Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 385/RC/2018 AI generated

Cassation appeal against convictions for aggravated smuggling and unauthorized possession of non-lethal weapons dismissed as unfounded; convictions upheld

Case Number Decizia nr. 385/RC/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's cassation appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision which had confirmed the original convictions and additionally cancelled the suspended execution of a prior sentence while ordering the collection of biological samples. The defendant, convicted of aggravated smuggling and unauthorized retention of non-lethal weapons, challenged the decision under Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure, arguing that the prosecution failed to prove the elements of the offenses, specifically claiming that the airsoft guns were not subject to authorization and that no ballistic expertise confirmed their status as regulated items. The Court held that cassation serves exclusively to correct errors of law, not to reassess the evidence or facts established by lower instances; it found that the first-instance courts correctly applied Article 271 of the Customs Code and Article 342(2) of the Penal Code, as the weapon classification and lack of authorization were legally sufficient based on the existing criminalistic report and the National Firearms Registry, rendering the defendant's arguments a prohibited request for a third-instance trial on the merits. The defendant was ordered to pay 100 RON in judicial costs, while the state retained responsibility for the official defender's fee.

Legislator headnote

AI generated

art. 271 din Legea nr. 86/2006, art. 76 alin. (1) din C. pen, art. 342 alin. (2) din C. pen, art. 67 alin. (1) din C. pen, art. 65 alin. (1) din C. pen, art. 65 alin. (3) din C. pen; Cassation appeal against convictions for aggravated smuggling and unauthorized possession of non-lethal weapons dismissed as unfounded; convictions upheld: The defendant, convicted of aggravated smuggling and unauthorized retention of non-lethal weapons, challenged the decision under Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure, arguing that the prosecution failed to prove the elements of the offenses, specifically claiming that the airsoft guns were not subject to authorization and that no ballistic expertise confirmed their status as regulated items. The Court held that cassation serves exclusively to correct errors of law, not to reassess the evidence or facts established by lower instances; it found that the first-instance courts correctly applied Article 271 of the Customs Code and Article 342(2) of the Penal Code, as the weapon classification and lack of authorization were legally sufficient based on the existing criminalistic report and the National Firearms Registry, rendering the defendant's arguments a prohibited request for a third-instance trial on the merits. The defendant was ordered to pay 100 RON in judicial costs, while the state retained responsibility for the official defender's fee.

Keywords

AI generated
unauthorized weapon possession criminal prosecution customs collection judicial law suspended sentence seizure of evidence

Cited Legislation

AI generated
art. 271 din Legea nr. 86/2006
În baza art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art.
art. 76 alin. (1) din C. pen
b) şi art. 76 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "contrabandă calificată".
art. 342 alin. (2) din C. pen
În baza art. 342 alin. (2) din C. pen.
art. 67 alin. (1) din C. pen
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen.
art. 65 alin. (1) din C. pen
pen., care se execută, conform art. 65 alin.
art. 65 alin. (3) din C. pen
pen., care se execută, conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.
art. 38 alin. (1) din C. pen
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că cele două infracţiuni deduse judecăţii pentru care s-a dispus condamnarea sunt infracţiuni concurente cu infracţiunea de proxenetism prevăzută în art.
art. 231 alin. (1) din C. pen
pen., s-a constatat că cele două infracţiuni deduse judecăţii pentru care s-a dispus condamnarea sunt infracţiuni concurente cu infracţiunea de proxenetism prevăzută în art. 231 alin. (1) din C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Legal basis for dismissing the cassation appeal as unfounded.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Basis for determining that the official defender's fee is borne by the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 678 din data de 05.10.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia Penală, a hotărât următoarele:

În baza art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "contrabandă calificată".

În baza art. 342 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 61 alin. (1), alin. (2) şi alin. (4) lit. b) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 150 de zile - amendă (cuantumul corespunzător unei zile - amendă fiind de 30 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de "nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor", urmând ca inculpatul să achite în final suma totală de 4.500 RON cu titlu de amendă penală.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului A., pe lângă fiecare dintre cele două pedepse principale, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de armă, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen., pe o perioada de 2 (doi) ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A., pe lângă fiecare dintre cele două pedepse principale, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de armă, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen., care se execută, conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că cele două infracţiuni deduse judecăţii pentru care s-a dispus condamnarea sunt infracţiuni concurente cu infracţiunea de proxenetism prevăzută în art. 231 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 677/12.10.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 460/15.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) şi e) din C. pen., s-au contopit cele două pedepse aplicate prin prezenta de 2 ani închisoare şi 150 zile - amendă (4.500 RON) cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 677/12.10.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 460/15.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 8 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă de 2 ani închisoare) şi în întregime pedeapsa amenzii penale de 150 zile - amendă (4.500 RON), inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare şi 150 zile - amendă (4.500 RON).

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) teza I din C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi tutore sau curator şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de armă, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) şi h) din C. pen., pe o perioada de 5 (cinci) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) şi alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi tutore sau curator şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de armă,, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) şi h) din C. pen., care se execută, conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 40 alin. (3) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă perioada executată din dosarul nr. x/2015 (durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu) de la 06.07.2015 la 12.10.2015. A fost dedus din pedeapsa complementară de 5 ani constând în intrezicerea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) şi h) din C. pen. perioada executată de la 16.03.2016 până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen. s-a luat faţă de inculpatul A. măsura de siguranţă a confiscării speciale a următoarelor bunuri: pistol cu are comprimat, marca x cu seria x, cal. 4,5 mm, şi cutia aferentă din plasic; pistol cu are comprimat marca x, cu seria x, cal. 4,5 mm; cutie metalică inscripţionată "x" conţinând alice 4,5 mm; 19 butelii cu CO2 şi o cutie inscripţionată "X" cu 185 proiectile cal. 4,5 mm, bunuri depuse la Camera de Corpuri Delicte a D.G.P.M.B. - S.C.J.S.E.O. cu dovada seria x nr. x/22.07.2015 .

Au fost menţinute toate măsurile de siguranţă dispuse prin sentinţa penală nr. 677/12.10.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 460/15.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca de altfel şi celelalte dispoziţii ale aceste sentinţe care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata către stat a sumei de 1.100 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (850 RON din faza de urmărire penală şi 250 RON din faza de cameră preliminară şi de judecată).

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti şi inculpatul A.

Prin decizia penală nr. 405/A din 20 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 678 din data de 05.10.2017 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, în fond:

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen. s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 677 din data de 12.10.2015 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti definitivă prin decizia penală nr. 460 din data de 15.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de date genetice judiciare s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 65 de RON, s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie, la data de 12 iunie 2018, inculpatul A., prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din 19 septembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 405/A din data de 20 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen la data de 31 octombrie 2018, cu citarea inculpatului.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 440 alin. (1) Cod procedură este admisibilă, motivele invocate încadrându-se în cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 405/A din 20 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie" exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Aşa cum reiese chiar din Expunerea de motive la proiectul noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel.

Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie vizează, aşadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel legiuitorul prevăzând expres şi limitativ în disp. art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cazurile în care poate fi declarat recursul în casaţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 447 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În susţinerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casaţie anterior menţionat, recurentul inculpat A. a susţinut că, în cauză, se impune pronunţarea unei soluţii de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Aşadar, în ceea ce priveşte infracţiunea de contrabandă calificată a arătat că prin hotărârea atacată s-a reţinut, în mod eronat, fapta de contrabandă calificată, în sensul introducerii în ţară, fără drept, de arme neletale. În realitate a precizat că armele erau neletale, fiind arme airsoft, care nu necesitau autorizare pe teritoriul Italiei, unde au fost procurate şi nici pe teritoriul României.

A mai precizat că, în raportul de expertiză criminalistică efectuat s-a reţinut natura de arme neletale pentru cele 2 arme introduse în ţară.

Mai mult, a arătat ambele arme au calibru de 4,5 mm, inferior celui de la care nivel în sus o armă să fie considerată neletală, iar nu arma airsoft.

Totodată, a precizat că nu s-a efectuat expertiza balistică pentru a arăta dacă viteza de propulsie a proiectilelor folosite drept muniţie este superioară 220 m/s sau nu, în raportul criminalistic nefiind menţionat acest lucru.

Prin urmare, a arătat că nu se poate retine cerinţa esenţială "fără drept" întrucât la data săvârşirii presupusei fapte, avea dreptul să deţină asemenea arme, într-un stat al Uniunii Europene.

Cu privire la infracţiunea de deţinere fără drept de armă neletală a menţionat că, în hotărârea judecătorească criticată, se reţine în mod greşit, la fila 79 verso din dosarul cauzei, faptul că s-au procurat "fără a deţine autorizaţie de procurare de la organele de poliţie" 2 arme din .. Italia.

A mai menţionat că, pentru a procura arme din Italia nu este competentă să autorizeze o asemenea achiziţie o autoritate din alt stat.

De asemenea, o altă greşeală se regăseşte la fila 80 primul paragraf, unde se susţine că o viteza mai mare de 220 m/s ar fi impus încadrarea la arme letale. Observând Anexa, categoria C pct. 23 a arătat că, în realitate nu există o asemenea încadrare, cea corecta potrivit legii, fiind ori la tir ori la colecţie.

Mai mult decât atât, pentru a se retine deţinerea fără drept ca cerinţa esenţiala, ar fi trebuit să se facă dovada naturii de armă neletală, or, o asemenea dovadă nu este făcută, nefiind menţionată viteza de propulsie a proiectilului în expertiza criminalistică.

Înalta Curte reţine că, recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Înalta Curte raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. constată că recursul în casaţie este nefondat, drept pentru care îl va respinge pentru următoarele motive:

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situaţia de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

În decizia recurată, instanţa de apel a reţinut în sarcina inculpatului A. că la data de 06.07.2015, în urma efectuării unei percheziţii domiciliare la adresa din Bucureşti, a fost depistat deţinând fără drept, două pistoale cu aer comprimat, marca x, cu seria cu seria x, cal. 4,5 mm şi marca x, cu seria x, cal. 4,5 mm din categoria armelor neletale supuse autorizări, precum şi 19 butelii cu C02 şi 195 proiectile cal. 4,5 mm, pe care le-a achiziţionat ilegal din Italia, fără a deţine autorizaţie de procurare emisă de organele de poliţie conform Legii nr. 295/2004 şi le-a introdus in România, în perioada aprilie 2015 prin punctul de trecere a frontierei, fară a declara aceste bunuri autorităţilor competente - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor" prevăzută în art. 342 alin. (2) din C. pen., respectiv ale infracţiunii de "contrabandă calificată", faptă prevăzută în art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare.

Aşa cum corect s-a analizat prin hotărârile atacate, inculpatul A. a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe conform dispoziţiilor art. 16 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. pen., întrucât el a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui.

În acest sens este şi raportul de constatare criminalistică nr. x/2015, care a concluzionat faptul că pistoalele cu aer comprimat, marca x,cu seria x, cal. 4,5 mm şi marca x,cu seria x,cal. 4,5 mm cât şi muniţia pusă la dispoziţie, fac parte din categoria armelor/muniţiilor neletale supuse autorizării, aşa cum este prevăzut în Anexa la Legea 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, modificată şi completată.

De asemenea, din verificările efectuate în evidenţele Registrului Naţional al Armelor, s-a constatat faptul că inculpatul A. nu figurează ca deţinător legal de arme neletale supuse autorizării.

Potrivit Anexei la Legea nr. 295/2004 republicată, capitolul III categoria C, cpt. 23 - armele scurte sau lungi (cu aer comprimat) care pentru aruncarea proiectilului metalic (proiectilul de tip X fiind unul metalic, astfel cum rezultă din fotografiile existente la dosar, acest aspect fiind de altfel unul de notorietate pentru deţinătorii de astfel de arme) folosesc forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-un recipient şi care nu dezvoltă o viteză a proiectilului mai mare de 220 m/s reprezintă arme neletale supuse autorizării. De asemenea, potrivit art. 2 pct. 2 din Legea nr. 295/2004 republicată, armele (cu excepţia celor menţionate la categoriile D si E din anexa la lege) sunt, în accepţiunea acestei legi, arme de foc, iar potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 republicată, dreptul de procurare, de deţinere sau, după caz, de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării se dobândeşte de la data emiterii de către autorităţile competente a autorizaţiei de procurare a armei şi, după caz, a permisului de armă.

Deşi în raportul de constatare s-a menţionat faptul că nu se poate măsura viteza proiectilului, trebuie menţionat faptul că în situaţia în care viteza ar fi fost mai mare de 220 m/s, aceasta s-ar fi încadrat în categoria armelor letale, pentru care de asemenea era necesară obţinerea autorizaţiei de procurare a armei şi a permisului de armă.

Ca atare, s-a reţinut că pistoalele deţinute de inculpatul A. sunt arme neletale care sunt supuse autorizării (care se încadrează în Anexa la Legea nr. 295/2004 republicată, capitolul III categoria C, cpt. 23), deţinerea acestora fără autorizaţie de procurare constituind infracţiunea prevăzută în art. 342 alin. (2) din C. pen., aceeaşi situaţie fiind valabilă şi pentru muniţia aferentă.

Astfel, introducerea acestor arme neletale (ca de altfel şi muniţia aferentă), suspuse autorizării, prin punctul de trecere a frontierei, fără drept - fără a fi declarate organelor competente constituie infracţiunea de contrabandă calificată, prevăzută în art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte constată în raport de argumentele ce susţin recursul în casaţie invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor din perspectiva încadrării juridice a faptei, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Or, potrivit C. proc. pen. în vigoare, această prerogativă este atributul exclusiv al instanţelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel.

Prin urmare, solicitarea inculpatului A. de a se dispune achitarea sub aspectul infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de cele două instanţe inferioare are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurentul urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casaţie ca al treilea grad de jurisdicţie.

Astfel, o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influenţe asupra situaţiilor faptice constatate şi reţinute de cele două instanţe inferioare, constituie o analiză ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casaţie.

Scopul recursului în casaţie este acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de control judiciar, iar argumentele invocate de către inculpat nu susţin niciunul dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind doar formal circumscrise de către recurent cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 405/A din 20 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 405/A din 20 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31.10.2018.