Scope of cassation review in refusing biological sampling: physical duress defense and factual re-examination rejected

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 313 din 4 octombrie 2017, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, în baza art. 337 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. (domiciliat în jud. Argeş, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice fel de autovehicul pe o durată de 3 ani, termenul urmând a curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice fel de autovehicul, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a constatat, că inculpatul A. a fost condamnat anterior, prin sentinţa penală nr. 1587, pronunţată de Judecătoria sector 4 Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 14.07.2015 prin neapelare, la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare, executarea acesteia fiind suspendată sub supraveghere.

În baza art. 97 C. pen. s-a dispus anularea beneficiului suspendării sub supraveghere acordat prin sentinţa penală nr. 1587, pronunţată de Judecătoria sector 4 Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 14.07.2015 prin neapelare şi au fost repuse pedepsele în individualitatea, lor respectiv: 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, faptă prev. şi ped. de art. 342 alin. (1) C. pen. 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, faptă prev. şi ped. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 271 din Legea nr. 86/2006.

În baza art. 38 alin. (1), a art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 an, acesta urmând să execute pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada de 24 de ore în care inculpatul a fost reţinut, la 31.01.2015, restul rămas din pedeapsă s-a dispus a fi executat în condiţiile art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a conduce orice fel de autovehicul pe o durată de 4 ani, termenul urmând a curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 45 alin. (3) rap. la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi i) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a conduce orice fel de autovehicul, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a dispus desfiinţarea actelor de executare a pedepsei aplicate în sarcina inculpatului prin sentinţa penală nr. 1587, pronunţată de Judecătoria sector 4 Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 14.07.2015 prin neapelare, şi emiterea unui nou mandat de executare în conformitate cu cele dispuse prin prezenta hotărâre.

În baza art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 500 RON în faza de urmărire penală şi 500 RON cheltuieli judiciare, în faza de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, că în după-amiaza zilei de 21.09.2014, inculpatul A. a consumat, la domiciliul său, băuturi alcoolice.

În jurul orelor 1755, s-a urcat la volanul autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x pe care l-a condus până în dreptul benzinăriei "B." din judeţul Argeş (cca. 650 metri).

În dreptul benzinăriei "B.", din Argeş inculpatul nu s-a asigurat şi a virat spre stânga, fără a acorda prioritate de trecere autoturismului marca Dacia Logan, cu nr. de înmatriculare x, condus pe direcţia înainte de C. Cele două autoturisme au intrat în coliziune, rezultând avarierea acestora.

După producerea accidentului de circulaţie, inculpatul A. a coborât din autoturism dar, la scurt timp, aducându-şi aminte că a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat din nou la volan şi a părăsit locul producerii accidentului de circulaţie. A condus autovehiculul la domiciliul său după care a plecat spre Primăria Comunei Albeştii de Argeş, dar nu pentru a merge la organul de poliţie, aşa cum a susţinut, ci pentru a consuma băuturi alcoolice în vederea justificării alcoolemiei. S-a oprit la barul din dreptul Primăriei, iar la scurt timp după ce a cumpărat sticla de bere, inculpatul a fost găsit de organele de poliţie.

Întrucât nu apucase să bea decât foarte puţin din sticlă - o gură de bere, potrivit propriilor declaraţii - inculpatul nu a mai putut susţine că, consumul de alcool a fost ulterior momentului tamponării, fiind nevoit a recunoaşte şi consumul anterior.

În raport de declaraţiile sale, precum că ar fi consumat băuturi alcoolice, inculpatul a fost supus testului alcooltest. Acesta nu a reuşit însă să sufle în etilotest în mod corespunzător, nefiind posibilă obţinerea unui rezultat privind concentraţia alcoolică în aerul expirat.

După eşuarea testului alcooltest, inculpatului i s-a pus în vedere că este necesară o deplasare a Spitalul mun. Curtea de Argeş pentru recoltarea de probe biologice însă a refuzat.

Instanţa de fond a constatat, că în timpul cercetărilor penale, inculpatul a fost audiat de 4 ori (într-un interval de cca. 15 luni) şi de fiecare dată a recunoscut că a refuzat deplasarea la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Potrivit certificatului medico-legal nr. x/22.09.2014, inculpatul a avut 2 fracturi de arc costal (coastele VII şi IX), instanţa reţinând că acesta resimţea dureri în urma loviturii primite, însă nu s-a apelat la serviciul de ambulanţă.

Împotriva sentinţei penale nr. 313 din data de 4 octombrie 2017, inculpatul A. a declarat apel, solicitând achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 24 C. pen., apreciind că în cauză fapta a fost săvârşită în stare de constrângere fizică. A susţinut că la data săvârşirii faptei a acţionat în sensul refuzului de a merge la spital în vederea prelevării de mostre biologice, întrucât avea dureri din cauza fracturilor costale evidenţiate prin certificatul medico legal.

A arătat că decizia de a nu merge la spital pentru recoltarea de mostre biologice a fost o decizie influenţată clar de starea de sănătate din acel moment.

Prin decizia penală nr. 484/A din data de 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu majoritate, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 313 din 4 octombrie 2017, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, în dosarul nr. x/2016.

A fost obligat inculpatul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond şi contrar opiniei inculpatului, nu sunt îndeplinite cerinţele pentru a se dispune achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 24 C. pen., neexistând vreo cauză justificativă sau de neimputabilitate în sensul art. 24 C. pen.

De asemenea, în raport de situaţia de fapt expusă şi care rezultă din probele amplu administrate şi corect interpretate de judecătorul fondului (agentul de poliţie D., martorul E.), se constată că fapta inculpatului se circumscrie dispoziţiilor art. 337 C. pen.

În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei s-a constatat că aceasta a fost realizată în mod corect de către prima instanţă, prin valorificarea criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen. (inclusiv starea de recidivă), cu consecinţa condamnării inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare şi a stabilirii pedepsei rezultante de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în condiţii de penitenciar.

Împotriva deciziei nr. 484/A din data de 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs în casaţie inculpatul A., susţinând că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală- art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.- întrucât probele existente la dosar nu au fost corect analizate, iar instanţa nu s-a pronunţat asupra cauzei de neimputabilitate raportat la actele medicale şi la probele administrate.

S-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casare deciziei şi, în rejudecare, achitare sa.

Totodată inculpatul a solicitat suspendarea executării deciziei penale nr. 484/A din data de 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Prin încheierea din 17 octombrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016 a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 484/A din 08 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen la data de 31 octombrie 2018, cu citarea inculpatului.

A fost respinsă cererea formulată de inculpatul A. privind suspendarea executării hotărârii.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 440 alin. (1) Cod procedură este admisibilă, motivele invocate încadrându-se în cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 484/A din 08 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie" exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Aşa cum reiese chiar din Expunerea de motive la proiectul noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel.

Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie vizează, aşadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel legiuitorul prevăzând expres şi limitativ în disp. art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cazurile în care poate fi declarat recursul în casaţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 447 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În susţinerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casaţie anterior menţionat, recurentul inculpat A. a susţinut că, în cauză, se impune pronunţarea unei soluţii de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 24 C. pen.

A arătat că instanţele anterioare i-au aplicat o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru refuzul de sufla în aparatul Etilotest, fără a ţine cont de faptul că, la momentul respectiv, acesta fusese lovit, suferind o fractură cervicală, care a necesitat îngrijiri medicale între 16-18 zile.

De asemenea, a menţionat că nu a putut sufla în aparatul Etilotest, ca urmare a afecţiunii de astm de care suferea, dar şi a loviturii provocate chiar în prezenţa organelor de urmărire penală, în faţa secţiei de poliţie.

Aşadar, a arătat că se impune achitarea sa, ca urmare a cauzei de neimputabilitate a producerii faptei, solicitând şi suspendarea executării pedepsei.

Înalta Curte reţine că, recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Înalta Curte raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. constată că recursul în casaţie este nefondat, drept pentru care îl va respinge pentru următoarele motive:

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situaţia de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

În decizia recurată, instanţa de apel a reţinut în sarcina inculpatului A. că în data de 21.09.2014 acesta a refuzat, în mod expres, de 2 ori, să se deplaseze la sediul spitalului municipal pentru recoltarea de probe biologice deşi, anterior a fost implicat într-un accident auto şi, deşi prezenta halenă alcoolică, iar testul alcooltest nu a putut fi finalizat, din culpa sa - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 337 C. proc. pen. - refuzul conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice.

Aşa cum corect s-a analizat prin hotărârile atacate, analiză pe care Înalta Curte şi-o însuşeşte, inculpatul A. a săvârşit fapta cu intenţie, fiindu-i adus la cunoştinţă că, refuzul de a i se recolta probe biologice poate fi sancţionat penal.

Pentru a opera constrângerea fizică şi a înlătura caracterul imputabil al faptei trebuie să fie îndeplinite cumulativ condiţiile, respectiv să există o acţiune de constrângere asupra persoanei făptuitorului, cel constrâns să nu aibă posibilitatea de a opune rezistenţă acţiunii de constrângere iar, fapta săvârşită sub presiunea constrângerii să fie prevăzută de legea penală.

În speţă, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile sus menţionate pentru a ne afla în prezenţa dispoziţiilor art. 24 C. pen., întrucât potrivit certificatului medico-legal nr. x/22.09.2014, inculpatul a avut 2 fracturi de arc costal (coastele VII şi IX) ca urmare a loviturii primite, resimţind dureri dar fără al pune în imposibilitate de a se deplasa la Spitalul municipiului Curtea de Argeş pentru recoltarea de probe biologice, cu atât mai mult cu cât nu a apelat la serviciul ambulanţă, acesta refuzând deplasarea după eşuarea testului alcooltest.

Astfel că, nu sunt îndeplinite cerinţele pentru a se dispune achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 337 C. pen. în cauză neexistând vreo cauză justificativă sau de neimputabilitate în sensul art. 24 C. pen.

De aceea, în raport de argumentele ce susţin recursul în casaţie invocate de inculpat că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor din perspectiva încadrării juridice a faptei, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Or, potrivit C. proc. pen. în vigoare, această prerogativă este atributul exclusiv al instanţelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel.

Prin urmare, solicitarea inculpatului A. de a se dispune achitarea sub aspectul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de cele două instanţe inferioare are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurentul urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casaţie ca al treilea grad de jurisdicţie.

Astfel, o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influenţe asupra situaţiilor faptice constatate şi reţinute de cele două instanţe inferioare, constituie o analiză ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casaţie.

Scopul recursului în casaţie este acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de control judiciar, iar argumentele invocate de către inculpat nu susţin niciunul dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind doar formal circumscrise de către recurent cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 484/A din 08 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

Prin urmare faţă de soluţia adoptată în cauză nu se mai impune analizarea cererii formulată de către inculpatul A. a cererii de suspendare a executării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 484/A din 08 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31.10.2018.