Appeal against definitive decision rejecting nullity plea as inadmissible is itself inadmissible under criminal procedure law.

Asupra apelului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 515 din data de 16 mai 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 217 din 26 februarie 2018, pronunţată în dosar nr. x/2016 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ca inadmisibilă.

A obligat contestatorul să plătească statului suma de 150 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Instanţa a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare, având în vedere următoarele considerente:

Prin decizia penală nr. 217 din 26.02.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Suceava, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. pen.. a respins apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 76 din 28.08.2017 a Judecătoriei Săveni, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. civ. pen.., a obligat apelantul A. la plata către stat a sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. civ. pen.., suma de 260 de RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu a rămas în sarcina statului, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava.

Prin sentinţa penală nr. 76 din data de 28.08.2017 pronunţată de Judecătoria Săveni, în baza art. 206 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) C. pen., art. 36 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (1), (2) C. pen., art. 67 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 (doi) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de "ameninţare" în formă continuată săvârşită în stare de recidivă (fapte din 14.10.2014 şi 08.11.2014).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 253 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (1), (2) C. pen., art. 67 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 (doi) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de "distrugere" săvârşită în stare de recidivă (faptă din 14.10.2014).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 43 alin. (2) cu reţinerea art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, rezultând o pedeapsă de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. 1969 a fost revocată suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2344/29.11.2012 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă la 11.12.2012 prin nerecurare, şi s-a dispus executarea în întregime a pedepsei alături de pedeapsa rezultanta aplicată prin sentinţa apelată, inculpatul urmând a executa in final pedeapsa de 6 (şase) ani şi 8 (opt) luni închisoare în regim de detenţie, la care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 (doi) ani şi ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu reţinerea art. 45 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 19, art. 397 C. proc. civ. pen.., în referire la art. 1357 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă a S.C. B. S.A. - sucursala Iaşi şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.682,72 RON, reprezentând despăgubiri materiale, către partea menţionată.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata către stat a sumei de 780 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 160 RON din cursul urmăririi penale.

În baza dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi art. 272 C. proc. civ. pen.., s-a dispus că rămân în sarcina statului cheltuielile privind apărătorul desemnat din oficiu în procedura camerei preliminare, respectiv suma de 260 RON - avocat C., conform deleg. nr. x/2016 şi cheltuielile privind apărătorul desemnat din oficiu în procedura de judecată, suma de 260 RON - avocat C., conform deleg. nr. x/2016, sume care vor fi avansate către Baroul Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei decizii contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, criticând-o pentru nelegalitate pentru motivele susţinute oral de apărătorul său la termenul de judecată din 09.05.2018.

În esenţă, a solicitat admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, având în vedere disp. art. 426 lit. b) şi h) C. proc. civ. pen.., respectiv faptul că a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal şi că nu a fost audiat.

Analizând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare de faţă, Curtea de apel a constatat că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se urmăreşte eliminarea unor erori conţinute de hotărârile judecătoreşti definitive, iar conform art. 426 C. proc. civ. pen.. poate fi făcută: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ. pen.., dacă instanţa constată că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 C. proc. civ. pen.. şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate. Toate aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ.

Raportând dispoziţia legală anterior menţionată la speţa de faţă, Curtea constată că motivele invocate de către contestatorul A. în cererea formulată, vizează faptul că a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, motiv prevăzut de disp. art. 426 lit. b) C. proc. civ. pen.., precum şi faptul că instanţa de apel nu a procedat la audierea sa, deşi era legal posibilă, motiv prevăzut de disp. art. 426 lit. h) C. proc. civ. pen.

Or, nu s-au depus şi nici nu s-au invocat dovezi din care să rezulte că inculpatul A. (contestatorul din prezenta cauză) a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, iar susţinerile din cerere referitoare la inexistenţa faptei pentru care a fost condamnat nu se circumscriu nici unuia din cazurile expres şi limitativ prevăzute de textul de lege anterior menţionat, aşa încât contestaţia în anulare apare ca fiind inadmisibilă.

Referitor la susţinerea contestatorului că nu a fost audiat în stadiul procesual al apelului, Curtea de apel a constatat că la termenul de judecată din data de 12 februarie 2018, contestatorul A. a refuzat să discute cu completul de judecată, a adoptat o atitudine neadecvată şi a solicitat să părăsească sala de judecată, aşa cum rezultă din cuprinsul încheierii de dezbateri de la dosar nr. x/2016, astfel încât, susţinerile sale nu se confirmă, nefiind aduse dovezi în sprijinul aspectului invocat.

În consecinţă, cum nu sunt întrunite cumulativ cerinţele legale anterior amintite, Curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A..

Împotriva deciziei penale sus-menţionate, contestatorul A. a exercitat calea de atac a apelului.

Cu ocazia dezbaterilor, instanţa a pus în discuţie, din oficiu inadmisibilitatea căii de atac exercitată de apelantul contestator.

Examinând excepţia inadmisibilităţii căii de atac declarate, se reţin următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.

Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.

Potrivit dispoziţiilor din C. proc. civ. pen.. admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În cauză, se constată că petentul A. a formulat apel împotriva deciziei penale nr. 515 din data de 16 mai 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare, formulată cu privire la decizia nr. 217 din 26 februarie 2018, pronunţată în dosar nr. x/2016 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (1) din C. proc. civ. pen.., la termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare.

Alineatul 4 al aceluiaşi text de lege prevede că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, rezultă că, în cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute pentru admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare, dispune prin hotărâre definitivă respingerea cererii, ca inadmisibilă.

Drept urmare, decizia prin care instanţa respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă în principiu, nu este supusă unei căi de atac. În cauză, contestatorul a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu o cale de atac.

Limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. civ. pen.. a stabilit principiul unicităţii acesteia, faţă de care posibilitatea legală a declarării mai multor căi de atac este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, contestatorul A. a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, urmează a fi respins, ca inadmisibil, apelul declarat de contestator împotriva deciziei penale nr. 515 din data de 16 mai 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. civ. pen.., va obliga apelantul la plata cheltuielilor de judecată.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 515 din 16 mai 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2019.