Scope of Cassation Review: Exclusion of Recidivism Aggravation and Statute of Limitations Arguments Under Art. 438 C. proc. civ. pen.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) dismissed the cassation appeal filed by the defendant-appellant, upholding the Court of Appeal's decision that maintained the first instance's conviction and sentence; consequently, the defendant remains sentenced to 1 year and 6 months of imprisonment for the offense of bodily injury (grave) with the aggravating circumstance of post-execution recidivism, while the civil liability of the co-defendant (who passed away during proceedings) was adjusted to reflect the survival of his widow as the continuing civil party. The dispute concerned the legality of the sentence's limits and the application of criminal law, specifically challenging whether the 1969 Penal Code was correctly applied as the more favorable law over the 2014 Penal Code given the defendant's recidivist status, and arguing that the sentence should have been suspended or that the statute of limitations had expired. The Court held that the cassation appeal was unfounded because the 1 year and 6 months sentence fell within the statutory limits of 6 months to 5 years for the charged offense under Article 181(1) of the 1969 Penal Code, modified by the recidivism provision; the Court ruled that challenges to the choice of the more favorable law, the legal qualification of the act, and the mode of execution (suspension) do not constitute "penalties applied in limits other than those provided by law" as required for cassation under Article 438(1)(12) of the Code of Criminal Procedure, and that the statute of limitations argument, raised only after the admissibility hearing, could not be examined at this stage.
Legislator headnote
AI generatedart. 181 alin. (1) din C. pen, art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen, art. 5 din C. pen, art. 71 alin. (5) C. pen, art. 83 din C. pen, art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen; Scope of Cassation Review: Exclusion of Recidivism Aggravation and Statute of Limitations Arguments Under Art. 438 C. proc. civ. pen: - A., din infracţiunea prev. de art. 193 alin. (1) şi (2) din C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din C. pen. de la 1969 cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 858 din 12 iunie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 4587 din data de 15.12.2017, Judecătoria Craiova a dispus schimbarea calificării faptei reţinute în sarcina inculpaţilor astfel:
- A., din infracţiunea prev. de art. 193 alin. (1) şi (2) din C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din C. pen. de la 1969 cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.
- B., din infracţiunea prev. de art. 193 alin. (1) şi (2) din C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.
Astfel, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) din C. pen. de la 1969 cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., fiind aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. de la 1969.
De asemenea, inculpatul B. a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) din C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiţionat pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 9 luni. A fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. de la 1969, executarea acesteia fiind suspendată în condiţiile art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. de la 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Pe latură civilă, inculpatul A. a fost obligat la plata sumei de 1000 RON daune morale şi 2000 de RON reprezentând daune materiale către partea civilă B., iar şi inculpatul B. a fost obligat la plata sumei de 500 daune morale şi 2000 de RON reprezentând daune materiale către partea civilă A..
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, fiind obligaţi la plata către această parte civilă inculpaţii astfel: inculpatul A. la plata sumei de 2342,57 RON, iar obligat inculpatul B. la plata sumei de 1071,25 RON, urmând ca aceste sume să fie reactualizate cu indicele de inflaţie de la data producerii prejudiciului şi până la data plăţii efective a debitului.
În baza art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus confiscarea furcii aparţinând inculpatului B. şi a bâtei aparţinând inculpatului A., introduse în camera de corpuri delicte a IPJ Dolj, conform dovezii seria x nr. x din 16.02.2016.
În baza art. 274 alin. (1) teza I din C. proc. civ. pen.., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt că, la data de 24.10.2012, în jurul orei 12:00, B., s-a deplasat pe câmpul situat în extravilanul comunei Seaca de Pădure, însoţit de membrii comisiei din cadrul Primăriei comunei Seaca de Pădure, în vederea efectuării de măsurători cu privire la o suprafaţă de teren arabil pe care acesta o cumpărase anterior.
În aceeaşi zi, în jurul orei 16:30, A. s-a întâlnit cu martorii C. şi D., împrejurare în care aceştia au observat că inculpatul asigura paza turmei cu doi câini şi avea asupra sa o bâta, care avea caracteristici cu cea folosită ulterior la agresarea lui B.. În jurul orei 16:50, B. a plecat de la domiciliu, către un alt teren din extravilanul comunei, având asupra sa o furcă şi în timp ce se deplasa către terenul în cauză, pe un drum forestier situat în zona denumită "E.", B. s-a întâlnit cu A.. Între B. şi A. a avut loc o altercaţie fizică, fără ca vreo altă persoană să fie de faţă. Iniţial B. l-a atacat pe A. cu furca pe care o avea asupra sa şi a încercat să îi aplice mai multe lovituri, însă A. s-a apărat cu bâta. În timpul agresiunii, B. l-a lovit cu A. cu furca în degetul arătător de la mâna stângă, iar ca urmare a agresiunii, lui A. i-a fost zdrobit degetul. În continuare, A. l-a lovit de mai multe ori pe B. între cei doi creându-se o învălmăşeală.
În timpul agresiunii, cei doi au căzut la sol, B. a încercat să îl dezarmeze pe A., împrejurare în care A., s-a urcat peste B. şi cu o bucată de lemn luată, i-a aplicat mai multe lovituri, timp în care A. şi-a pierdut mai multe obiecte persoanele, respectiv ceas şi şapcă, acestea fiind ulterior găsite de organele de anchetă, cu ocazia cercetării la faţa locului. A. a plecat cu turma de animale şi cei doi câini către localitatea Seaca de Pădure şi în timpul deplasării către locuinţa fiului său, acesta a fost observat de către martorul F., la intrarea în localitate, având în mână furca luată de la faţa locului şi capul descoperit.
Pe raza localităţii, în zona locuinţei lui G., martorul H., care se afla în drumul public, l-a observat pe A. în timp ce acesta se deplasa, martorul susţinând că a observat faptul că A. ţinea în mâna dreaptă o furcă, mâna stângă o ţinea pe lângă piept, iar de la unul dintre degetele acestei mâini îi curgea sânge.
După încetarea actelor de agresiune, B. s-a deplasat de la locul altercaţiei până la DJ 606, ce făcea legătura între localităţile Seaca de Pădure şi Carpen, iar pe timpul deplasării a căzut în şanţul lateral al drumului, în zona bornei kilometrice nr. 43, şanţul în cauză fiind folosit pentru colectarea apelor pluviale.
B. a luat de la faţa locului bâta lui A., cu intenţia de a o preda ulterior organelor de poliţie. În şanţul de colectare a apelor pluviale de lângă partea carosabilă a drumului judeţean, B. a fost găsit de către martorul I., cu aceeaşi ocazia martorul găsind şi bâta pe care B. o luase de la locul agresiunii. I. a încercat să discute cu B. cu privire la ce s-a întâmplat, însă nu a reuşit, datorită stării în care acesta se afla, fapt pentru care martorul a solicitat o ambulanţă prin 112. Până la sosirea ambulanţei, la faţa locului au venit şi martorii J. şi K., fiul şi respectiv nora lui B., cărora acesta le-a spus că a fost bătut de A.. B. a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale şi tratament de specialitate, acesta fiind internat în unitate medicală în perioada 24.10-05.11.2012.
În aceeaşi seară, A. s-a deplasat împreună cu fiul său la acelaşi spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale şi tratament de specialitate. Conform fişei UPU nr. x/24.10.2012, A. a fost prezentat la această secţie la ora 21:05, fiind internat în unitatea medicală în perioada 24.10-29.11.2012.
S-a reţinut că exercitarea de către inculpatul B. a unor acte de agresiune fizică asupra lui A., rezultă din declaraţiile lui A., acestea coroborându-se cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto anexă, cu dovada de predare a furcii, cu procesul-verbal de examinare a furcii şi planşa foto anexă, cu dovezile de introducere în camera de corpuri delicte a bunurilor găsite la cercetarea la faţa locului şi a furcii predate de A., cu procesul-verbal de experiment judiciar din data de 14.01.2016 şi planşa foto anexă, cu fişa UPU nr. x/24.10.2012 şi foaia de observaţie clinică generală pentru A., precum şi cu actele medico-legale eliberate pentru A..
Pe parcursul procesului penal, inculpatul B. a negat că l-ar fi agresat fizic pe A..
Conform certificatului medico-legal nr. 2313/A2/30.10.2012, la examinarea făcută la I.M.L. Craiova, A. a prezentat mai multe leziuni traumatice (intraorbital ochi drept echimoză violaceu gălbuie, amputaţie falangă unghială deget II mâna stângă, escoriaţii la nivelul antebraţului stâng), leziunile putând data din 24.10.2012 şi putând fi produse prin lovire cu corp dur, având totodată nevoie pentru vindecare de un număr de 35 zile îngrijiri medicale de la data producerii lor.
Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 1807/A1/14.01.2015, echimoza de la nivelul ochiului drept a necesita 1-2 zile de îngrijiri medicale, escoriaţiile de la antebraţul stâng au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale, iar fractura falangei III index stâng cu plagă şi bont de amputaţie a necesitat 30-35 de zile de îngrijiri medicale. Din Raportul de expertiză medico-legală nr. x din 31.08.2015, a rezultat că leziunile prezentate de A. s-au putut produce prin muşcare umană sau prin lovire cu corp dur, iar în ceea ce priveşte circumstanţele s-a apreciat că leziunile nu se puteau produce prin autoprovocare. Martorul H. a susţinut că l-a văzut pe A. când venea de la câmp, având în mâna dreaptă o furca, iar mâna stângă, pe lângă corp, aceasta sângerând la un deget.
De altfel cu ocazia cercetării locului faptei din data de 25.10.2012, au fost identificate la locul agresiunii mai multe obiecte care i-au aparţinut lui A., respectiv un ceas de mână ce prezenta brăţara de prindere pe mână ruptă, o şapcă din material textil. Prezenţa acestor bunuri la locul agresiunii confirmă varianta prezentată de către A., conform căreia a fost atacat de B. cu furca, s-a apărat, între cei doi s-a creat o învălmăşeală în care A. l-a lovit în mod repetat pe B. cu un corp contondent. Având în vedere declaraţiile lui A., procesul-verbal de consemnare a activităţilor desfăşurate cu ocazia experimentului judiciar din data de 14.01.2016 şi planşa foto anexă, precum şi concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. x/31.08.2015, leziunile de la degetul de la mâna stângă a lui A. au fost produse cu ocazia loviturilor aplicate de B. cu furca. Leziunile suferite de A. şi tratamentul pe care acesta l-a urmat sunt menţionate inclusiv în actele medicale puse la dispoziţie de către Spitalul Clinic de Urgenţă nr. 1 Craiova, precum şi în actele medico-legale.
Exercitarea de către inculpatul A. a unor acte de agresiune fizică asupra lui B., rezultă din declaraţiile lui A., acestea coroborându-se cu declaraţiile lui L., cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto anexă, cu dovezile de introducere în camera de corpuri delicte a bunurilor găsite la cercetarea la faţa locului, cu fişa UPU nr. x/24.10.2012 pentru B. şi fişa de observaţii şi tratament medical, cu actele medico-legale eliberate pentru B., cu declaraţiile martorilor I., H., C. şi D.. Deşi A. a încercat să invoce în apărarea sa o legitimă apărare, s-a apreciat de către instanţa de fond că aceasta nu poate fi reţinută deoarece din cercetări a rezultat că după ce l-a dezarmat pe B. a continuat să îl lovească pe acesta, inclusiv când era la sol, folosindu-se inclusiv de alte obiecte decât bâta, respectiv o bucată de lemn care a fost găsită ulterior la cercetare la faţa locului.
Conform certificatului medico-legal nr. x/05.11.2012, la examinarea făcută la I.M.L. Craiova, B. a prezentat mai multe leziuni traumatice (politraumatism, traumatism cranio-cerebral mediu,multiple plăgi ale pielii, capului şi feţei, plăgi muşcate ale gambelor, contuzii ale membrelor, fractură OPN), leziunile putând data din 24.10.2012, putând fi produse prin lovire cu corp dur şi muşcare de către câine, având totodată nevoie pentru vindecare de un număr de 25 zile îngrijiri medicale de la data producerii lor. Conform raportului de constatare medico-legală nr. x/19.12.2012, loviturile au putut fi aplicate din faţă, spate, lateral stânga, dreapta. Conform adresei nr. x/05.03.2014, pentru fiecare plagă ar fi fost necesare 8-9 zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor, pentru echimoze ar fi fost necesare 4-5 zile de îngrijiri medicale, iar pentru fractura OPN ar fi fost necesare 16-18 zile de îngrijiri medicale.
În drept, a constatat instanţa că fapta inculpatului A. care, în data de 24.10.2012 în jurul orelor 17:00, în timp ce se afla pe raza comunei Seaca de Pădure, judeţul Dolj, în zona denumită "E.", l-a lovit de mai multe ori cu obiecte contondente pe B., cauzându-i astfel vătămări corporale ce au necesitat până la 25 zile de îngrijiri medicale, de la data producerii leziunilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală, faptă prev. şi ped. de art. 181 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 37 lit. b) din din C. pen. din 1969.
În sarcina inculpatului s-a reţinut starea de recidivă posexecutorie, deoarece prin sentinţa penală nr. 39 din 26.04.1989 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia nr. 1185 din 29.08.1989, a fost condamnat la 16 ani închisoare pentru infracţiunea de omor, la data de 11.04.2001 a fost liberat condiţionat, cu un rest de 1653 de zile. Prin sentinţa penală nr. 2364 din 06.07.2008 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 708 din 23.10.2008 a Curţii de Apel Craiova, a fost condamnat la 1 an închisoare, pentru comiterea infr. prev. de art. 182 din C. pen. din 1969 (faptă comisă în anul 2005). Instanţa a constatat că înainte de împlinirea termenului de reabilitare din sentinţa penală nr. 39 din 26.04.1989 a Tribunalului Dolj, inculpatul a comis infr. prev. de art. 182 din C. pen. din 1969, astfel că la momentul comiterii infracţiunii ce formează obiectul prezentului dosar, inculpatul nu era reabilitat. Instanţa a constatat că atât în vechea reglementare cât şi în actuala, în cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare se calculează în raport de pedeapsa cea mai grea şi curge de la data executării ultimei pedepse.
S-a reţinut că fapta inculpatului B. care, în data de 24.10.2012 în jurul orelor 17:00, în timp ce se afla pe raza comunei Seaca de Pădure, judeţul Dolj, în zona denumită "E.", l-a lovit de mai multe ori cu o furcă A., cauzându-i astfel vătămări corporale ce au necesitat până la 30-35 zile de îngrijiri medicale calculate de la data producerii leziunilor, îngrijiri necesare printre altele vindecării fracturii falangei III index stâng cu plagă şi bond de amputaţie consecutiv, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală, faptă prev. şi ped. de art. 181 alin. (1) din C. pen. din 1969.
Instanţa de fond, din oficiu a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina celor doi inculpaţi astfel: pentru inculpatul A. schimbarea încadrării juridice din art. 193 alin. (1), (2) din C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, iar pentru inculpatul B. din infracţiunea prev. de art. 193 alin. (1) şi (2) din C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din C. pen. din 1969.
S-a constatat că din punct de vedere al tratamentului sancţionator legea penală mai favorabilă este legea în vigoare întrucât faptele comise de inculpat pot fi sancţionate cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă, spre deosebire de art. 181 alin. (1) din C. pen. din 1969, unde această infracţiune poate fi pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani închisoare. S-a constatat că din punct de vedere al modalităţii de executare este mai favorabilă legea veche, care permite suspendarea condiţionată a executării pedepsei, modalitate de executare neprevăzută în actuala reglementare.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., a constatat că actuala reglementare obligă judecătorul să majoreze limitele de pedeapsa cu jumătate în cazul reţinerii recidivei postexecutorii. Faţă de aceste aspecte, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor: A., din infr. prev. de art. 193 alin. (1) şi (2) din C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi B., din infr. prev. de art. 193 alin. (1) şi (2) din C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.
Apărătorul inculpatului B. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestuia din infracţiunea prev. de art. 193 alin. (1) şi (2) din C. pen. în infracţiunea prev. de art. 194 alin. (1) lit. a) din C. pen., întrucât prin fapta sa a provocat o infirmitate inculpatului A. sau, în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) din C. pen. din 1969, întrucât din certificatul medico-legal reiese faptul că inculpatul A. a prezentat mai multe leziuni printre care şi amputaţie falangă mână stângă. Instanţa a constatat că în raportul de expertiză medico-legală se precizează că persoana vătămată A. prezintă "amputaţie falangă unghială deget II mâna stângă", apreciind că aceste aspecte nu echivalează cu o infirmitate sau pierderea unui simţ sau organ, pentru a fi reţinute prevederile art. 194 lin. 1 din C. pen. sau 182 alin. (2) din C. pen. din 1969, iar faţă de aceste aspecte, a respins cererea formulată de schimbare a încadrării juridice reţinută în sarcina inculpatul B.. De asemenea, acelaşi apărător a solicitat ca în sarcina inculpatului A. să nu fie reţinută starea de recidivă, deoarece prin sentinţa penală nr. 2364 din 2007 a Judecătoriei Craiova nu a fost reţinută starea de recidivă, astfel că, instanţa a apreciat că nu poate să agraveze situaţia inculpatului. În acest sens, a reţinut că la momentul comiterii infracţiunii ce formează obiectul prezentului dosar, inculpatul nu era reabilitat şi a constatat că atât în vechea reglementare cât şi în actuala, în cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare se calculează în raport de pedeapsa cea mai grea şi curge de la data executării ultimei pedepse.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 din C. pen., respectiv, gravitatea infracţiunii comise, periculozitatea infractorului care se evaluează după împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., instanţa a considerat că aplicarea unei pedepse orientate spre mediu, de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infr. prev. de art. 181 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din din C. pen. din 1969, în regim de executare constituie un mijloc de reeducare suficient pentru inculpat. În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate instanţa a avut în vedere faptul că acesta este recidivist postexecutoriu, iar cu privire la modalitatea de executare instanţa a avut în vedere că singura modalitate de executare a pedepsei este închisoarea.
Instanţa de fond a constatat că în cazul de faţă nu este incident niciunul dintre cazurile prev. de art. 42 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. şi că în sarcina acestuia a fost reţinută disp. art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 care reglementează recidiva postexecutorie. S-a constatat că nu poate da eficienţă nici disp. art. 81 din C. pen. din 1969 şi nici disp. art. 861 din C. pen. din 1969, întrucât art. 81 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 prevede că se poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă infractorul nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prev. de art. 38 din C. pen. din 1969. De asemenea, art. 861 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 prevede că se poate dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei dacă infractorul nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prev. de art. 38 din C. pen. din 1969. S-a constatat că nu sunt incidente niciunul din cazurile prev. de art. 38, în sensul că atât infracţiunile pentru care a fost anterior condamnat definitiv inculpatul cât şi infracţiunea ce formează obiectul prezentului dosar au fost comise cu intenţie, în timpul când inculpatul era major, nu au fost amnistiate, sunt prevăzute ca infracţiuni, nu a intervenit termenul de reabilitare.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a reţinut că prin adresa nr. x/30.03.2015, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova a arătat că se constituie parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 2342,57 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părţii vătămate B., persoană ce a fost tratată în această unitate medicală în perioada 25.10-05.11.2012. Prin adresa nr. x/22.04.2015, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova a arătat că se constituie parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 1071,25 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părţii vătămate A., persoană ce a fost tratată în această unitate medicală în perioada 24.10-29.10.2012. Persoana vătămată A. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.000 de RON daune morale şi 2.000 de RON daune material- cheltuieli ocazionate cu îngrijirile medicale. Persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.000 de RON daune morale şi 2.000 de RON daune material- cheltuieli ocazionate cu îngrijirile medicale.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, a reţinut instanţa de fond că trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu cert şi care să nu fi fost reparat încă, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa celui care a acţionat.
Răspunderea civilă delictuală şi răspunderea penală pot acţiona concomitent, se pot cumula, deoarece prima se bazează pe ideea reparării unui prejudiciu, în timp ce răspunderea penală se bazează pe ideea pedepsirii unei fapte socialmente periculoase.
S-a reţinut că fapta ilicită a inculpatului A. constă în acea că în data de 24.10.2012 în jurul orelor 17:00, în timp ce se afla pe raza comunei Seaca de Pădure, judeţul Dolj, în zona denumită "E.", l-a lovit de mai multe ori cu obiecte contondente pe B., cauzându-i astfel vătămări corporale ce au necesitat până la 25 zile de îngrijiri medicale, de la data producerii leziunilor. Urmarea imediată constă în provocarea inculpatului a unui număr de 25 zile de îngrijiri medicale, iar legătura de cauzalitate există şi s-a demonstrat.
De asemenea, fapta ilicită a inculpatului B. constă în acea că în data de 24.10.2012 în jurul orelor 17:00, în timp ce se afla pe raza comunei Seaca de Pădure, judeţul Dolj, în zona denumită "E.", l-a lovit de mai multe ori cu o furcă A., cauzându-i astfel vătămări corporale ce au necesitat până la 30-35 zile de îngrijiri medicale calculate de la data producerii leziunilor, îngrijiri necesare printre altele vindecării fracturii falangei III index stâng cu plagă şi bond de amputaţie consecutiv. Urmarea imediată constă în provocarea inculpatului a unui număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale, iar legătura de cauzalitate există şi s-a demonstrat.
S-a constatat că daunele materiale constau în cheltuieli ocazionate cu îngrijirile medicale, dovedite cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi cu martorii audiaţi. Inculpatul, persoana din cauza căreia partea civilă a avut de suferit, este dator să despăgubească victima şi prin plata unor daune morale în raport cu traumele psihice pe care aceasta le-a suferit în urma infracţiunii. În lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, instanţa a stabilit întinderea, cuantumul daunelor morale acordate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prin apreciere, în raport cu criterii precum consecinţele negative suferite de victimă în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care părţii civile i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Astfel, instanţa de fond a avut în vedere numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea părţii vătămate B. - 25 de zile îngrijiri medicale, suferinţele pricinuite de lovitura aplicată de către inculpat, vârsta înaintată a persoanei vătămate. De asemenea, a avut în vedere numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea părţii vătămate A. - 30-35 de zile îngrijiri medicale, suferinţele pricinuite de lovitura aplicată de către inculpat, vârsta înaintată a persoanei vătămate.
În baza art. 19 din C. proc. civ. pen.., art. 397 din C. proc. civ. pen.. rap. la art. 1.357 din C. civ. a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi l-a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 1000 RON daune morale şi 2000 de RON reprezentând daune materiale.
A admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A. şi l-a obligat pe inculpatul B. la plata sumei de 500 daune morale şi 2000 de RON reprezentând daune materiale, respingând restul pretenţiilor formulate în cauză.
A admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi l-a obligat pe inculpatul A. către această parte civilă la plata sumei de 2342,57 RON cu titlu de daune materiale, reactualizat cu indicele de inflaţie a sumei de la data producerii prejudiciului şi până la data plăţii efective a debitului şi acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi l-a obligat pe inculpatul B. către această parte civilă la plata sumei de 1071,25 RON cu titlu de daune materiale, reactualizat cu indicele de inflaţie a sumei de la data producerii prejudiciului şi până la data plăţii efective a debitului.
În baza art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a dispus confiscarea furcii aparţinând inculpatului B. şi a bâtei aparţinând inculpatului A., introduse în camera de corpuri delicte a IPJ Dolj, conform dovezii seria x nr. x din 16.02.2016.
Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel inculpatul - parte civilă A. şi partea civilă M..
Prin decizia penală nr. 858 din data de 12 iunie 2018, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul formulat de apelanta parte civilă M., a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, pe fond, rejudecând a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B., decedat la data de 16.11.2017, pentru infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., constatând incidenţa cazului prev. de art. 16 lit. f) C. proc. civ. pen.., iar pe latură civilă a obligat pe inculpatul A. să plătească sumele acordate părţii civile B., părţii civile M., moştenitorul parţii civile.
A înlăturat obligarea inculpatului B. la plata sumelor reprezentând despăgubiri civile, cât şi cheltuieli judiciare şi a lăsat nesoluţionate acţiunile civile exercitate de părţile civile A. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova faţă de acesta.
A menţinut restul dispoziţiilor în măsura în care nu contravin deciziei penale, fiind respins ca nefondat apelul formulat de apelantul inculpat - parte civilă A. împotriva aceleiaşi sentinţe şi obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare efectuate în apel către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că inculpatul A. a fost trimis în judecată şi în mod corect s-a constatat de prima instanţă îndeplinirea condiţiilor legale prev. de art. 396 alin. (2) din C. proc. civ. pen.., privind angajarea răspunderii penale, întrucât există fapta de a lovi persoana vătămată inculpat B., în prezenta decedat, de mai multe ori cu obiecte contondente, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. şi respectiv art. 181 alin. (1) din C. pen. din 1969. Această faptă a fost săvârşită de inculpat, cu vinovăţie, constituie infracţiune, ansamblul probelor administrate pe parcursul procesului penal fundamentând concluzia vinovăţiei acestuia, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
S-a reţinut că angajarea răspunderii penale a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă asupra persoanei vătămate B. se fundamentează pe rezultatul analizării coroborate a declaraţiilor persoanei vătămate, procesului-verbal de cercetare la faţa locului şi planşelor-foto întocmite, care au atestat prezenţa la locul faptei a unor obiecte personale ale inculpatului, înscrisurilor cu caracter medical, întocmite în privinţa persoanei B., ce au contribuit la conturarea existenţei şi gravităţii leziunilor produse, a declaraţilor martorilor, care au avut cunoştinţă despre modul de producere şi consecinţele vătămărilor corporale înregistrate pe corpul persoanei vătămate B.. Din raportul de nouă expertiză medico-legală nr. x/8.06.2017, rezultă gravitatea leziunilor înregistrate pe corpul persoanei vătămate, întrucât chiar şi după o perioadă îndelungată de timp persoana vătămată a prezentat sechele contuzie forte, multiple cicatrici la nivelul feţei şi corpului, urmare a agresiunii suferite în data de 24.101.2012. Acest raport de nouă expertiză medico-legală a fost avizat de Comisia de Control şi Avizare a actelor medico-legale din cadrul Institutului de Medicină Legală Craiova, prin avizul nr. x/2017.
Prin calea de atac exercitată, inculpatul A. a formulat argumente privind înlăturarea stării de recidivă postexecutorie reţinută în sarcina sa şi reindividualizarea în consecinţă a pedepsei.
Instanţa de apel a reţinut că infracţiunea a fost comisă de inculpatul A. la data de 24.10.2012. Anterior, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 174 din C. pen. din 1969, prin sentinţa penală nr. 39 din 1989 a Tribunalului Dolj, definitivă. Inculpatul a fost arestat la data de 10.09.1988 în baza unui mandat de arestare preventivă nr. x/1988. După rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare inculpatul a beneficiat de întreruperea executării pedepsei, iar după reluarea acesteia, prin reîncarcerare a continuat executarea pedepsei, iar la data de 11.04.2001 a fost liberat condiţionat, conform hotărârii judecătoreşti a Judecătoriei Craiova, rămânând un rest de executat de 1653 de zile. Următoarea condamnare a inculpatului a avut loc la pedeapsa de 1 an închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 2364/2008 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 708/2008 a Curţii de Apel Craiova, fiind arestat de la 20.11.2008 până la data de 26.05.2009, când inculpatul a fost liberat condiţionat, având un rest de executat de 177 zile.
Contrar susţinerilor apărării, s-a observat din conţinutul sentinţei penale nr. 2364/2007 a Judecătoriei Craiova că inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 182 alin. (1) din C. pen. din 1969, la pedeapsa de 1 an închisoare, cu reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969.
S-a constatat că starea de recidivă postcondamnatorie a fost determinată de săvârşirea infracţiunii în dosarul penal nr. x/2006 al Judecătoriei Craiova la data de 11.04.2005, deci, în interiorul termenului de liberare condiţionată acordată prin sentinţa Judecătoriei Craiova la data de 11.04.2001, din executarea pedepsei de 16 ani închisoare pronunţată prin sentinţa penală nr. 39/1989 a Tribunalului Dolj, rămânând un rest de executat de 1653 de zile. Prin urmare, în dosarul penal nr. x/2006 al Judecătoriei Craiova, finalizat cu pronunţarea sentinţei penale nr. 2364/2007, inculpatul a săvârşit infracţiunea prev. de art. 182 alin. (1) din C. pen. din 1969, la data de 11.04.2005, deci în interiorul termenului de liberare condiţionată, astfel încât, s-a apreciat că au devenit incidente dispoz.art. 61 din C. pen. din 1969, privind efectele liberării condiţionate şi, în special, efectele săvârşirii unei noi infracţiuni în interiorul termenului de liberare condiţionată, deci până la împlinirea duratei pedepsei.
Prin sentinţa penală nr. 2364/2007 a Judecătoriei Craiova s-a reţinut atât starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969, dar şi incidenţa prevederilor art. 61 din C. pen. din 1969, privind revocarea liberării condiţionate şi contopirea conform art. 39 alin. (1) din C. pen. din 1969, a pedepsei aplicate de 1 an închisoare în respectiva cauză penală, cu restul rămas neexecutat de 1653 zile din pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 39/1989 a Tribunalului Dolj.
Ulterior, prin decizia penală nr. 21/2008 a Tribunalului Dolj, dosar nr. x, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 2364/2007 a Judecătoriei Craiova şi s-a înlăturat revocarea liberării condiţionate a restului de pedeapsă de 1653 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 39/1989 a Tribunalului Dolj. Tribunalul a apreciat că nu se impunea revocarea liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 1653 zile din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 39/1989 a Tribunalului Dolj, raportat la fapta pentru care este judecat în prezenta cauză şi persoana inculpatului A.. Decizia Tribunalului Dolj nr. 21/2008, a fost menţinută prin decizia nr. 708/2008 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosar nr. x
Analiza hotărârilor judecătoreşti pronunţate în ceea ce priveşte situaţia juridică a inculpatului, s-a observat succesiunea actelor juridice, respectiv Tribunalul Dolj, prin decizia penală nr. 21/2008, pronunţată în dosar nr. x, a dispus înlăturarea revocării liberării condiţionate şi menţinerea beneficiului liberării condiţionate a restului de pedeapsă de 1653 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 39/1989 a Tribunalului Dolj.
Tribunalul Dolj nu a înlăturat şi starea de recidivă mare postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969, ci dispoziţia de înlăturare a privit doar revocarea liberării condiţionate. Din acest punct de vedere, s-a constatat de către instanţa de apel că este nefondat argumentul apărării, conform căruia prin decizia nr. 21/2008 a Tribunalului Dolj, s-a înlăturat şi starea de recidivă prev. de art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969, în privinţa inculpatului, întrucât nu este prevăzută o astfel de dispoziţie in conţinutul deciziei penale a Tribunalului Dolj.
Prin decizia nr. 21/2008 a Tribunalului Dolj, prin care s-a menţinut liberarea condiţionată a inculpatului din executarea pedepsei de 16 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 39/1989 a Tribunalului Dolj, menţinându-se şi restul de pedeapsă de 1653 de zile, s-a făcut aplicarea prev. de art. 61 din C. pen. din 1969, care stipulează: dacă în intervalul de timp de la liberare până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat şi liberat a comis din nou o infracţiune,instanţa, ţinând seama de gravitatea acesteia, poate dispune, fie menţinerea liberării condiţie, fie revocarea liberării condiţionate.
Exceptând cazurile de revocare obligatorie a beneficiului liberării condiţionate, reglementate prin dispoziţiile art. 61 alin. (2) din C. pen. din 1969, în considerarea naturii şi gravităţii infracţiunii nou săvârşite, prin dispoziţiile art. 61 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-a instituit regula revocării facultative a beneficiului liberării condiţionate. Reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969 este determinată de îndeplinirea condiţiilor prevăzute de aceste dispoziţii legale, fără a fi influenţată de revocarea sau menţinerea beneficiului liberării condiţionate în temeiul art. 61 alin. (1) din C. pen. din 1969. De aceea, prin decizia nr. 21/2008 a Tribunalului Dolj s-a dispus înlăturarea revocării liberării condiţionate şi menţinerea acestui beneficiu, instanţa de control judiciar făcând referire în considerentele deciziei la preved.art. 61 din C. pen. din 1969, însă nici în dispozitiv şi nici în considerente nu s-a analizat înlăturarea stării de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969, ceea ce nu era legal posibil, întrucât erau îndeplinite condiţiile pentru aplicarea acestei stări generale de agravare a pedepse, conform art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969.
S-a reţinut că nu starea de recidivă postexecutorie a fost analizată de Tribunalul Dolj prin decizia nr. 21/2008, astfel cum susţine apărarea şi nici nu s-a considerat de această instanţă că ar fi intervenit reabilitarea în privinţa condamnării anterior la pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 39/1989 a Tribunalului Dolj. Apărarea a făcut referire la considerente juridice inexistente în conţinutul deciziei nr. 21/2008 a Tribunalului Dolj, atât prin prisma naturii ori felului stării de recidivă reţinută în sarcina inculpatului, dar şi prin prisma analizării înlăturării acestei cauze de agravare a pedepsei.
Instanţa de control judiciar a precizat că reţinerea ori înlăturarea acestei cauze de agravare a pedepsei într-un anumit proces penal pornit împotriva unei persoane determinate se realizează strict din perspectiva îndeplinirii ori dimpotrivă neîndeplinirii cerinţelor legale imperative, prev. de art. 37 lit. a) şi respectiv b din C. pen. din 1969. Aceste condiţii se analizează în fiecare cauză penală, în mod autonom. Declanşarea unui alt proces penal împotriva aceleiaşi persoane pentru o altă sau alte infracţiuni va determina reţinerea sau înlăturarea stării de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969 sau recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969, dacă se consideră îndeplinite condiţiile prevăzute în aceste dispoziţii legale prin raportare la cei doi termeni ai recidivei. Aplicarea preved.art. 37 lit. a) sau b din C. pen. din 1969 privind reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie ori postexecutorie, în considerarea infracţiunii ce constituie al doilea termen al recidivei, într-o anumită cauză penală, nu are autoritate de lucru judecat într-o altă cauză penală în care aceeaşi persană este judecată pentru alte infracţiuni, care la rândul lor constituie al doilea termen al unei stări de recidivă conform art. 37 din C. pen. din 1969. Prin urmare, agravarea răspunderii penale consecinţă a reţinerii stării de recidivă, conform art. 37 din C. pen. din 1969, într-o anumită cauză penală, nu operează cu autoritate de lucru judecat în orice altă cauză penală pornită împotriva aceleiaşi persoane pentru alte infracţiuni, după cum neîndeplinirea condiţiilor prev. de art. 37 din C. pen. din 1969. Pentru reţinerea stării de recidivă într-o anumită cauză penală, declanşată împotriva unor anumite persoane, nu va putea fi opusă cu autoritate de lucru judecat în orice altă cauză penală declanşată împotriva aceleiaşi persoane, pentru alte fapte penale, întrucât acestea la rândul lor vor forma obiectul analizării îndeplinirii condiţiilor celui de-al doilea termen al unei potenţiale recidive, conform art. 37 din C. pen. din 1969.
S-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză a fost săvârşită la data de 24.10.2012, deci, după considerarea ca executate, atât a pedepsei de 16 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 39/1989 a Tribunalului Dolj, dar şi a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2364/2008 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 708/2008 a Curţii de Apel Craiova.
Instanţa de apel a constatat că nu a intervenit reabilitarea judecătorească a inculpatului în privinţa nici uneia dintre condamnările anteriore, întrucât în cazul pluralităţii de condamnări, termenul de reabilitare judecătorească se calculează conform art. 135 din C. pen. din 1969, în funcţie de pedeapsa cea mai mare - în această cauză termenul de reabilitare va fi de 7 ani plus jumătate din durata pedepsei pronunţate de instanţă de 16 ani închisoare, conform art. 135 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969 - şi care se calculează de la data executării integrale sau considerării ca executată a ultimei pedepse, apreciindu-se că raţionamentul primei instanţe este astfel corect, fiind expus în sensul considerentelor anterioare.
Prin urmare, inculpatul se afla în stare de recidivă postexecutorie prin raportare la ambele condamnări de 16 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 39/1989 a Tribunalului Dolj, şi respectiv de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2364/2008 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 708/2008 a Curţii de Apel Craiova.
S-a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 44 din C. pen., privind pluralitatea intermediară, cauză de agravare a pedepsei în cazul pluralităţii de infracţiunii, astfel cum s-a susţinut de către apărare, întrucât lipseşte condiţia premisă exprimată prin dispoz.art. 44 din C. pen., în sensul ca noua infracţiune să fie comisă în intervalul cuprins între rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare anterioară şi respectiv data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată şi nu sunt îndeplinite condiţiile stării de recidivă. Infracţiunea din prezenta cauză a fost săvârşită la data de 24.10.2012, deci după considerarea ca executată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2364/2008 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 708/2008 a Curţii de Apel Craiova, în considerarea căreia inculpatul a fost arestat la data de 20.11.2008 şi liberat condiţionat la data de 26.05.2009, cu rest de pedeapsă de 177 de zile, prin urmare, nu a fost săvârşită în intervalul cuprins între rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii de 1 an şi momentul considerării ca executată a acestei pedepse.
S-a constatat că sunt astfel îndeplinite cond.art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 pentru reţinerea stării de recidivă postexecutorie, infracţiunea din prezenta cauză constituind al doilea termen al recidivei postexecutorii.
Totodată, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile stării de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969, prin raportare la pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 39/1989 a Tribunalului Dolj, întrucât infracţiunea din prezenta cauză a fost săvârşită la data de 24.10.2012, deci după considerarea ca executată integral a pedepsei de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 39/1989 a Tribunalului Dolj, din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 11.04.2001, cu rest de executat de 1653 de zile. Infracţiunea din prezenta cauză a fost comisă la data de 24.12.2012, deci după considerarea ca executată a pedepsei de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 39/1989 a tribunalului Dolj şi sunt astfel îndeplinite cond.art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 pentru reţinerea stării de recidivă postexecutorie.
S-a reţinut că o categorie de apărări formulate de inculpat se circumscrie legii penale mai favorabile şi individualizării judiciare a pedepsei, în acest sens fiind şi unele critici din apel formulate de partea civilă moştenitoare.
S-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului a fost în mod corect stabilită de către prima instanţă ca fiind legea penală anterioară, în vigoare până la data de 01.02.2014, dată fiind starea de recidivă postexecutorie în care a fost săvârşită infracţiunea dedusă judecăţii, aplicarea legii penale noi ar fi determinat reţinerea dispoz.art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 43 alin. (5) din C. pen., care impun o cauză obligatorie de majorare a limitelor de pedeapsă cu jumătate, astfel încât limitele speciale aplicabile inculpatului ale pedepsei închisorii ar fi fost 9 luni - 7 ani şi jumătate, superioare limitelor speciale ale pedepsei închisorii, prev. de art. 181 din C. pen. din 1969, care sunt 6 luni - 5 ani închisoare.
Conform dispoziţiilor art. 74 din C. pen., stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite in prezenta cauza releva adevărata periculozitate a inculpatului, care a ignorat importanţa respectării dreptului la sănătate şi integritate corporală al persoanei vătămate, ambele părţi aflându-se pe un câmp, deci un loc public prin natura sa, dar în care nu se aflau alte persoane pentru a acorda ajutor, şi deci, reprezenta un loc referit accesului mijloacelor de apărare. Astfel, locul desfăşurării incidentelor violente a reprezentat un drum forestier situat în zona " E.". S-a apreciat că nu există nicio dovadă ca inculpatul ar dispune de resurse interne şi externe necesare unui parcurs prosocial, astfel că reeducarea nu se poate realiza fără privare de libertate, orice măsura de supraveghere, căreia ar putea fi supus, nefiind o garanţie în sensul formării unei atitudini de respect faţă de ordinea de drept.
Pentru ca pedeapsa să-şi realizeze funcţiile şi scopul, definite de legiuitor în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 254/2013, aceasta trebuie să corespundă, sub aspectul duratei şi naturii sale, gravităţii faptei comise, potenţialului de pericol social pe care în mod real îl prezintă persoana inculpatului, precum şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenta sancţiunii.
Un rol primordial în stabilirea şi aplicarea pedepsei, s-a apreciat că îl are pericolul social al faptelor, sens în care valorile ocrotite de legea penală trebuie evidenţiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât şi pentru educarea inculpatului, motiv pentru care nu se impune reindividualizarea pedepsei, nici în sensul reducerii cuantumului pedepsei stabilite - care oricum este orientată înspre nivelul minimului special, nici al majorării acesteia, ori modificării modalităţii de executare, atâta timp cat starea de recidivă postexecutorie nu permită o altă modalitate de executare, decât starea de detenţie.
Gravitatea infracţiunii care constituie obiectul sesizării instanţei în privinţa inculpatului, amplificată prin locul retras şi lipsa unor mijloace accesibile de apărare împotriva violenţelor, natura juridica similara cu infracţiunile aflate în cazierul juridic al acestuia, frecventa acestor infracţiuni reprezintă indicii ale unui modus operandi specific, deşi inculpatul are o vârsta înaintată, s-a apreciat că aceste date reprezintă tot atâtea argumente pentru care persoana inculpatului necesita masuri juridice de o amploare şi exigenta similare cu pericolul infracţiunilor comise şi periculozitatea persoanei sale, fără însă ca pedeapsa sa devina una disproporţionată.
În cadrul antecedentelor penale ale inculpatului se înscriu infracţiunii al căror obiect juridic special constă în atingerea relaţiilor sociale privind dreptul la viaţă şi la sănătate: inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunea prev. de art. 174 din C. pen. din 1969, prin sentinţa penală nr. 39/1989 a Tribunalului Dolj; a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (1) din C. pen. din 1969, prin sentinţa penală nr. 2364/2008 a Judecătoriei Craiova; prin ordonanţa nr. 9642/P/2013 a Parchetului de pe lângă judecătoria Craiova, s-a dispus aplicarea unei amenzi administrative pentru săvârşirea faptei prev. de art. 193 alin. (1) din C. pen. din 1969 - ameninţare.
S-a apreciat că o astfel de situaţie releva periculozitatea sporita a inculpatului, pentru care nu exista alt instrument de oprire de a mai săvârşi infracţiuni, decât starea de detenţie. Coroborând natura, modul şi împrejurările de comitere a faptei din prezenta cauza penala, cu datele care rezulta din antecedentele penale, astfel cum au fost evidenţiate anterior, s-a apreciat că rezultă necesitatea de ordin imperativ ca inculpatul sa fie spus unui intens proces de corijare, reîndreptare sociala, conştientizarea valorilor sociale şi umane, a căror respectare se impune oricărui cetăţean.
Reevaluând coordonatele care guvernează procesul de individualizare a pedepsei, instanţa de control judiciar a constatat că pedeapsa aplicată infracţiunii comise este optimă atingerii scopurilor şi funcţiilor acesteia, reducerea pedepsei sau schimbarea modalităţii de executare nefiind de natură a asigura reeducarea şi reinserţia socială şi reeducarea, astfel încât traseul infracţional sa devina străin de persoana inculpatului. De asemenea, conduita procesuala a inculpatului nu pledează în favoarea reducerii pedepsei aplicate, întrucât, deşi a avut o participare procesuală constantă, acest element cu caracter personal este singular în ansamblul datelor reale şi personale, prev. de art. 74 din C. pen., de individualizare judiciară a pedepsei. Acest element de individualizare a fost avut în vedere pentru a nu se majora însă pedeapsa stabilita, astfel cum susţine partea civilă, dar în mod egal este avuta in vedere şi reciprocitatea acţiunilor violente, calitatea dubla de inculpa şi persoana vătămata avuta de fiecare parte.
Calea de atac exercitată de apelanta moştenitoare a părţii civile B., soţia supravieţuitoare M., s-a constatat că este întemeiată pentru următoarele argumente: în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă a intervenit decesul acestei părţi civile- inculpat, B., la data de 16.11.2017, împrejurare care însă nu a fost adusă la cunoştinţa primei instanţe de judecată.
Conform certificatului de deces seria x nr. x din 20.11.2017, la data de 16.11.2017 a intervenit decesul inculpatului B. (dosar apel), împrejurare care s-a constatat că are relevanţă în ceea ce priveşte soluţionarea laturii penale a procesului şi s-a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 lit. f) din C. proc. civ. pen.., faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 din C. pen. din 1969, cu aplic.art. 5 din C. pen., faţă de persoana vătămată - inculpat A..
Sub aspectul laturii civile a procesului penal, s-a constatat că decesul părţii civile determină admiterea apelului formulat de moştenitorul acesteia, soţia supravieţuitoare apelantă, care şi-a manifestat dreptul de a continua exercitarea acţiunii civile, conform art. 24 alin. (1) din C. proc. civ. pen.., atât prin exercitarea căii de atac, în termenul de două luni prevăzut de aceste dispoziţii legal, dar şi în mod expres prin susţinerea căii de atac, fiind depuse şi înscrisuri relevante: certificatul de căsătorie seria x nr. x din 10.05.1970, fotocopia actului de identitate.
Prin urmare, hotărârea primei instanţe a fost reformată pentru a conferi eficienţă juridică dispoz.art. 24 alin. -1 din C. pen., privind continuarea acţiunii civile de către moştenitorul părţii civile - inculpat decedate, astfel că, în baza art. 19 din C. proc. civ. pen.., art. 397 din C. proc. civ. pen.., art. 24 alin. (1) din C. proc. civ. pen.. rap. la art. 1.357 din C. civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi continuata de moştenitorul părţii civile, M. în calitate de soţie supravieţuitoare şi s-a menţinut obligarea inculpatului A. la plata sumei de 1000 RON daune morale şi 2000 de RON reprezentând daune materiale. În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. civ. pen.., rap la art. 397 din C. proc. civ. pen.., au fost lăsa nesoluţionate acţiunile civile exercitate de părţile civile A. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova - pentru suma de 1071,25 RON, reactualizata cu indicele de inflaţie. S-a reţinut că acţiunile civile lăsate nesoluţionate sunt accesorii acţiunii penale determinate de săvârşirea de către inculpatul decedat B. a infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din C. pen., anterior asupra persoanei vătămate - inculpat A..
Urmare a decesului, a fost înlăturată obligarea inculpatului B. la plata sumei de 3000 de RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 1050 de RON reprezintă cheltuieli efectuate în timpul urmăririi penale) şi în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. civ. pen.. aceste cheltuieli vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 276 din C. proc. civ. pen.., a fost obligat inculpatul A. către moştenitorul părţii civile B., soţia supravieţuitoare M., la plata sumelor de 1.500 de RON reprezentând onorariu avocat ales, 1.500 de RON reprezentând onorariu avocat ales, hotărârea primei instanţe fiind reformată sub aspectul numai al creditorului acestei obligaţii care va fi moştenitorul părţii civile decedate. În temeiul art. 276 din C. proc. civ. pen.., s-a înlăturat obligarea inculpatului decedat B. către persoana vătămată A. la plata sumei de 800 de RON reprezentând onorariu avocat ales.
S-a constatat că daunele materiale şi morale au fost corect stabilite de prima instanţa de judecata, criticile formulate de apelanta parte civile având un caracter formal, întrucât nu au fost arătate în concret disfuncţionalităţile hotărârii apelate privind modul de soluţionare a laturii civile aferente acţiunii penale exercitate împotriva inculpatului A.. Daunele materiale stabilite sunt rezultatul administrării probelor cu înscrisuri şi cu martorii audiaţi. De asemenea, s-a reţinut că daunele morale acordate ca urmare a săvârşirii infracţiunii de către inculpatul A. reprezintă consecinţa evaluării elementelor ce conturează gravitatea şi amploarea leziunilor suferite, intensitatea suferinţelor produse, natura consecinţelor atingerii dreptului la sănătate şi integritate corporală. Instanţa a avut în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea părţii vătămate B. - 25 de zile îngrijiri medicale, suferinţele pricinuite de lovitura aplicată de către inculpat, vârsta înaintată a persoanei vătămate.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Craiova, inculpatul - parte civilă A. a formulat cerere de recurs în casaţie la data de 26 iulie 2018.
În conformitate cu dispoziţiile art. 439 din C. proc. civ. pen.., cererea de recurs în casaţie a fost comunicată procurorului la data de 20 august 2018, la data de 17 august 2018 soţiei supravieţuitoare M., la data de 20 august 2018 părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.
Prin cererea de recurs în casaţie formulată, recurentul A. a invocat incidenţa cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. civ. pen.. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi pronunţarea unei soluţii legale.
În motivarea recursului în casaţie, recurentul a susţinut că în mod greşit s-a apreciat că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, apreciere care a condus la reţinerea recidivei şi, în consecinţă, la aplicarea unei pedepse în regim de detenţie.
Prin încheierea din 09 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 858 din 21 iunie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Pentru a dispune astfel, s-a constatat că decizia penală nr. 858 din 21 iunie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori poate fi atacată cu recurs în casaţie, cererea de recurs în casaţie a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 437 din C. proc. civ. pen.., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele persoanei care exercită recursul în casaţie (A.), hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 858 din 21 iunie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori), cazul de casare pe care se întemeiază cererea (art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. civ. pen.. - "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege"), precum şi semnătura celui care a exercitat calea de atac.
În ceea ce priveşte motivele de fapt ale recursului în casaţie declarat de inculpatul A., s-a constatat că acestea vizează aplicarea de către instanţa de apel a unei pedepse nelegale, critici ce implică o analiză efectivă a raţionamentului instanţei de apel în stabilirea individualizării cuantumului pedepsei aplicate, precum şi dacă pedeapsa aplicată inculpatului este stabilită în limite legale. Cum, raportat la dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 591 din data de 01 octombrie 2015, analiza motivelor de recurs în casaţie nu poate viza, în etapa admisibilităţii în principiu, caracterul vădit nefondat al cererii, se impune ca pronunţarea pe aceste aspecte să fie făcută, aşa cum a statuat Curtea Constituţională, într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. civ. pen.., respectiv cea a soluţionării în fond a acestei căi de atac.
La termenul de judecată din 6 noiembrie 2018 inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei, şi, rejudecând, să se constate greşita aplicare a legii şi să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. din 1969 în infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cu consecinţa înlăturării dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 şi modificarea modalităţii de executare în sensul de a se dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei.
Totodată, a suplimentat motivele de recurs şi a solicitat încetarea procesului penal în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a teza a II-a din C. proc. civ. pen.., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În motivare, în esenţă, a susţinut că având în vedere decizia nr. 297 din 26.04.2018 a Curţii Constituţionale, ce vizează întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale, publicată în Monitorul Oficial, la data de 25.06.2018 şi data la care a fost comisă fapta, 24.10.2012, termenul de prescripţie fiind de 5 ani, s-a împlinit la data de 24.10.2017. Conform deciziei Curţii Constituţionale, nemaifiind niciun act de întrerupere a termenului de prescripţie care să determine o prelungire a acestuia, această situaţie nefiind avută în vedere de Curtea de Apel Craiova la momentul pronunţării deciziei din data de 12.06.2018, se impune încetarea procesului penal.
Analizând legalitatea hotărârii atacate prin prisma cazului invocat de inculpatul A. în cererea de recurs în casaţie, în limitele motivelor de casare invocate în cerere, în conformitate cu art. 447 C. proc. civ. pen.. şi art. 442 alin. (2) C. proc. civ. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte subliniază în prealabil că recursul în casaţie, în reglementarea C. proc. civ. pen.., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. civ. pen.
Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. civ. pen.. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită sau aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare. Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.
În calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara nelegalităţile şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea deciziilor nelegale, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei.
În cauză, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 4587 din 15.12.2017 pronunţată de Judecătoria Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 858 din 12.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea 37 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen.
Pentru infracţiunea de vătămare corporală, norma incriminatoare -art. 181 alin. (1) C. pen. din 1969- prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, pedeapsa de 1 an şi 6 luni aplicată inculpatului fiind stabilită în limitele prevăzute de lege, fiind orientată spre limita minimă.
Referitor la critica formulată de apărarea inculpatului privind modalitatea în care instanţa de apel a analizat şi aplicat legea penală mai favorabilă până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte apreciază că aceasta nu se încadrează în cazul de casare invocat prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. civ. pen.., care vizează doar nelegalitatea pedepsei aplicată de instanţele inferioare.
Prin urmare, stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel), iar nu al instanţei învestite într-o cale extraordinară de atac, respectiv recursul în casaţie, necircumscriindu-se vreunuia dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 din C. proc. civ. pen.
Astfel, critica inculpatului vizând mecanismul prin care instanţa de apel a evaluat şi stabilit legea penală mai favorabilă în cauză, nu pot face obiectul analizei în cadrul recursului în casaţie.
Cât priveşte criticile inculpatului A. privind greşita încadrare juridică a faptei dată fiind reţinerea eronată a stării de recidivă şi privind netemeinicia individualizării modalităţii de executare, Înalta Curte arată că acestea nu pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. civ. pen.
Astfel, pe de o parte, nelegalitatea încadrării juridice nu constituie un motiv de recurs în casaţie, nefiind prevăzut expres printre cazurile prevăzute limitativ de art. 438 C. proc. civ. pen.., iar, pe de altă parte, netemeinicia modalităţii de executare nu poate fi asimilată cazului de casare privind aplicarea unei pedepse nelegale.
În ceea ce priveşte solicitarea formulată de apărare de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, Înalta Curte reţine că această critică a fost invocată după admiterea în principiu a cererii de recurs, astfel încât nu poate fi examinată în această fază procesuală. Astfel, potrivit art. 442 alin. (2) C. proc. civ. pen..:
"Instanţa de recurs în casaţie examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute la art. 438, invocate în cererea de recurs în casaţie."
În consecinţă, Înalta Curte reţine că pedeapsa aplicată inculpatului A. de 1 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu reţinerea stării de recidivă prev de art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. este în limitele prevăzute de lege, iar prin criticile aduse deciziei atacate, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită în fapt înlăturarea stării de recidivă şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, motive ce au fost susţinute şi în apel, critici care nu pot fi circumscrise cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. civ. pen.
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut ca atare.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. civ. pen.., fără a putea analiza şi netemeinicia deciziei atacate. Aceste consideraţii sunt aplicabile şi cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. civ. pen.., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatului i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 858 din 12 iunie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. civ. pen.. va obliga recurentul inculpat A. la plata sumei de 400 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 858 din 12 iunie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x
Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 400 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 65 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 noiembrie 2018.