Negligent homicide in traffic accident: scope of cassation review regarding duty of care in roundabouts and factual findings on legal duty

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A.,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1150/2017 pronunţată la data de 06 decembrie 2017 de Judecătoria Oradea, în temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzute de art. 192 alin. (1), alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) şi art. 92 alin. (1) din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere pe un termen de 4 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bihor sau organizat- în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oradea sau Mânăstirii Sfintei Cruci Oradea, pe o perioadă de 90 de zile.

În temeiul art. 94 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e din C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Bihor.

În temeiul art. 404 alin. (2) şi art. 91 alin. (4) din C. proc. civ. pen.. s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice, care vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În temeiul art. 27 alin. (1) din C. proc. civ. pen.. s-a constatat că persoanele vătămate B., C., D., E. şi F. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. pen.. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond a declarat apel inculpatul A. şi persoana vătămată D..

Prin decizia penală nr. 298/A din data de 12 iunie 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 415 din C. proc. civ. pen.., a luat act de retragerea apelului penal formulat de persoana vătămată D. împotriva sentinţei penale nr. 1150/6.12.2017 pronunţată de Judecătoria Oradea.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. civ. pen.., a admis apelul penal declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1150/6.12.2017 pronunţată de Judecătoria Oradea, pe care a desfiinţat-o, în parte, în sensul că:

A redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen. de la 3 ani închisoare până la 2 ani închisoare

A redus durata termenului de supraveghere de la 4 ani până la 2 ani.

A respins cererea inculpatului privind prelungirea dreptului de circulaţie al acestuia.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. civ. pen.., a obligat persoana vătămată la plata sumei de 100 RON cheltuielile judiciare in favoarea statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. civ. pen.. onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, avocat G., delegaţie nr. 598/2.02.2018, în cuantum de 50 RON, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pe fondul cauzei, s-a reţinut, în esenţă, că, la data de 27.07.2014, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe str. x din mun. Oradea, s-a angajat în depăşirea bicicletei marca H. conduse de către numitul I., iar în timp ce se deplasa în intersecţia în sens giratoriu dintre străzile x şi y, a schimbat direcţia de deplasare spre dreapta, fără a acorda prioritate de trecere bicicletei care circula din aceeaşi direcţie, determinând coliziunea dintre partea laterală stânga faţă a bicicletei şi partea laterală dreapta spate a autoturismului, în urma căreia victima I. s-a dezechilibrat, a căzut de pe bicicletă pe banda întâi de circulaţie şi a suferit leziuni care au cauzat decesul acesteia. S-a reţinut că elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în acţiunea inculpatului, care a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, de a efectua o manevră neregulamentară de depăşire a bicicletei şi de schimbare a direcţiei de mers, care a determinat producerea unui accident de circulaţie.

Totodată s-a reţinut că fapta a fost comisă în calitate de conducător auto, cu nerespectarea de către inculpatul A. a obligaţiilor prevăzute de art. 118 lit. d) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 şi art. 54 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, împrejurări care au determinat reţinerea modalităţii normative agravate prevăzute de art. 192 alin. (2) din C. pen.

Urmarea imediată a infracţiunii constă în producerea de leziuni traumatice victimei I., în calitate de participant la trafic, care au cauzat decesul acesteia.

S-a reţinut că există legătură de cauzalitate directă între fapta comisă de către inculpat şi decesul victimei, aceasta fiind dovedită prin raportul de constatare medico-legală nr. x din 29.07.2014, întocmit de S.J.M.L. Bihor.

Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, având în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului A., manifestată sub forma culpei fără prevedere, prevăzute de art. 16 alin. (4) lit. b) din C. pen., întrucât deşi nu a prevăzut rezultatul faptei sale (decesul victimei I.), trebuia şi putea să-l prevadă în considerarea obligaţiilor instituite de lege în sarcina conducătorului auto.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat prezentul recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. pen.

În motivarea recursului în casaţie, inculpatul a susţinut nelegalitatea soluţiei de condamnare, având în vedere că nu a comis fapta cu vinovăţia cerută de lege.

A menţionat că instanţa de apel a modificat, parţial, situaţia de fapt reţinută de către instanţa de fond, în sensul că a reţinut finalizarea manevrei de depăşire de către inculpat, însă, ulterior, biciclistul a depăşit autoturismul pe partea dreaptă. Aceasta conduce la concluzia că, după ce s-a asigurat din partea stângă, a efectuat virajul spre dreapta, fără să se mai asigure, nedându-şi seama că, între timp, ajunsese în sensul giratoriu şi victima cu bicicleta. A considerat că cele menţionate de către instanţă, în sensul că inculpatul trebuia să se asigure din toate direcţiile înainte de a intra în intersecţie, sunt nefondate, impunându-i acestuia diligenţe care exced limitelor rezonabilităţii, întrucât orice persoană, la apropierea de un sens giratoriu, se asigură din partea stângă, cedează trecerea autovehiculelor care circulă în interiorul sensului, după care porneşte şi virează spre dreapta, nu se uită pentru a se asigura dacă un autovehicul care efectuează o depăşire neregulamentară şi se află în paralel cu acesta ar intenţiona să se deplaseze înainte.

Instanţa de apel a reţinut efectuarea de către biciclist a unei manevre neregulamentare de depăşire prin partea dreaptă a autoturismului, însă a considerat, nefondat, că şi în această situaţie, inculpatul se află în culpă faţă de nerespectarea dispoziţiilor art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 - art. 118 lit. d) din regulament.

A apreciat că inculpatul nu avea nicio obligaţie legală de a se asigura dacă un autovehicul care efectuează o depăşire neregulamentară se află în paralel cu acesta, intenţionează să se deplaseze înainte, intersectându-se astfel cu traiectoria sa.

Prin încheierea din data de 23 octombrie 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 298/A din 12 iunie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Examinând, pe fond, recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. Controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. civ. pen.

Se constată că inculpatul A. şi-a întemeiat recursul în casaţie pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. pen.., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Înalta Curte reţine că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Totodată, observă că fapta concretă reţinută în sarcina inculpatului constă în aceea că, la data de 27.07.2014, a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe str. x din mun. Oradea, unde s-a angajat în depăşirea neregulamentară a bicicletei marca H. conduse de către numitul I. şi în schimbarea direcţiei de deplasare spre dreapta, fără a acorda prioritate de trecere bicicletei care circula din aceeaşi direcţie, determinând coliziunea dintre partea laterală stânga faţă a bicicletei şi partea laterală dreapta spate a autoturismului, în urma căreia victima I. s-a dezechilibrat, a căzut de pe bicicletă pe banda întâi de circulaţie şi a suferit leziuni care au cauzat decesul acesteia.

Totodată, constată că instanţa de apel a reţinut că manevrele neregulamentare care au condus la decesul victimei I. s-au efectuat cu încălcarea dispoziţiilor art. 118 lit. d) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 şi ale art. 54 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

În motivarea recursului în casaţie, inculpatul A. a susţinut că a săvârşit fapta fără vinovăţie, întrucât că nu avea obligaţia să se asigure din toate direcţiile înainte de a intra în intersecţie, ci doar din partea stângă, pentru a ceda trecerea autovehiculelor care circulau în interiorul sensului giratoriu şi a apreciat că instanţele de fond şi de apel i-au impus diligenţe care exced limitelor rezonabilităţii, deoarece nu avea nicio obligaţie legală de a se asigura dacă un autovehicul care efectuează o depăşire neregulamentară şi se află în paralel cu acesta ar intenţiona să se deplaseze înainte.

Înalta Curte constată că art. 192 alin. (2) din C. pen., pentru care a fost condamnat recurentul-inculpat A., incriminează uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi.

Totodată, reţine că, pentru a exista infracţiunea de ucidere din culpă, sub aspectul laturii subiective, autorul fie prevede rezultatul faptei sale, însă consideră fără un temei suficient că acesta nu se va produce, fie nu îl prevede, deşi putea şi trebuia să îl prevadă.

Se constată că instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului A., manifestată sub forma culpei fără prevedere, în sensul că recurentul-inculpat nu a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv decesul victimei I., însă trebuia şi putea să-l prevadă în considerarea obligaţiilor instituite de lege în sarcina conducătorului auto. Prin urmare, apărările recurentului-inculpat în sensul că nu avea obligaţia de a se asigura la intrarea în sensul giratoriu şi din partea dreaptă şi nici posibilitatea a prevedea că, neprocedând în acest sens, ar putea cauza decesul unei persoane, nu pot fi avute în vedere în această cale de atac, întrucât nu privesc elemente de legalitate, ci temeinicia situaţiei de fapt reţinute de către instanţa de apel.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că o analiză a probelor care au condus la concluzia că recurentul-inculpat, în calitate de conducător auto, nu a respectat dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice la intrarea în sensul giratoriu nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casaţie, limitată doar la probleme de drept, întrucât recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, pentru a stabili dacă recurentul-inculpat este cel care l-a acroşat pe I. sau dacă acesta a intrat în autoturismul condus de recurentul-inculpat şi nici dacă a săvârşit sau nu fapta cu vinovăţie, ci analizează doar dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A..

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. civ. pen..,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 298/A din 12 iunie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 februarie 2019.