremea respectivă, Tribunalul Suprem a impus o practică unitară în legătură cu momentul săvârşirii faptei care este un moment important atât din perspectiva instituţiilor care depind de săvârşirea faptei dar şi din perspectiva actelor de ajutor date la săvârşirea unei fapte.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunile de rezultat (cum este şi infracţiunea de abuz în serviciu), momentul săvârşirii ei este momentul la care se săvârşeşte actul de tip abuziv în exercitarea atribuţiilor de serviciu care este apt să producă consecinţe juridice de tip patrimonial (cum se prevedea în reglementarea art. 248 C. pen.). Faptul că ulterior apare rezultantul socialmente periculos în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, nu este relevant pentru data săvârşirii faptei. Aceea este data la care se consumă infracţiunea, adică apare rezultatul socialmente periculos, şi nu are relevanţă decât în reţinerea sau nu a circumstanţelor cu privire la caracterul grav sau deosebit de grav al faptelor, în cazul de faţă, abuzul în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

În speţă aşadar, în ipoteza în care infracţiunea s-a săvârşit la data la care a fost semnat contractul între S.C. G. şi H., acţiunile ulterioare ale recurenţilor inculpaţi B. şi C. nu mai pot fi considerate ca fiind acte de ajutor la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu pentru că, aşa cum s-a arătat mai sus, nu s-a reţinut în sarcina celor doi inculpaţi că ar fi semnat contractul, că ar fi depus acte, că l-ar fi influenţat pe inculpatul A. să semneze acest contract, singurul lucru pe care l-au făcut cei doi inculpaţi este că au semnat facturile.

Prin încheierea pronunţată la data de 22 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi împotriva deciziei penale nr. 1758 din data de 23 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2008.

A trimis cauza pentru judecarea recursurilor în casaţie la Completul nr. 5 cu termen la 3 noiembrie 2017 cu citarea recurenţilor inculpaţi şi a părţilor civile F. şi Ministerul Transporturilor.

Analizând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii C., E., A. şi B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate, urmând a-le respinge, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În art. 438 alin. (1) C. proc. pen... sunt enumerate cazurile în care se poate face recurs în casaţie şi anume:

(1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;

2 - 6 abrogat;

7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;

9 - 10 abrogat;

11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată;

12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

13 - 14 abrogat;

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

Sintagma "nu este prevăzută de legea penală", folosită de legiuitor, priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea (Decizia ICCJ nr. 261/RC/24.06.2016), situaţie ce nu se regăseşte în cauză, întrucât fapta de abuz în serviciu a fost în permanenţă incriminată atât în C. pen. anterior cât şi în noul C. pen.

Cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii C., E., A. şi B. în relaţia cu S.C. I. S.R.L., G. S.A., SAAF - J., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., instanţele anterioare au reţinut următoarele:

În relaţia cu S.C. I. S.R.L.

Faptele inculpatului A. care în calitate de director general al CN CFR şi ordonator principal de credite, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod nelegal s-a adresat N. solicitând efectuarea unei licitaţii pentru furnizarea unor panouri de afişaj în condiţiile în care investiţia depăşea plafoanele valorice până la care el era competent să o aprobe fără a avea la bază o hotărâre, o aprobare AGA sau CA, fără ca achiziţia să se fundamenteze pe un studiu de fezabilitate, proiect sau referate de necesitate, fără a fi inclusă în programul anual al achiziţiilor publice, iar caietul de sarcini era incomplet şi nu stabilea devizele de lucrări şi preţuri, precum şi criteriile de selecţie ale ofertanţilor, încălcând O.U.G. nr. 60/2001, H.G. nr. 461/2001 şi OMFP 1014/2001 după care a semnat un nr. de 8 contracte cu un furnizor neautorizat O. şi fără viza de control financiar preventiv iar, în final, dispunând personal efectuarea tuturor plăţilor prin ordine de compensare şi semnând de asemenea majoritatea ordinelor de plată, în condiţiile în care bunurile, serviciile şi lucrările nu fuseseră livrate şi efectuate, iar unele facturi nu erau înregistrate în contabilitatea CN CFR, generând astfel un prejudiciu în dauna companiei în sumă de 104.622.892.255 ROL, echivalentul a 3.349.926 euro, toate aceste fapte reprezentând acte ce intră în conţinutul constitutiv ale infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. de la 1969.

De asemenea s-a reţinut că faptele inculpatului A. care în calitate de director general al CN CFR şi ordonator principal de credite, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a semnat nelegal un nr. de 3 ordine de plată în sumă totală de 5.558.127.954 RON, bani proveniţi din fondurile P., cu titlu de credit, pe care i-a virat în conturile S.C. I. S.R.L. schimbând astfel destinaţia creditului şi obţinând un folos necuvenit în favoarea furnizorului, reprezintă acte ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de utilizare în alte scopuri a creditelor, prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la inculpatul E. s-a reţinut că faptele acestuia, în calitate de şef al Serviciului Aprovizionare şi care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a vizat nelegal o factură în sumă de 7.707.750.271 ROL, în condiţiile în care produsele şi serviciile nu fuseseră livrate, determinând astfel plata acestei facturi şi contribuind în mod direct la crearea unui prejudiciu în sumă totală de 104.622.892.255 ROL, reprezintă act ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 C. pen. de la 1969 raportat la art. 248 - 2481 C. pen. de la 1969.

În relaţia cu G. S.A.

Faptele inculpatului A., care în calitate de director general la CN CFR şi ordonator principal de credite, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a semnat un contract cu S.C. G. S.A. pentru instalarea unui sistem tehnologic, fără un buget aprobat, fără o hotărâre AGA sau CA, fără un studiu de fezabilitate, proiect sau referat de necesitate, fără organizarea unei licitaţii în conformitate cu normele O.U.G. nr. 60/2001 şi fără ca angajamentul legal să fie supus controlului financiar preventiv, angajând compania într-o relaţie comercială cu un furnizor lipsit de orice experienţă şi care nu dispunea de capacităţile tehnologice necesare, neautorizat O., lucru care a dus la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, după care a semnat personal instrumente de plată în valoare totală de 25.856.734.561 ROL, sumă ce depăşea valoarea contractuală şi a acceptat efectuarea restului de plăţi de către ceilalţi inculpaţi, ceea ce a dus la crearea unui prejudiciu de 48.621.605.891 RON ROL în dauna CN CFR, reprezintă acte ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. de la 1969.

Fapta inculpatului A. care în calitatea şi condiţiile arătate mai sus, a semnat un ordin de plată în sumă de 3.000.000.000 ROL din fondurile P., schimbând destinaţia legală a acestor sume, prin aceasta creând un folos necuvenit pentru S.C. G., reprezintă act ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de utilizare a creditelor în alte scopuri, prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În relaţia cu SAAF - J.

Faptele inculpatului A. care, în calitate de Director General al CN CFR şi ordonator principal de credite, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a semnat fără a avea aprobări legale emise de AGA sau CA contractele de subrogaţie şi cesiune de creanţă după care a plătit suma de 134.504.186.950 ROL către J. generând astfel un prejudiciu în dauna CN CFR echivalent cu suma mai sus arătată, iar apoi a dispus fără nici un temei legal vânzarea vagoanelor aparţinând SAAF, generând o pagubă în patrimoniul acestei societăţi în suma de 10.697.477 RON, reprezintă acte ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. de la 1969.

Fapta inculpatului A. care în calitate de ordonator principal de credite şi director general al CN CFR, a semnat ordinul de schimb valutar şi ordinul de plată dispunând transferul fondurilor P. către J., schimbând astfel în mod nelegal destinaţia acestor fonduri, realizând prin acest lucru, în lipsa aprobărilor legale, un folos necuvenit în beneficiul SAAF căruia i s-a achitat datoria, precum şi în beneficiul CN CFR, care a preluat garanţiile SAAF-ului creându-şi posibilitatea să dispună nelegal de acestea, reprezintă act ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de utilizarea creditelor în alte scopuri prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În relaţia cu S.C. K. S.R.L.

Faptele inculpatului A., care, în calitate de director general al CN CFR S.A. şi ordonator principal de credite, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a semnat un număr de 3 comenzi către S.C. K. S.R.L. furnizor neautorizat O., pentru achiziţia unor produse în sumă totală de 40.505.443.157 ROL, după care a semnat personal instrumente de plată pentru o sumă în valoare totală de 21.000.000.000 ROL, fără ca achiziţia să aibă la bază nici un fel de document legal, încălcându-se astfel prevederile O.U.G. nr. 60/2001, H.G. nr. 461/2001 şi Ordinul nr. 1012/2001 al M. F. P. generând, în mod direct, o pagubă în patrimoniul CN CFR S.A. în sumă de 29.577.322.057 ROL, reprezintă acte ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. de la 1969.

Faptele inculpatului E., care, în calitate de şef Serviciu Aprovizionare, a semnat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, un număr de 3 comenzi către S.C. K. S.R.L. furnizor neautorizat O., în valoare totală de 40.505.443.157 ROL, fără a avea la bază nici un fel de referat de necesitate sau notă de fundamentare şi nici documente legale pentru această achiziţie şi a vizat în aceleaşi condiţii un număr de trei facturi, atestând în mod ilegal recepţia calitativă a mărfii, ceea ce a dus la efectuarea plăţilor, contribuind astfel în mod direct la generarea unei pagube totale în patrimoniul CN CFR în sumă totală de 29.577.322.057 ROL, reprezintă acte ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 C. pen. de la 1969 raportat la art. 248 - 2481 C. pen. de la 1969.

În relaţia cu S.C. L. S.R.L.

Faptele inculpatului A. care, în calitate de director general al CN CFR şi ordonator de credite, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a semnat un angajament legal sub forma unei comenzi către S.C. L. S.R.L. fără să fi solicitat în prealabil organizarea unei licitaţii de către personalul specializat din cadrul companiei şi a SMF, fără a avea la bază un dosar al achiziţiei publice, fără încheierea unui contract cu clauze care să protejeze compania de un furnizor de rea credinţă, fără ca proiectul operaţiunii să poarte viza CFP, fără existenţa unui referat de necesitate şi care ulterior a aprobat o cerere de compensare, acceptând semnarea altor două de către alte persoane, a semnat două protocoale ale şedinţelor de compensare, în condiţiile în care la baza cererii nu se regăseau documentele justificative prevăzute de lege care să ateste livrarea şi recepţia cantitativă şi calitativă a mărfii, producând astfel un prejudiciu în dauna CN CFR de 10.755.177.481 ROL, reprezintă acte ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 248 rap. la 2481 C. pen. de la 1969.

Faptele inculpatului E. care în calitate de şef Serviciu Aprovizionare, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a făcut menţiuni pe un angajament legal redactat sub forma unei comenzi, dându-i valoare juridică şi indicând destinaţia, fără ca la nivelul serviciului său să fi fost analizată necesitatea şi oportunitatea achiziţiei şi fără să fi solicitat serviciilor şi direcţiilor de specialitate punerea la dispoziţie a specificaţiilor tehnice în vederea întocmirii caietelor de sarcini, permiţând în acest fel promovarea unei achiziţii neperformante şi în acelaşi timp dând o aparenţă de legalitate a comenzii, ca şi cum aceasta ar fi fost rezultatul analizei Serviciului Aprovizionare, după care cunoscând nelivrarea cantitativă şi calitativă a mărfii a aplicat în fals viza de recepţie pe o factură în valoare de 12.297.300.047 ROL, contribuind astfel efectiv la crearea unui prejudiciu de 10.755.177.481 ROL în dauna companiei, reprezintă acte ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 26 C. pen. de la 1969 raportat la art. 248 - 2481 C. pen. de la 1969.

În relaţia cu S.C. M. S.R.L.

Faptele A., care în calitate de director general al CN CFR şi ordonator principal de credite, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a semnat un nr. de 11 comenzi către S.C. M. S.R.L. pentru o cantitate totală de 100 tone soluţie de ignifugare, fără a organiza licitaţie publică şi încălcând astfel prevederile O.U.G. nr. 60/2001, H.G. nr. 461/2001 şi Ordinul MFP nr. 1012/2001, acceptând ca achiziţia să se efectueze prin intermediul Bursei Române de Mărfuri, societate comercială ce nu era autorizată de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, implicând astfel CN CFR într-o tranzacţie comercială lovită de nulitate absolută, adresându-se astfel unei societăţi comerciale neautorizată de Autoritatea Feroviară Română şi solicitând un produs, de asemenea, necertificat O. şi nici de către Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă, în condiţiile în care nu exista niciun referat de necesitate pentru achiziţia unei asemenea cantităţi de soluţie de ignifugare, după care a acceptat documentele de recepţie a mărfii, neînsoţite de certificate de provenienţă, origine, calitate şi conformitate, iar apoi a aprobat cereri de compensare şi a semnat ordine de împuternicire, convenţii de plăţi, protocoale de compensare şi contracte de cesiune de creanţă, în valoare totală de 147.430.216.640 ROL, generând astfel o pagubă în patrimoniul CN CFR în suma de 12.756.757 RON reprezintă acte ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 248 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. de la 1969.

În relaţia cu S.C. Q. S.R.L.

Faptele inculpatului A. care în calitate de Director General al CN CFR şi ordonator principal de credite, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a semnat un nr. de 4 comenzi către S.C. Q. S.R.L. pentru furnizarea unui nr. de 63 de schimbători de cale ferată, fără ca societatea comercială să fi fost selecţionată în urma unei licitaţii organizate potrivit legii, fără încheierea unui contract de vânzare - cumpărare cu clauze ferme, angajând financiar unitatea şi determinând achiziţia unor produse necorespunzătoare calitativ, neînsoţite de documente de calitate, conformitate sau certificate O., după care a semnat în lipsa vizei de control financiar - preventiv un nr. de 10 cereri de compensare, 4 împuterniciri şi 6 protocoale de compensare, acceptând totodată semnarea instrumentelor de plată şi pentru restul sumei generând astfel un prejudiciu în dauna CN CFR în sumă de 34.640.959.500 ROL, reprezintă acte ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. de la 1969.

Cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi reţinută în dosarul nr. x/2008, conexat la prezenta cauză.

Faptele inculpatului A., care, cu complicitatea unor funcţionari din subordinea sa (inculpatul R. şi inculpata S.), în perioada 17.07.2000 - 21.10.2003, în calitate de director general, administrator şi ordonator de credite la C. N. C. F. C. F. R. S.A. - autoritate contractantă aflată sub influenţa dominantă a Ministerului Transporturilor ca autoritate publică şi care desfăşoară activităţi relevante de gestionare, dezvoltare şi modernizare a infrastructurii feroviare în sectorul de utilităţi publice a transporturilor, în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu şi cu încălcarea acestor atribuţii, astfel cum apar dezvoltate în Statutul companiei, conform H.

G. nr. 581/1998, Regulamentele de organizare şi funcţionare ale companiei pe anii 2001 - 2003 şi respectiv contractele de performanţă nr. x/05.11.2001, nr. y/21.01.2002, nr. z/27.01.2003, cu intenţie, şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a traficat resursele financiare şi activele companiei, în folosul unor societăţi comerciale private (inclusiv operatori feroviari privaţi, printre care S.C. T. S.A. şi U. - casă de expediţii căpuşă), angajând patrimonial compania şi resursele acesteia: TUI (printr-un mecanism complex de compensări), fonduri din vânzarea cu titlul de fier vechi de material rulant excedentar (locomotive şi vagoane transferate fără plată prin Ordine ale Ministrului Transporturilor), credite bancare interne şi externe, subvenţii, în raporturi comerciale păguboase pentru aceasta, în proceduri de achiziţie publică nelegale (cu încălcarea principiilor concurenţei loiale în formarea unui preţ competitiv de piaţă) şi semnarea unor contracte şi comenzi de achiziţie publică cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie (O.

U. G. nr. 60/2001, O. M. L. P. T. L. nr. 1173/2001, H. G. nr. 461/2001, Ordinul M. F. P. nr. 1012/2001), cu mai mulţi furnizori - desemnaţi formal prin N.. societate comercială neautorizată ca Bursă de C. N. V. M. de la care a achiziţionat produse inutile (fără rapoarte de necesitate) la preţuri supraevaluate (mult peste preţul pieţei), fără certificate de origine şi calitate, pe care parte dintre ele le-a stocat şi revândut (cu păstrarea custodiei) fără a încasa banii, prin toate acestea, cauzând o pagubă patrimonială companiei în cuantum total de 840.867.832.432 ROL şi în acest sens, inculpatul semnând contracte, comenzi, ordine de plată, cesiuni de creanţă şi ordine de compensare ş. a., reprezintă acte ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prevăzută de art. 2481 C. pen. de la 1969 raportat la art. 248 C. pen. de la 1969.

Fapta inculpatului A. constând în aceea că, în calitate de ordonator de credite şi administrator la C. N. C. F. "C. F. R. " S.A. în perioada 17.07.2000 - 21.10.2003, în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu, a schimbat destinaţia subvenţiilor primite de la bugetul de stat în anul 2003 (în sumă totală de 764 miliarde de RON) cu titlul de transferuri pentru reparaţii capitale (RK) la infrastructura feroviară, prin aceea că a utilizat în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordată suma de 41.238.293.992 ROL, - la care au fost calculate dobânzi şi penalităţi de întârziere în sumă de 31.176.865.386 ROL -, rezultatul fiind acela al diminuării veniturilor cuvenite bugetului de stat cu suma totală de 72.415.159.378 ROL încălcând şi dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 22 din Legea nr. 500/11.07.2002 privind finanţele publice, respectiv Normele comune M. F. nr. x/19.03.1999 şi M. T. nr. 869/TB din data de 10.03.1999 şi în acest mod s-a realizat scopul obţinerii pentru altul de plăţi necuvenite (cu referire la furnizorul de produse şi servicii, S.C. V. S.R.L.) prin deturnarea subvenţiilor, pentru produse (achiziţii trandafiri) care au fost cumpărate la preţuri supraevaluate, reprezintă act ce intră în conţinutul infracţiunii de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, republicată.

Faptele inculpatului A., constând în aceea că, în calitate de administrator, director general şi ordonator de credite la C. N. C. F. "C. F. R" S.A., în perioada 2002 - 2004, a scos nelegal din funcţiune şi valorificat prin vânzare, vagoane şi locomotive primite prin transfer în baza O. M. T. C. T. nr. 1890/22.11.2002 ş. a. de la celelalte societăţi rezultate din reorganizarea S. N. C. F. R. S.A. (23.006 vagoane şi 1208 locomotive confirmate de Regionale ca fiind primite prin transfer fără plată, 23.000 de vagoane şi 1059 locomotive care au fost scoase nelegal din funcţiune şi vândute către diverse persoane juridice la preţ de fier vechi, prin încheierea de contracte de vânzare - cumpărare încheiate de companie, fără aprobarea Consiliului de Administraţie şi A. G. A. ale C. N. C. F. "C. F. R" S.A.), astfel încât prin aceste contracte de vânzare-cumpărare a materialului rulant excedentar la preţ de fier vechi, inculpatul A. a încălcat dispoziţiile legale producând totodată companiei un prejudiciu total de 176.590.424.691 ROL, reprezintă acte ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prevăzută de art. 2481 C. pen. de la 1969 raportat la art. 248 C. pen. de la 1969.

Faptele inculpatului A., constând în aceea că, în perioada 17.07.2000 - 21.10.2003, în calitate de director general, administrator şi ordonator de credite la C. N. C. F. C. F. R. S.A. - autoritate contractantă aflată sub influenţa dominantă a Ministerului Transporturilor ca autoritate publică şi care desfăşoară activităţi relevante de gestionare, dezvoltare şi modernizare a infrastructurii feroviare în sectorul de utilităţi publice a transporturilor, în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu şi cu încălcarea acestor atribuţii, astfel cum apar dezvoltate în Statutul companiei, conform H. G. nr. 581/1998, regulamentele de organizare şi funcţionare ale companiei pe anii 2001 - 2003 şi respectiv contractele de performanţă nr. x/05.11.2001, nr. y/21.01.2002, nr. z/27.01.2003, cu intenţie şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale a traficat activele companiei, prin aceea că a semnat contractele de comodat nr. x/2002 (cu act adiţional) şi x/2002 având ca obiect înstrăinarea cu titlu gratuit şi în mod nelegal (fără aprobarea AGA şi fără existenţa avizelor CFP a Direcţiei Economice şi Juridice) a 10 locomotive tip LDE 2100 C. pen. şi 150 vagoane către operatorul feroviar S.C. T. S.A..

Acesta, la rândul său, în baza contractelor x/06.03.2002 şi respectiv 172/14.01.2003 încheiate cu firma W. a încasat cu titlu de contravaloare transport pe coridorul IV suma de 98.000.000.000 ROL.

Prejudiciul cauzat astfel C. N. C. F. C. F. R. S.A. este de 51.550.148.167 ROL (din care 34.030.148.167 ROL cu privire la comodatul locomotivelor şi 17.520.000.000 ROL cu privire la comodatul vagoanelor) suma calculată în conformitate cu dispoziţia nr. x/14.05.2002 privind aprobarea tarifelor pentru servicii auxiliare şi respectiv foaia oficială CFR nr. x/29.02.2003 reprezintă acte ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prev. de art. 2481 C. pen. de la 1969 raportat la art. 248 C. pen. de la 1969.

Cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi reţinută în dosarul nr. x/2009, conexat la prezenta cauză.

Faptele inculpatului A. care, în calitate de director general al CN CFR şi ordonator principal de credite, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în lipsa oricăror documente care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei, în lipsa oricăror solicitări ale regionalelor, fără studii de piaţă şi fără negocieri de preţuri, a semnat un număr de 23 de comenzi în valoare totală de 87.974.252.178 ROL către S.C. X. S.A., furnizor neautorizat O., fără să se fi desfăşurat niciun fel de proceduri legale de achiziţie publică şi niciun fel de verificări pe linia controlului financiar preventiv, încălcând în totalitate O. U. G. nr. 60/2001, H. G. nr. 465/2001, O. M. F. P. nr. 1012/2001 şi O. G. nr. 119/1999, după care a semnat, în mod nelegal, instrumente de plată în valoare totală de 55.676.765.698 ROL, reprezentând contravaloarea unor mărfuri inutile şi cumpărate la suprapreţ, generând astfel un prejudiciu în dauna CN CFR în sumă de 71.628.080.358 ROL, reprezintă acte ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. de la 1969.

Faptele inculpatului E. care, în calitate de şef Serviciul Aprovizionare din CN CFR, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în lipsa oricăror documente care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei, în lipsa oricăror solicitări ale regionalelor, fără studii de piaţă şi fără negocieri de preţuri, a semnat un număr de 14 comenzi în valoare totală de 53.567.668.518 ROL către S.C. X. S.A., furnizor neautorizat O., fără să se fi desfăşurat niciun fel de proceduri legale de achiziţie publică şi niciun fel de verificări pe linia controlului financiar preventiv, încălcând în totalitate O. U. G. nr. 60/2001, H. G. nr. 465/2001, O. M. F. P.1012/2001 şi O. G. nr. 119/1999, determinând astfel plăţi nelegale pentru mărfuri inutile şi cumpărate la suprapreţ, contribuind la generarea unui prejudiciu în dauna CN CFR în sumă de 71.628.080.358 ROL, reprezintă acte ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 C. pen. de la 1969 raportat la art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. de la 1969.

Faptele inculpatului A. care, în calitate de director general al CN CFR şi ordonator principal de credite, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în lipsa oricăror documente care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei, în lipsa oricăror solicitări ale regionalelor, fără studii de piaţă şi fără negocieri de preţuri, a semnat un număr de 4 comenzi în valoare totală de 10.650.500.000 ROL către S.C. Y. S.R.L. Târgu Jiu, furnizor neautorizat O., fără să se fi desfăşurat niciun fel de proceduri legale de achiziţie publică şi niciun fel de verificări pe linia controlului financiar preventiv, încălcând în totalitate O. U. G. nr. 60/2001, H. G. nr. 465/2001, OMFP 1012/2001 şi O. G. nr. 119/1999, după care a semnat, în mod nelegal, instrumente de plată în valoare totală de 25.230.049.630 ROL, dar şi acceptând plăţi pentru întreaga cantitate de marfă furnizată, reprezentând contravaloarea unor mărfuri inutile şi cumpărate la suprapreţ, generând astfel un prejudiciu în dauna CN CFR în sumă de 61.909.121.680 ROL, reprezintă acte ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. de la 1969.

Faptele inculpatului E. care, în calitate de şef Serviciul Aprovizionare din CN CFR, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în lipsa oricăror documente care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei, în lipsa oricăror solicitări ale regionale, fără studii de piaţă şi fără negocieri de preţuri, a semnat un număr de 4 comenzi în valoare totală de 10.650.000.000 ROL către S.C. Y. S.R.L. Târgu Jiu, furnizor neautorizat O., fără să se fi desfăşurat niciun fel de proceduri legale de achiziţie publică şi niciun fel de verificări pe linia controlului financiar preventiv, încălcând în totalitate O. U. G. nr. 60/2001, H. G. nr. 465/2001, O. M. F. P. nr. 1012/2001 şi O. G. nr. 119/1999, după care, comandând telefonic marfă de încă 50 mld. ROL, a impus ca ea să fie recepţionată, a determinat astfel plăţi nelegale pentru mărfuri inutile şi cumpărate la suprapreţ, contribuind la generarea unui prejudiciu în dauna CN CFR în sumă de 61.909.121.680 ROL, reprezintă acte ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 26 C. pen. de la 1969 raportat la art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. de la 1969.

Cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii B. şi C. reţinută în dosarul nr. x/2012, conexat la prezenta cauză.

Faptele inculpatului B. care, în calitate de asociat şi administrator al S.C. G. S.A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a facturat personal către CN CFR S.A. lucrări neefectuate în valoare de 7.900.000.000 ROL la data de 02.07.2001, a acceptat facturarea şi a altor sume în intervalul 15.06.2001 - 05.10.2001 şi a încasat banii în intervalul 23.07.2001 - 17.05.2002, contribuind în acest fel la crearea unui prejudiciu de 49 miliarde ROL în dauna părţii civile CN CFR S.A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

Inculpatul a dobândit calitatea de administrator al societăţii la data de 29.05.2001, deţinând totodată şi funcţia de preşedinte, mandatul de administrator al acestuia încetând la data de 09.01.2002. Astfel, inculpatul, în calitatea de administrator, a gestionat întreaga activitate a societăţii în perioada de referinţă 29.05.2001 - 09.01.2002.

Cu privire la actele materiale reţinute în sarcina inculpatului şi data săvârşirii lor se reţine că activitatea infracţională a acestuia s-a derulat în intervalul 15.06.2001 (data acceptării emiterii primei facturi de către inc. D.) - 17.05.2002 (data încasării ultimei tranşe de bani din facturile emise în perioada exercitării mandatului de administrator de către inculpat).

S-a apreciat că activitatea inculpatului B. nu poate fi redusă la actele materiale din data de 02.07.2001 (semnarea facturii de 7.900.000.000 ROL) şi primirea sumelor de bani astfel plătite în intervalul 23.07.2001 - 01.08.2001, întrucât, prin natura atribuţiilor îndeplinite în cadrul societăţii în perioada de referinţă susmenţionată, acesta a girat activităţile care se înscriu în întreg ansamblul infracţional.

Faptele inculpatului C. care, în calitate de asociat al S.C. G. S.A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a facturat în mod repetat către CN CFR S.A. lucrări neefectuate în valoare totală de 2.156.735.091 ROL în datele de 03.03.2003 şi 10.03.2003, contribuind în acest fel la crearea unui prejudiciu de 49 miliarde ROL în dauna părţii civile CN CFR S.A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

Solicitarea formulată de inculpaţii A. şi E., de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu raportat la decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, este neîntemeiată.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016 infracţiunea de abuz în serviciu nu a fost dezincriminată, astfel cum susţin inculpaţii, ci s-a redefinit sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din conţinutul textului de lege, decizia menţionată nefiind o decizie de dezincriminare propriu-zisă a acestei infracţiuni ci de interpretare a normei legale din perspectivă constituţională.

Astfel, Curtea Constituţională a statuat că principiul legalităţii incriminării impune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancţiunii penale, deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative).

Aşa fiind, existenţa infracţiunii de abuz în serviciu trebuie reţinută doar în cazul încălcării unor dispoziţii prevăzute în lege, ordonanţă a guvernului, ordonanţă de urgenţă sau alt act normativ cu putere de lege.

În ceea ce priveşte critica inculpaţilor potrivit căreia instanţa de apel nu a descris nicio conduită care să reprezinte o exercitare a atribuţiilor de serviciu contrară dispoziţiilor legale în vigoare la acel moment - respectiv aceştia susţin că în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu au încălcat dispoziţii prevăzute în legislaţia primară (legi, ordonanţe ale guvernului, ordonanţe de urgenţă) ci au încălcat unele dispoziţii cuprinse în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al CNCFR, în contractele de performanţă, în hotărâri ale Guvernului - Înalta Curte reţine că este total nefondată.

În motivarea instanţei de apel se arată în mod expres şi explicit faptul că inculpaţii au încălcat dispoziţii din legislaţia primară - O.U.G.. nr. 60/2001 şi O.G. nr. 119/1999 - iar referirile la alte acte normative ori chiar la contractele de performanţă s-au făcut numai din perspectiva faptului că acestea detaliau dispoziţiile din legislaţia primară ce s-a reţinut ca fiind încălcate.

Ceea ce solicită de fapt inculpatul A. excede cenzurii prin intermediul acestei căi extraordinare de atac întrucât instanţa învestită cu soluţionarea recursului în casaţie nu poate reevalua materialul probator pentru a stabili o situaţie de fapt diferită de cea stabilită prin hotărârea atacată iar solicitarea sa de a se reţine că nu a avut nicio implicare în organizarea licitaţiei ce i se impută, deoarece aceasta a fost făcută de Bursa de Mărfuri, se înscrie în acest context. Bursa de Mărfuri a efectuat licitaţia respectivă la solicitarea nelegală a inculpatului A., dispoziţiile legale încălcate fiind precizate de instanţa de apel.

De altfel inculpatul prezintă trunchiat elementul material al abuzului în serviciu întrucât i s-a reţinut o infracţiune în formă continuată iar solicitarea nelegală de organizare a unei licitaţii de către Bursa de Mărfuri a fost doar unul din actele materiale ce intră în conţinutul infracţiunii, în continuare în sarcina inculpatului reţinându-se şi faptul că, ulterior licitaţiei respective, a încheiat un nr. de 8 contracte cu un furnizor neautorizat O. şi fără viza de control financiar preventiv iar, în final, dispunând personal şi singur s-a realizat efectuarea tuturor plăţilor prin ordine de compensare şi semnând de asemenea majoritatea ordinelor de plată, în condiţiile în care bunurile, produsele şi serviciile şi lucrările nu fuseseră livrate şi efectuate, iar unele facturi nu erau înregistrate în contabilitatea CN CFR dar şi multe alte acte materiale, prezentate anterior, în esenţă, în cuprinsul prezentei decizii.

Referitor la cea de-a doua infracţiune reţinută în sarcina inculpatului A., respectiv cea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în cadrul recursului în casaţie inculpatul a susţinut că din simpla descriere a situaţiei de fapt, rezultă în mod evident că lipsesc două elemente, atât elementul material, pentru că se descrie o faptă comisă de Direcţia de Finanţări şi de Serviciul de Management Feroviar cât şi celălalt element privind mobilul infracţiunii, care este un element constitutiv ce condiţionează însăşi existenţa infracţiunii.

Susţinerile inculpatului sunt nefondate.

Pe de o parte, art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 condiţionează existenţa infracţiunii de un anumit scop - acela al "obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite" şi nu de un mobil, aşa cum susţine inculpatul iar pe de altă parte, analiza elementelor constitutive ale infracţiunii, permisă în cadrul cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., are în vedere doar elementul material al laturii obiective, neputând fi analizată şi latura subiectivă.

Cu alte cuvinte, în cadrul cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. instanţa poate doar să verifice elementul material al laturii obiective şi să stabilească dacă fapta reţinută în sarcina inculpatului, ca atare, este încriminată sau nu de legea penală ori a fost, între timp, dezincriminată. Nu se poate analiza niciun element al laturii subiective, nici forma de vinovăţie, nici mobilul sau scopul, acestea fiind statuate în mod definitiv de instanţa de apel.

Totodată, în speţă instanţa de apel a reţinut că inculpatul A. a comis această infracţiune, în calitate de director general la CN CFR şi ordonator principal de credite şi că a săvârşit-o împreună cu inculpata S. director comercial al CN CFR. Chiar dacă nu s-a stabilit că prin activitatea lor cei doi inculpaţi au obţinut un folos material pentru sine, s-a reţinut totuşi că au deturnat subvenţiile primite şi au determinat realizarea unor plăţi nelegale către anumiţi parteneri de afaceri şi astfel obţinerea unor foloase materiale de către aceştia - de ex. S.C. G., S.C. V. etc.

Fapta ca atare este prevăzută de legea penală iar instanţa de recurs în casaţie nu este abilitată să reanalizeze ori să readministreze probele pentru a verifica eventuala corectitudine sau nu a stării de fapt stabilite de prima instanţă şi de instanţa de apel.

În ceea ce priveşte recursul în casaţie formulat de inculpatul E., după cum s-a precizat anterior infracţiunea de abuz în serviciu nu a fost dezincriminată prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale ci doar reconfigurată astfel încât în conţinutul său constitutiv să nu se mai regăsească decât acele încălcări ale unor dispoziţii cuprinse în legislaţia primară.

Principalele acuzaţii ce se aduc inculpatului E. se circumscriu infracţiunii de complicitate la abuzul în serviciu comis de inculpatul A.

Calea de atac a recursului în casaţie nu permite Înaltei Curţi să mai analizeze îndeplinirea condiţiilor pentru reţinerea complicităţii, respectiv existenţa unei înţelegeri între complice şi autor, înainte sau în timpul comiterii infracţiunii, aceste aspecte fiind stabilite cu caracter definitiv de instanţa de apel.

Prin urmare aceleaşi consideraţii, de ordin teoretic, indicate anterior, determină concluzia că şi acest inculpat a invocat formal cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi că, în realitate, ceea ce doreşte inculpatul este să beneficieze de o cale de atac integral devolutivă, care să reanalizeze inclusiv starea de fapt.

În ceea ce priveşte recursurile inculpaţilor C. şi B., Înalta Curte constată că şi aceştia au fost condamnaţi tot pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, a autorului principal A.

În aceste condiţii, după s-a subliniat mai sus, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, astfel cum este reglementată de C. proc. pen., nu permite reanalizarea încadrării juridice a faptelor - respectiv dacă este vorba de o infracţiune continuată sau de mai multe infracţiuni concurente - după cum nu permite nici reanalizarea îndeplinii condiţiilor pentru reţinerea complicităţii, respectiv existenţa unei înţelegeri între complice şi autor, înainte sau în timpul comiterii infracţiunii.

Indiscutabil, aspectele teoretice dezvoltate de apărătorul celor doi inculpaţi, cu privire la momentul consumării şi distincţia faţă de momentul epuizării, în cazul unei infracţiuni de rezultat, continuate, sunt corecte însă ele nu mai pot fi antamate în cauza de faţă întrucât nu se încadrează în nici unul din cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. şi, cu atât mai puţin în cel prevăzut de pct. 7.

Practic, inculpaţii recurenţi, folosind o cale ocolită, prin invocarea neprevederii în legea penală a faptei pentru care au fost condamnaţi, încearcă să readucă în discuţie ceea ce ar putea constitui, eventual, o aplicare greşită a legii însă acest lucru nu este posibil în actuala configuraţie a recursului în casaţie.

Astfel, legiuitorul nu a avut în vedere ca în cuprinsul cazului de casare prevăzut de punctul 7 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen., să se verifice existenţa întrunirii tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii pentru că, în caz contrar, ar fi prevăzut în mod expres un astfel de caz de casare, aşa cum a făcut-o în vechea reglementare, o astfel de analiză rămânând atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Dacă ar fi dorit ca prin intermediul acestui caz de casare să se analizeze şi întrunirea/neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, legiuitorul ar fi folosit sintagma "fapta nu constituie infracţiune" şi nu "fapta nu este prevăzută de legea penală" . Cum legea procesual penală este de strictă interpretare, nu se poate extrapola o prevedere legală la alte situaţii neprevăzute de aceasta.

Astfel cum s-a arătat mai sus, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă din care să rezulte contribuţia concretă a inculpaţilor la săvârşirea infracţiunii, sau prin care să se verifice forma de participaţie la comiterea faptelor, o nouă apreciere a probelor sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

O analiză a existenţei elementelor constitutive ale infracţiunii implică o cercetare în fapt a cauzei, o analiză a probelor, activitate specifică judecării cauzei în fond şi în căile ordinare de atac şi nu a aspectelor de drept, de legalitate, aşa cum este prevăzut a se proceda în cazul recursului în casaţie.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta îşi menţine caracteristica de jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra legalităţii hotărârii pronunţate de prima instanţă de control judiciar, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de instanţa de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

În contextul celor arătate, Înalta Curte constată aşadar că motivele invocate de inculpaţi se circumscriu doar formal cazului de recurs în casaţie indicat, art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. motiv pentru care va respinge ca nefondate recursurile în casaţie declarate de inculpaţii C., E., A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 1758 din data de 23 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2008.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile în casaţie declarate de inculpaţii C., E., A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 1758 din data de 23 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2008.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 noiembrie 2017.