Scope of cassation review: rejection of factual re-evaluation and liability attribution arguments as outside the limited grounds for cassation

Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 5054/06.10.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2014 pronunţată de Judecătoria Timişoara, s-a dispus în baza art. 215 alin. (1), (2) C. pen. din 1969, art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.

În baza art. 25 C. pen. din 1969, raportat la art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicate inculpatului în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 861 C. pen. din 1969, a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani stabilit conform art. 862 alin. (1) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Arad;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 863 alin. (4) C. pen. din 1969, supravegherea îndeplinirii măsurilor de supraveghere se va face de Serviciul de Probaţiune Arad, care în caz de neîndeplinire, va sesiza instanţa pentru luarea măsurii prevăzute în art. 864 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 86 alin. (2) C. pen. din 1969, un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune Arad.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, a suspendat pedepsele accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (2) C. pen. din 1969 cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare şi revocarea pentru neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 16.10.2013-21.10.2013.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 C. proc. pen., art. 25 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., art. 1382 a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş şi a obligat inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.A., prin administrator judiciar C., la plata sumei de 162.119,08 RON cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă penalităţi şi dobânzi actualizate la data plăţii şi a respins în rest pretenţiile civile.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 397 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 249 alin. (1), alin. (5) C. proc. pen., a menţinut măsura asiguratorie instituită prin ordonanţa nr. x/2013 din data de 24.03.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, constând în poprirea sumelor datorate părţii responsabile civilmente S.C. B. S.A. de partea civilă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş, în temeiul contractelor de furnizare de servicii medicale spitaliceşti, încheiate anual, în vederea reparării pagubei produse părţii civile, până la concurenţa sumei de 162.119,08 RON.

Mediul de stocare a datelor de tip HDD marca x de capacitate 1Tb, în carcasă de culoare argintie x, aflat într-un plic de culoare albă sigilat cu sigiliul x, precum şi suportul de stocare a datelor digitale de tip CD, marca x, cu capacitatea de 700 MB, conţinând datele rezultate în urma percheziţiei informatice, inscripţionat cu marker de culoare neagră "Percheziţie informatică, B. 21.11.2013" semnat de participanţi, urmează dosarul cauzei, ca mijloc material de probă.

În baza art. 272 alin. (1), art. 273 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 13.993,82 RON, reprezentând diferenţă onorariu definitiv, în favoarea expertului contabil D.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.A., prin administrator judiciar C. la plata sumei de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpatul A. şi expertul D.

Prin decizia penală nr. 347/A din 26 martie 2018, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelurile formulate de inculpatul A. şi expertul D. împotriva sentinţei penale nr. 5054/06.10.2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2014.

În baza art. 415 C. proc. pen. a luat act de retragerea apelului declarat de partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate Timiş împotriva sentinţei penale nr. 5054/06.10.2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul A., partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate Timiş şi expertul D. la plata sumei de câte 100 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei penale nr. 347/A din 26 martie 2018, Curtea de Apel Timişoara, a formulat, la data de 25 iulie 2018, recurs în casaţie inculpatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 31 august 2018, când s-a stabilit termen la data de 12 octombrie 2018, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. rezultă din faptul indicării în cuprinsul cererii a temeiurilor de drept pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea recursului în casaţie, inculpatul a arătat că faptele imputate nu au relevanţă penală, motivat de împrejurarea că acesta şi-a îndeplinit în cadrul S.C. B. S.R.L. atribuţii derivate dintr-un contract comercial încheiat la data de 28.08.2012 între S.C. B. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L., al cărei angajat a fost inculpatul. Aşadar, a susţinut că între partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. şi inculpat nu a existat un raport direct de natură a conferi acestuia calitatea de reprezentant legal al societăţii.

De asemenea, a precizat că potrivit clauzelor contractuale, inculpatul avea doar calitatea de manager executiv şi nu reprezentant legal în raport cu terţii persoanei juridice; potrivit art. 5.2.4. din contractul încheiat, pentru ca inculpatul să poată reprezenta S.C. B. S.R.L. era necesară o decizie de împuternicire din partea Consiliului de Administraţie în cuprinsul căreia să se statueze asupra limitelor de reprezentare, ori această decizie nu există.

Mai mult, a învederat că S.C. B. S.R.L. potrivit documentelor regăsite la Registrul Comerţului are desemnate organe statutare care pot avea calitatea de reprezentanţi legali în raporturile cu terţii, inclusiv faţă de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş.

Totodată, inculpatul a arătat, sub aspectul laturii civile a cauzei, că în mod greşit s-a dispus obligarea sa, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 162.119,08 RON cu penalităţi şi dobânzi actualizate la data plăţii, având în vedere că potrivit rechizitoriului şi a probelor administrate, la dispoziţia Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş, au fost consemnate sume de bani datorate de partea civilă persoanei responsabile civilmente pentru servicii medicale prestate.

Prin încheierea pronunţată la data de 12 octombrie 2018 în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 347/A din data de 26 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Având în vedere specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a prevăzut condiţii stricte cu privire la hotărârile ce pot fi atacate, termenul de declarare, cuprinsul şi motivarea cererii de recurs în casaţie, cazurile pentru care se poate formula această cale de atac şi titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori şi discipline procesuale şi al evitării introducerii, în mod abuziv, a recursurilor care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. motivele de recurs în casaţie sunt limitate la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, în mod greşit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării graţierii sau constatarea în mod greşit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată (pct. 11); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12).

Deşi recursul în casaţie presupune o judecată a cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat şi la care se referă declaraţia de recurs, calitatea recurentului şi, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casaţie şi pentru care s-a admis în principiu această cale de atac.

Or, limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate de părţi sau procuror.

Se mai reţine că, în cazul admiterii recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 C. proc. pen., instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşitei aplicări a legii, precum şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casaţie formulate de inculpat a fost invocată incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, inculpatul a formulat critici subsumate, în esenţă, greşitei încadrări juridice a faptelor reţinute în sarcina sa şi neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunilor, din perspectiva elementului material, a laturilor obiectivă şi subiectivă.

Astfel, prin motivele invocate, inculpatul a arătat că instanţele inferioare au reţinut în mod greşit în sarcina sa săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, având în vedere că potrivit clauzelor contractuale, inculpatul avea doar calitatea de manager executiv şi nu reprezentant legal în raport cu terţii persoanei juridice; potrivit art. 5.2.4. din contractul încheiat pentru ca inculpatul să poată reprezenta S.C. B. S.R.L. era necesară o decizie de împuternicire din partea Consiliului de Administraţie în cuprinsul căreia să se statueze asupra limitelor de reprezentare, ori această decizie nu există.

Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casaţie formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat şi care să conducă la o soluţie favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Or, Înalta Curte apreciază că starea de fapt reţinută în cauză, concordanţa acesteia cu probele administrate, modul de apreciere al probatoriului, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor şi vinovăţia inculpatului nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs în casaţie.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte poate cenzura situaţia de fapt într-o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Prin urmare, critica inculpatului excede analizei instanţei de recurs în casaţie, aspectul neputând fi valorificat în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităţilor comise de instanţele de fond.

Din analiza deciziei penale atacate şi din actele dosarului, rezultă că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt prevăzute în C. pen., constatându-se că ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat că faptele există şi au fost corect încadrate juridic (infracţiunea de înşelăciune în formă continuată şi infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată) şi că au fost săvârşite de inculpat cu forma de vinovăţie cerută de lege, iar din această perspectivă criticile acestuia sunt neîntemeiate.

În acest context argumentativ, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei nr. 347/A din data de 26 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei nr. 347/A din data de 26 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 260 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23.11.2018.