Cassation limits preclude re-evaluation of factual evidence and application of favorable criminal law in organized fraud cases

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 110 din data de 30.12.2016, Tribunalul Călăraşi, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a constatat că legea penală mai favorabilă, în cazul inculpatei A., este C. pen. din 1968.

A respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpata A., prin apărătorul ales.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 5 din Legea 39/2003 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi a art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat, printre alţii, pe inculpata A., domiciliată în mun. Bucureşti, fără antecedente penale - la 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi 5 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen. şi a art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la 6 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen.1968, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen.

În aplic. art. 12 alin. (1) din Legea 187/2012, în baza art. 71 C. pen. 1968, a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1968, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei principale.

A admis cererile de despăgubiri civile formulate în cauză şi a obligat pe:

- Inculpata B., în solidar cu C. către D. S.A., la despăgubiri civile în cuantum de 60.712,95 RON, din care 28.018,66 RON credit restant, 32.677,29 RON penalităţi şi 1700 RON cheltuieli executare;

- Inculpata E., în solidar cu inculpaţii F., G., H., A., către S.C. I., prin K. S.R.L. la 52.333,04 RON despăgubiri civile, din care 24.722,24 RON debit principal, 25.996,88 RON dobândă aferentă şi 1.613,92 RON comisioane bancare restante;

- Inculpatul L., în solidar cu E., F., G., A., H., către M., la plata sumei de 10.624,05 RON;

- Inculpatul N., în solidar cu inculpaţii O., A., P., G. şi Q., către partea civilă K. S.R.L, la plata sumei de 100.750,39 RON, cu titlu de despăgubiri civile, din care 54.410,23 RON credit restant, 46.225,60 RON dobânzi şi 2.084,56 RON comisioane bancare;

- Inculpata R., în solidar cu S., C., H., A., G., Q., la 17.917 euro;

- Inculpatul T., în solidar cu inculpaţii S., C., O., H., A., G., Q., către partea civilă K. S.A., la plata sumei de 38.209,98 RON despăgubiri civile din care 31.180,45 RON debit principal, 36.341,03 RON dobândă şi 688,50 RON comisioane bancare restante;

- Inculpatul U., în solidar cu S., C., H., A., O. şi V., către S.C. W. S.A., la 8.868 euro;

- Inculpatul X., în solidar cu S., C., O., H., A., G., Q., către partea civilă K. S.R.L., la plata sumei de 89.802,78 RON despăgubiri civile, din care 48.594,68 RON debit restant, 40.233,32 RON dobânzi restante şi 974,78 RON comisioane bancare;

- Inculpatul Y., către S.C. K. S.A., la plata sumei de 53.331,77 RON, constituită din 24.298,73 RON debit principal, 28.758,19 RON dobânzi şi 274,85 RON comisioane bancare;

A constatat că prin sentinţa penală nr. 82/2016 a Tribunalului Călăraşi, pronunţată în dosarul nr. x/2015, au fost obligaţi la despăgubiri civile, inculpaţii - titulari ai contractelor de credit AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. şi KK.

A obligat, în solidar, pe inculpaţii O., H., A., G., Q., la plata de despăgubiri civile către S.C. LL. S.R.L. în cuantum de 39.897 RON (18.827,78 RON credit restant; 5201,19 RON dobânzi; 266,02 RON dobânzi penalizatoare; 9.513,36 RON penalizări; 1.500,70 RON taxă administrare şi 4.588,61 RON dobânda legală) - credit inculpat AA.

A obligat pe inculpaţii O., H., A., G., Q., la plata de despăgubiri civile către partea civilă K. S.A. în cuantum de 31.121,31 RON din care 13,893,91 RON - credit restant; 16.996,40 RON - dobândă; 231 RON comisioane bancare - credit inc. BB.;

A obligat pe inculpaţii O., H., A., G., Q., la plata de despăgubiri civile către J. S.R.L. în cuantum de 19.703,38 RON, din care 8.745,31 RON credit restant; 9.139,77 RON dobânda aferentă creditului restant; 1.818,30 RON comisioane bancare restante - credit inc. CC.

A obligat pe inculpaţii O., H., A., G., Q., MM., S., C., la plata de despăgubiri civile către partea civilă K. S.A. la 44.908,80 RON, din care 19.703,79 RON - credit restant; 24.635,87 RON - dobândă aferentă creditului restant; 569,14 RON - comisioane bancare restante şi către S.C. NN. S.A., la 41.130,32 RON, din care 14.814,30 RON credit restant; 11.596,86 RON dobânzi, 14.454,16 RON comisioane şi 265 RON cheltuieli de executare - credite inculpata DD.

A obligat pe inculpaţii O., H., A., G., Q., MM., S., C., către partea civilă K. S.A., la plata de despăgubiri civile în cuantum de 73.318,23 RON, din care 32.874,90 RON credit restant, 39.564,13 RON dobânzi restante şi 879,20 RON comisioane bancare restante - credit EE.

A obligat pe inculpaţii O., H., A., G., Q., OO., PP., F., către partea civilă J. S.R.L., la plata sumei de 6.085, 43 euro (26.727,21 RON), din care: 3.645,61 euro (16.11,52 RON credit restant); 1.675,56 euro (7359,06 RON) dobânzi; 764,26 euro (3356,63 RON), comisioane bancare restante - credit FF.

A obligat pe inculpaţii O., H., A., G., Q., S., C., la plata de despăgubiri civile către S.C. K. S.A. în cuantum de 39.171,55 RON, din care 19.394,43 RON credit restant, 19.441,12 RON - dobânzi şi 336 RON comisioane bancare restante - credit GG.

A obligat pe inculpaţii O., H., A., G., Q., OO., PP. şi F., la plata de despăgubiri civile către S.C. K. S.A. în cuantum de 38.323,18 RON din care 17.369,54 RON credit restant, 20.365,64 RON dobânzi, 588 RON comisioane bancare - credit bancar QQ.

A obligat pe inculpaţii O., H., A., G., Q., OO., PP. şi F. către partea civilă J. S.R.L., la plata de despăgubiri civile în cuantum 28.832,91 RON, din care 13.647,23 RON credit restant; 13.364,08 RON dobânzi, 1821,60 RON comisioane bancare - credit bancar II.

A obligat pe inculpata RR. către partea civilă K. S.A., la plata de despăgubiri civile în cuantum de 41.901,53 RON din care 20.602,96 RON credit restant, 20.666,06 RON dobânzi şi 632,51 RON comisioane bancare - credit bancar KK.

A luat act că nu s-au formulat cereri de despăgubiri civile pentru creditele contractate de inculpaţii SS., de la TT. - Sucursala Pantelimon - 40.000 RON, de inculpata UU. de la VV. - 26.000 RON.

A obligat pe fiecare dintre inculpaţii O., H. A., Q., G., C., S., V., F., MM., WW., L., SS., XX., E., U., UU., X., T., YY., B., R., N., OO., ZZ., RR. şi Y., la câte 1200 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

În acest sens, s-a reţinut că în motivarea actului de trimitere în judecată s-a menţionat că pe raza municipiului Bucureşti, a oraşului Lehliu-Gară şi a localităţilor limitrofe acestuia, în special a localităţii Răzvani, comună populată predilect de etnici romi, cu situaţii financiare precare, fără locuri de muncă şi fără venituri, acţionează o grupare infracţională, specializată în contrafacerea de înscrisuri (adeverinţe de salariu, contracte individuale de muncă, cărţi de muncă, decizii de pensionare, cupoane de pensii şi facturi de utilităţi) şi recrutarea de persoane lipsite de instrucţie, provenite aşa cum am spus mai sus din medii paupere, care sunt determinate de membrii grupului infracţional organizat să contracteze împrumuturi bancare pentru nevoi personale, împrumuturi care ulterior nu mai sunt restituite.

S-a stabilit că grupul infracţional organizat a fost iniţiat la începutul lunii noiembrie 2006 de către inculpaţii O. şi H., acestora aparţinându-le iniţiativa infracţională de a acţiona coordonat în scopul comiterii de infracţiuni în modalitatea mai sus expusă. În aceeaşi lună, respectiv noiembrie 2006, a fost cooptată în grupul infracţional inculpata G., iar la sfârşitul lunii decembrie 2006, inculpata A., astfel încât, se poate putem concluziona că grupul infracţional organizat a fost iniţiat şi constituit în perioada noiembrie 2006 - decembrie 2006, fiind format din inculpaţii O., H., G. şi A., la grup aderând, în toamna anului 2007 şi inculpata Q., acţionând astfel până în anul 2008, când a fost destructurat prin intervenţia organelor de poliţie care au efectuat descinderi la sediul în care îşi desfăşurau activităţile ilicite.

Printre altele, s-a reţinut că inculpata A. avea, în principal, aceleaşi atribuţii ca şi coinculpata H., aceasta intrând în legătură cu recrutatorii, primind acte de stare civilă, remiţându-le înscrisurile falsificate şi îndeplinind, practic, orice alte sarcini necesare, pentru buna funcţionare a activităţii infracţionale.

Cele două inculpate, H. şi A. au fost cele care au închiriat şi un spaţiu în clădirea AAA. S.A. din municipiul Bucureşti, spaţiu în care gruparea, în ansamblu, şi-a organizat şi desfăşurat activitatea ilicită.

Deoarece au existat situaţii în care persoanele recrutate aveau vârste mai înaintate, fiind impropriu a li se contraface adeverinţe de salariaţi, acestora li s-a intermediat, de către inculpaţii O., H. şi A., obţinerea de cupoane de pensii şi decizii de pensionare falsificate de inculpatul S., care se afla în legătură infracţională cu inculpata C., aceasta colaborând, la rândul său, pe segmentul de populaţie individualizat cu cei trei coinculpaţi.

Fiind audiată, inculpata A. a recunoscut săvârşirea infracţiunilor şi a expus, relativ sincer, împrejurările în care a comis faptele, precizând că a desfăşurat activitatea ilicită ce face obiectul dosarului penal împreună cu inculpaţii H., Q., G., O. şi cu inculpaţii aduşi de acesta în structura grupului pentru ca, la rândul lor, să recruteze persoane şi să le determine să încheie contracte bancare de împrumut, uzând de înscrisuri contrafăcute, activitatea ilicită fiindu-le sprijinită de C. şi S. Inculpata A. a confirmat că a colaborat infracţional şi cu inculpaţii C. şi S., însă indirect, prin intermediul lui H., aceasta fiind cea care avea o relaţie directă cu cei doi inculpaţi.

Inculpata A. a dat declaraţii relative la participarea tuturor persoanelor care au făcut parte din structura grupului infracţional organizat şi a mai precizat că înscrisurile falsificate emise pe numele L. şi CC. au fost contrafăcute de ea, confirmând că împreună cu celelalte membre au lucrat ilicit, completând adeverinţe în fals pe societăţile S.C. BBB. S.R.L. şi S.C. CCC. S.R.L.

În prezenta cauză, disjunsă de dosar nr. x/2015, s-a reţinut că inculpata A., printre alţii, a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată, solicitând aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., aceasta recunoscând comiterea infracţiunilor pentru care au fost cercetaţi şi deferiţi justiţiei, în maniera descrisă în actul de trimitere în judecată.

Tribunalul a respins cererile de schimbare a încadrării juridice, motivat de faptul că, pentru inculpată faţă de care s-a solicitat aplicarea art. 386 C. proc. pen., legea penală mai favorabilă este C. pen. 1968, atât din perspectiva modalităţii de soluţionare a concursului de infracţiuni, cât şi ca urmare a modului de sancţionare a faptelor, respectiv a limitelor de pedeapsă, acest din urmă considerent fiind favorabil doar parţial, dat fiind că reglementările din actualul C. pen. sunt nefavorabile din perspectiva sancţionării concursului de infracţiuni.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, tribunalul a reţinut împrejurarea că, printre alţii, aceasta a avut un rol în realizarea consecinţelor activităţii infracţionale, participaţia penală în acest mecanism infracţional bine determinat a fost mai însemnat, cu întindere pe o durată mai mare de timp, astfel încât s-a apreciat necesitatea imperioasă de pronunţare a unor pedepse cu închisoarea, cu executare în regim de detenţie, printre alţii, pentru inculpata A.

La aprecierea gravităţii faptelor comise, s-a constatat mecanismul de concepere, funcţionare şi fraudare conceput în cauză, prin aceea că s-a reţinut, în raport de inculpaţii condamnaţi şi cuantumul sumelor intrate în patrimoniile inculpaţilor în mod ilegal, aportul celorlalţi participanţi la activitatea infracţională că, prin procesul-verbal din data de 20.08.2009, organele de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi, s-au sesizat din oficiu, în baza unor date şi informaţii cu caracter operativ, cu privire la faptul că, pe raza municipiului Bucureşti, a oraşului Lehliu-Gară şi a localităţilor limitrofe acestuia, în special a localităţii Răzvani, comună populată predilect de etnici romi, cu situaţii financiare precare, fără locuri de muncă şi fără venituri, acţionează o grupare infracţională, specializată în contrafacerea de înscrisuri (adeverinţe de salariu, contracte individuale de muncă, cărţi de muncă, decizii de pensionare, cupoane de pensii şi facturi de utilităţi) şi recrutarea de persoane lipsite de instrucţie, provenite aşa cum am spus mai sus din medii paupere, care sunt determinate de membrii grupului infracţional organizat să contracteze împrumuturi bancare pentru nevoi personale, împrumuturi care ulterior nu mai sunt restituite.

În ce o priveşte pe inculpata A. s-a reţinut că avea, în principal, aceleaşi atribuţii ca şi coinculpata H., aceasta intrând în legătură cu recrutatorii, primind acte de stare civilă, remiţându-le înscrisurile falsificate şi îndeplinind, practic, orice alte sarcini necesare, pentru buna funcţionare a activităţii infracţionale. Cele două inculpate, H. şi A. au fost cele care au închiriat şi un spaţiu în clădirea AAA. S.A. din municipiul Bucureşti, spaţiu în care gruparea, în ansamblu, şi-a organizat şi desfăşurat activitatea ilicită. În ce le priveşte pe inculpatele G. şi Q., probatoriile atestă că rolurile acestora au fost acelea de a contraface înscrisuri, de a discuta, în lipsa celor două inculpate, la telefon, cu funcţionarii bancari, pentru a confirma datele înscrise în documente (menţinându-i practic pe aceştia în eroare), neavând relaţii directe de colaborare cu recrutatorii, cunoscându-se, în schimb, cu aceştia, prin prisma activităţilor ilicite, pe care le desfăşurau în realizarea aceluiaşi obiectiv.

Dintre recrutatori, inculpata a confirmat că a relaţionat infracţional în sensul arătat, cu inculpatul O., acesta fiind cel care i-a adus pe DDD., V., AA., MM., F. zis "Z.", EEE., zisă "FFF.", mama inculpatului AA., V., GGG. şi alţii. Inculpata a mai declarat că, pentru fiecare set de documente întocmite, ar fi trebuit să primească suma de 300 de euro, însă a primit o pondere foarte mică de bani pentru actele false, deoarece ele nu deţineau controlul asupra persoanelor care încheiau contracte şi asupra banilor pe care acestea le ridicau. În esenţă, inculpata a declarat că au primit doar sume mici, între 200 şi 500 de RON pentru setul de înscrisuri contrafăcute, recrutatorii promiţându-le că le vor face plăţi complete ulterior. În declaraţia dată a recunoscut că, prin grupare şi recrutatorii indicaţi, au obţinut, folosind înscrisuri falsificate, credite bancare inculpaţii: L., BB., HHH., SS., XX., E., CC., III., JJJ., U., KKK., DD., LLL., UU., FF., X., GG., EE. şi T. dar şi multe alte persoane al căror nume nu-l mai poate preciza.

Din perspectiva modalităţii de soluţionare a laturii civile a cauzei, tribunalul a avut în vedere cuantumul prejudiciilor produse părţilor civile, urmare cererilor depuse atât la urmărirea penală, cât şi în instanţă şi a face, în cauză, aplicarea art. 20 şi urm. C. proc. pen., luându-se act de participaţia penală a fiecărui inculpat şi de configuraţia prejudiciului produs prin activitatea infracţională, prejudicii reprezentate de creditele contractate ilegal şi nerambursate, având în vedere şi modalitatea de soluţionare a laturii civile în dosar nr. x/2015 al Tribunalului Călăraşi.

II. Prin decizia penală nr. 144 din 01 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis, printre altele, apelul declarat de apelanta inculpată A. împotriva sentinţei penale nr. 110/30.12.2016, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia Penală.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:

În baza art. 386 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpata A. din infracţiunile prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 5 din Legea 39/2003 şi art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi 5 C. pen. 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 în art. 367 alin. (1) C. pen. şi art. 48 rap. la art. 244 alin. (1), (2) cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi a art. 396 alin. (10) C. pen. a condamnat pe inculpata A. la 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 67 C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen. şi a art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la 3 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen.

S-a menţionat că, în baza art. 38, 39 lit. b) C. pen. inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare la care se adaugă sporul fix şi obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, urmând ca în final să execute 3 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen.

A obligat pe inculpatul N., în solidar cu inculpaţii O., G., A. şi Q. către partea civilă K. S.R.L, la plata sumei de 100.750,39 RON, cu titlu de despăgubiri civile, din care 54.410,23 RON credit restant, 46.225,60 RON dobânzi şi 2.084,56 RON comisioane bancare şi înlătură obligarea inculpatei H. la plata acestor sume.

A obligat pe inculpata R., în solidar cu S., C., A., G., Q., la 17.917 euro către S.C. I., prin K. S.R.L. şi înlătură obligarea inculpatei H. la plata acestor sume.

A obligat, în solidar, pe inculpaţii O., A., G., Q., la plata de despăgubiri civile către S.C. LL. S.R.L. în cuantum de 39.897 RON (18.827,78 RON credit restant; 5201,19 RON dobânzi; 266,02 RON dobânzi penalizatoare; 9.513,36 RON penalizări; 1.500,70 RON taxă administrare şi 4.588,61 RON dobânda legală) - credit inculpat AA. şi înlătură obligarea inculpatei H. la plata acestor sume.

A obligat în solidar pe inculpaţii O., A., G., Q., OO., PP. şi F. la plata de despăgubiri civile către S.C. K. S.A. în cuantum de 38.323,18 RON din care 17.369,54 RON credit restant, 20.365,64 RON dobânzi, 588 RON comisioane bancare - credit bancar QQ. şi înlătură obligarea inculpatei H. la plata acestor sume.

A obligat pe inculpaţii O., A., G., Q., OO., PP. şi F. către partea civilă J. S.R.L., la plata de despăgubiri civile în cuantum 28.832,91 RON, din care 13.647,23 RON credit restant; 13.364,08 RON dobânzi, 1821,60 RON comisioane bancare - credit bancar II. şi a înlăturat obligarea inculpatei H. la plata acestor sume.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, inclusiv dispoziţiile cu privire la celelalte acţiuni civile menţionate în sentinţa penală.

În apelul formulat, inculpata A. a solicitat să se constate că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză este C. pen. actual.

Un al doilea motiv de apel a constat în aprecierea diferenţiată a pedepselor sau a legii penale mai favorabile pentru inculpaţii din cauză, care nu corespunde criteriilor unui proces echitabil. În acest sens, s-a arătat că instanţa de fond a combinat prevederi din legea penală nouă cu prevederi din legea veche, încălcând în acest sens Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale.

Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a susţinut că în dosar unităţile bancare au cesionat contractele de credit, iar raportul dintre noul creditor, respectiv societăţile de recuperare şi debitor au o altă natură juridică. În acest sens, s-a arătat că O.U.G. nr. 52/2016 interzice în mod expres ca entităţile juridice, care nu sunt instituţii de credit, cum sunt băncile să desfăşoare activităţi cu specific bancar, iar societăţile recuperatoare de credit, S.C. J. S.R.L., S.C. LL. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L. nu au dreptul de a percepe dobânzi, penalităţi ori comisioane bancare, inclusiv dreptul de a recupera creanţa, astfel încât să se poată îndrepta, ulterior, împotriva inculpatelor.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatelor, apreciind că nu se justifică aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, faţă de împrejurarea că inculpatele nu sunt datoare faţă de bănci ori faţă de societăţile de recuperare, dar şi faţă de conduita lor procesuală, de recunoaştere integrală a faptei de înşelăciune, inclusiv nivelul de educaţie şi situaţia lor familială, s-a solicitat reducerea pedepselor aplicate inculpatelor, iar ca modalitate de executare aplicarea art. 91 C. pen.

În analiza sentiţei penale apelate, curtea a reţinut că inculpata nu contestă existenţa vinovăţiei, ci apreciază, în esenţă, că modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate de prima instanţă este prea severă, faţă de circumstanţele personale şi circumstanţele săvârşirii faptei.

Curtea a constatat că situaţia de fapt a fost corect stabilită de prima instanţă, raportat la probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor, recunoaştere ce se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, procesele-verbale întocmite de organele de poliţie, aspecte necontestate în calea de atac.

Relativ la legea penală mai favorabilă, Curtea a constatat că prima instanţă a apreciat în mod legal, la momentul pronunţării sentinţei penale - 30.12.2016 - că legea penală mai favorabilă în privinţa inculpaţilor este C. pen. 1969, având în vedere împrejurarea că, potrivit dispoziţiilor C. pen. în vigoare la acel moment, pentru faptele de înşelăciune săvârşite de inculpaţi nu se puteau reţine dispoziţiile privind forma continuată a infracţiunii prev. de art. 35 alin. (1) C. pen., însă de la momentul pronunţării sentinţei primei instanţe au intervenit elemente de noutate, respectiv decizia Curţii Constituţionale nr. 368/30.05.2017, publicată în M. Of. al României la data de 17.07.2017.

Prin această decizie, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Arad, secţia penală şi s-a constatat că sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională.

Or, în prezenta cauză prima instanţă a reţinut că legea penală mai favorabilă este C. pen. 1969, motivat de împrejurarea că, nefiind îndeplinită această cerinţă, potrivit noului C. pen. faptele inculpaţilor ar fi săvârşite în concurs, cu aplicarea tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni şi deci aplicarea unui spor obligatoriu şi fix.

Curtea a constatat că acest argument nu mai poate fi avut în vedere la stabilirea legii penale mai favorabile, având în vedere decizia Curţii Constituţionale a României nr. 368/30.05.2017, intervenită după pronunţarea sentinţei penale apelate şi mai înainte de sesizarea instanţei de apel.

S-a constatat că infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003 are corespondent în legea penală în vigoare în dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen., iar dispoziţiile art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. în art. 244 alin. (1), (2) C. pen.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2561 C. pen., introduse prin O.U.G. nr. 18/2016, acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele art. 183 C. pen., paguba materială nefiind mai mare de 2.000.000 RON.

În consecinţă, având în vedere limitele de pedeapsă mult mai reduse potrivit C. pen. în vigoare la acest moment, respectiv închisoarea de la 1 la 5 ani pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. şi de asemenea închisoarea de la 1 la 5 ani pentru infracţiunea prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., chiar în condiţiile tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni între acestea două, Curtea a procedat la analiza posibilităţii reţinerii C. pen. actual ca lege penală mai favorabilă.

S-a menţionat că inculpata A. a solicitat să se constate că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză este C. pen. actual.

În acest sens, s-a arătat în motivarea apelului că, în ceea ce priveşte incriminarea faptelor în actuala reglementare, art. 244 alin. (1) şi (2) teza I C. pen., aceasta este mai favorabilă decât vechea reglementare penală, având în vedere că modalităţile infracţiunii sunt mult mai favorabile în actuala reglementare şi din perspectiva regimului sancţionator. Cu titlu informativ, s-a arătat că legea din 1969 prevedea în forma simplă o pedeapsă de la 6 la 12 ani, pe când în actuala reglementare se prevede o pedeapsă de 6 luni la 3 ani închisoare.

S-a considerat că actuala reglementare este mai favorabilă şi în privinţa infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (2) C. pen., deoarece sancţiunea constă în pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, comparativ cu pedeapsa prevăzută de C. pen. 1969 care se referă la o pedeapsă de la 3 la 15 ani. Mai mult, s-a susţinut că actualul C. pen. nu mai prevede reglementarea de la alin. (5), care se referă la consecinţe deosebit de grave şi, pe cale de consecinţă, la o pedeapsă între 10 şi 20 de ani.

Din punct de vedere procedural, s-a constatat că noua reglementare este mai favorabilă din perspectiva dispoziţiilor art. 244 alin. (3) C. pen., având în vedere că noul C. pen. prevede împăcarea părţilor, situaţie care nu se observă la vechea reglementare, apreciind că, în mod greşit, instanţa de fond a aplicat legea penală mai favorabilă ca fiind C. pen. 1969.

În continuare, s-a arătat că această încadrare are consecinţe şi pe planul aplicării sau neaplicării dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. Astfel, s-a susţinut că inculpata a fost încadrată în dispoziţiile acestui articol. Or, s-a arătat că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pentru a fi aplicat, se raportează la dispoziţiile art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003, în caz contrar, susţinând că acest art. 7 alin. (1) nu se aplică sub nicio formă cu privire la aderarea, constituirea, sprijinirea unui grup infracţional.

În acest context, s-a arătat că legiuitorul susţine faptul că se poate aplica acest articol numai în ipoteza în care se raportează la dispoziţiile art. 2 lit. b) pct. c din Legea nr. 39/2003, care se referă la infracţiuni contra patrimoniului, care au produs consecinţe deosebit de grave.

Astfel, s-a arătat că în condiţiile în care nu se aplică legea penală veche, respectiv art. 215 alin. (5) C. pen. 1969, pe cale de consecinţă, nu se aplică art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, întrucât se interzice prin legislaţia în vigoare.

În ceea ce priveşte recunoaşterea faptelor, s-a arătat că aceasta nu reprezintă un criteriu pentru stabilirea legii penale mai favorabile, astfel cum, în mod eronat, a stabilit instanţa de fond.

S-a apreciat că, raportat la legislaţia în vigoare, se impune admiterea apelului, în sensul reţinerii în sarcina inculpatelor numai a dispoziţiilor art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu excluderea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. b) pct. c din Legea nr. 39/2003, având în vedere că legea penală nouă este mai favorabilă.

Relativ la acest motiv de apel, Curtea a constatat că este fondat numai în parte, în sensul că legea penală mai favorabilă este C. pen. actual, faptele săvârşite de inculpată având corespondent în legea nouă în dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen. şi art. 244 alin. (1), (2) C. pen.

Astfel, art. 367 alin. (1) C. pen. incriminează iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, care se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

S-a menţionat că, nu sunt fondate susţinerile apărării, în sensul că, odată cu reţinerea încadrării juridice a faptei ca fiind art. 244 alin. (1), (2) C. pen. nu mai sunt întrunite cerinţele art. 2 din Legea 39/2003, întrucât procedând în acest mod, aşa cum solicită apărarea, s-ar ajunge la combinarea celor două legi, respectiv s-ar aplica legea în vigoare în prezent sub aspectul infracţiunii prev. de art. 244 C. pen. şi legea anterioară sub aspectul infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003, ceea ce nu este permis, conform deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, care a stabilit că dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Un al doilea motiv de apel a constat în aprecierea diferenţiată a pedepselor sau a legii penale mai favorabile pentru inculpaţii din cauză, care nu corespunde criteriilor unui proces echitabil. În acest sens, s-a arătat că instanţa de fond a combinat prevederi din legea penală nouă cu prevederi din legea veche, încălcând în acest sens Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale.

Mai mult, s-a susţinut că o serie de inculpaţi, fără a fi nominalizaţi, au beneficiat de legea penală nouă, iar în momentul aplicării Deciziei nr. 265/2014 nu trebuia făcută o combinare a acestor dispoziţii din legi penale succesive.

Curtea a constatat că nici această susţinere nu este fondată, întrucât decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014 nu se referă la aplicarea legii penale mai favorabile în mod identic cu privire la mai mulţi inculpaţi în aceeaşi cauză, nefiind obligatorie reţinerea aceleiaşi legi ca fiind mai favorabilă pentru toţi inculpaţii.

S-a mai solicitat să se constate că egalitatea de tratament, ca şi principiu de bază în legislaţia CEDO, a fost încălcată, mai ales în condiţiile în care unul dintre inculpaţi, care, deşi era condamnat anterior, i s-a revocat suspendarea condiţionată şi i s-a aplicat o pedeapsă inferioară pedepselor aplicate inculpatelor.

Curtea a constatat, pe de o parte, că legea nu prevede acest principiu al egalităţii de tratament, invocat de apărare, iar pe de altă parte că atât individualizarea pedepselor cât şi stabilirea legii penale mai favorabile sunt instituţii ce se aplică individual, în funcţie de situaţia fiecărui inculpat în parte. Astfel, individualizarea pedepsei se face potrivit criteriilor prev. de art. 74 C. pen. (sau, după caz, art. 72 C. pen. 1969), conform contribuţiei fiecărui inculpat la săvârşirea faptei, a numărului actelor materiale la care a participat etc. Aşa fiind, împrejurarea că prima instanţă a aplicat inculpatei A. pedepse mai ridicate decât altor inculpaţi este justificată, în concret, de contribuţia inculpatelor la săvârşirea faptelor şi în mod special la constituirea şi activitatea grupului infracţional organizat.

La individualizarea pedepselor stabilite în privinţa inculpatei, apreciind că nu se justifică aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, faţă de împrejurarea că inculpatele nu sunt datoare faţă de bănci ori faţă de societăţile de recuperare, dar şi faţă de conduita lor procesuală, de recunoaştere integrală a faptei de înşelăciune, inclusiv nivelul de educaţie şi situaţia lor familială, s-a solicitat reducerea pedepselor aplicate inculpatelor, iar ca modalitate de executare aplicarea art. 91 C. pen.

Curtea a constatat că, dimpotrivă, contribuţia inculpatei A. este una importantă, însă apelul declarat de aceasta este fondat din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, având în vedere limitele speciale de pedeapsă, mult mai reduse conform C. pen. actual.

Astfel, inculpata A. avea, în principal, aceleaşi atribuţii ca şi coinculpata H., aceasta intrând în legătură cu recrutatorii, primind acte de stare civilă, remiţându-le înscrisurile falsificate şi îndeplinind, practic, orice alte sarcini necesare, pentru buna funcţionare a activităţii infracţionale.

Cele două inculpate, H. şi A. au fost cele care au închiriat şi un spaţiu în clădirea AAA. S.A. din municipiul Bucureşti, spaţiu în care gruparea, în ansamblu, şi-a organizat şi desfăşurat activitatea ilicită.

Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a susţinut în apelul inculpatei A. că în dosar unităţile bancare au cesionat contractele de credit, iar raportul dintre noul creditor, respectiv societăţile de recuperare şi debitor au o altă natură juridică. În acest sens, s-a arătat că O.U.G. nr. 52/2016 interzice în mod expres ca entităţile juridice, care nu sunt instituţii de credit, cum sunt băncile să desfăşoare activităţi cu specific bancar, iar societăţile recuperatoare de credit, S.C. J. S.R.L., S.C. LL. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L. nu au dreptul de a percepe dobânzi, penalităţi ori comisioane bancare, inclusiv dreptul de a recupera creanţa, astfel încât să se poată îndrepta, ulterior, împotriva inculpatelor.

S-a menţionat că apărarea a arătat că, prin realizarea acestor cesiuni de creanţă s-a pierdut caracterul de titlu executoriu al contractului de credit, întrucât legiuitorul nu a înţeles să confere caracter de titlu executoriu şi contractelor de împrumut încheiate cu alte entităţi decât unităţile bancare. Prin urmare, a apreciat că în cauză nu există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă a recuperatorilor faţă de debitor.

De asemenea, s-a arătat că, faţă de relaţiile solicitate de instanţa de apel, societăţile W., K., M. şi LL. nu au înregistrate în evidenţă creanţe faţă de cele trei apelante-inculpate. Astfel, a solicitat să se constate că nici măcar băncile nu s-au constituit părţi civile faţă de aceste inculpate, apreciind că nu se justifică în nici un fel poziţia instanţei de fond în privinţa soluţionării laturii civile.

Curtea a constatat că acest motiv de apel nu este fondat.

Analizând dosarul cauzei, s-a constatat că societăţile W., K., M. şi LL. s-au constituit părţi civile în cauză în cursul urmăririi penale.

Potrivit art. 20 alin. (1) C. proc. pen. constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti. Organele judiciare au obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei vătămate acest drept.

În prezenta cauză, constituirea de parte civilă a avut loc anterior declaraţiilor inculpaţilor, care au solicitat ca judecata să se desfăşoare conform procedurii simplificate, societăţile menţionate arătând că înţeleg să se constituie părţi civile în cauză împotriva inculpaţilor. Împrejurarea că au arătat în adresele înaintate instanţei că inculpatele nu au debite către acestea nu conduce la concluzia că nu există constituire de parte civilă în privinţa acestora, ci se datorează împrejurării că alte persoane au obţinut creditele ce fac obiectul constituirii de parte civilă, astfel că acele persoane figurează ca debitori, în timp ce inculpatele sunt trimise în judecată pentru complicitate la înşelăciune, pentru că au procurat acelor persoane înscrisurile false pe baza cărora au obţinut creditele. În consecinţă, inculpatele răspund solidar cu acele persoane, pentru sumele reprezentând creditele acordate acestora.

De asemenea, potrivit art. 20 alin. (7) C. proc. pen. Dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convenţională unei alte persoane, aceasta nu poate exercita acţiunea civilă în cadrul procesului penal. Dacă transmiterea acestui drept are loc după constituirea ca parte civilă, acţiunea civilă poate fi disjunsă.

Din această dispoziţie reiese că, în măsura în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal, însă ulterior a cesionat creanţa, respectiv dreptul la repararea prejudiciului, acţiunea civilă poate fi soluţionată de instanţa penală. Or, în cauză MMM., NNN. şi VV. s-au constituit părţi civile în cursul urmăririi penale, în privinţa creditelor acordate numiţilor O. (MMM.), R. şi U. (NNN.) şi OO. şi EE. (VV.), iar ulterior au cesionat aceste creanţe către J. S.R.L. prin K. S.R.L., astfel că acţiunea civilă cu privire la aceştia poate fi soluţionată de instanţa penală.

În privinţa altor credite şi a celorlalte constituiri de parte civilă, s-a constatat că în cursul primei judecăţi inculpaţii nu s-au opus constituirii de parte civilă, nu au pus concluzii în acest sens la termenele respective şi nici cu ocazia dezbaterilor, astfel că nu s-a respectat termenul prev. de art. 282 alin. (3) C. proc. pen. relativ la momentul până la care se poate invoca nulitatea relativă.

III. Împotriva decizia penală nr. 144 din 01 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a declarat recurs în casaţie inculpata A. .

Prin încheierea din 20 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta inculpata A. împotriva decizia penală nr. 144 din 01 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală şi a trimis cauza completului 9.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpata A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

În acelaşi sens, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste consideraţii sunt aplicabile şi cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În ceea ce priveşte latura penală, una dintre criticile invocate în susţinerea cererii de recurs în casaţie a fost aceea că este reţinută infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, făcându-se abstracţie de faptul că există mai mulţi autori ai infracţiunilor de înşelăciune, astfel încât complicitatea nu poate fi în formă continuată, fiind în fapt mai multe infracţiuni de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, acestea fiind concurente.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, iniţial la judecarea fondului, Tribunalul Călăraşi, secţia I Penală a constatat prin sentinţa penală nr. 110 din data de 30.12.2016 că legea penală mai favorabilă, în cazul inculpatei A., este C. pen. din 1968. Ulterior, instanţa de apel a considerat că legea penală mai favorabilă pentru inculpată este legea nouă şi a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de aceasta în art. 367 alin. (1) C. pen. şi art. 48 rap. la art. 244 alin. (1), (2) cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. De altfel, inculpata A. a solicitat, în faţa instanţei de apel, să se constate că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză este C. pen. actual.

Înalta Curte constată, având în vedere natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac extraordinară, exclusiv de drept, că aceste critici fac trimitere la situaţia de fapt şi la probatoriul administrat, iar nu la elemente de drept. De altfel, recurenta inculpată nu a evidenţiat elemente de nelegalitate, în aşa măsură încât să se ajungă la concluzia că faptele pentru care a fost condamnată nu constituie infracţiuni, ci a făcut aprecieri subiective şi a solicitat o reinterpretare a probelor ori a dispoziţiilor legale în baza cărora recurenta-inculpată a fost condamnată definitiv.

În ceea ce priveşte critica recurentei inculpatei care menţionează că sunt ignorate prev. art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, în sensul că s-a reţinut că presupusul grup a fost iniţiat şi constituit din două persoane, se constată că în actul de sesizare a instanţei, în fapt, s-a stabilit că grupul infracţional organizat a fost iniţiat la începutul lunii noiembrie 2006 de către inculpaţii O. şi H., acestora aparţinându-le iniţiativa infracţională de a acţiona coordonat în scopul comiterii de infracţiuni în modalitatea mai sus expusă, iat în aceeaşi lună, respectiv noiembrie 2006, a fost cooptată în grupul infracţional inculpata G., iar la sfârşitul lunii decembrie 2006, inculpata A., astfel încât, se poate putem concluziona că grupul infracţional organizat a fost iniţiat şi constituit în perioada noiembrie 2006 - decembrie 2006, fiind format din inculpaţii O., H., G. şi A., la grup aderând, în toamna anului 2007 şi inculpata Q., acţionând astfel până în anul 2008. Prin urmare, nici această critică nu este întemeiată.

În acelaşi timp, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de apel, că nu sunt fondate susţinerile acesteia, în sensul că, odată cu reţinerea încadrării juridice a faptei ca fiind art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. nu mai sunt întrunite cerinţele art. 2 din Legea 39/2003, întrucât procedând în acest mod s-ar ajunge la combinarea celor două legi, respectiv s-ar aplica legea în vigoare în prezent, sub aspectul infracţiunii prev. de art. 244 C. pen. şi legea anterioară sub aspectul infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ceea ce nu este permis, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, care a stabilit că dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel, în prezenta cauză, se constată că recurenta inculpată a invocat formal nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât criticile formulate, referitoare la nelegala condamnare pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, vizează, în esenţă, reevaluarea stării de fapt, activitate ce implică şi reaprecierea probatoriului administrat pe întreg parcursul procesului penal. Or, stabilirea situaţiei de fapt este atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel, care devoluează cauza în fapt şi în drept, doar în cazul acestora fiind posibilă administrarea de probe pentru corecta şi completa stabilire a faptelor.

Cu privire la motivele de recurs în casaţie invocate de către inculpată, referitoare la prejudiciu, precum şi cu privire la latura civilă a cauzei, Înalta Curte aminteşte că în calea de atac a recursului în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile, fiind vizată exclusiv legalitatea hotărârilor definitive, dar numai în limitele cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., fără să se procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, o atare verificare nefiind posibilă.

Or, în raport cu limitele recursului în casaţie, care, are ca unic scop înlăturarea erorilor de drept, în această procedură, instanţa nu poate analiza starea de fapt reţinută în cauză, concordanţa acesteia cu probele administrate, modul de apreciere al probatoriului fiind atributul exclusiv al instanţei de fond, respectiv apel, motiv pentru care acestea nu mai pot fi analizate într-o cale extraordinară de atac cum este recursul în casaţie, deoarece în cadrul acestei căi de atac nu se poate înfăptui o nouă judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 144/A din data de 01 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi O., G., T., H., S. şi C., în sumă de câte 260 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 144/A din data de 01 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi O., G., T., H., S. şi C., în sumă de câte 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01.11.2018.