Abuse in office conviction: cassation limits to statutory grounds, excluding factual re-evaluation of elements constitutive

Asupra recursului în casaţie de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 74 din data de 25 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Bihor s-au hotărât următoarele:

1. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru sine şi pentru altul prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Noul C. pen. cu aplicarea art. 5 Noul C. pen. (pct. 1 din rechizitoriu).

2. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit în formă continuată prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Noul C. pen., cu aplicarea art. 35 Noul C. pen. şi cu aplicarea art. 5 Noul C. pen. (pct. 2 din rechizitoriu).

3. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 Noul C. pen. (pct. 3 din rechizitoriu teza a-I-a).

4. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) Noul C. pen. cu aplicarea art. 5 Noul C. pen. (pct. 3 din rechizitoriu teza a II-a).

5. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Noul C. pen., cu aplicarea art. 5 Noul C. pen. (pct. 4 din rechizitoriu).

6. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Noul C. pen., cu aplicarea art. 5 Noul C. pen. (pct. 5 din rechizitoriu).

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19. alin. (1) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a respins acţiunea civilă exercitată de partea civilă B., având ca obiect obligarea inculpatului A. în solidar cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor - introdus în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri civile constând în suma de-1950 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 20000 Euro şi dobânda legală aferentă cu titlu de daune morale, ca neîntemeiată.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19. alin. (1) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., a respins acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 2000 RON cu titlu de despăgubiri civile, ca neîntemeiată.

A respins cererea părţii civile B. de obligare a inculpatului A. în solidar cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor - introdus în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare suportate pe parcursul procesului penal în cuantum de 2500 RON reprezentând onorariu de avocat şi contravaloarea benzinei aferente deplasărilor efectuate la termenele de judecată în faţa instanţei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva sentinţei penale nr. 74 din data de 25 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Bihor a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Oradea şi de partea civilă B.

Prin decizia penală nr. 292/A/2018 din 06 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Oradea şi de către partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 74 din data de 25 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a desfiinţat-o în parte, în sensul că a fost înlăturată dispoziţia instanţei de fond de achitare a inculpatului A. în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru sine şi pentru altul prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (pct. 1 din rechizitoriu).

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. [domiciliat în jud. Bihor, fără antecedente penale] la o pedeapsă de:

- 3 ani închisoare, în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru sine şi pentru altul (pct. 1 din rechizitoriu).

În baza art. 67 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (cu referire la calitatea de poliţist) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani, calculată potrivit art. 68 C. pen. şi în baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

A fost reformată dispoziţia cu privire la cheltuielile judiciare către stat în primă instanţă, în sensul că în baza art. 274 alin. (1) C. pen., obligând inculpatul la plata sumei de 5.000 RON cu acest titlu, restul cheltuielilor judiciare în primă instanţă urmând să rămână în sarcina statului, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin deciziei.

În baza art. 272 C. proc. pen., a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a sumei de 130 RON cu titlu de onorariu parţial avocat din oficiu C., conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 3794 din 2017.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr. 292/A/2018 din 06 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia Penală, a formulat, la data de 07 august 2018, recurs în casaţie inculpatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 17 septembrie 2018, când s-a stabilit termen la data de 12 octombrie 2018, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. rezultă din faptul indicării în cuprinsul cererii a temeiurilor de drept pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea recursului în casaţie, recurentul inculpat a susţinut, în esenţă, că a fost condamnat pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală, că Direcţia Naţională Anticorupţie a completat temeiul de drept al acuzaţiei ca urmare a publicării Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale cu prevederea pretins încălcată, respectiv art. 467 C. proc. pen. anterior, fiind condamnat de Curtea de Apel Oradea pentru comiterea aceleiaşi infracţiuni, reţinându-se însă că a încălcat alte dispoziţii legale, respectiv art. 451 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, art. 2 alin. (2), art. 42 alin. (1) lit. d) şi art. 42 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului şi art. 31 lit. f) din Legea nr. 218/2002, care nu se regăsesc în actul de acuzare sau în motivele de apel.

De asemenea, a susţinut că instanţa de apel, interpretând eronat normele de drept, a pronunţat o hotărâre nelegală în condiţiile în care a ignorat faptul că partea civilă B. nu se afla pe fondul de vânătoare pe care susţinea că are autorizaţie; dispoziţiile legale ce dovedesc faptul că B. nu putea să exercite atribuţii de pază, nu era atestat profesional, nu avea aviz IPJ, nu avea ordin de serviciu, nu avea dreptul să circule cu arma personală cu glonţ şi scoasă din husă, fără acte de identitate şi dovada port armă, uniformă, ecuson, etc; adresa Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice - ITRSV Oradea nr. 4356/19.09.2013 care atesta că locul unde a fost depistat B. se afla în judeţul Bihor şi nu în judeţul Cluj; faptul că nici inculpatul şi nici martorii D., E. şi F. nu au făcut niciun moment obiectul vreunei sesizări, cercetări de săvârşire a infracţiunii de braconaj şi, cu toate acestea, curtea a pornit de la această premisă; a înlăturat toate probele care dezarmau teza conspiraţionistă conform căreia inculpatul se afla la braconaj şi a abuzat de funcţia sa atunci când a încercat să îl identifice pe B. şi i-a ridicat arma pentru care nu deţinea niciun act justificativ.

Prin încheierea pronunţată la data de 12 octombrie 2018 în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 292/A/2018 din data de 06 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Având în vedere specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a prevăzut condiţii stricte cu privire la hotărârile ce pot fi atacate, termenul de declarare, cuprinsul şi motivarea cererii de recurs în casaţie, cazurile pentru care se poate formula această cale de atac şi titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori şi discipline procesuale şi al evitării introducerii, în mod abuziv, a recursurilor care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. motivele de recurs în casaţie sunt limitate la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, mod greşit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării graţierii sau constatarea în mod greşit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată (pct. 11); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12).

Deşi recursul în casaţie presupune o judecată a cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat şi la care se referă declaraţia de recurs, calitatea recurentului şi, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casaţie şi pentru care s-a admis în principiu această cale de atac.

Or, limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate de părţi sau procuror.

Se mai reţine că, în cazul admiterii recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 C. proc. pen., instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşitei aplicări a legii, precum şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, inculpatul a formulat critici subsumate, în esenţă, greşitei încadrări juridice a faptelor reţinute în sarcina sa şi neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunilor, din perspectiva elementului material, a laturilor obiectivă şi subiectivă.

Astfel, a susţinut că instanţa de apel, interpretând eronat normele de drept, a pronunţat o hotărâre nelegală în condiţiile în care a ignorat faptul că partea civilă B. nu se afla pe fondul de vânătoare pe care susţinea că are autorizaţie; dispoziţiile legale ce dovedesc faptul că B. nu putea să exercite atribuţii de pază, nu era atestat profesional, nu avea aviz IPJ, nu avea ordin de serviciu, nu avea dreptul să circule cu arma personală cu glonţ şi scoasă din husă, fără acte de identitate şi dovada port armă, uniformă, ecuson, etc; adresa Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice - ITRSV Oradea nr. x/19.09.2013 care atesta că locul unde a fost depistat B. se afla în judeţul Bihor şi nu în judeţul Cluj; faptul că nici inculpatul şi nici martorii D., E. şi F. nu au făcut niciun moment obiectul vreunei sesizări, cercetări de săvârşire a infracţiunii de braconaj şi, cu toate acestea, curtea a pornit de la această premisă; a înlăturat toate probele care dezarmau teza conspiraţionistă conform căreia inculpatul se afla la braconaj şi a abuzat de funcţia sa atunci când a încercat să îl identifice pe B. şi i-a ridicat arma pentru care nu deţinea niciun act justificativ.

Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casaţie formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat şi care să conducă la o soluţie favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Or, Înalta Curte apreciază că starea de fapt reţinută în cauză, concordanţa acesteia cu probele administrate, modul de apreciere al probatoriului, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor şi vinovăţia inculpatului nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs în casaţie.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte poate cenzura situaţia de fapt într-o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Prin urmare, critica inculpatului excede analizei instanţei de recurs în casaţie, aspectul neputând fi valorificat în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităţilor comise de instanţele de fond.

Din analiza deciziei penale atacate şi din actele dosarului, rezultă că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este prevăzută în C. pen., constatându-se că ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat că fapta există şi a fost corect încadrată juridic şi că a fost săvârşită de inculpat cu forma de vinovăţie cerută de lege, iar din această perspectivă criticile acestuia sunt neîntemeiate.

În acest context argumentativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei nr. 292/A/2018 din data de 6 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei nr. 292/A/2018 din data de 6 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 260 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23.11.2018.