Inadmissibility of criminal revision request for failure to prove new facts or definitive criminal conviction against procedural actors

Asupra apelului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 75/13.03.2018, Tribunalul Ilfov, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu în sumă de 260 RON fiind avansat din fondurile MJ, a rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 27/28.01.2016 a Tribunalului Ilfov rămasă definitivă prin decizia penală nr. 689/A/20.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală petentul a fost condamnat iniţial de Tribunalul Ilfov la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere a acesteia şi ulterior, în calea de atac a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 27/28.01.2016 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Penală, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi în fond şi rejudecând s-a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul A., din infracţiunea de tentativă la omor prev. de art. 32 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 188 din C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 194 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente.

În baza art. 32 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 188 din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, în baza art. 67 alin. (2)) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1)) lit. a), b), h) şi n) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe durata a 4 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi de a comunica cu victima sau cu membrii familiei acesteia şi de a se apropia de aceştia, conform art. 38 alin. (1)-(39) alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a contopit această pedeapsă cu celelalte pedepse aplicate inculpatului în cauză (3 luni închisoare, 3 luni închisoare, 6 luni închisoare), stabilind pedeapsa mai grea, de 5 ani, la care s-a adaugat sporul de 4 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse), urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 65 alin. (1)) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 66 alin. (1)) lit. a), b),h) şi n) din C. pen., în temeiul art. 72 din C. pen. s-a scăzut din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi arestării preventive, de la 18.09.2015 - 28.01.2016 s-a redus cuantumul daunelor morale acordate părţii civile B., de la 400.000 RON la 80.000 RON, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza sentinţei penale menţionate s-a emis MEPI nr. 32/2016 din 20.04.2016 de către Tribunalul Ilfov.

Instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, având în vedere următoarele considerente:

Conform art. 459 alin. (3) şi (5) C. proc. pen. instanţa examinează dacă:

a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

În cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3) dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

În plus, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. pen. revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, mai poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Tribunalul investit cu judecarea cererii de revizuire nu poate proceda la rejudecarea fondului pricinii decât în măsura în care găseşte admisibilă în principiu calea de atac, iar aceasta se realizează doar în situaţia existenţei vreunuia din cazurile de revizuire.

Procedând la examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul A., instanţa a constatat că aceasta a fost făcută cu respectarea prev. art. 459 alin. (3) lit. a)-d) C. proc. pen., respectiv a fost formulată de o persoană prevăzută de lege (condamnaţii) în termenul legal, a fost întocmită cu respectarea prev. art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., cu invocarea temeiurilor legale şi arătarea faptelor şi a mijloacelor de probă pe care aceasta se întemeiază.

Verificând, însă, dacă motivele de revizuire invocate sunt întemeiate şi dovedite cu mijloacele de probă prevăzute de lege, instanţa a constatat că cererea este inadmisibilă fiind respinsă ca atare întrucât mijlocele de probă la care face referire condamnatul nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea nefiind, astfel, îndeplinite cerinţele prev. de art. 459 alin. (3) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, potrivit prev. art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., "Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză" pentru a susţine cazul de revizuire în discuţie, faptele sau împrejurările descoperite (învederate) trebuie să fi fost necunoscute instanţei la data judecării cauzei şi să conducă la netemeinicia hotărârii, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute.

În acest context, Tribunalul, analizând atât concluziile scrise formulate de condamnat cu privire la fondul cauzei, cât şi cele invocate în calea de atac, a constatat că aceste fapte probatorii nu sunt noi, fiind analizate de instanţă în cuprinsul hotărârii de condamnare.

Pe de altă parte, instanţa de fond a avut în vedere că solicitarea condamnatului echivalează cu o suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătoreşti, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte sau împrejurări cunoscute şi verificate de instanţa care a soluţionat cauza; în acelaşi sens sunt şi prevederile art. 4 alin. (2) din Protocolul nr. 7 adiţional la CEDO potrivit cărora "este posibilă redeschiderea procesului, conform legii şi procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată". De asemenea, este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obţină o nouă judecată pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza sau o nouă apreciere a probelor care au fost deja administrate.

De altfel, susţinerile revizuentului nu constituie motive de revizuire, ci critici aduse hotărârii definitive, acestea neputând fi primite întrucât aduc atingere autorităţii de lucru judecat. Valorificarea unor asemenea critici este permisă numai în calea ordinară de atac, condamnatul exercitându-şi dreptul la apel în cauza în care a fost condamnat.

De altfel, sentinţa penală nr. 27/28.01.2016 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Penală în dosarul nr. x/2015 a fost verificată, prin efectul devolutiv, în calea ordinară de atac -în apel - prin decizia penală nr. 689/A/20.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2015, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie.

S-a reţinut că în niciun caz revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, urmărindu-se, în fapt, substituirea unei analize, întrucât aceasta este calea extraordinară de atac prin care sunt atacate hotărâri judecătoreşti definitive care conţin grave erori de fapt, iar finalitatea instituţiei constă în înlăturarea erorii judiciare, funcţia procesuală a acesteia instituţii presupune descoperirea, strângerea şi deducerea în faţa justiţiei a unui material probator cu totul inedit sau cel puţin necunoscut instanţei - împrejurări care să permită constatarea, de către instanţă a erorii judiciare existente.

Totodată, potrivit art. 454 C. proc. pen., situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b)-d) C. proc. pen. se dovedesc prin hotărâre judecătorescă definitivă prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei constând existenţa falsului sau existenţa faptelor şi săvârşirea lor de către respectivele persoane, în cazul de faţă, de către procurorul de caz şi de către medicul-legist.

Potrivit alin. (2) al art. 454 C. proc. pen., în cazul de excepţie, care însă nu este incident în prezenta cauză, când dovada situaţiilor prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b)-d) nu se poate face datorită existenţei unei cauze care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau exercitarea acesteia, proba cazurilor de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b)-d) se poate face chiar în procedura revizuirii.

Aşadar, întrucât faţă de procurorul de caz, faţă de medicul legist ori faţă de martorii audiaţi în cauză nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească de condamnare pentru fapte de fals, abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, respectiv mărturie mincinoasă, situaţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. pen., invocate de către condamnatul A. în cererea formulată nu pot constitui cazuri de revizuire, în sensul analizării lor şi probării prin orice mijloace direct în procedura revizuirii.

Pentru aceste considerente, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul A., solicitând calificarea prezentei cereri ca fiind o acţiune civilă şi trimiterea cauzei la o instanţă civilă, solicită sesizarea C.J.U.E. şi a invocat excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 177 alin. (5) C. proc. pen., art. 179 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de apel a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinţei penale nr. 75/13.03.2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov, având în vedere următoarele considerente:

1. În ceea ce priveşte calificarea cererii ca fiind o acţiune civilă şi trimiterea cauzei la o instanţă civilă, Curtea de apel a constatat că Tribunalul Ilfov a fost sesizat în urma trimiterii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei cereri formulate de revizuent în faţa instanţei supreme, în baza art. 453 alin. (1) lit. a), cu) referire la fapte şi împrejurări necunoscute instanţei la momentul soluţionării cauzei pe fondul cauzei.

Astfel, este evident că revizuentul s-a referit, la momentul formulării cererii, la unul din cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., tribunalul fiind învestit cu soluţionarea unei cereri de revizuire.

Conform art. 371 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei, iar potrivit practicii constante a instanţelor de judecată calificarea unei cereri se face în aceste limite şi numai în cazul în care ea nu este întemeiată în drept sau situaţia de fapt descrisă nu corespunde cu temeiul de drept indicat.

În cazul de faţă, s-a reţinut că revizuentul nu solicită de fapt o calificare a cererii sale, ci o modificare a obiectului judecăţii, solicitare ce nu poate fi primită, fiind inadmisibilă. În cazul în care revizuentul nu doreşte să solicite revizuirea unei sentinţe penale putea solicita retragerea cererii formulate, urmând a sesiza el însuşi o instanţă civilă. S-a avut în vedere, în plus, că acesta a învederat instanţei de apel că mai are formulată o acţiune la instanţa civilă şi nu doreşte ca înscrisurile depuse în prezenta cauză să fie înaintate la dosarul deja format şi nici să se reunească prezenta cauză cu cea existentă pe rolul Tribunalului.

Faţă de cele mai sus menţionate, Curtea de apel a apreciat că petentul formulează cereri prin exercitarea cu rea credinţă a drepturilor procesuale şi procedurale, ceea ce constituie, conform art. 283 C. proc. pen., o abatere judiciară.

În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de revizuire, Curtea de apel a constatat că petentul nu a solicitat, în prezentul apel, cenzurarea sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Ilfov sub acest aspect, criticile formulate vizând, în schimb, aspectele mai sus menţionate.

De asemenea, analizând motivele de fapt şi de drept invocate în cererea iniţială adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că acestea au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire, care a fost judecată definitiv şi care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 în care s-a pronunţată sentinţa penală nr. 39/16.02.2017 pronunţată de Tribunalul Ilfov, def. prin decizia penală nr. 568/A/12.04.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, situaţie în care intervine cazul de inadmisibilitate prev. de art. 459 alin. (3) lit. d) C. proc. pen.

Faţă de acest ultim aspect, Curtea de apel a constatat că soluţia Tribunalului este legală şi temeinică şi urmează a fi menţinută.

2. În ceea ce priveşte cererea apelantului de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pentru a o întreba referitor la posibilitatea de a fi anulate expertizei medico-legale efectuate fără participarea inculpatului şi la suspendarea actului întocmit în acest mod, Curtea constată că aceasta nu este o veritabilă cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi nici nu este necesară soluţionării prezentei cereri, având în vedere că acest lucru se face numai în situaţia în care, în cursul unui litigiu aflat pe rol, se pune problema validităţii interpretării sau validităţii unei norme comunitare, instanţa naţională fiind cea care stabileşte relevanţa dreptului comunitar pentru soluţionarea litigiului aflat pe rol şi dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară. De asemenea, întrebarea care se poate adresa de către instanţa naţională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii.

3. În ceea ce priveşte invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 177 alin. (5) C. proc. pen., art. 179 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, Curtea urmează a o respinge ca inadmisibilă, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, având în vedere că dispoziţiile vizate nu au legătură cu prezenta procedură în care se analizează numai admisibilitatea unei cereri de revizuire, iar nu fondul cauzei.

Împotriva sentinţei penale sus-menţionate, revizuentul a exercitat calea de atac a apelului.

Prin decizia penală nr. 1568/A din data de 21.11.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinţei penale nr. 75/13.03.2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov.

A respins ca neîntemeiată cererea apelantului de sesizare a C.J.U.E.

În baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 177 alin. (5) C. proc. pen., art. 179 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a declarat apel, iar împotriva dispoziţiei privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a declarat recurs, astfel cum a precizat în şedinţă publică.

1. Asupra apelului declarat de revizuentul C. împotriva deciziei penale nr. 1568/A din 21 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală:

Cu ocazia dezbaterilor, instanţa a pus în discuţie, din oficiu inadmisibilitatea căii de atac a apelului exercitată de revizuent.

Examinând excepţia inadmisibilităţii căii de atac declarate, se reţin următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.

Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen. admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Drept urmare, sunt susceptibile de reformare pe calea apelului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.

În cauză, se constată că revizuentul A. a declarat apel împotriva deciziei penale nr. 1568/A din data de 21.11.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de acelaşi revizuent împotriva sentinţei penale nr. 75/13.03.2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov.

Prin urmare, revizuentul a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu o cale de atac.

Limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicităţii acesteia, faţă de care posibilitatea legală a declarării mai multor căi de atac este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, revizuentul a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, urmează a fi respins, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul C. împotriva deciziei penale nr. 1568/A din 21 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

2. Asupra recursului declarat de acelaşi inculpat împotriva dispoziţiei privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legal:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi 3, instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Analizând cu prioritate admisibilitatea excepţiei invocate prin prisma îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, în considerarea următoarelor argumente:

Din economia prevederilor legale sus invocate rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică, pe de o parte, examinarea prealabilă a exigenţelor formale de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege. Această analiză se realizează de către judecătorul/instanţa de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia şi presupune verificarea calităţii de parte a autorului excepţiei, a aflării în vigoare a legii/ordonanţei în care este inserată acea dispoziţie, a legăturii dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului şi, în final, a deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale.

Or, în cauza de faţă, se constată că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate anterior enunţate, deoarece normele a căror constituţionalitate este criticată nu au, în substanţă, legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul de a putea fi potenţial aplicabile în proces.

În concret, dispoziţiile art. 177 alin. (5) din C. proc. pen., art. 179 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu au legătură cu soluţionarea apelului declarat de revizuent împotriva unei decizii prin care i-a fost respins un alt apel în etapa verificării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire formulată de acesta. Prevederile criticate conţin reglementări referitoare la procedura de efectuare a procedeului probatoriu al expertizei, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, faze procesuale depăşite la acest moment.

Pentru considerentele ce preced, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de acelaşi inculpat împotriva dispoziţiei privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata cheltuielilor de judecată.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul C. împotriva deciziei penale nr. 1568/A din 21 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de acelaşi inculpat împotriva dispoziţiei privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2019.